Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Elena Mărgulescu a început să picteze la 75 de ani

De când scriu și vorbesc despre pictori, am cunoscut mulți artiști, dar este pentru prima dată când aduc în fața publicului un om care a început la 75 de ani aventura în lumea culorilor.
Este vorba despre doamna Elena Mărgulescu din București. Veți avea ocazia să vedeți tablourile sale, dar după un scurt dialog lămuritor.

-Vă rugăm să vă prezentați…
-Sunt Elena Mărgulescu din București. Am participat deja la două expoziții organizate la hotelurile Crowne Plaza Bucharest și Athenee Palace Bucharest.

-Cum a început legătura cu pictura?
-Acum 2 ani cum a fost începutul. Eram izolată complet în Anglia, la fiul meu, începuse deja nebunia pandemia. Urma ziua lui și ziua viitoarei sale soții. Nu aveam voie să ies din casă și trebuia să le fac un cadou, am făcut cu ce am găsit acolo am făcut la fiecare câte un tablou. Așa a început distracția. Venind în țară cu probleme de familie, m-am rugat și am primit darul acesta de la Domnul, să pot să supraviețuiesc în România într-o perioadă de reacomodare. Și așa am început, consider că este un dar primit efectiv de la Dumnezeu, nu știu pentru cât timp, nu e treaba mea, e treaba Lui să îl folosesc atâta timp cât îl am.

– Cum ați ajuns în Anglia?
–  În Anglia am fost în tranzit, fiul meu a avut niște burse, apoi s-a mutat de tot, eu urma să fac rezidența, el între timp și-a cumpărat casă am stat mai mult,

– Cum au arătat primele tablouri ?
– Primele au fost flori și peisaje cu munți. Acum, am diversificat mult temele. Am marine și peisaje,

– Ce tehnică folosiți ?
– Lucrez cu acrilic, se poate spălă mai ușor. Și instrumentele de lucru, dar și eu pe mâini.

– Pe ce dimensiuni?
-Acum sunt diversificată și la acest capitol. Am început cu tablouri de dimensiuni mici 10 pe 10 cm, apoi 15 pe 20, chiar mă uit acum la ele 20 pe 30,  25 pe 35,  30 pe 40 la marine,  și 60 pe 40 un singur abstract am acum în casă .

-Ultima întrebare. Ce vă doriți pentru anul 2023, dar și pentru anii următori  din punct de vedere al picturii?
– Acum am revenit la pictură. Am avut o perioadă când a născut nora mea, în care m-am ocupat să tricotez câte ceva pentru cea mică. Dar acum, revin iar la pictură. Pentru mine, pictura e o evadare.
-Mulțumesc frumos, să vedem acum niște tablouri.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *