Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Duminică a fost Apocalipsa. Proclamată de Vlad Voiculescu. Luni a fost Învierea. Proclamată de Florin Cîțu

„Din ce în ce mai actual Caragiale” – scria Tudor Arghezi în tableta Oamenii lui Caragiale din Revista Fundațiilor Regale, ianuarie 1946. Și marele publicist, continua, argumentînd:

„Îl întîlnești pe Caragiale în discursuri, în declarații, în proiecte, în presă, în literatură, pretutindeni unde se scrie și se grăiește, prezent și la catedră. În absența unui control public și a unei critice care nu poate decît să aplaude și să admire, ciracii lui se lasă în voia focului sacru nemaifiind stingheriți de nici o teamă și siguri că tot ce spun și fac se bucură de nemurire.”

Invocarea lui Caragiale era primejdioasă pentru un scriitor ca Tudor Arghezi la vremea respectivă. Publicațiile de Opoziție, Dreptatea și Liberalul făceau mare caz de actualitatea lui Caragiale. Ori de cîte ori luau peste picior Guvernul Petru Groza, pe comuniști (evident, în nici într-un caz pe ruși) publicațiile și publiciștii partidelor istorice făceau trimiteri la Caragiale. Tudor Arghezi se referea la actualitatea lui Caragiale în sensul demagogiei în creștere imediat după 23 august ʼ44. O demagogie care nu era în exclusivitate a comuniștilor, ci și a altor partide, o demagogie care definea clasa politică din România.

Caragiale a fost mereu actual, a fost actual cînd a scris, a fost actual și după, și va fi actual și în viitor. Și unul din temeiurile de actualitate a lui Caragiale a reprezentat-o celebra deosebire între Ieri și Azi din discursul lui Cațavencu din O scrisoare pierdută:

„Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!…”

Ori de cîte ori a fost o schimbare de regim, de la regimul burghezo-moșieresc, ca să mă refer în termeni comuniști, la regimul de democrație populară, cînd a avut loc trecerea de la regimul comunist, la regimul FSN-ist, ba chiar și cînd a avut loc trecerea, mai puțin marcată, de la Dejism la Ceaușism, s-a ivit imediat, pusă la lucru de propagandă, și celebra deosebire: Ieri, întristarea, Azi, veselia. După 22 decembrie 1989 întreaga presă de partid și de stat, devenită din comunistă, anticomunistă, s-a umplut de articole menite a demonstra că Ieri a fost întuneric, frig, dictatură, Azi era, că venise regimul FSN-ist, lumină, căldură și, desigur, democrație.

Caragiale e din ce în ce mai actual și prin ceea ce s-a întîmplat în aceste zile. Pentru că și-n aceste zile ne-am confruntat cu legendara deosebire: Ieri, întristarea, Azi, veselia. Numai că nu e vorba de o deosebire între Ieri și Azi, de la un regim la altul, ci este o deosebire din interiorul unui regim. Nu este o deosebire între o perioadă de mai mulți ani și o perioadă vine, tot așa de mai mulți ani, ci o deosebire între două zile: Duminică și Luni.

Duminică, 4 aprilie 2021, din punctul de vedere al Pandemiei a fost Apocalipsa, Luni, 5 aprilie 2021, din punctul de vedere tot al Pandemiei, a fost Învierea.

Duminică, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, cel care alcătuiește de unul singur un guvern, în cadrul guvernelor care alcătuiesc Guvernul Cîțu, a ținut o conferință de presă. O conferință de presă nu întîmplător pusă duminică după-amiaza. E vremea cînd evenimentele politice somnolează și atunci, după modelul inventat de Traian Băsescu, cine ține conferințe de presă duminica are șansa să obțină un impact mediatic însemnat. Vlad Voiculescu avusese – tot duminică – o ședință de lucru cu secretarii de stat și managerii de spitale din București pe tema Pandemiei. În conferința de presă, Vlad Voiculescu a prezentat concluziile. Concluziile pot fi rezumate la un strigăt:
A venit Apocalipsa!
Vlad Voiculescu a anunțat noi recorduri triste. Familii întregi internate în spital. Virusul a luat în vizor pînă și copii. Mult mai grav, Vlad Voiculescu ne-a avertizat că-n depărtare nu se vede nici o luminiță.

Tocmai cînd ne pregăteam de Apocalipsă, a venit premierul Florin Cîțu care a ținut luni o conferință de presă.
Concluzia intervenției sale:
După Apocalipsa de duminică, a venit Învierea de luni.

Astfel premierul Florin Cîțu ne-a anunțat, printre altele, că se va face un comitet interministerial pentru revenirea la normal începînd de la 1 iunie. Simpla enunțare a acestui angajament ne nedumerește. Revenirea la normal nu are nevoie de nici un plan. Se anunță că se pune capăt restricțiilor. Dar dacă ar fi nevoie (presupunînd că revenirea la normal e riscantă, că poate să producă, de exemplu, leșinuri la cei care nu vor mai purta mască), atunci de ce trebuie înființat un Comitet? N-avem un guvern care se ocupă cu asta? Anunțarea acestui comitet ministerial a avut menirea a-l contrazice pe Vlad Voiculescu.
Nu e Apocalipsa!
E Învierea!

Singura mare întrebare din toată această tărășenie trimite la un amănunt banal. Vlad Voiculescu este un ministru al Guvernului Florin Cîțu. Șeful Guvernului e Florin Cîțu. Nu înțeleg de ce era nevoie ca șeful guvernului, pentru a-l contrazice pe Vlad Voiculescu, să țină o conferință de presă. Era de ajuns să-i dea un telefon. Sau să-i ceară demisia pentru pentru înfricoșarea românilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Duminică a fost Apocalipsa. Proclamată de Vlad Voiculescu. Luni a fost Învierea. Proclamată de Florin Cîțu”

  • Domnule Cristoiu, am vazut vehementa cu care ati actionat in ultima pastila. Si este pe buna dreptate un moment de cumpana in care lucrurile se vor duce intr o directie sau alta. Alaturi de dumneavoastra, am vazut si pozitia lui Nistorescu -Cotidianul. Intr adevar mai indraznesc si Guse, poate Razvan Dumitrescu.
    Totusi e putin !
    Sunteti cei dintai care simtiti primejdia.
    Obraznicia acestor gemeni muraru este premeditata, perversa si insidioasa. Acuma, cativa dintre noi stim ca acest grup (reprezentat azi de mizerabilii astia doi de la Iasi), actioneaza pe directia asta, ca strategie, dintotdeauna – coborand departe in istorie – cel putin, inca de la constituirea statului roman.
    Acum avem doua lucruri de facut:
    1) Cei care ocupa functii publice: presedintele academiei, presedintele uniunii scriitorilor si in general toti liderii de opinie ( ar fi cazul sa se simta si Ciolacu ca si sef de partid de opozitie) sa onoreze inaltimea functiilor in care se afla si sa incrimineze gravitatea faptelor acestor misei!
    2) Toti romanii care inteleg ce se petrece, sa aiba curajul unor pozitii civice si sa actioneze impotriva celor care ne abuzeaza. E adevarat ca acesti cioclii savarsesc un terorism de stat! Ii numim aici in primul rand pe kwj, catu-matu, arafat, toti liderii usr -plus, astia de la liberali care au capturat acest partid, etc
    Ne aflam in cumpana, suntem testati ca si popor si natiune. Daca nu reactionam unitar ne vom merita soarta!
    Nu putem lasa doar pe umerii lui Sosoaca, Simion, Tarziu si inca cativa, aceste actiuni civice. Trebuie sa facem dovada ca suntem o natiune!

    Intelegem acum si mai bine de ce, in functia de presedinte de tara si de sef de guvern au fost plantate marionete. Sa nu asteptam nimic bun de de la ei.

  • lucruri marete….dar poate revenim la ceva mai simplu si cotidian
    -analize uzuale decontate de casa de asigurari…sunat(la safrsitul lunii trecute) la 6 laboratoare cel mai devreme se poate la inceputul lui Iunie
    -matematica nu sustine la inceputul lui Iunie ajungerea la un prag de 5 milioane de vaccinari cu a doua doza nici daca astazi ar fi disponibile vaccinurile

  • nu e nici Invierea, nici Apocalipsa. io creca e Revolutie Mondiala. iar ea face din Inviere si Apocalipsa un Taler, astfel nascandu-se talerul care defineste noua Balanta: Artificialul.
    cei care se ocupa cu Invierea si Apocalipsa tocmai ce vor fi si mai adanc pusi la indoiala, tinta Balantei nou create fiind punerea lor la indoiala in stil plenar, iar cel care face asta e talerul Artificial.el si doar el devine mai Greu pe zi ce trece.
    oricum, Apocalipsa e sinonima cu Raiul pe Pamant, deci exista probleme de intelegere chiar si a Apocalipsei,…creca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *