Drama de la Caracal a validat discursul „candidatului unic Klaus Barna” cum că statul român este distrus, la pământ

Scurt prolog: acest text nu conține plasare de produse, nu prezintă cine știe ce dovezi imuabile, nu se vrea cinic și nici atotștiutor, ci aduce în atenție o anumită situație, din istoria postdecembristă, care se repetă ciudat mai mereu în preajma alegerilor prezidențiale.
Iată de ce am pus acest titlu!

Cineva mi-a spus cândva că poți să devii un politician de succes dacă pricepi de ce există pe lumea asta Coca Cola și Fanta. Care a fost motivul pentru care conducerea acestei companii a preferat să creeze un alt brand, în speță Fanta, și nu Coca Cola orange sau oricum ceva de genul acesta? Adică, o denumire care să te ducă automat cu gândul la Coca Cola. Posibil răspuns: pentru că dă senzația oamenilor că sunt niște băuturi răcoritoare DIFERITE!

Cam la fel stă treaba și cu domnii Iohannis și Barna. Astfel, de dragul demonstrației, putem să vizualizăm pentru o clipă că dl. Iohannis este Coca Cola, iar dl. Barna este Fanta sau viceversa. De fapt, nu prea contează acest amănunt acidulat, ci ceea ce declară fiecare dintre cei doi actori probabil colegi, la aceeași companie, în fiecare zi. Amândoi spun aceleași lucruri, cu alte cuvinte, chiar dacă unul se vrea puțin revoluționar și mai agitator, urcat pe Fântâna de la Universitate, iar altul joacă rolul omului echilibrat și serios, în stil monarhic german, la centrul expozițional comunist Romexpo.

Așadar, discursurile celor doi candidați sunt scrise efectiv în oglindă. Dan Barna a spus, la evenimentul de lansare a campaniei de strângere de semnături pentru înscrierea în cursa alegerilor prezidențiale, că: ”mi-aș fi dorit ca acest eveniment să înceapă într-un alt context social însă, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat la Caracal și la Galați și la eșecul statului în aceste locuri, exact acesta este motivul pentru care eu și colegii mei am decis să intrăm în politică”.

A doua zi și Klaus Iohannis repetă aceeași poezie: ”cazul Caracal, cu toate implicațiile sale profunde, ne dezvăluie cât de grav este dezastrul provocat statului și cetățenilor săi de politica falimentară a partidului aflat în prezent la guvernare”.

După ce am ascultat ce au spus ambii candidați, m-am întrebat de ce oare și unul și altul spun mereu același lucru. Brusc mi-am adus aminte de Mircea Geoană și vizita la Sorin Ovidiu Vântu în seara de dinaintea dezbaterii cu Traian Băsescu. Vizita…, de frații SRI+SPP Bros. Pictures, a fost confirmarea așteptată de popor că tot ceea ce spunea dl Băsescu, în campania electorală, este adevărat. Vizita a reprezentat, în mentalul colectiv, validarea acuzațiilor Președintelui de atunci, la adresa mogulilor.

Întorcându-ne în zilele noastre, remarcăm faptul că drama de la Caracal a validat spusele d-lor Iohannis și Barna în privința prăbușirii statului, cu toate instituțiile sale eșuate ca balenele la mal.

Asta mă face să cred că, după apelul Alexandrei la 112, cineva s-a sesizat și a pus la cale toată operațiunea de blocare a intrării în forță a Poliției în curtea criminalului Dincă. Tot ce a urmat își are originea în această decizie luată de procurori, în cel mai absurd mod cu putință. Atâția procurori să nu știe că au dreptul legal să pătrundă în domiciliul “monstrului cu butoiul” înainte de ora 06.00 pentru salvarea unui copil despre care știau că se află într-o situație critică, extrem de primejdioasă, nu poate să fie doar incompetență, lene sau prostie.

Eforturile asociațiilor de procurori de a dovedi că această acuzație este falsă, atacurile concentrate asupra Poliției și mai ales luarea la țintă a acelui nefericit comisar Alexe, care s-a străduit să facă ceva, chiar dacă a apelat până și la interlopi pentru identificarea locației de unde a sunat Alexandra, reprezintă alte argumente în acest sens.

Regizorii acestui film horror, stăpânii noștri din România securistă, după ce au ascultat apelul disperat al Alexandrei, au intuit oportunitatea, respectiv modul în care cum pot să dovedească românilor că statul este putred și că Iohannis și Barna nu vorbesc degeaba.

Îmi este groază dacă ceea ce am scris mai sus este adevărat. Știu, însă, că nu vom afla niciodată adevărul până când nu va începe revoluția pentru eliberarea românilor de sub controlul securist al serviciilor secrete.

Dacă în perioada interbelică alegerile se făceau cu parul, iar bieții țărani fugeau în păduri ca pe vremea turcilor, acum campaniile electorale sunt câștigate pe baza emoției izvorâtă din ura noastră cea mai profundă colectată, de către SRI, direct din sufletele noastre goale de neputință. Ce poate să fie mai dureros pentru românii din țară și de pretutindeni decât moartea unui copil aproape în direct, la telefon, cu autoritățile?

P.S. „A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă“ – declarația Președintelui, după demisia Guvernului Ponta.
Întrebare: de ce a trebuit să moară Alexandra?