În urmă cu un an am comentat rezultatele măsurătorilor nivelului de alfabetizare european. De curând a fost publicat raportul OECD privitor la măsurătorile PISA din 2025. Vestea bună e că stăm foarte bine: peste ruandezi, kenyeni, azeri, kazahi, indonezieni și mongoli (pe ăștia din urmă i-am luat „la mustață”, că au scos un scor sensibil mai slab la citit). Vestea proastă e că suntem mult sub media europeană și la subsol în comparație cu China (e drept, bucata industrializată – BSJZ), care a intrat în clasament direct la penthouse. Vestea și mai proastă este că s-ar putea spune că suntem catastrofe și când vine vorba de vârfuri, și când vine vorba de cozi. Îi numim „vârfuri” pe cei care iau scoruri bune și foarte bune și „cozi” pe cei care nu au scor de trecere. Avem 4,8% vârfuri și 38,5% cozi. Numărul cozilor mi se pare sensibil sub realitate, dar nu are sens să contrazicem știința. Poate o să credeți că e ceva normal. Nu prea… Fără comentarii, să vedem câteva exemple: China: 55,5\% vârfuri, 1,8% cozi. (Destul de suspect scorul, dar să nu-l contrazicem.) Singapore are 42,3 cu 6,8, Japonia are 27,1 cu 8,8, Finlanda are 14 cu 15,7 (apropo de marele sistem), americanii au 17,8 cu 17,5 (foarte democratic), Polonia are 14,4 cu 14, Danemarca are 8,9 cu 16. Sigur, stăm mai bine decât Arabia Saudită (0,6 cu 44) dau Paraguay (0,1 cu 69,4), dar astea sunt valori la care nu ar mai trebui să vorbim despre existența unui sistem de învățământ. Întrebarea e: de la ce barieră încolo e compromis sistemul? 33% cozi? 40? 50? 69? Dacă ne gândim bine, și 20% înseamnă mult. Într-o clasă cu 25 de copii am avea un vârf și cinci cozi. Personificată ca balaur în cine știe ce basm asta ar fi o clasă foarte simpatică, dar în viața reală o astfel de situație denotă neputință și nepricepere, iar sistemul care produce așa ceva ar trebui închis (asta se face în primul rând prin depolitizare). Nu reformat, că de reforme s-au săturat toți, inclusiv pacienții. Și totuși, treaba merge înainte, premierul fără portofoliu le promite cu gura și le taie cu ambele mâini, ministrul de resort (tot fără portofolui) iar actualul președinte îndeamnă poporul educaționist (în discursul de început de an școlar) să verifice dacă ceva e adevărat, să pună întrebările potrivite, să distingă între „fapte” și dezinformări (sic!) și să-și formeze propriile opinii pornind de la „surse de informații corecte” (nostimă indicație prețioasă). Pe scurt, să „gândească cu simț critic”. E cel puțin ciudat ca astfel de geamanduri să fie fixate de o persoană care fie nu răspunde la întrebări, fie dă răspunsuri aiuritoare, bumbăcește adevărul fără să clipească ori de câte ori are ocazia și e foarte departe de a reprezenta o „sursă de informații corecte”. În fond, lista informațiilor corecte emise de dumnealui e mică și scade pe zi ce trece. Dar nu numai președintele comite abureli de sezon. Ministrul educației îndeamnă elevii să se uite la cer și să-și găsească o stea adăpost pentru visuri. Ceea ce ar trebui să și facă. E mult mai plăcut să visezi că te pricepi la ceva decât să înveți. Cum zicea o firmă foarte ștrengară în urmă cu niște ani, la noi educația tinde să devină un soi de visul imaginației.