E puțin bizar de ce România e atât de rezervată în privința sprijinirii Arheologiei

Înainte de intrarea în Cesar, sat ce ține de comuna Țaga din județul Cluj, pe partea dreaptă a drumului, cum mergi spre Țaga, e un câmp agricol, iar în centrul acestuia e un tumul de pământ, ca o movilă înaltă și abruptă, de forma unui con cu fețe rotunjite perfect. Simetria movilei îți atrage atenția, chiar dacă pe o parte au crescut câțiva copăcei, ca un smoc pe o țeastă fără asperități. În spatele tumului principal, vizibil din șosea, un altul, mai larg și un pic mai înalt, ale cărui forme se pierd sub o pădure pitică mai deasă. Distanța dintre cei doi tumuli e aproximativ egală cu distanța de la șosea la primul tumul. Forma movilei mi-a amintit de Sutton Hoo National Trust din Suffolk, Anglia, mai precis de site-ul care datează din secolele 6-7 după Hristos și sub al cărui tumuli se află mormântul unui rege din East Anglia, cel mai probabil, al regelui Raedwald, plus peste 200 de artefacte, obiecte prețioase, inclusiv monede din Imperiul Bizantin și pietre prețioase originare din Sri Lanka. Sub alt tumul, după excavare și săpături arheologice, s-a descoperit un ‘ship burial’ (corabie mormânt), plină de artefacte datând din aceeași perioadă.

Ce ar putea ascunde tumulii de lângă satul Cesar? Curiozitatea mea e cu atât mai mare, cu cât la Țaga, în urma săpăturilor arheologice, s-a descoperit un sit cu obiecte de ceramică din perioada dacică și neolitică. Iar pământul de pe dealurile de lângă Cesar si Sântejude sunt pline de un lut roșiatic de cea mai bună calitate. Lut care nu mai e valorificat. Existența lui, cred că e necunoscută majorității localnicilor, cărora nu le mai pasă de ‘el’, chiar dacă ar ști de existența lui. Acest lut trebuie să fi fost protejat de comunitățile dacice din zonă, ca o inestimabilă comoară de resurse naturale. Există o probabilitate destul de mare ca acei tumuli să nu fie întâmplători, ci construiți de brațele dacilor, care au vrut să ascundă și să lase o moștenire generațiilor ce vor fi urmat după ei. La fel cum au făcut și anglo-saxonii din Sutton Hoo.

Întrebarea pe care mi-o pun este aceasta: de ce nu sunt lăsați arheologii români, cu sprijinul voluntarilor pasionați de acestă muncă, sub aura observației atente, parțial știință, parțial mister, să descopere mult mai mult decât s-a făcut până acum? De ce nu s-au cerut până acum fonduri europene în acest sens? Arheologia din România e ținută ca un fel de Cenușăreasă, când ea ar putea fi de fapt regina balului, cu pantofi de aur. Anglia și Grecia, chiar și Bulgaria, au ridicat Arheologia la rangul pe care îl merită. E puțin bizar de ce România e atât de rezervată în această privință, când ne numim români, cuvânt ce provine de la cuvântul rumân din vechea limbă românească, sinonim cu țăran, clăcaș, lucrător al pământului. Legătura noastră cu pământul nu e doar cu pădurea, grânele, ogorul, livada și legumele, ci și cu bogățiile subterane, ascunse, lăsate spre păstrare de către strămoșii noștri, nu pentru uitare, ci pentru a fi descoperite (cândva) și prețuite.