Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Epopeea română a cumpărării avionului F-16 (partea a II-a)

Lărgirea NATO în viziunea unui ofițer din Est

Nu vreau să scuz pe oficialii americani, dar la vremea anilor 1996-1997 eram student la Universitatea de Apărare a SUA de la Washington D.C. / Fort McNaire și îmi aduc bine aminte de ceea ce se întâmpla în jurul aderării țărilor din est la NATO. Secretar de Stat era la vremea aceea Madeleine K. Albright, fata fostului Mare Maestru al Marii Loji Naționale a Cehoslovaciei (conform unor dezvăluiri făcute de masoni americani). Albright a fost membră a Partidului Democrat, fiind prima femeie care a deținut funcția de ministru de externe al SUA. Tatăl ei, Josef Korbel, a fost diplomat al Cehoslovaciei și a devenit, după emigrarea în SUA, profesor de politică la Universitatea Denver. Între elevii lui s-a numărat și Condoleezza Rice[3], care va îndeplini în viitor funcția de Secretar de Stat. Înainte de invazia nazistă în Cehoslovacia, în anul 1939, Korbel s-a refugiat cu familia la Londra. Acolo, Korbel a fost consilierul lui Edvard Benes, în guvernul ceh din exil. A colaborat cu opinii inedite la emisiunile zilnice ale BBC, difuzate în Cehoslovacia și Iugoslavia. În timpul petrecut în Anglia, familia Korbel s-a convertit la catolicism. După cel de-al Doilea Război Mondial, familia Korbel s-a întors la Praga. Trei din bunicii familiei, și alte rude, pieriseră între timp în Holocaust, în camerele de gazare de la Auschwitz, fapt care, ca și originea evreiască, i-au devenit cunoscute lui Madeleine abia la vârstă majoratului. Odată întors după război pe tărâm cehoslovac, Korbel a primit un luxos apartament din Praga expropriat de la Karl Nebrich, un industriaș boem german, expulzat în temeiul decretelor Benes. Korbel a fost numit ambasador în Iugoslavia, unde a rămas până la lovitura comunistă din Cehoslovacia, din mai 1948. După venirea la putere a Partidului Comunist Ceh în 1948, Korbel a solicitat azil politic în Statele Unite, în anul următor, afirmând că va fi arestat în Cehoslovacia pentru „aderarea sa fidelă la idealurile democrației”. A primit azil și, de asemenea, un grant de la Fundația Rockefeller, pentru a preda politica internațională la Universitatea din Denver. În 1964, cu binefacerea sponsorului Ben Cherrington, Korbel a înființat Școala de Studii Internaționale și a devenit decanul său fondator. Ceea ce vă relatez mai jos nu veți găsi în cărți fiind urmarea unei discuții pe care am avut-o cu amiralul în retragere William G. Sizemore, Secretarul General al Supremului Consiliu al Jurisdicție de Sud din SUA, în 2003, când am fost invitat personal, pe lângă membri ai Supremului Consiliu al României condus de Costel Iancu (la vremea ceea), de Suveranul Mare Comandor al Jurisdicției de Sud din SUA Christian Frederick Kleinknecht, Jr., 33° pe care-l acompaniasem într-o vizită anterioară a sa în România, în martie 2003, vizită derulată la perlele bisericești ale Moldovei Voroneț, Putna și Sucevița. Cu Fred am rămas prieten până când a trecut în neființă, în decembrie 2011. De fapt, îl cunoscusem la prima sa vizită în România, în 1993, la Cercul Militar din București. Profesorul Korbel s-a salvat chiar înainte de a fi arestat de sovietici fugind cu fata în fosta Iugoslavie, unde el a fost diplomat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Acolo, sârbii le-au dat azil pentru 3 zile obligându-i apoi să părăsească Serbia, pe fugă, noaptea trecând granița în Italia și apoi în Elveția.

Am amintit aceste lucruri, pentru că eu am avut o lucrare de cercetare în cadrul Universității de Apărare a SUA, condusă de profesorul de studii de securitate națională Joseph Goldberg, cu tema: ”Lărgirea NATO în Europa de Est”. Lucrarea are o poveste interesantă. Eu am terminat-o la începutul lui decembrie 1996, înainte de vacanța de iarnă. În vacanță am plecat la București urmând a mă întoarce împreună cu soția mea, Emilia, care primise aprobarea să-și petreacă concediul (ea fiind medic militar la Statul Major General al Armatei) în SUA. Plecarea în țară însemna și rezolvarea unor probleme privind diurna pe noul an, diurnă pe care nu am primit-o decât parțial la plecare. Drumul din vacanța de iarnă l-am făcut pe cont propriu. Am vorbit cu adjunctul atașatului militar, care era locotenentul colonelul Sergiu Medar, și am făcut rost de bilete la un preț avantajos, pentru mine și soție, către București (dus-întors de la o agenție din New York preferată de Ambasada Română la Washington) cu o cursă TAROM. Agenția era a unui român-evreu emigrat în SUA. Înainte de plecare am stat 2 zile la Consulatul României de la New York, unde era prezent în misiune și fostul ministru Spiroiu Nicolae[4]. Spiroiu m-a primit și s-a ocupat de mine în cele două zile cât am stat acolo. Un om deosebit, un militar de carieră, ultimul ministru militar al României, care m-a omenit așa cum este obiceiul în România. În țară am petrecut Crăciunul și cu chiu cu vai am reușit să rezolv problema diurnei. Eu nu am primit bani pentru cazare de la stat și a trebuit să achit apartamentul în care am locuit din propriul buzunar. Nu știu de ce, pentru că atât bulgarul cît și slovenul și cehul au primit banii necesari de la guvernul lor. Întotdeauna în România este altfel. Era sfârșit de an, iar valuta era lipsă în sertarele Direcției Financiare ale Ministerului Apărării. Norocul meu s-a numit generalul Popa Florentin, care mi-a rezolvat situația deși îi dădusem o veste proastă. De la Pentagon, Subsecretarul de Stat pentru Achiziții și Tehnologie (Under Secretary of Defense Acquisition and Technology), undeva la începutul lui octombrie, când l-am vizitat la cabinetul său de la Pentagon, pentru a soluționa un ordin primit din țară privind achiziția avioanele C-130, mi-a spus că urma ca generalul Popa urma să fie schimbat în noua configurație de după alegeri care vor fi câștigate de opoziție. Așa a fost. În februarie, după instalarea noului guvern Ciorbea, care a avut loc 12 decembrie 1997 generalul Popa a fost schimbat. Americanii cunoșteau foarte bine evoluțiile politice din România. Întotdeauna am fost surprins de evaluările făcute de către Pentagon referitoare la România. Bucureștiul era pe radarul serviciilor de informații americane, pentru că urma să devină partener în Alianță. Cel care urma pe postul generalului Popa era generalul Dan Zaharia, acela pe care Popa Florentin îl promovase în Departamentul pentru Înzestrare ca șef de direcție și-l avansase la gradul de general. Aici ar trebui să menționez că atât eu cât și căpitanul Norocel, aghiotantul lui Popa, cu care eram bun prieten, i-am spus șefului atunci când l-a adus pe Zaharia că la prima ocazie îl va trăda. Și așa a fost. Aveam noi un ”filing” de cârcotași. Eu am fost în bune relații cu Zaharia până în momentul plecării mele în SUA. Am să povestesc la un moment dat care a fost motivul supărării generalului. Schimbarea s-a produs în ”zbor” cum îmi place să spun. Generalul Popa Florentin a plecat într-o viziă în Israel și la întoarcere, pe aeroportul Otopeni, în zona prezidențială, l-a așteptat generalul Dan Zaharia și i-a spus că a fost schimbat. Fata lui fusese promovată la Cotroceni în echipa lui Zoe Petre, devenită consilier a președintelui Constantinescu. Ironia soartei!

Vacanța acasă a fost o mare deziluzie. Pentru ca am fost tratat ca un paria! Se uitau la mine ca la unul care a plecat în străinătate și are numai avantaje de pe urma acestei plecări și că voi fi bogat la întoarcere (în valută). Plus de asta, fiecăruia trebuia să-i povestesc cum este în America. Am reușit să plec în scurta vacanță de Crăciun și Anul Noul la Sinaia, în Tabăra Militară, împreună cu soția si gemenii mei, ”tabăra” fiind o fosta cazarmă amenajată în timpul comunismului inițial ca loc de vacanță pentru copii personalului militar, apoi ca loc de odihnă pentru cadrele militare. În timp ce eram în țară, în București, am primit un telefon surprinzător acasă, de la diplomatul Jim Tarrant, reprezentantul (chair) Departamentului de Stat la NDU[5] și îndrumător al meu în cadrul cursurilor derulate la universitate. El m-a întrebat unde este lucrarea de cercetare la care lucram în acel moment. Răspunsul meu a fost extrem de concis: pe laptopul meu aflat pe masa de lucru din clasa de studiu. ”Poate fi accesat?” a continuat el. ”Fără nicio problema” am răspuns. Mi-a mulțumit și am încheiat convorbirea. Abia când am ajuns în SUA mi-a spus că profesorul Goldberg vorbise cu doamna Albright căreia i-a recomandat să citească lucrarea mea. Ce era așa de important în lucrare? Lărgirea NATO în viziunea unui ofițer din est! Pe scurt, pledam pentru integrarea în NATO, în primul val, a Poloniei și Românei de jure, iar de facto Cehia și Ungaria intrau astfel sub umbrela de protecție a NATO. Aprecierea lucrării am avut-o la sfârșitul anului, când am primit premiul Comandantului Colegiului Industrial de Apărare la solicitarea lui Albright. Colegiul făcea parte, alături de alte 4 colegii existente la vremea aceea 1997 – de război, de informații, colegiul pentru pregătirea generalilor și colegiul dedicat Americii de Sud din Universitatea de Apărare a SUA.


[3] Ca studentă la Universitatea din Denver, Condoleezza Rice plănuia o carieră în muzică, ajutându-i pe copii să-i aprecieze pe Mozart și Beethoven. Apoi s-a întâlnit cu mentorul ei, un fost diplomat ceh numit Josef Korbel, care ținea un curs de politică internațională. Și-a luat cursul și „a fost ca dragostea la prima vedere”, a spus ea mai târziu. Inspirată de Korbel, a decis să facă o schimbare radicală de la muzică la relațiile internaționale devenind ulterior prima femeie secretar de stat afro-americană.

[4] Nicolae Spiroiu – 1994 – 2000 Ministru Consilier – Consilier Militar la Misiunea Permanentă a României la ONU, New

[5] Chair – o poziție de conducerea a unui departament de către un profesor


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Epopeea română a cumpărării avionului F-16 (partea a II-a)”

  • Prin cele scrise, domnul general Alexandru Grumaz se întrece pe sine ! Nu mi-aș fi închipuit ca avem ofițeri atât de capabili până sa citesc aceste rânduri ! Și ele chiar conțin informații foarte prețioase care relevă multe lucruri neștiute de omul de rând, dar foarte bine știute și camuflate de străini, care nu întotdeauna ne-au vrut binele cu adevărat, dată fiind afiliația lor la capii Ocultei Mondiale , cum ar fi familia Rockefeller ! Va mulțumim pentru un editorial de excepție , Maestre Ion Cristoiu și îi mulțumim și domnului general pentru o analiza completa și complexa a perioadei prezentate în manuscrisul său , dar și doamnei Marcela Feraru împreună cu care ați făcut o analiza foarte interesanta și foarte complexa a alegerilor din Franța în jurnalul dumneavoastră video ! Va așteptăm în continuare cu un nou episod din editorialul prezentat , dar și cu noi informații despre rezultatele finale ale alegerilor din Franța și despre orientarea politica a Franței în viitorul apropiat !

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog