Eterna șmecherie românească

Vara lui 1939. Noul Regim, cum îi spune pompos Armand Călinescu Dictaturii Regale, instaurată prin lovitura de stat din 11/12 februarie 1938, se confruntă cu o uriașă dificultate. Au crescut spectaculos prețurile alimentelor. Cum îi stă bine unui regim de autoritate, se iau măsuri de impunere a unui preț la anumite produse. Cum îi stă bine unui regim politic românesc, problema se rezolvă prin mult cunoscutul hei-rup. Controale în piețe ale comisiilor cetățenești de control, obligativitatea presei de a-i da în gât pe speculanți.

Constantin Argetoianu e unul dintre susținătorii Regimului de autoritate. A pledat pentru el încă de la venirea lui Carol al II-lea în fruntea României, la 8 iunie 1930. Politicianul oportunist e însă un om de afaceri pragmatic. Despre tărăboiul cu măsurile de control, el notează în Însemnările zilnice, în dreptul datei de 5 iulie 1939:

„Consiliul de Miniștri aseară în scopul ieftinirii vieții. E o mare eroare. E sub normalitatea prețurilor. Numai că prețurile plătite de consumator nu ajung decât în mică parte la producători. Rămân în buzunarul intermediarilor, sau sunt absorbite de spezele transportului, din lipsă de organizare. Organizare, iată ce ne trebuie – nu tarife maximale și șapte controale la gura pieței. Ideea – împărtășită de comunicatul oficial al Consiliului de ieri – de a se înființa comisii cetățenești de control e direct comică. Cetățenii, bineînțeles, ar dori să-și cumpere aprovizionările pe cinci parale, și nici unul din ei nu se gândește la producători care vând pe prețuri de foamete. Cu cît se vor comprima prețurile în piață, cu atît se vor mai reduce și cele deja așa de scăzut plătite producătorilor, că se va lăsa organizația comerțului în halul de azi. Pentru carne, de pildă, kilogramul e plătit producătorului mai puțin de un sfert din prețul cu care se desface pe piața Bucureștilor. Crescătorul de vite se ruinează iar cei 4-5 antreprenori angrosiști din piață se îmbogățesc”.

Scepticismul lui Constantin Argetoianu față de eficiența măsurilor dirijiste e perfect întemeiat. Mecanismul economic e astfel reglat încât respinge comenzile politice. Măsurile de impunere a unor prețuri fixe au eșuat până și în dictaturile militare.

Nu de asta l-am citat eu Constantin Argetoianu, ci pentru altceva, mult mai important. Însemnarea cinicului politician descrie o realitate – cea a intermediarilor lacomi între producători și consumatori – surprinsă în iulie 1939.

Au trecut de atunci aproape 90 de ani. Dacă n-aș fi precizat că însemnarea a fost făcută în 5 iulie 1939, cititorul ar fi crezut că ea a fost făcută azi. În anii care ne despart de instaurarea lui Argetoianu, România a traversat trei dictaturi (carlistă, antonesciană, comunistă), un război mondial, mai multe lovituri de stat, două răsturnări cruciale de regim (de la democrație la dictatură, de la dictatură la democrație). Realitatea intermediarilor între producător și consumator a rămas. A rămas deci, din 1990 și până azi, guverne, politicieni, partide, analiști politici și analiști economici, talk-show-iști permanenți și talk-show-iști temporari au denunțat-o cu huiet, au arătat-o cu degetul și au avansat fel de fel de soluții. După părerea mea, această realitate va rămâne în România nu un an, nu un deceniu, nu un secol, ci o eternitate. Sau, mai precis, va rămâne cătă vreme va rămâne pe hartă și țara numită România. Specula, corupția, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice șmecheriei dâmbovițene țin de esența poporului român.

Americanii au lansat până acum trei războaie pentru a impune în Irak, Afganistan, Libia regimuri democratice de tip occidental. Au eșuat lamentabil. Pentru că democrația de tip occidental e rodul unei evoluții specifice Occidentului. Ar eșua și dacă ar încerca să impună în România corectitudinea cu realitate cotidiană. Chiar dacă pentru asta ar avea mandatul Consiliului de Securitate.