“Operațiunea din Venezuela” aruncă definitiv în aer Ordinea Mondială. Asistăm la un “concert al marilor puteri” și o revenire la sfere de influență (Ștefan Popescu)>
Eroziunea unui stat: România și mecanismele subtile ale războiului hibrid
Teza mea – formulată precis, în limbaj strategic, dar accesibil – este următoarea: Războiul hibrid este o formă de război subtil, fără tancuri sau bombe, el lovește voința și coeziunea unei societăți, erodând-o treptat și aproape invizibil. El operează sub masca naturalului, a întâmplării, a hazardului, a disfuncției interne sau a evoluției „firești” a lucrurilor.
Există o parabolă des invocată în științele sociale și politice, cunoscută sub numele de „broasca fiartă”. Povestea spune că, dacă o broască este aruncată într-un vas cu apă clocotită, va sări instantaneu – reflexul ei de supraviețuire este intact și eficient. Dacă însă aceeași broască este pusă într-un vas cu apă la temperatura mediului, iar apa se încălzește treptat, broasca rămâne. Se adaptează. Se acomodează. Nu percepe pericolul ca fiind imediat. Când disconfortul devine insuportabil, este deja prea târziu.
Indiferent de exactitatea biologică, parabola surprinde un adevăr fundamental despre comportamentul colectiv: pericolele graduale, difuze și aparent naturale nu activează mecanismele de apărare. Războiul hibrid funcționează exact după acest principiu: începe cu disfuncții, crize, explicații plauzibile și fenomene prezentate ca inevitabile, întâmplătoare sau „ale vremurilor”. Lovitura nu vizează inițial infrastructura sau armata, ci voința colectivă, reflexele și nucleul valoric al societății.
Plăgile Egiptului antice oferă o analogie puternică pentru înțelegerea acestui mecanism. Cele zece plăgi – transformarea apei în sânge, invazia de broaște, păianjeni și lăcuste, pestele, boala vitelor, ulcere, grindină, întuneric și moartea întâilor născuți – nu au devastat doar fizic populația sau economia Egiptului. Ele au erodat reflexele colective, au generat frică și confuzie, au paralizat decizia și capacitatea de reacție a statului. Autoritatea faraonului a fost slăbită, coeziunea comunității destabilizată, iar poporul a fost dezarmat – mental și colectiv – înainte ca lovitura finală să fie vizibilă.
Privind România contemporană, observăm un peisaj similar, dar subtil și hibrid: tinerii părăsesc țara; parlamentul este perceput ca o instituție caducă; justiția este considerată eminamente coruptă; serviciile de securitate par un „stat paralel”; armata, afectată de percepții istorice și controverse despre responsabilitatea militarilor sub jurământ, este privită ca fragilă și lipsită de legitimitate. Toate acestea, analizate prin criteriile unui atac convențional, arată un peisaj de încredere colectivă făcut pulbere.
Aceste urme nu sunt cauzate doar de Federația Rusă, așa cum sugerează unele analize și Strategii de Apărare. Ele provin de la mai mulți actori statali și nestatali, fiecare urmărind propriile obiective, cumulativ afectând coeziunea și reflexele colective ale societății. Chiar menționarea Rusiei ca „principal agresor” poate fi ea însăși un instrument de manipulare, prin intermediul unor agenți de influență care modelează percepțiile decidentului politic. Adevărul eliberează: interesul asupra României este disputat de mai mulți actori, iar efectele hibride asupra societății sunt vizibile și măsurabile.
Capacitatea de reacție a unei societăți rămâne, așadar, obiectivul primar al războiului hibrid. România arată cum agresiunile subtile, treptate și aparent naturale pot dezarma mental o comunitate înainte ca lovitura să fie vizibilă. Reflexele colective, dacă nu sunt protejate, pot fi erodate de crize, disfuncții și manipulări subtile. Rezultatul: un teritoriu aparent intact, dar complet vulnerabil.
România poate servi astăzi ca un caz de studiu în academiile de apărare și securitate, despre cum, prin acțiuni hibride, un stat poate fi făcut pulbere – nu cu tancuri sau bombe, ci prin dezarmarea mentală și eroziunea reflexelor colective.
Tinerii părăsesc țara; cetățenii de etnie română ajung să trăiască cu impresia că ar trebui să-și ceară scuze pentru faptul că sunt români; Parlamentul este perceput ca inutil sau ca o povară; justiția este considerată coruptă; armata este incapabilă să funcționeze ca în alte țări; serviciile de protecție par compromise sau infiltrate. Soldatul român devine responsabil pentru că a respectat ordinul superiorilor sub jurământ militar.
Întrebarea-cheie: nucleul celor animați de valoarea fundamentală a Patriei mai există sau a fost arestat? Cetățenii trebuie să știe de existența acestui nucleu, să-l elibereze, să-l pună din nou la treabă și să-l susțină. Doar astfel România își poate proteja reflexele colective și drepturile fundamentale, fără ca nimeni să fie obligat să-și ceară scuze pentru a fi român.
Războiul hibrid nu atacă doar structuri și teritorii: el vizează voința, încrederea și nucleul valoric al societății. România trebuie să-și recupereze acest nucleu, să-l protejeze și să-l facă vizibil, pentru ca cetățenii să trăiască liberi, fără frică și fără vinovății inventate.
(Dumitru Ungureanu, PhD Washington DC)
România se află sub ocupație străină, săvîrșită în scop de jaf. Politicienii români sunt doar niște bieți/simpli figuranți într-o tragedie prost regizată, unde mimează exercițiul democratic. Instituțiile statului au fost confiscate. Cei care conduc nu sunt la vedere, iar cei care se află în lumina reflectoarelor nu sunt aleși, ci numiți (Comisia Europeană – exempli gratia).
Din pacate aveti dreptate in tot ceea ce ati scris .