E nevoie de  tough love din partea instituţiilor statului, a autorităţilor statului în raport cu cetăţenii

Interviul luat de Maestrul Cristoiu în seara de luni, 19 octombrie 2020 domnului Silviu Predoiu prim adjunct al directorului SIE timp de 13 ani, cât şi articolul din data de 3 noiembrie 2020 publicat de Ion Cristoiu pe Cristoiublog, în urma acelui interviu, sunt o premieră în post-decembrism, un U-turn de la abordarea din ultimii 30 de ani, pe care au avut-o cu unele excepţii presa, mass media şi societatea civilă în raport cu rolul şi rostul Serviciilor de Informaţie în democraţie. Dacă românii ştiu cum s-au raportat la Securitatea de dinainte de 1989, puţin se cunoaşte despre istoria Serviciilor de Informaţii din România: când şi de ce s-au format, care a fost raportarea societăţii la Siguranţă, începând din 1908 când s-a format, şi apoi în perioada interbelică. Poate ar fi util să înţelegem câte ceva despre precursorul Securităţii din perioada comunistă şi strămoşul actualelor Servicii de informaţii, ca să ne putem forma o atitudine mai echilibrată, să depăşim fixaţia care a demonizat Serviciile. Fără a încerca să disput sugestia şi soluţia propusă de Maestrul Cristoiu, şi anume atitudinea mai prietenoasă, umană a Serviciilor de Informaţie în raport cu societatea, voi da un exemplu contrar, dintr-o altă ţară şi cultură: în Marea Britanie, despre MI5 nu numai că nu se vorbeşte, dar nu este voie nici să le rosteşti numele. Nu ştiu dacă este o lege scrisă sau nescrisă, dar e respectată. Nu poate fi vorba nici de o atitudine prietenoasă, nici de o coborâre de pe piedestalul ierarhic ascuns în umbră. Cu toate acestea, chiar fiind temuţi, nimeni nu bagatelizează, nu critică, nu loveşte, nu dispreţuieşte acel Serviciu de spioni. Dimpotrivă. Să fie o caracteristică autohtonă românească, respectul condiţionat de umanizarea interlocutorului, a Puterii? Nevoia ca Puterea să apară prietenoasă? Poate. Dar aceeşi caracteristică e şi cauza marilor probleme: descurcăreala, şmechereala, corupţia. Nevoia de a-ţi face Puterea prietenă, apoi a împrieteni legea cu tine, a o face maleabilă, flexibilă până se întoarce cu susul în jos. Românii, în majoritatea lor, nu cred că sunt pregătiţi pentru ca Serviciile de Informaţii, per ansamblu să facă acel pas. E nevoie şi de altceva, în paralel. De tough love din partea instituţiilor statului, a autorităţilor statului în raport cu cetăţenii, şi a societăţii civile în raport cu ea însăşi. O primenire radicală, care arde până ce răul se face cenuşă, dar care nu se face exclusiv şi excesiv pe calea cătuşelor, pedepselor, motto-ului: DNA să vină să vă ia. Din acea cenuşă, în paralel şi concomitent cu răul ce s-ar arde, ar renaşte România ca o Pasăre Phoenix. De abia, atunci, Puterea în manifestarea ei prietenoasă ar fi Safe şi nu ar fi abuzată. Ce ar însemna tough love, cum s-ar manifesta ea în relaţiile sociale, în raport cu cetăţenii? Să dau un exemplu concret şi recent. Pentru servicii la Primărie, probabil pe timp de Covid, e nevoie de programare online, aşteptarea fiind de 2-3 sau chiar 4 săptămâni până ajungi la ghişeu să-ţi rezolvi problema. Tough luck. E o procedură, un regulament frate cu legea, care trebuie respectat indiferent de status-rolul solicitantului de servicii, indiferent de situaţii, dacă excepţii de la regulă nu sunt reglementate de aceeași lege. Dar ce te faci cu miorlăitele, plângăcioasele, linguşitoarele care îşi încearcă norocul cu neobrăzare? Manipularea emoţională, traficul de emoţii este Mamiţica, Tanti Miţa corupţiei. “Am venit tocmai de la Bucureşti, acum am ajuns la Sibiu, pentru buletin. Vă rugăm frumos să ne primiţi acum. Vai de mine, să mai venim încă o dată? Vă rugăm frumos.” Domnul cu paza, protecţia şi informarea era prietenos, apropiat de cetăţeni. Nu i se putea reproşa lipsa de profesionalism. Nu a cedat, poate şi pentru că eram şi noi prin preajmă, autohtoni sibieni, care veniseră tot fără programare, dar care au acceptat legea fără comentarii şi ifose, ba chiar au şi mulţumit pentru informaţie. Dar eu aş fi procedat altfel cu cele două doamne, care nici nu mă convinseseră de sinceritatea şi autenticitatea afirmaţiilor domniilor lor. În loc să parez defensiv, bazându-mă pe celebrele cuvinte: nu eu am făcut legea, adică nu e decizia mea, nu stă în puterea mea să schimb legea şi regulile, aş fi răspuns exact cum mi-a răspuns un angajat de la banca NatWest din Anglia, când am insistat cu o întrebare în necunoştinţă de cauză, dar care l-a făcut să se simtă sub o presiune neadecvată: “Do you want to make me break the law?” Un exemplu de tough love ar fi fost să li se spună acelor domniţe: “Vreţi să mă faceţi să încalc legea?” Şi mai departe, dacă nu s-ar fi oprit: “Încercaţi un şantaj emotional să mă corupeţi?” Asistând la asemenea măscări, cel care respectă legea, fie că-i place sau nu, se simte prost şi este luat de prost de cei care îi dau legii, dreptăţii cu tifla, cu mult tupeu (miorlăitul, văicăreala, linguşeala sunt o formă de tupeu vulgar, la limita şantajului emotional pentru beneficii ilicite sau tocmeala cu legea). Cum am spus anterios: Mamiţica şi Goe ai corupţiei. Un alt exemplu de tough love este informarea, sesizarea şi cooperarea cu autorităţile statului, cu Poliţia, pentru a stârpi marile infracţiuni: toate cele împotriva omului. Nu complicitatea, laşitatea, prietenia cu Gică, familie cu Prică, gaşcă cu Ştrulă, clan cu Bulă, dar nici din resentiment sau ură faţă de cei care comit acele infracţiuni. Între creştinismul autentic şi artele marţiale există o asemănare: nu se loveşte cu ură, cu mânie. Dar se ripostează, se şi atacă uneori.