Eu sunt statul paralel care stau și mă uit cum o mână de neisprăviți îmi devalizează țara

Mulțumesc, domnule prim-ministru! M-ați făcut foarte fericită! După cuvântarea dumneavoastră de astăzi din Parlament mi-am dat seama că trăiesc foarte, foarte bine. Că în țara aceasta curge lapte și miere de ceva timp încoace. Nu mai avem șomeri decât vreo câțiva, pe ici pe colo, nesemnificativ. Au avut loc creșteri „majore” în toate domeniile! Ați omis să spuneți că asta s-a întâmplat mai ales în domeniul prețurilor. Dar vă iert, pentru că ne situăm deasupra celor din UE. La toate… mai ales la toante… Nu știu cum s-a întâmplat să nu realizez până acum cât mi-e de bine și cum pot să huzuresc că doar are Guvernul grijă. Ați făcut un bilanț nemaipomenit, așa că eu nu prea mai am ce să completez.

Eu, omul simplu, care vede lumea altfel pentru că o vede din centrul ei, unde își târăște zilele, nu de la înălțimea tribunei Parlamentului. Aș vrea, totuși, să vă spun că ați omis să spuneți ceva despre statul paralel, adică despre mine. Era foarte important! Cred că ați fost copleșit de atâtea realizări și ați uitat. Uite că am să completez eu, eu care sunt statul paralel, da , eu, omul de rând, eu cel care sunt silit să stau în casă sau să ies cu declarația semnată și parafată ca să-mi cumpăr pâine, până mai am cu ce. Eu sunt statul paralel, cel care am rămas fără loc de muncă, deci fără venituri, deci fără hrană, fără bani pentru plata utilităților, mâine-poimâine fără acoperiș deasupra capului.

Eu sunt statul paralel, cel care nu-și permite să-și cumpere medicamentele trebuincioase, pentru că salariile stau pe loc, iar pensia s-a mărit cu 17%, în timp ce medicamentele și hrana s-au scumpit necontrolat. Eu sunt statul paralel care stau și mă uit cum o mână de neisprăviți îmi devalizează țara. Eu sunt cel care trăiesc într-o lume reală, brutală, violentă, dar trebuie să-i susțin pe cei care după discursul epocal de astăzi și-au ”dat cotul” unul altuia, în semn că-i doare în cot de ce se întâmplă. Vă mulțumesc, domnule prim-ministru! Așteptam o veste bună și iată că a venit! Ce bine că mi-ați spus ce bine trăiesc, pentru că dacă nu o făceați, trăiam în continuare în ignoranță, făcându-mi probleme pentru atâtea lipsuri ce se abat asupra mea. Îmi dau lacrimile, plâng! Nu știu dacă plâng de fericirea generată de discursul dumneavoastră sau de frica unui viitor sumbru.