Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Două minciuni: antisemitismul lui Iorga și maghiarizarea lui Slavici

Lui Slavici i se atribuie adeseori, de către cei neinițiați în epoca și biografia scriitorului arădean epitete precum: „trădător de neam”, „antiromân”, „antiunionist”. Însă, toate aceste afirmații sunt niște falsuri grosolane. Pot să fiu de acord cu un lucru: la un moment dat, domnul Slavici a fost pro habsburgic, dar asta doar fiindcă estima că habsburgii pot salva transilvănenii de agresiunile maghiarilor din Transilvania.

Să vedem ce sublinia Slavici. „Sunt născut la Şiria, unde Românii din împregiurimi s-au adunat la 1848, ca să se ridice împreună asupra celor răzvrătiţi împotriva Împăratului şi eram trecut de un an şi jumătate, la 13 august 1849, când oştirile maghiare au capitulat în faţa generalului rusesc Paschievici. Pot dar să zic, că am supt oarecum cu laptele mamei simţământul de devotament faţă cu Împăratul”. Aflat la studii la Viena, în 1871, Slavici a fost ales președintele societății studenților români România Jună și a organizat Serbarea de la Putna de la 15 august 1871, fiind ales președinte al serbării. Încă din apelul adresat publicului pentru serbarea de la Putna (publicat în ziarul Românul din 10 iunie 1871), Slavici a scris: „Națiunea română voiește cultură, și cultura ei trebuie să fie una, omogenă la Prut și la Lomniș, omogenă în sânul Carpaților și pe malurile Dunării bătrâne”. Această formulare a fost un preambul la formula de la Tribuna „Pentru toți românii, soarele la București răsare”, pe care a lansat-o și în numele căreia și-a desfășurat o bună parte a activității sale. Iată ce a scris domnul Slavici în anul 1872, în „Convorbiri Literare”, într-un admirabil studiu: „Oamenii sunt foarte amicali, bucuroși de petreceri, te cheamă la dânșii; te amestecă în viața lor. Să nu pierdem însă nicicând din vedere că Maghiarul e asiatic. Afectele lui sunt viforoase, dulceața lui e nesigură și periculoasă. El nu are simțăminte , ci numai pasiuni. Un cuvânt nevinovat, un gest neînsemnat e în stare să producă o revoluție în toată ființa lui până aici amabilă și să-l pună într-un moment într-o stare fizică pe care Germanul o caracterizează așa de bine prin vorba: <<unzurechnungsfähig>> (În dreptul penal, incapacitatea (de asemenea, nebunia, nebunia vădită) este un motiv de excludere a vinovăției legale a unei fapte. Opusul său este vinovăția. Între acestea se află așa-numita vinovăție diminuată. Neasumarea. n.red.) Și aici nu este vorba de clase ori de cultură. Nu este petrecere, joc ori ospăț țărănesc, care să nu înceapă cu sărutări și să nu sfârșească cu capete sparte. Am văzut apoi avocați pălmuindu-se în fața tribunalului cu ocazia apărării cauzelor și aristocrați spărgându-și capetele cu tacul de la biliard. Toate acestea nu sunt un scandal, ci numai scene simple: oamenii se împacă și petrec mai departe. Naționalismul e atmosfera Maghiarului în viața privată tocmai ca în cea publică, scenele neplăcute se nasc mai cu seamă din el. E destul de a zice, de exemplu, cum că un Român, German sau oricare altul e om de treabă spre a strica o petrecere maghiară. Maghiarul în privința asta e foarte sensibil, încât pentru conștiința de drept, în Maghiar nu e dezvoltată decât conștiința de drept public, fiecare Maghiar își cunoaște drepturile publice: el fură, însă, și ucide fără a-și face scrupule. Ambiția și aroganța, cele două fundamentale însușiri ale Maghiarului, sunt în strânsă legătură cu naționalismul lui. Așa e Maghiarul țăran de la plug, și așa aristocratul din Parlament. Față cu aceste însușiri ale națiunii sale, unul dintre cei mai deștepți Maghiari zicea: <<nu știu, e țăranul maghiar mai mare aristocrat, ori aristocratul mai mare țăran>>” În urma unei cercetări, am ajuns la concluzia că domnul Kornél Ábrányi (fiul), un romancier, poet și jurnalist, fiul scriitorului și compozitorului Kornél Ábrányi (1822-1903) și fratele scriitorului Emil Ábrányi (1850-1920), este persoana care a declarat: ,,Nem tudom nagyobb aristocrata e a magyar paraszt, vagy nagyobb paraszt a magyar aristocrata” (,,Nu știu dacă țăranul maghiar este un aristocrat mai mare sau aristocratul maghiar este un țăran mai mare”).  Având în vedere că domnul Slavici face aceste declarații în anul 1872, domnul Kornél Ábrányi (fiul), născut la Pesta, pe 31 decembrie 1849, trebuie să fi subliniat acest lucru pe la vârsta de 20 de ani. Domnul Slavici continuă: ,,Stăpân pe toți, Maghiarul numai pe cineva nu e stăpân: pe el. Toate cuvintele sunt azi maghiarizate. Evreii botezați trec de Maghiari, din 2 milioane și jumătate de Slovaci, catolici și luterani, nu sunt 2 mii care vorbesc ceva numai limba maghiară și nu s-ar numi Maghiari; nu sunt douăzeci de bărbați, care să reprezinte cauza națiunii lor în viața publică; din 1 milion și jumătate de Germani nu este unul în Parlamentul Ungariei, și nu-i unul la plug de la care să scapi cu capul nespart dacă îl vei numi <<German>>. Românii și Sârbii sunt cei care nu s-au putut maghiariza din cauza religiei și a conștiinței naționale mai deșteptate. Ministrul de Interne al Ungariei are o secțiune care nu se ocupă de alta decât de maghiarizarea numelor. Vom întâlni oameni care nu sunt în stare a-și pronunța numele fabricat de cutare jurat cercual, de cutare poet zelos ori diplomat focoșat (cu pană de cocoș la pălărie, n.red.). Aceste tărâțe cernite din făina Europei și aruncate în lăturariul maghiarismului sunt apoi elementul civilizator în Ungaria, constituiesc inteligența înaltă a națiunii maghiare. Ei reîncep cultura europeană, o falsifică regulat după un calup echivoc prin natura lui și o predică apoi de pe catedrele gimnaziilor, Academiilor din Ungaria, conduși de cel mai extravagant zel al maghiarismului. În aceste prelegeri se dezvoltă în general niște antiteze foarte ciudate. Pe de-o parte, acești oameni predică maghiarizarea absolută, pe de alta, tot dumnealor pronunță, cât se poate de mizerabil, limba ce pretind a fi a zeilor. Eu, cât am umblat la institutele maghiare, nu țin minte să fi avut mai mult decât doi profesori care pronunțau bine limba maghiară. Am umblat la trei gimnazii și o Universitate. Cea mai mare parte a profesorilor e slovacă, într-atât încât, voind studenții a-și copia profesorii vorbesc cu accent slovac…”

Acum o să trec direct la demolarea mitului conform căruia domnul Nicolae Iorga ar fi fost antisemit. Încep prin a vă oferi exemple din cuvântarea lui Nicolae Iorga, rostită la Cameră în ziua de 11 februarie 1910: ,,…<<Să ruineze pe negustorii noștri, noi nu putem îngădui>> zice Petru Șchiopul Domn în Moldova; Vedeți, d-lor, două mari învățături, ce ne vin de la un om care nu a fost antisemit. Eu n-am fost niciodată, și de o mulțime de vreme umblu să găsesc un singur antisemit, un singur om care să fie împotriva Semiților numai pentru că sunt Semiți, încă dacă Semiții s-ar găsi într-un stat național al lor, dacă Semiții s-ar găsi la ei acasă, cu oaste, cu generali și cu tunuri. Dacă s-ar găsi unul care să fie speriat de existența acestui Stat iudaic, întemeiat acolo, în apropierea Vavilonului, dacă s-ar găsi un astfel de om, atunci aș avea bucuria ca, după o îndelungată căutare, am putut să descopăr și eu un antisemit. Dar vă spun că antisemit, cu toate căutările mele îndelungate de om învinuit că aș fi așa ceva, n-am întâlnit până acum niciunul. Nu se poate să fie! Dacă cineva dintre d-voastră are cunoștința vreunuia, îl rog să mi-l semnaleze, dar eu nu l-am văzut. Eu cunosc numai Români care sunt îngrijați de viitorul economiei naționale românești în marginile Statului român. Și aceasta nu se poate numi în niciun chip antisemitism. Noi nu avem nimic cu ei, noi avem cu noi…”  Iar acum, o să vă ofer exemple din: ,,Istoria Evreilor în Țerile noastre”, de Nicolae Iorga, expusă în cadrul unei ședințe a Academiei Române, din data de 13 septembrie 1913: ,,O singură modalitate se poate introduce: aceea care nu va lăsa hazardului sau interesului personal selecționarea elementelor evreiești care pot aspira cu încredere la onoarea cetățeniei românești în statul național român, dând precădere acelora cari ar merita desigur s-o aibă, dar cari au fost, uneori, poate tocmai de aceea, lăsați la o parte…“. Dar oare de ce s-a retras din Partidul Naționalist-Democrat? Tocmai fiindcă nu a fost antisemit, spre deosebire de A.C. Cuza. Să nu uităm că  A.C. Cuza a fost cel care a propus deportarea tuturor evreilor din România în Madagascar, idee de care Iorga a râs. Dar, ca să fim onești, A.C. Cuza nu era un adept al exterminării evreilor, cum a fost cazul lui Hitler. Și ce sublinia Constantin Argetoianu? ,,În public mânca (Cuza) câte un jidan la fiecare sfert de ceas, în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârşită politeţe”. Ba chiar mai mult, Domnul Nicolae Iorga s-a opus grupării fasciste Garda de Fier și a fost poate chiar singurul intelectual care s-a opus Regelui Carol al II-lea. Nicolae Iorga a rămas o voce independentă a opoziției după ce Garda a instaurat Statul Național-Legionar, fiind în cele din urmă asasinat. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Pe post de considerente finale, doresc să subliniez niște lucruri pentru cei care consideră că aș avea ceva împotriva cuiva. Bunica mea, pe linie paternă, este 100% maghiară, cu tată maghiar din Ungaria. Dar, surpriză, tatăl ei a fost închis deoarece nu a fost nazist, iar bunica mea și-a trăit primele clipe din viață într-un lagăr de pe teritoriul Germaniei. Familia ei a venit pe jos în România, bombardamentele rusești oferindu-le prilejul de a evada. Este căsătorită cu un român 100%, care a făcut mari sacrificii pentru a merge la școală, străbătând pe jos distanțe uriașe, prin ger și ploaie, nu de puține ori fiind în pericol de a fi mâncat de lupi. Bunicul meu, pe linie maternă, a avut sânge maghiar, fiind Nemeș, cu rădăcini în nobilimea maghiară. Însă, a fost primar într-o comunitate românească și a fost îngropat cu drapelul românesc înfășurat în jurul sicriului, aceasta fiind ultima sa dorință. Toată viața sa a pledat asupra unificării tuturor locuitorilor României, în cuget și simțiri. Mai multe rude au făcut parte din rezistența anti hortistă, anti nazistă și anti sovietică. Iar pentru cei care ar putea acuza Bistrița de antisemitism sau mai știu eu ce aberații, vă ofer spre exemplu cuvintele lui Fredi Deac, preşedinte al Comunităţii Evreilor din Bistriţa-Năsăud: ,,Evreii din Bistrița-Năsăud au fost deportați în lagărele morții de la Auschwitz și Birkenau. Evreii din Ardealul Nord, aflat sub ocupație horthystă, au fost deportați de către ocupanții horthyști, deci nu de administrația română. Trebuie făcută această precizare, pentru că foarte mulți confundă lucrurile și le pun în cârca autorităților române…Familia Crăciun a salvat viaţa familiei Capel, ascunzând-o în grajdul cu animale. Tatăl farmacistului şi al stomatologului Moldovan, care era tâmplar, a ascuns, chiar în centrul oraşului, într-un beci zidit, pe băiatul familiei Fleişmann, ducându-i zilnic mâncare şi apă. Protopopul ortodox al Bistriţei l-a ascuns pe Rabinul Şpiţ, salvându-i viaţa, acesta fiind singurul care a scăpat cu viaţă dintre cei 14 rabini care erau în judeţul Năsăud. În Bistriţa-Năsăud sunt 72 de cimitire evreieşti, unele chiar şi cu un singur mormânt”. Am rude pe linie paternă: olandezi, belgieni, maghiari, sași și germani. Iar pe linie maternă: maghiari și români. Am prieteni și vecini maghiari, sași, secui, rromi și evrei. Dar care este cel mai puternic element care ne unește? Dorim o Românie puternică, mare, independentă și suverană. România nu este țara noastră, noi suntem ai României. Dacă ar fi a noastră, ar muri odată cu noi. Trebuie să o transmitem generațiilor viitoare nu doar suverană și independentă ci mai mare și mai puternică. Transilvania a fost, este și va fi un tărâm al multiculturalității. Iar capitala României merită să fie la Alba Iulia, nu la București. Deoarece Alba Iulia este orașul care i-a dăruit României identitatea. Să nu uităm: „Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“. Iar Încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria a avut loc la data de 15 octombrie 1922, în Alba Iulia, în fața Catedralei Încoronării, act care a simbolizat unirea tuturor provinciilor istorice ale României sub sceptrul aceluiași monarh.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog