Educație și design: Câteva măsurători și ce arată ele

Nu demult au fost făcute publice ultimele rezultate PIAAC, care arată o scădere a nivelului de alfabetizare în mai multe țări europene. EAEA (organismul european pentru educația adulților) a venit prompt cu un set de măsuri, printre care „adoptarea unei strategii comprehensive și coerente pentru învățare de-a lungul întregii vieți” sau „analiza și îndepărtarea barierelor”. Foarte frumos. Numai că EAEA este o organizație fondată în… 1953. Dacă ar fi putut să facă ceva cu barierele, trebuia ca minunea să se fi întâmplat deja. Pe de altă parte, e limpede că de rezultate durabile au avut parte tocmai țările care și-au dezvoltat sisteme de educație relativ independente de „efortul colectiv” european. Pe de și mai altă parte, lotul țărilor testate PIAAC exclude foarte multe țări asiatice, care la ultimele teste PISA au ocupat primele șase locuri. De asemenea, variațiile foarte mari ale rezultatelor pentru anumite țări participante. De pildă, Finlanda și-a îmbunătățit rezultatele cu peste 6% între 2017 și 2023, în vreme ce Lituania și Polonia au avut în 2023 scoruri mai mici cu 10% decât în 2017, în condițiile în care variațiile obișnuite sunt de cel mult două procente. Singapore, lider detașat la testele PISA, a ocupat la ultima testare PIAAC locul 20. Prin urmare, ceva e în neregulă.

Diferența majoră între PISA și PIAAC – dincolo de metodologiile de testare și de conținuturile testate – este publicul țintă: în timp ce PISA sondează cunoștințele și abilitățile celor care au între 15 și 16 ani, PIAAC vizează populația cuprinsă între 16 și 65 de ani sau, altfel spus, „forța de muncă”. S-ar spune că, în combinație, cele două teste arată cât de solidă și durabilă este educația primită de un anumit popor. Să zicem că e așa. Asta ar însemna, de pildă, că nemții, mediocri în adolescență la toate capitolele, ajung la maturitate binișor peste medie, peste singaporezi, care din lideri detașați devin mediocri. Japonezii fac și ei un salt interesant, de la un 7 în adolescență la un „9 cu plus” la maturitate. (Notele sunt „traduse” în funcție de punctajele extreme înregistrate.) Suedezii, de la un 6 „cinstit” în adolescență, ajung la un 8 la maturitate. De la un „8 cu plus” în adolescență, finlandezii ajung la un „10 cu minus” la maturitate. În ce ne privește pe noi, deși lipsim din lotul PIAAC, prin aproximare după țările vecine din clasamentul PISA am putea spera că, de la un „5 cu minus” în adolescență ajungem la un 4 la maturitate. Așa să stea lucrurile? Se nasc o mulțime de întrebări. Bunăoară, PIAAC testează abilitatea de adaptare pentru rezolvarea problemelor. Am studiat întrebările de la acest capitol și mi se pare că într-adevăr testează această abilitate. Dar dacă subiectul testului nu înțelege ce i se cere? Și dacă subiectul ăsta care la testele PIAAC nu trece de 4 poate să găsească soluții la probleme reale pe care finlandezii nu le-ar găsi? Dar cum rămâne cu nordicii care domină clasamentul PIAAC și asiaticii care domină clasamentul PISA? Putem concepe o mulțime de întrebări care ciobesc acuratețea și valoarea unui astfel de clasament. În fond, puritatea medie a apei dintr-o baltă nu ne ajută nici pe mal, nici în mijlocul bălții. Iar dacă obiectivul nostru este să obținem punctaje cât mai mari la teste (cum se întâmplă și în cazul examenelor naționale), se cheamă că am ratat complet prima cerință a unui sistem de educație: funcționalitatea. Altfel spus, tocmai capacitatea de a înzestra cât mai mulți pacienți cu cât mai multe facultăți utile – printre care la loc de frunte se află gândirea și învățarea – este neglijată. Or, dacă ne propunem să facem scaune care să ia note bune la saloanele internaționale, n-ar trebui să ne mirăm că ne doare spatele și ne amorțesc picioarele.