Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Educația precară este, cu adevărat, cel mai periculos virus al acestei pandemii

Citeam un articol ce mi-a dat fiori. Vânzarea cărților a scăzut cu 85%, în librării, în perioada pandemiei. Oare acestea cum reușesc să se susțină? Mă întreb retoric, cine mai cumpără o carte când gradul de incultură aleargă de nebun pe străzi, erijându-se în salvatorul nostru?
Cum mai poți să salvezi o națiune care e secătuită de cultură, de lideri, de caractere, de oameni cerebrali și asumați? Ce ne oferă această Românie educată?

M-am așezat să scriu aceste rânduri cu spaimă, cu temere și emoție, amintindu-mi de anii mei de școală, de anii de liceu, în care fie din lipsa altor mijloace, fie de rușine față de profesori sau mânați de setea de cunoaștere și dorința de a ne dezvolta citeam cu lanterna sub pernă, pentru că trebuia să stingem lumina. Citeam pe picioare, în timpul orelor la materii la care aveam note sau de care nu eram foarte pasionată. Citeam în pauze, citeam în tren.

Privesc la tinerii supărați că nu merg în cluburi și le înțeleg dorința de distracție, de socializare, de dans și voie bună, pentru că și noi ne dorim aceleași lucruri, ascultam un lider care încurca datele evenimentelor istorice, însă ne apără drepturile și libertățile, și se urcă pe incultura și spiritul de turmă, dominantele societății noastre, privesc știrile ce curg puhoi despre faptul că nimeni nu își asumă valul de nemulțumire ce se vede pe străzi în aceste zile.

Dar să revin la cărți, la suferința librăriilor și implicit a industriilor colaterale, nu mai plâng industria textilă, dar am obosit să aud că doar HoReCa suferă. Suferim toți, pentru că orice afacere trage după ea altele. Sau, dacă se oprește se blochează toate.

Nu am auzit pe nimeni să vorbească, cu îngrijorare, despre faptul că 93% din români nu au cumpărat o carte în 2020, dar vrem să promovăm o Românie educată.
Nici măcar nenorocirile acestor vremuri nu ne apleacă spre frumos, spre citit, spre cunoaștere. Suntem pierduți într-o telecomandă, în emisiuni pline de ridicol, în știri terne, tembele și sumbre, în social media și dansuri din buric pe Tik-Tok.

Lipsa de cultură naște analfabetism social și funcțional, cu toții am asistat impasibili la acest fenomen, ne-am lăsat seduși de oameni cu biblioteci false. Am pactizat cu tot răul din jur și așa am ajuns să ne plângem de ce vedem în parlament.

Am scris cu ceva timp în urmă un articol despre lipsa liderilor, despre lipsa oamenilor care erau enciclopedii. Alegerile au fost ale noastre, acum stăm și privim cum ne descompunem și ne degradăm, iar cultura dispare. Noi am transformat oameni ieftini în vedete, pentru că i-am aplaudat.

Cred că educația precară este, cu adevărat, cel mai periculos virus al acestei pandemii, iar acest lucru ar trebui să ne dea fiori, să ne dea de gândit că am ajuns șomeri de idei și strategii, de viziune și speranță, că aceste generații sunt compromise și să ne întrebăm dacă vom mai avea urmași capabili să ne completeze dosarele de pensionare.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *