Entuziasmul față de ridicarea copilașilor în sulițe

Am terminat, în fine, Taras Bulba, de recitit. Spun, în fine, cu o nuanță de regret și nu cu o nuanță de satisfacție. Lungire lecturii s-a datorat grijii mele de a drămui fiecare rând, cum procedezi cu o prăjitură pe care o desprinzi în lingurițe mici, pentru a nu o hăpăi dintr-o dată. Ultimele pagini îl surprind pe Taras Bulba în plină cruciadă împotriva leșilor. Scrie Gogol despre asta:

„Iar Taras? Taras împreună cu regimentul său, hoinărea prin toată Polonia, incendiind optsprezece localități, în care se aflau patruzeci de biserici catolice, și deja era în apropiere de Cracovia. Se răfuiră cu mulți nobili polonezi, prădară cele mai roditoare pământuri și cele mai frumoase castele; desfăcură și vărsară în praf mierea și vinurile cu vechime de-un veac și mai mult, păstrate cu grijă în beciurile pomilor, făcură ferfeniță și arseră stofele scumpe, îmbrăcămintea și obiectele găsite în cămări. «Să nu vă pară rău de nimic!”, repeta mereu Taras. Cazacii nu și-au manifestat respectul nici față de polonezele cu sprâncene negre, cu fața luminoasă și cu pieptul alb; ele nu se putură salva, chiar dacă se aflau în fața altarului: Taras incendia altarele, împreună cu polonezele aflate acolo. Multe mâini albe ca neaua se ridicau spre cer dintre flăcări, însoțite de strigăte de jale, care ar fi mișcat și pământul umed, și iarba din stepă s-ar fi frânt de durere. Însă cazacii neîndurători nu țineau cont de nimic, și ridicând copilașii din stradă în sulițe, îi aruncau în același foc. «Aceasta, vrășmașilor de leși, este masa de pomenire pentru Ostap!» le spunea Taras sentința”.

Cazacii ridicau copilașii din stradă în sulițe și îi aruncau în foc. Taras incendia altarele, împreună cu polonezele de acolo. În limbajul lumii de azi, copii și femeile se constituie în populația civilă. Indiscutabil, ne aflăm în vremuri de cruzimi belicoase. Ce făcea Taras Bulba întrece orice sălbăticie prin nota evidentă de inutilitate. Din punct de vedere al războiului, arderea de vii a femeilor și sulițarea copiilor nu-și au nici o justificare. Nici în planul răzbunării pentru moartea lui Ostap, nu se întrezărește nici o justificare. E vorba, pur și simplu, de cruzime omenească.

Nu de fiară, atenție!
Pentru că fiara sălbatică nu arde de vii femeile și copii. Eventual, lupul, tigrul, sfâșie un copil și-l înfulecă. Din simplul motiv că îi e foame. Taras Bulba, ca Taras Bulba. Nu e un erou, nu e nici măcar un bărbat, e un nimic (nu e crud pe cont propriu, e crud ca șef al unei horde), un nemernic. Dar Gogol? Din rândurile de mai sus, ca și din întreaga nuvelă, se degajă un entuziasm fără fisura față de tot ceea ce face Taras Bulba, de la bețiile sale cumplite până la asasinarea propriului fiu. Taras Bulba se vrea o cântare a vitejiei căzăcești.

Privirea naratorului nu stă deasupra acestei lumi. Ea se afirmă dinspre lumea căzăcească. Înaintea Războiului din Golf, mai precis, a celui de-aș doilea război din Golf, administrația Bush a purces la pregătirea războiului mediatic. După experiența nefericită a războiului din Vietnam, pierdut de America din cauza presei, toate administrațiile de la Casa Albă s-au gândit, înaintea de declanșarea unei aventuri militare, la manipularea presei.

Pentru cel de-al doilea război din Golf, specialiști americani în manipulare au avut o idee genială: plasarea echipelor TV în cadrul unor unități combatante: faimosul embedded. Cameramanilor, reporterilor li se spunea cum să filmeze sau să comenteze.

Inevitabil însă, transmisiile în direct, reportajele nu vedeau Războiul de sus, dinspre opinia publică, ci doar dintr-o parte: cea a combatanților americani.
Mai întâi pentru că, după un timp de stat împreună cu combatanții, atât în unitate, cât și pe front, orice jurnalist îți însușește, prin experiență directă, perspectiva combatantului. El, jurnalistul, vede fără să vrea, în combatantul american un camarad de front, iar în combatantul irakian, un dușman care trebuie răpus.

Apoi, transmisiile în direct ale luptelor s-au făcut cu camere video instalate în partea americană. Confruntarea nu este văzută de sus, astfel încât telespectatorul să urmărească în direct o bătălie, ci de jos, dinspre tabăra americană. În chip manipulator, telespectatorul urmărea confruntarea prin ochiul cameramanului situat într-una dintre tabere.

Ceva asemănător putem spune și despre privirea lui Gogol din Taras Bulba. Marele scriitor participă la sălbăticiile căzăcești. Nu știm dacă el a înfipt sulița într-un copil polonez. Sigur e că vede gestul acesta sălbatic, cred, cu privirea camaradului de regiment al cazacului care a înfipt sulița.