Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Epopeea română a cumpărării avionului F-16

O memorie fabuloasă pusă la lucru cu talent

Memoriile sînt un domeniu aparte al Culturii. Ele aparțin, prin valoarea de document, Istoriografiei. Prin valoarea literară, ele aparțin însă Publicisticii și, de ce nu? chiar Literaturii. Memoriile lui Constantin Argetoianu mărturisesc un talent literar deosebit. Ele pot fi încadrate în orice clipă în genul numit Proză.

Sînt un cititor pasionat de Memorii. Mai mult, am pledat pentru o Acțiune națională de provocare a personalităților din diferite domenii ca să-și scrie și să-și tipărească Memoriile. Ca director de gazetă am publicat memorii semnificative, multe dintre ele născute din insistența mea pe lîngă o personalitate ca să se așeze la masa de scris. Ca redactor de editură am lucrat cu mulți autori de memorii.

Generalul Alexandru Grumaz mi-a atras atenția prin analizele sale de politică externă, cu accent pe aspectele militare ale acesteia. România dă peste margini, ca un ceaun pus la foc mare, de clocotul analiștilor militari, sporiți ca număr urieșește după declanșarea Războiului din Ucraina. Unii se dau analiști militari fără a fi activat o zi în cadrul Armatei. Alții, militari de carieră, sunt lipsiți de talent.

Alexandru Grumaz m-a surprins plăcut atît prin cunoștințele din domeniul militar, cît și prin talentul de publicist.
L-am invitat să colaboreze la cristoiublog.ro.
A acceptat.

Atît din lectura CV-ului, cît și din discuțiile particulare mi-am dat seama că memoria lui Alexandru Grumaz e o mină de aur pentru genul numit Memorii.
Și, potrivit năravului meu, l-am îndemnat să-și scrie Memoriile angajîndu-mă că le voi publica, sub formă unei cărți, la Editura pe care o conduc, Martorul clipei.

După ce m-a asigurat că s-a apucat de lucru, i-am propus să publice fragmente din volum pe cristoiublog.ro sub titlul care va fi și al cărții:
File întoarse din viața mea.

Dacă ar fi să întocmesc o ierarhie a Memoriilor după criteriile de valorizare aș pune pe primul loc nu valoarea publicistică sau literară, ci experiența de viață a autorului.
Reportajele sunt valoroase nu numai prin talentul literar al autorului, dar și prin lumile în care ajunge reporterul, lumi în care cititorul sau telespectatorul nu va ajunge niciodată.

La fel se întîmplă și cu Memoriile.
Presupunînd ca de la sine înțelese spiritul de observație și talentul publicistic, valoarea Memoriilor stă în experiența de viață deosebită a memorialistului. Experiența de viață deosebită e dată și de domeniile aparte, inaccesibile cititorului, în care a lucrat autorul.

Constantin Argetoianu are talent.
Memoriile sale n-ar avea însă o valoare excepțională dacă ele nu ar aparține unui om politic important din anii interbelici. Grație activității sale de politician, prin Memoriile lui Constantin Argetoianu luăm cunoștință de culisele politicii interbelice.

Din acest punct de vedere, viața generalului Alexandru Grumaz e o incursiune inteligență prin domenii mai puțin sau deloc expuse publicului larg.
Alexandru Grumaz a absolvit Academia Tehnică Militară ca inginer în domeniul Electronică- Comunicații.
După absolvire, între 1979-1984, a lucrat la Centrul de Operații Psihologice (PSYOPS) subordonat Statului Major General.
Printre altele Alexandru Grumaz a fost între 1995-1998 Șeful Secției Colaborări Tehnice Externe din Departamentul Înzestrare al MApN. Între 1998-2000 a fost șef al Direcției Management Resurse pentru Înzestrare.
În 2000 a fost numit Directorul Directoratului de Planificare Integrată a Apărării.
CV-ul ne semnalează că generalul a fost și prim-adjunct al Directorului STS. Ipostază în care a răspuns de implementarea sistemului 112.
În 2007 a fost trimis consul general al României la Shanghai.

Am trecut în revistă cîteva din funcțiile deținute de Alexandru Grumaz pentru a semnala memoria sa ieșită din comun.
Memoria unui specialist care a lucrat în domenii vitale pentru integrarea noastră în NATO, dar și pentru modernizarea Armatei.

Cu deosebit talent de publicist, Alexandru Grumaz ne dezvăluie, în Memoriile sale, amănunte senzaționale din Istoria postdecembristă a înzestrării Armatei noastre pentru a îndeplini cerințele NATO.

O istorie deloc știută de marele public, dar mai ales plină de tensiune, fie și pentru că vînzarea și cumpărarea de armament sînt activități în care se învîrt nu numai mulți bani, dar și multe interese secrete.
O Istorie în care Istoria politică își spune din plin cuvîntul.
O dovedește capitolul Epopeea română a cumpărării avionului F-16 pe care-l publicăm în serial pe cristoiublog.ro.

Ion Cristoiu


Cumpărarea de avioane multirol a fost o întreagă epopee pentru Ministerul Apărării din România. De ce au fost preferate avioanele americane? Din cauza relației de securitate privilegiate/strategice cu SUA și datorită faptului că avioanele de luptă americane sunt cele mai răspândite la nivelul NATO, înlesnind interoperabilitatea și întreținerea acestora. Am plecat de la negocieri pentru avioane noi și am ajuns la opțiunea pentru avioane „la mâna a doua”, dată de condițiile economice precare și de perioada de tranziție tehnologică prin care trece piața avioanelor militare de luptă multirol, piață care, din 2015, a fost deschisă avioanelor de generația a 5-a. F-35 va deveni în mod sigur cel mai răspândit și performant avion de luptă multirol al Alianței în viitor. Soluția adoptată de Ministerul Apărării a fost una de tranziție. Transpunerea ei în practică este însă diferită față de cea agreată în 2010. Inițial s-a dorit achiziția modelului F-16 C/D Block 25 și în final s-a ajuns la un model F-16 A/B din prima generație. Numărul a fost o altă nedumerire, el scăzând de la 48 la 12 aparate de luptă. România are în jur de 40-50 de piloți care zboară pe Mig-21 (undeva între 30-35 de aparate). Cum va fi gestionată din punct de vedere operațional trecerea de la MiG-21 la F-16 (știm că pregătirea piloților pentru F-16 durează în jur de doi ani) și câți piloți de avioane multirol va avea România când va abandona avionul sovietic? Răspunsul îl vom vedea în curând. Este clar că avioanele cumpărate din Portugalia și cele care urmează să fie cumpărate din Norvegia nu vor depăși ca timp de utilizare anii 2037-2038, când va trebui să cumpărăm F-35. Chiar dacă avioanele portugheze se află într-o condiție tehnică foarte bună –3000-4500 de ore de zbor rămase – planul nu ia în considerare posibilele accidente, care ar putea reduce numărul avioanelor disponibile. Cumpărarea de avioane la ”mâna a doua” este o modă. Portugalia a cumpărat, în 1997, prin programul Peace Atlantis II 25 de avioane F-16 A/B, aflate în uz din SUA, pentru aproximativ 258 de milioane de dolari, iar Chile a cumpărat din Olanda, în 2004, 20 de avioane F-16 A/B cu 150 de milioane de dolari. MApN a derulat evaluări competitive a mai multor modele de avioane multirol care ar fi putut înlocui MiG-21 Lancer – F-16, Eurofighter Typhoon și JAS-39 Gripen – dar a emis numai ”cereri pentru informare” și ”cereri de propunere” și în final s-a optat pentru un acord interguvernamental. Bineînțeles că europenii de la EADS Cassidian și Saab ne-au reclamat la UE. Europa produce trei avioane de luptă multirol de generația 4.5 – Rafale, Eurofighter și Gripen- iar noi nu am agreat niciunul dintre ele.

Ceea ce prezint mai jos este modul în care s-a ajuns la această achiziție. Dar vă spun de la început că achiziția celor 12 avioane F-16 A/B din Portugalia și cea care urmează din stocul Norvegiei reprezintă măsuri de compromis și se fundamentează pe o strategie riscantă, pe care au intenționat să meargă și Polonia și Bulgaria, dar au renunțat cumpărând ulterior avioane noi. Cât vor fi menținute operaționale avioanele portugheze sau norvegiene vom vedea. Este însă cert că 18-20 de ani nu vor rezista, mai ales în actualele condiții în care războiul din Ucraina se profilează a fi unul de durată iar operațiunile de politie aeriană devin din ce în ce mai dese.

Bill Clinton vine la București ca să ne consoleze

Anul 1997 a fost anul vizitei lui Bil Clinton la București, pe 11 iulie. A fost anul în care am ratat intrarea în NATO. A fost anul în care eu am absolvit Universitatea de Apărare a SUA cu Masterul în Strategia Resurselor de Apărare. Un an bun pentru mine. Un an de cotitura pentru România.

 Ca o consolare pentru eșecul aderării la NATO, Clinton, flancat de preşedintele român Emil Constantinescu, a apărut într-o adunare în Piața Universității (loc simbolic pentru Convenția Democrată) și a anunțat intrarea într-o nouă eră a relațiilor bilaterale, aceea a Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii. Oricât ar fi de paradoxal, pentru români – care încă se dezmeticeau după ce scăpaseră din chingile comunismului – vizita liderului american, primul care pășea pe pământ românesc după căderea regimului dictatorial a lui Ceaușescu, era un moment simbolic. Eram, în sfârșit, văzuți și ascultați de Occident, la care tânjeam de atâta timp. Bill Clinton dădea asigurări că America e dispusă să ofere mai mult, însă, o dată în plus, românilor li se spunea că trebuie să facă eforturi și să aibă răbdare. În ziua Summitului de la Madrid, Franța s-a bătut până în ultima clipă pentru România. Luând cuvântul, președintele Jacques Chirac s-a pronunțat ferm în favoarea României și a subliniat că ”excluderea ei ar putea submina credibilitatea Alianței”. Subiectul România a creat tensiuni între Jacques Chirac şi Bill Clinton la Madrid, iar Helmut Kohl a oferit soluția de compromis: ”România va fi prima nominalizată pentru cel de-al doilea val al extinderii NATO”. Bill Clinton a menționat în alocuțiunea de la mitingul din Piața Universității: ”Din nefericire, după sfârșitul Războiului Rece, România a petrecut șapte ani pe linia de start. Între 1989 şi 1996, economia a stagnat. Chiar dacă, în 1997, românii au început să facă ceea ce trebuie, nu făcuseră aceste lucruri suficient de mult timp înainte“. Oficial, Administrația Clinton a explicat atunci că a blocat aderarea României la NATO, din cauza costurilor foarte mari legate de o extindere mai serioasă a Alianței, dar şi pentru că reformele politice şi economice românești acceleraseră doar în ultimele șapte luni, după ce foștii comuniști fuseseră învinși în alegeri.

În 1996 Ion Iliescu a acceptat că trebuie să învingă CDR

De fapt, în spatele ușilor închise se vorbea de faptul că tot ”comuniștii” câștigaseră alegerile din 1996, dar pentru că era nevoie de o alternanță la guvernare au ”închis ochii” și au lăsat Opoziția la putere. Așa cereau cancelariile Occidentale, în discuțiile neoficiale cu delegațiile care veneau, inclusiv la Ministerul Apărării, de la NATO. Asta este și cauza pentru care Iliescu a pierdut oficial alegerile în 1996 și nu pentru că a fost învins neapărat de Convenția Democratică care era totuși pe un trend pozitiv. Nu vreau să par lipsit de obiectivitate dar așa circulau poveștile în Ministerul Apărării. La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, FDSN, proaspăt înființat după sciziunea FSN, a obținut primul loc, iar Ion Iliescu a câștigat alegerile prezidențiale din același an cu 61,5% din voturi. Acesta l-a numit în funcția de prim-ministru pe Nicolae Văcăroiu. Cu toate acestea, din postura de partid aflat la guvernare, PDSR[1] a suferit un proces accentuat de erodare și a ajuns să piardă alegerile din toamna anului 1996. Puteau cu ușurință să fure alegerile. Aveau toate pârghiile, inclusiv serviciile de informații cu profesorul Măgureanu la SRI și cu generalul Talpeș la SIE. Ca dovadă a fost manipularea cu Vadim Tudor, de la alegerile din 2000, când elita democratică română a votat, în turul doi, cu Iliescu. La primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de la 3 noiembrie 1996, candidatul CDR, Emil Constantinescu, s-a clasat pe locul 2, după Ion Iliescu, dar înaintea lui Petre Roman. La 7 noiembrie, s-a semnat un acord de colaborare electorală, parlamentară și guvernamentală între CDR și Uniunea Social-Democrată (USD), constituită din PD și PSDR, prin care s-au pus temeliile unei majorități parlamentare suficiente pentru a înlătura guvernul PDSR. Prin semnarea acordului, s-a convenit susținerea lui Emil Constantinescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ceea ce a dus la victoria acestuia, cu 54,41% din voturi. La 6 decembrie 1996, s-a semnat un acord de solidaritate guvernamentală cu UDMR, trecându-se astfel la prima tranziție pașnică de putere în România, din perioada postbelică. Eu nu cred că PDSR a vrut să piardă alegerile. Era însă o mare nemulțumire populară privitoare la guvernarea PDSR. Amintesc doar câteva dintre evenimentele întâmplate pe timpul guvernării Văcăroiu: o abordare lentă a procesului de restructurare și reformă a sistemului bancar, pierderile economice fiind acoperite de la bugetul de stat, evoluția ratei inflației și atingerea unui prag record de 256% (apoi aceasta scade sub 100%), introducerea TVA, ”Cuponiada” eșuată lamentabil[2], Afacerea Caritas, dar și lucruri bune – România devine membru în Consiliul Europei și apoi semnează Acordul de asociere la UE. Așadar, România mai avea nevoie de timp. O politețe dictată de funcții/poziții, căci în spatele ușilor închise motivele au fost mult mai pragmatice, iar viziunile, mai neîndulcite: România era încă o țară din lumea a treia şi nu avea stofă de membru cu drepturi depline al NATO. În plus, nici economia şi nici sistemul militar nu erau pregătite să suporte toate implicațiile apartenenței la Alianță.

(Va urma)


[1] La un an de la constituire, FDSN și-a reafirmat orientarea social-democrată, cu prilejul Conferinței Naționale din 9-10 iulie 1993, când și-a schimbat denumirea în Partidul Democrației Sociale din România și i-a ales pe Oliviu Gherman si pe Adrian Năstase în funcția de președinte de partid si respectiv președinte executiv.

[2] Faceți un exercițiu de imaginație. Vă mai aduceți aminte ce făceați în 1991? Pe lângă faptul că visați la o viață extrem de liberă și frumoasă în țara care încă se obișnuia cu valul nesperat de democrație? Deveneați acționari în ceea ce s-a numit, la acea vreme, marea cuponiadă. Statul începea să privatizeze aproape pe bandă rulantă iar muncitorii de ieri se transformau în acționarii de mâine. În total, peste 8 milioane de romani au devenit acționari peste noapte la fabricile statului. Certificatele de proprietate au putut fi tranzacționate din 1992. Atunci au apărut primii profitori. Din 1996, prin repartizarea acțiunilor către SIF-uri, privatizarea din România a intrat în altă fază, cea a marilor tunuri financiare. Fostul premier spune că bătuse palma pentru privatizarea a 4 mari fabrici cu firme străine de renume. Încheiase înțelegeri de principiu cu managerii respectivelor companii, dar toate planurile au fost date peste cap de mineriada din septembrie 1991. În momentul de față, cele 4 mari fabrici care puteau să aibă un viitor au dispărut. “Tractoare Braşov nu mai există. O întreprindere care producea la export cu mare succes. Camioane Brașov nu mai există; Locomotive electrice Craiova nu mai există şi Autobuze București nu mai există. Asta e dovada eșecului marii privatizării” povestește Petre Roman. Privatizarea în România s-a făcut prin câteva zeci de acte normative, legi şi ordonanțe de urgență care au servit doar unor anumite grupuri de interese. „Multe dintre aceste active, dacă nu au fost lichidate, au fost transformate în terenuri imobiliare. A fost o schemă, de a prelua cât se poate de păgubos pentru statul român terenuri pe care apoi s-au construit mall-uri, blocuri de birouri şi așa mai departe” povestește fostul premier. Exact asta s-a întâmplat la Tractorului Brașov, fabrică etalon a României, care făcea exporturi în peste 120 de țări.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Epopeea română a cumpărării avionului F-16”

  • De ce ROMANIA SI ROMANII au fost obligați să „distrugă totul ” SI NU AU FOST LASATI SA PASTREZE CE ERA BUN SI UTIL NOULUI REGIM POLITIC…!!??
    De ce ROMANIA SI ROMANII AU FOST SI SUNT IMPIEDICATI SA-SI VALORIFICE IN INTERES PROPRIU POTENTIALUL UMAN SI MATERIAL !!!!!????
    De ce TOATE MASURILE PAGUBOASE ROMANIEI SI ROMANILOR LUATE SUB PRESIUNEA LIDERILOR MONDIALI AU FOST SI SUNT PUSE IN CARCA ROMANILOR !!!??? ETC…ETC..ETC

  • Interesant ce ne povesteste Dl. General.
    Lucruri pe care le-am trait, dar furati de grijile vietii care nu era deloc cea sperata le-am tratat cu indiferenta.
    Sper ca memoriile complete sa apara in curand.

    • Orbiți de luxul din America , li s-a inoculat tinerilor români ” Visul american ” iluzia data de ” viața mai buna ” a celor de peste ocean, numai că orice iluzie rămâne o iluzie și orice minciuna are picioare scurte și ceea ce părea un vis frumos s-a transformat peste noapte pentru România într-un vis păgubos, în care multe firme au dat faliment, printre care și ARO din Câmpulung Muscel ! Tatăl meu a fost un foarte bun inginer de electrotehnica și a prevazut aceste schimbări în rău pentru România spunându-mi sa nu ma încred niciodată în ” Visul american ” ci doar în Dumnezeu și în lucrurile reale, palpabile ! Foarte frumos, excepțional, materialul scris de domnul general ! Foarte bună ideea de a-l edita, Maestre Ion Cristoiu ! Așteptăm cu nerăbdare continuarea ! Va mulțumim ! Hristos a înviat ! Sărbători fericite, luminate și binecuvântate va dorim !

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog