Dulcea ipocrizie postelectorală

Aș fi fost dispus să fac prinsoare cu oricare dintre cititorii acestor rânduri și, dacă nu mă întind mai mult decât îmi este plapuma, chiar cu editorii acestui blog, că nu va trece o lună de la alegerile parlamentare și vom și auzi corul bocitoarelor. Vreau să zic al celor care, din sculare în culcare, se lamentează pe toate canalele de social-media: „Vaaai, cine ar fi crezut?” Fiind vorba în propoziție despre proaspăt aleșii neamului din Legislativ, ca și din consiliile locale. Care aleși, deja dezamăgesc și revoltă.

Nu zic ba, vor fi fiind și unele reale motive de supărare și de dezamăgire, dar haideți să spunem lucrurilor pe nume: pe toți aceștia nu i-a vârât nimeni cu anasâna nici în Parlament și nici în organismele locale. Nu! ei sunt acolo prin votul meu, al dumnealui și al fiecăruia dintre cei care ne-am exercitat acest drept. Întrebarea mea este, așadar, foarte simplă: ați știut, atunci când ați pus ștampila pe buletinul de vot, cine este fiecare dintre cei încolonați în caseta partidului pentru care ați optat? Sau, mă rog, dacă nu despre toți, măcar într-o oarecare proporție, încât să aveți garanția morală că, o dată aleși, respectivii vă vor reprezenta cu adevărat?

Departe de mine gândul de a contesta faptul că pot exista dezamăgiri și că unii dintre actualii aleși, de bine ce s-au văzut cu sacii în căruță, uită, vorba românului, de unde au plecat. Dar asta este una și cu totul altceva este să vină acum cineva care până mai ieri-alaltăieri te făcea din vorbe că știe el pe cine votează și acum să pozeze în inocentul. În sedusul și abandonatul! Făcându-se a uita  sau, lucru de neîngăduit, voind să ne facă și pe noi să uităm ce zelos propagandist a fost dumnealui și al cui agit-propagandist a fost.

Mai există, însă, o altă categorie de văitători în piața publică, în special în această nouă agora numită media alternativă, o categorie cel puțin la fel de zgomotoasă și de agresivă. Mă refer la cei care, pe unde apucau, clamau sus și tare: „Eu nu mă duc să votez, fiindcă toți sunt la fel și nu am pe cine să votez”. Că acum se lamentează pe unde apucă și cui vrea să îi creadă, asta nu ar fi mare lucru. Mă nedumerește și chiar îmi displace faptul că puțini dintre noi, restul lumii, s-au gândit să îi întrebe pe respectivii câteva lucruri elementare. Unu la mână: ce așteptări aveai de la cei pe care, la o adică, te-ai fi lăsat dus să îi votezi? Doi la mână: ce reproșezi, concret, celor care pretinzi că te-au dezamăgit, deși tu nu i-ai votat nici pe unii nici pe alții? Și, trei la mână: ce anume crezi că ar trebui să punem în locul nefăcutelor sau a prost-făcutelor aleșilor obștii?

Iată doar câteva motive pentru care, cu toată dragostea, nu sunt dispus să acord credit și, cu atât mai puțin susținere, bocitoarelor care au năpădit în spațiul public și se vor vectori de opinie. Penibil spectacol livrat nouă pe post de atitudine civică și căruia, cel puțin pentru moment, nu îi găsesc altă replică decât zicerea înțeleptului: „e mai ușor să  vorbești despre principii decât să trăiești după ele!”