Dormi liniștit: Inspectoratul pentru Imigrări lucrează pentru tine, ca să-ți aducă migranți „siguri”. Și mulți

În iunie 2019, Mircea Mocanu, șeful Misiunii din București a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), anunța (pe principiul “strop cu strop se face ocean”) că un nou lot de refugiați va ajunge legal în România: era vorba de 109 persoane provenite din Iordania și Turcia. Mocanu recurgea cu acel prilej și la o mică viclenie, care a ajuns metodă de lucru, inclusiv la organizația globalistă-partener a OIM, numită Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR). El dădea asigurări că “străinii sunt intervievați, în țările în care se află în acest moment, chiar de funcționari români, pentru a exclude orice risc” și că sunt “verificați de SIE și de SRI”. Altfel spus, românii să stea liniștiți, fiindcă globalismul, Imigrările și SRI lucrează pentru ei, ca să le aducă migranți “siguri”.

Cum se întâmplă adesea

…când opinia publică este îndopată cu vorbe goale, două săptămâni după interviul lui Mocanu, la Londra (Marea Britanie), un refugiat sudanez era trimis în judecată după ce încercase să forțeze cu mașina drumul spre Parlament, încercând să lovească polițiștii din pază și rănind câțiva trecători: Salih Kater (30 ani), originar din Sudan, obținuse azil în Regat din 2010 după ce susținuse (în interviul care, potrivit lui Mocanu, “trebuia să elimine orice risc”), că în țara sa de origine fusese torturat de regim. Dacă sofisticatele parteneriate pe “intelligence” și filtre ale Marii Britanii nu reușiseră să prevină accesul unui terorist până la porțile Parlamentului, atunci ce ar fi capabile să mai oprească tandemul SRI-SIE (care nu au cooperat nici în cazuri suspecte de finanțarea terorismului raportate de Oficiul de Prevenirea Spălării Banilor, așa cum a arătat CristoiuBlog.ro) sau “interviurile cu funcționari români” din Iordania sau Turcia?

Legal, statutul de „refugiat”

…nu este acordat celor care au comis o infracţiune contra păcii şi omenirii, o crimă de război, acte de terorism sau o infracţiune gravă de drept comun înainte de a fi admişi pe teritoriul statului român. Ce “ultra-verificări” ar exista atunci în viziunea lui Mircea Mocanu (reprezentant al unei organizații globaliste, OIM, condusă cu roboțelul socialist- util Soros numit António Vitorino (Portugalia) pentru un migrant sosit din țări ne-funcționale, unde există încă zone unde Guvernul nu are autoritate și unde sunt active grupuri radicale sau islamiste înarmate? Reamintim că șeful lui Mocanu, António Vitorino, este și partener de “proiecte” al Comisarului ONU pentru refugiați, Filippo Grandi- un pui de globalist care, fără niciun fel de mandat din partea UE, cerea Israelului în 2018, transferul în Europa a cca 17 000 migranți africani ilegali pe care statul evreu, potrivit legislației, încercase să îi deporteze în țări sigure. În concepția primitivă a unor neo-marxiști precum Grandi, democrația este doar glumiță, fiindcă deciziile le iau “inițiații” și le pun în aplicare “finanțații”.

La scurt timp după atacul lui Salih Kater din Londra

… un alt refugiat (de data aceasta originar din Eritreea, aflat în Germania) a aruncat sub un tren în mișcare, din Frankfurt, la sfârșitul lui Iulie 2019, o femeie cu copilul ei minor (8 ani) și a încercat același lucru (fără succes) cu o a treia persoană: a fost un atac terorist fără arme care a șocat Germania și Europa, mai ales după ce ancheta a confirmat că atacatorul își alesese victimele la întâmplare. Eritreanul numit de poliție “A” (“multiculturalismul” lui Angela Merkel decisese să nu se dea numele întreg al atacatorului) avea o poveste cvasi-identică: obținuse azil în Elveția în 2006, după ce trecuse cu succes de interviul care “exclude orice risc” cu ofițerii de la Emigrație, dar părăsise Țara Cantoanelor pentru Germania- aparent după un conflict cu familia sa.

Avem așadar două cazuri de refugiați

…cărora două state europene le-au acordat protecție după “verificări” ale agențiilor de securitate și după interviuri care “exclud orice risc” (Mircea Mocanu dixit): cei doi au eșuat, însă, ca teroriști, deși primiseră locuințe sociale, pilotau mașini, aveau acces la asistență medicală, la educație, aveau garantată protecția familiei. Cine, atunci, va putea explica motivul atacurilor (dincolo de terorism) și de unde au existat resursele de ură din care s-au hrănit aceste atacuri? Și, eventual, cine va răspunde pentru morții și răniții proveniți din aceste atacuri? Interviurile cvasi-publicitare date de reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație, care încearcă să diminueze amploarea unui fenomen periculos pentru Europa, sunt departe de a oferi adtfel de explicații.

Cine ne aduc refugiații

Ar părea un cadru dintr-un film cu nebuni, dar eșaloanele de refugiați sunt aduse în România pe “aprobările” ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Ministerului Afacerilor Externe (MAE): practic, micul amănunt că vin persoane străine în țară, prezumtiv, nici nu ajunge la prim-ministrul țării. MAI și MAE “discută” și apoi “aplică” prin Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), decizia de preluarea solicitanților de azil sau refugiaților și aducerea lor în țară. IGI este o instituție care selectează și organizează interviurile cu refugiații ce vor veni în România, având și consultări cu SRI și SIE. Este extrem de neclar, însă, ce informații mai pot furniza SRI-SIE către IGI despre un migrant sosit dintr-un stat nefuncțional (ca ex. Eritreea, Sudan sau Nigeria), care găzduiește grupuri armate teroriste și care are teritorii unde nici nu există autoritatea vreunui Guvern?

Faptul că în România, un subiect important

…cum este sosirea în țară a unor migranți sau refugiați este lăsat periferic la îndemâna unui minister sau a unei Agenții de Guvern (șeful IGI, Leonard Medrega, este un fost inginer metalurgist), iar în alte state (precum Ungaria sau Austria) același subiect e considerat deja de importanță națională și implică președinția și guvernul, a și condus dealtfel la dezechilibre regionale în preluarea acestor persoane și a făcut din România, “proasta cu bani a Europei” pe migrație: aceasta fiindcă s-a ajuns ca România- cea mai săracă țară din zonă și din Europa- să preia în continuare mii de solicitanți de azil, în timp ce vecini ai României, mult mai bogați, au refuzat complet migranți sau au preluat grupuri minuscule, de ordinul câtorva zeci. În Sept. 2017, CristoiuBlog.ro informa că în timp ce Polonia și Ungaria nu preluaseră prin faimoasa “relocare” impusă de UE niciun solicitant de azil, Bulgaria preluase 50 (din Italia), Austria preluase 16 (din Italia), iar Cehia preluase numai 12 (din Grecia), România lui Theodor Meleșcanu preluase 730 și mai aștepta un nou eșalon de solicitanți de azil de 1942 persoane. De atunci și până azi, proporțiile nu s-au schimbat semnificativ.

Sindromul „România proasta cu bani a Europei”

…nu a pornit din neant, ci din “politicile externe” ale președintelui Klaus Iohannis, cel care a deteriorat abrupt relațiile României cu toți vecinii săi și care a împins România nu spre Uniunea Europeană, ci spre un grup de “elite” neo-marxiste ale Uniunii Europene- cu Jean Claude Juncker (CE), Frans Timmermans (CE), respectiv Antonio Tajani (PE) afirmați de timpuriu ca roboței asamblați la conferințele controversatului “filantrop” nbord-american, George Soros, și prin urmare, promotori ai migrației ilegale necontrolate spre Europa. La aceasta s-a adăugat politicile pro-migrație ale așa-numitului “Guvern Soros”, condus de Dacian Cioloș, care a deschis practic “robinetul pro-migrație”: în Nov 2015, potrivit organizației catolice JRS, România acceptase deja să primească 6205 refugiați pentru următorii doi ani, la care s-au adăugat alți 4500 de solicitanți de azil sosiți prin punctele de frontieră.

Cei 109 și schimbarea de strategie

Devine evident că sosirea în România a celor 109 refugiați din state non-membre UE reprezintă doar o schimbare de strategie a organismelor globaliste, re-profilate și finanțate pe susținerea migrației ilegale dinspre Africa spre UE (ONU, Vaticanul lui Papa Francisc, parte din liderii UE): România are cinstea de a se situa în fruntea cobailor unui nou “experiment” pe migrație forțată spre Europa. Fiindcă “relocarea internă” (în interiorul UE) a solicitanților de azil dinspre Grecia și Italia spre alte state-membre a eșuat (prin opoziția unor țări ca Polonia, Austria și Ungaria), Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU trimite acum statelor ”ascultătoare” din UE, migranți din afara UE (Turcia, Iordania șamd) care au deja statutul de “refugiați” și din rândurile cărora România îi va selecta pe cei pe care îi va prelua. Este de intuit în acest context că obținerea statutului de “refugiat” (încurajată de marii suporteri ai migrației forțate spre UE, gen Vitorino sau Grandi) pentru cazul acelor migranți care ar fi calificați mai degrabă doar pentru statutul de “migranți economici”, ar putea accelera subiectiv un proces complex (al migrației masive din exteriorul UE), dar dăunător securității europene. Faptul că incidentele de securitate din UE care implică atacatori- “solicitanți de azil” sau atacatori-”refugiați” apar acum ca fiind mult mai numeroase (odată cu creșterea fluxului de migrație), ridică o întrebare fundamentală: oare, în viziunea șefilor lui Mircea Mocanu- conducător al Misiunii din București pentru Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), are și europeanul de rând dreptul la siguranță în țara sa? Deocamdată, există doar tăcere pe această întrebare fiindcă despre siguranța europeanului de rând ar trebui să vorbească și nu o fac, oameni ca Angela Merkel (cancelar al Germaniei), António Vitorino (IOM) sau Filippo Grandi (UNHCR) și care au paza asigurată 24 de ore din 24.