Eminescu – agent electoral

În iunie 1883, guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu, şi avîndu-l la Interne pe C.A. Rosetti, organizează la lași o solemnitate gălăgioasă pentru dezvelirea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare, operă a sculptorului francez Emmanuel Fremiet. Participă, alături de regele Carol I, membri ai cabinetului, deputați și senatori ai partidului de guvernămînt. Din partea oficialităților, cine ține un discurs naționalist, ale cărui trimiteri la românii de peste hotare provoacă protestele cancelariilor europene, în frunte cu cea de la Viena. Acțiunea liberalilor sfida bunul simt. Sub conducerea lor, se practica o politică aflată în totală contradicție cu simbolul întruchipat de Ștefan cel Mare. Campioni ai procesului de dizolvare a identității naționale, ai importurilor aiuristice de standarde europene, incompatibile cu tradițiile româneşti, ei nu se dădeau acum în lături de la o manifestare ce nu le aparținea:

Ștefan cel Mare devenise, fie şi indirect, prin politica de ploconire față de străinătate, un duşman al Partidului Liberal aflat la putere. Şi totuşi, deși prin tot ceea ce făceau nu aveau nici un drept moral să organizeze o asemenea solemnitate, liberalii nu ezită în a-l exploata pe Ștefan cel Mare.

Interesele electorale îşi spuneau cuvîntul. Pentru moldoveni, marele domnitor era un sfînt. Punînd la cale tărăboiul de la Iaşi, liberalii calculaseră să obțină un ce profit politic substanțial. Cel care sesizează manevra nu e nimeni altul decît Mihai Eminescu. Poetul dusese, în ipostaza de gazetar, o campanie virulentă împotriva politicii antiromâneşti a liberalilor. În pamfletul „Dar dulci, nobili şi politicoşi…”, din numărul din 23 mai 1882 al cotidianului Timpul, Mihai Eminescu denunța contestarea de către liberali a gloriosului trecut național, punerea la îndoială a figurilor mitice ale istoriei noastre:

,,Pseudo-liberalii noştri nu s-au ridicat în adevăr decît hulind tot ce este românesc, mai ales pe Domnii români şi pe boierii români, adică toată gloria şi trecutul acestui popor. Căci cine, mă rog, a făcut trecutul glorios al acestei țări, dacă nu Domnii şi boierii țării? Chiar mai deunăzi n-am auzit oare pe d. Stătescu, după banca ministerială, şi pe domnul Brătianu, după tribuna Camerei, zicînd că coroa- na României şi a Moldovei au fost coroane de cositor? Nu sînt acestea simțirile unor străini necunoscători de istoria ţării?”

Era de aşteptat ca manifestarea de la Iaşi să-i stîrnească marelui poet indignarea. Dîndu-i curs, el publică în Timpul (12 iunie 1883) pamfletul ,,Ar fi fost drept…”.
Exploatarea electorală a lui Ștefan cel Mare de către un partid politic ce se manifestase pînă atunci drept un duşman înrăit al românismului, românism întruchipat de gloriosul domnitor, e descoperită prompt şi sancționată violent:

„Ar fi fost drept, credem, că eroul cel mai sublim al națiunii, ca marele Ștefan Vodă, campionul creştinătății, admirat de Europa întreagă în toată a doua jumătate a secolului al cincisprezecelea, s-ar fi cuvenit zicem că acest mare geniu român, revenit între noi în imagine plastică, în carne şi-n oase de bronz, să treacă la nemurire în ochii celor vii fără a fi exploatat în trecerea sa. Dar regimul roşu nu a voit aşa şi a trebuit ca, după pielea de bronz a lui Ștefan cel Mare, să-şi tragă el o porție de glorie și de mărire pe seama sa. Alții au luat inițiativa erijării unei statui lui Ștefan cel Mare, alții şi-au depus obolul spre realizarea acestei pioase fapte; iar, cînd lucrul a fost de tot gata, cînd n-a mai rămas decît tîrnosirea, cum am zice, a statuii prin adunarea inimilor românilor în jurul ei și tămîierea ei cu amintirea faptelor eroului național, atunci iată deodată un guvern hrăpitor că îmbrînceşte pe cititori şi ia el asupră-şi să prezinte publicului scumpa imagine.

Mai mult decît atît: porniți pe această pantă a hrăpirii, miniştrii duc la Iaşi pe deputații şi senatorii creați de dînşii, duc diferiăți impiegați, spre a oficializa sărbătoarea.”

Adevăruri eterne, valabile mai ales în postdecembrism, cînd Trecutul a fost pus vizitiu la trăsura electorală a politicienilor din prezent.