Eternul senzaţionalism gazetăresc

Dacă ar fi să număr, cred c-am scris şi iscălit pînă acum vreo zece eseuri despre bălegarul umandin care cresc articolele cele mai bine vîndute ale unui ziar şi relatările cele mai urmărite ale televiziunilor de ştiri:
Crime, violuri, sinucideri, catastrofe.
Toţi marii satirici, unii nu numai cititori de ziare, dar şi făcători de ziare, au luat peste picior senzaţionalismul din care se hrăneşte presa.

Numelor invocate de mine în eseurile şi notiţele despre materia de bază a presei trebuie să-l adaug pe cel al lui Anton Pavlovici Cehov.
Bucata Doi gazetari, subintitulată, Povestire de necrezut, a apărut în revista Oskalki din 5 octombrie 1885, şi are drept eroi doi gazetari:
Rîbkin, colaborator la ziarul „Vă rîd în nas“ şi Şliopkin, amicul lui, colaborator la ziarul „Iuda trădătorul“.

Rîbkin tocmai se pregătea să se spînzure (de ciudă că s-au epuizat toate subiectele despre care ar putea să scrie), cînd, în odaie, dă buzna Şliopkin:
— Bună ziua, Vasea! – începu el aşezîndu-se pe un scaun. Am venit să te iau… Hai să mergem! În cartierul Vîborg a avut loc o tentativă de omor – de vreo treizeci de rînduri… Un ticălos care a înjunghiat pe cineva, dar se vede treaba că numai pe jumătate. Nu putea, nemernicul, să înjunghie şi el ca lumea, măcar de vreo sută de rînduri!… Mă gîndesc deseori la un lucru, frate dragă, şi chiar aş vrea să scriu despre asta:
Dacă lumea ar fi omenoasă şi ar şti cît ne este nouă de foame, s-ar spînzura, ar incendia şi s-ar judecat de o sută de ori mai mult.

Cum amicul nu reuşeşte să-l convingă că au mai rămas subiecte de scris, „Rîbkin îşi pune laţul pe după gît şi se spînzură cu toată convingerea“.
Reacţia lui Şliopkin?
Una tipică gazetarului pur sînge:
„Şliopkin se aşeză la masă şi în cîteva clipe scrise o notiţă despre sinuciderea lui Rîbkin, necrologul lui, o casetă cu privire la desele sinucideri, un articol de fond despre înăsprirea pedepselor pentru sinucigaşi şi încă vreo cîteva articole pe aceeaşi temă. Cînd sfîrşi, puse hîrtiile în buzunar şi alergă încîntat la redacţie, unde-l aşteptau răsplata, gloria şi cititorii“.