Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Eugen Tomac, președintele PMP: Alegerile locale din luna septembrie vor fi atipice

Eugen Tomac a fost miercuri, 13 mai 2020, invitatul dialogurile mele de fiecare zi la rubrica cristoiuTv de pe cristoiublog.ro. Deși politician important al României din ultimii ani, Eugen Tomac nu mi-a fost niciodată pînă acum interlocutor în cadrul unui interviu în direct la tv. Dar, ce spun eu, nu l-am întîlnit niciodată pînă acum într-un talk show cu participarea politicienilor.

Interviul cu Eugen Tomac a fost printre cele mai bune interviuri realizate de mine nu numai pe cristoiuTv, dar și pe toate televiziunile tradiționale la care am avut emisiuni de dialoguri consacrate unei personalități. Așa cum se vede din înregistrarea video, Eugen Tomac trece sticla. Altfel spus, reușește să transmită telespectatorului emoții, trăiri, înflăcărări, revolte, patetisme, astfel încît prestația sa poate încolți credințe noi și pune la îndoială credințe deja înstăpînite. Ce mai încolo și încoace, spre deosebire de alți politicieni – Klaus Iohannis, Dan Barna – pare a fi din carne și nu din tablă. Din acest punct de vedere, Eugen Tomac ține de școala de comunicare Traian Băsescu, politicianul care a revoluționat în România postdecembristă prezența demnitarului în media. De la politicianul invitat de televiziuni pentru a se îndeplini o formalitate, prin Traian Băsescu – urmat de Victor Ponta, desigur – s-a ajuns la politicianul invitat pentru a ridica ratingul.

De ce nu e o vedetă Eugen Tomac?
Nu doar pentru că e șeful unui partid care nu face să amețească sondajele, ci și pentru că, dacă nu mai ales, are ghinionul de a conduce un partid avînd drept președinte neoficial pe Traian Băsescu. Dintr-un anume punct de vedere Eugen Tomac repetă drama Elenei Udrea. Politiciană de mare talent, Elena Udrea a avut ghinionul de a fi protejata lui Traian Băsescu. Puțini comentatori – printre care mă număr și eu – au avut tăria s-o judece în sine pe Elena Udrea și nu alături de Traian Băsescu. La fel și Eugen Tomac. Cînd vine vorba de Partidul Mișcarea Populară, toată lumea zice Traian Băsescu. Doar cei atenți la nuanțe zic mai departe Și Eugen Tomac.

Nu mă simt deloc confortabil că nu pot da mîna cu cineva

Ion Cristoiu: Bună ziua, stimați telespectatori! Invitatul dialogului în direct, pe cristoiuTv, este domnul Eugen Tomac, președintele PMP. Este printre ultimii lideri politici invitați dintr-un șir, nu pentru că ar fi ultimul ori pentru că față de partidul domniei sale aș avea eu o părere proastă, așa s-a nimerit. PMP este peste drum de mine, m-am întâlnit într-una din zile cu domnia sa și i-am zis că vreau să-l convoc. Și chiar acum vreau să îl întreb: Domnule președinte, am vrut să dau mâna cu dumneavoastră, dar mi-am retras-o imediat. Mi-am amintit de distanțarea socială. Dumneavoastră nu suferiți pentru că nu puteți da mâna cu oamenii?
Eugen Tomac: Ba da, e un sentiment neplăcut. Prima tentație atunci când te întâlnești cu cineva pe care îl respecți este să îl saluți întinzând mâna. Acum, de câteva luni de zile, începi să te adaptezi, pentru că înțelegem motivele pentru care ne salutăm zâmbind mult mai mult și gesticulând mai puțin, dar este o situație excepțională. Eu, cel puțin, așa o percep, dar nu mă simt deloc confortabil cu această chestiune, dar nu vă ascund că de multe ori, implicit prim-ministrului, i-am strâns mâna.

Ion Cristoiu: Între noi fie vorba, lași impresia că ai ceva cu omul acela, deoarece strânsul mâinii lasă impresia că îl respecți, că te simți bine. Domnule președinte, marea problemă acestor zile și a zilei de azi este ”Ce fac românii de 15 mai?”. Explicați-ne, din punctul de vedere, și al partidului, și al dumnevastră, ce se întâmplă legislativ, acum.
Eugen Tomac: Domnule Cristoiu, dumneavoastră știți foarte bine și ați urmărit evoluția vieții publice de ani de zile. Ca la noi, la nimeni! Din punctul acesta de vedere, asistăm la o scenă extrem de neplăcută pentru mine, ca om politic, în primul rând, pentru că oamenii se uită spre oamenii politici și așteaptă soluții și multă seriozitate și, mai ales, rigoare, în ceea ce privește circuitul deciziilor. La ora actuală avem, din nou, o situație care ne pune într-o postură nefericită, unică în Europa, aș putea spune, pentru că, din punct de vedere al reglementărilor legale, avem o stare absolut confuză. Avem o decizie CCR care spune astăzi că e în regulă OUG, numai că legea este lege, trebuie dată de legiuitor în ceea ce privește restricțiile. Ce se întâmplă în perioada în care legea votată astăzi nu este încă în vigoare. Avem un vid legislativ evident și, aici, autoritățile, președintele, guvernul și cei care vor să îndemne oamenii să fie prudenți trebuie să aibă suficientă convingere, sau să găsească un mecanism prin care setul de măsuri pe care statul vrea să și le asume în această perioadă să fie înțeles corect de cetățeni, pentru că tentația de a trăi din lucruri care sunt improvizate sau informațiile false circulă cu o viteză nimicitoare în perioada asta. Am văzut atâtea știri false, tot felul povești, ce medicamente și minuni au apărut, în condițiile în care suntem conștienți că nu există un vaccin, și multe alte povești cunoscute pe tărâmuri românești. Deci, avem un vid legislativ și aici, dacă guvernul nu ia mâine o decizie, nu-mi dau seama cum vom trece în aceste câteva zile, în care practic nu avem stare de alertă și nici stare de urgență, pentru că, pe 15, ieșim din situația aceasta.

Ion Cristoiu: Să recapitulăm didactic pentru telespectatori. În nopatea de 14 spre 15 mai 2020 încetează starea de urgență. În acest moment, ar fi trebuit să intre legea aceasta, eu nu-i zic a stării de alertă, că ea se numește cu coronavirus, însă ce se întâmplă, spuneți-mi dumneavoastră, ca parlamentar, care este stadiul acestei legi și de ce s-ar putea să se creeze vid legislativ?
Eugen Tomac: Pentru că, procedural, există niște termene în Constituție, care trebuie respectate și legea, până pleacă la promulgare are nevoie de 2 zile și până se publică în monitor, are nevoie de cel puțin 72 de ore pentru a fi considerat că se aplică. Din acest motiv, ca și timp, intrăm în acest vid, în care nu se aplică legea.
Ion Cristoiu: Care ar fi câte zile?
Eugen Tomac: Teoretic, 3 zile.
Ion Cristoiu: Avem 3 posilibtăți. Una este – e clar că și dumneavoastră sunteți de acord că nu are cum să intre legea în vigoare în așa fel încât să fie vineri, nu-i așa?
Eugen Tomac: Nu că nu sunt de acord, eu spun ce scrie în lege.
Ion Cristoiu: Nu, în sensul acesta de realitate. Deci avem trei posibilități: 1. Președintele să prelungească starea de urgență pentru câteva zile. Dumneavoastră l-ați sfătui să o facă? Credeți că o va face?
Eugen Tomac: Nu cred că o va face. Pentru că asistăm la o situație extrem de complicată. Dincolo de această oboseala cu statul acasă, cu prăbușirea economiei, cu ineficiența instituțiilor și multe altele, cred că este mult prea mult, la ora actuala, să dai o stare de urgență doar pentru câteva zile. Cheia este la Guvern.
Ion Cristoiu: Da, aceasta este a doua soluție. Ce credeți că ar putea să facă Guvernul și ce credeți că va face? Sunteți colegi de formațiune de dreapta.
Eugen Tomac: Așa este, suntem partide PPE, dar Guvernul poate forța o chestiune care este greu de înțeles și greu de aplicat, o chestiune care, din start, știu că nu este corectă, dar este singura formulă, din punctul meu de vedere, prin care se pot institui, de sâmbătă dimineața, măsuri pentru noua stare – o nouă ordonanță. Altă soluție nu există.
Ion Cristoiu: Iertați-mă, o ordonanță de urgență – lucrurile sunt vitale pentru oamenii care vor să iasă din casă vineri – o ordonanță de urgență care să fie proiectul de lege deja aprobat de Guvern.
Eugen Tomac: Cu elemente din proiectul de lege deja aprobat.

Ion Cristoiu: Domnule președinte, avem un proiect de lege trimis de Guvern, care poate deveni ordonanță de urgență, sau o ordonanță de urgență care, de fapt, copiază legea care a fost aprobată cu amendamente. Dumneavoastră cum vedeți?
Eugen Tomac: Exact asta este una dintre puținele pârghii instituționale pe care statul le poate aplica, în condițiile în care știm că e destul de neuzual ca o lege, odată respinsă de CCR, să revii la doar câteva ore să ți-o asumi din nou.
Ion Cristoiu: Mă refeream la proiectul acesta de lege care e în Parlament. El a fost amendat, să zicem că poate fi votat astăzi. Guvernul poate să dea proiectul de lege pe care l-a trimis și care a fost modificat în Parlament sau chiar legea care este acum aprobată. Cum vedeți dumneavoastră situația?
Eugen Tomac: Da, eu cred că una dintre aceste formule este să preia legea pe care a transmis-o în Parlament și să și-o asume prin ordonanță.
Ion Cristoiu: Cu modificările aduse în Parlament sau cum au trimis-o ei, că și aici e o discuție?
Eugen Tomac: Cred că o vor asuma doar pe cea pe care au transmis-o spre Parlament. Din rațiuni politice, nu pentru că ar exista vreun alt motiv. Asta este o soluție de lucru pentru a acoperi acel vid legislativ pentru cele câteva zile în care oamenii tre să știe cu exactitate în ce situație ne aflăm, că vorbim de amenzi, că vorbim de măsuri de protecție, că vorbim de libertatea economică, pentru că cineva care nu are nicio restricție, își va deschide terasa și va invita românii.
Ion Cristoiu: Era și o a treia posibilitate și anume: Dacă încetează starea de urgență, înseamnă că se poate face orice. Și îi credeți în stare pe români să facă orice? Poate sunt disciplinați.
Eugen Tomac: În mod sigur, există mulți cetățeni care sunt disciplinați și, indiferent de ce va spune statul, se vor proteja, în continuare, un an de zile de acum încolo. Dar există și români care abia așteaptă să plece pe Valea Prahovei, să își întindă grătarele și lăzile de bere și cu muzica la maxim să facă ceea ce le place. Deci, nu poți să îi oprești dacă nu menții un anumit regim cât de cât restrictiv măsurile acestea, nu aș spune de distanțare socială, ci de a ne ține protejați față de ceilalți pentru că, așa cum spun oamenii de știință, pericolul nu a dispărut și recomandările sunt să păstrăm în continuare această distanțare.
Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră vedeți posibilitatea unei OUG care să conțină proiectul trimis de Guvern, fără amendamentele din Parlament și, după asta, când va fi o OUG care va înlocui legea asta, va veni legea care va fi aprobată.
Eugen Tomac: Sau poate fi atacată.
Ion Cristoiu: Ordonanța sau legea?
Eugen Tomac: Ordonanța.
Ion Cristoiu: Sau poate fi și legea.
Eugen Tomac: Da, dar cred că e mai complicat să ataci legea, cât timp CCR s-a exprimat destul de limpede astăzi vizavi de drepturi și libertăți.
Ion Cristoiu: Ca să fiu eu șiret, politicește ar putea fi șmecheria asta, în sensul că legea este contestată la CCR și durează vreo lună, și între timp funcționează ordonanța, nu-i așa?
Eugen Tomac: Exact.

Am o relație foarte bună cu mai mulți oameni politici din SUA

Ion Cristoiu: Poate fi. Demult voiam să-mi povestiți dumneavoastră o experiență unică. La un moment dat, ați ajuns în America, pe 15 martie, să ne spuneți în ce împrejurare și să ne spuneți, așa, ca un scriitor, toată tărășenia, că am înțeles că atunci când ați ajuns s-au suspendat zborurile. Spuneți-ne dumneavoastră.
Eugen Tomac: Exact la începutul lunii martie pentru un eveniment important, care avea loc la reședința președintelui SUA, Donald Trump, în Florida. Am mai fost și anul trecut la acest eveniment, organizat de partidul republican. Am o relație foarte bună cu mai mulți oameni politici din SUA și, în virtutea acestei relații, unde a fost invitat și președintele Traian Băsescu, dar nu a participat, nici anul trecut. Eu am onorat această invitație, iar cei de acolo au insistat, că, în ciuda a ce se spune, trebuie să fiu prezent. Este un eveniment important, nu ar înțelege nimeni refuzul meu, în ideea în care totul era la nivel de mesaj de prudență în ceea ce privește riscul epidemiei. Am analizat bine, m-am consultat cu toți colegii, am luat decizia să zbor spre Washington. Exact în aceeași zi în care am aterizat, președintele Trump a anunțat că suspendă toate zborurile între America și Europa. Bineînțeles că nu m-am simțit deloc confortabil.

Ion Cristoiu: Ați ajuns deja la ghișeu, ați trecut de frontieră?
Eugen Tomac: Absolut. Și chiar dacă nu treceam, nu aveam soluții, pentru că, în primul rând, se respecta acel calendar. La două zile după ce a fost făcut anunț, s-a instituit starea de urgență națională și, bineînțeles, a fost anulat evenimentul. Problema a fost că trebuia să revin și în țară.

Ion Cristoiu: Povestiți-ne aventura. Cum era? Ați plecat de pe aeroport? La Washington ați aterizat? Era pustiu, când ați plecat?
Eugen Tomac: Primele zile a fost destul de lejer totul, deci în mod obișnuit atmosfera dintr-un oraș cum este Washington sau altă capitală mare. Dar ce m-a mirat e că am prins exact perioada instituirii stării de urgență. Întâi, am fost anunțați că după ora 18:00 nu vom mai găsi niciun restaurant deschis. Apoi am fost anunțați că până în orele 11:00 putem comanda ceva la restaurantul din hotelul unde eram cazați și, mai târziu, fiecare se descurcă cum poate. Și a treia zi, am primit, pur și simplu, o înștiințare, că în 2-3 zile maxim va trebui să eliberez hotelul, pentru că se va închide. Bineînțeles că această situație m-a bulversat, pentru prima dată simțeam ce înseamnă o situație inedită, de stare de urgență, decretată și în țară, și la Bruxelles, și la Washington, din același motiv. Spre deosebire de situația de la noi, acolo chiar se simte – avioane, elicoptere, militari pe stradă.
Ion Cristoiu: Ați simțit că e o altă atmosferă decât cea americană obișnuită?
Eugen Tomac: Absolut! E o diferență totală, ca într-o situație de război.
Ion Cristoiu: Diferit față de cum e la noi? De ce?
Eugen Tomac: În primul rând, pentru că observi în 24 de ore cum se transfomră totul în jurul tău. De la o societate deschisă, cu oameni care își vedeau de viața cotidiană, dintr-odată totul se transformă – vezi elicoptere, multă poliție, multă armată pe străzi, cetățeni aproape deloc și, bineînțeles că americanii au tradiția aceasta de a-și afișa forța pe care o au în toată splendoarea ei, mai ales în momente de criză, pentru a transmite acest mesaj de siguranță, că totul este sub control. Bineînțeles că pe mine ce m-a interesat cel mai mult – și aici a fost un moment destul de neplăcut pentru mine – pentru că am intervenit pe mai multe posturi de televiziune și am spus că sunt acolo și situația în care mă aflu, au început să-mi scrie cât mai mulți români care se aflau în SUA și doreau să revină în Europa. Creasem, în 24 de ore, o comunitate mică pe Whatsapp, cu cetățeni români aflați pe apă și pe uscat în America și căutam zboruri pentru a reveni în țară. A durat această aventură mai bine de 10 zile.

Ion Cristoiu: Extraordinar, ați înființat o nouă comunitate în istoria omenirii. Comunitatea celor care vor să se întoarcă în România. Dar ambasada, nu avem ambasadă? Ce ați făcut, nu l-ați sunat pe domnul Maior?
Eugen Tomac: Nu. Nu am discutat cu ambasada noastră de acolo. Era o vizită politică, dar m-a bucurat că mi-au scris foarte mulți cetățeni și, într-un fel, am păstrat până acum legătura cu ei.
Ion Cristoiu: Cum ați plecat în 10 zile? Povestiți-ne, poate putem scrie o carte.
Eugen Tomac: Este simplu, am căutat foarte multe zboruri. La început, nu erau suspendate zborurile către Londra și Dublin. Mai apoi, în clipa în care am găsit bilet, cursele respective au fost anulate și, pentru că zburau foarte puține companii, în clipa în care apărea vreo cursă, dacă aveai noroc să prinzi bilet, erai mulțumit, dacă nu, așteptai pur și simplu până reușeai să obții un loc. Din punctul acesta de vedere, a durat câteva zile bune. Nu am dorit să apelez la autoritățile române, nu ascund că au existat tot felul de propuneri pe chestiunea aceasta.
Ion Cristoiu: Ai sentimentul de panică în asemenea moment?
Eugen Tomac: Nu. Sincer, vă spun că faptul că erau zeci de români care îmi scriau, și îmi ofereau puncte de vedere, sugestii, sfaturi, mă încuraja că am și responsabilitatea lor.
Ion Cristoiu: Erați cumva președintele comunității.
Eugen Tomac: Toți așteptau un răspuns de la mine. Eram conștient că lumea, în mod politicos, întreba care este perspectiva, ce facem, cum ne organizăm și încercam prin misiunile UE să găsesc alternativă, pentru că, vă mărturisec că această experiență neplăcută, mai ales că eram în SUA, nu într-o zonă de conflict, m-a determinat ca, în clipa în care am ajuns la București, să pun un anunț pe Facebook, să ofer toate datele mele, inclusiv numărul meu personal de telefon și să fac un apel către cei care se află în zone îndepărtate în afara Uniunii Europene și se simt în nesiguranță, să mă contacteze pentru că voi încerca să-i ajut. Vă spun, cu maximă satisfacție, că am reușit să susțin foarte mulți români, începând cu America latină, Africa, Asia.

Ion Cristoiu: Este vreunul care a fost într-o situație mai deosebită? Undeva prin Africa, unde? Prin junglă?
Eugen Tomac: Chiar era o doamnă în Africa, care își dorea să ajungă la București, care se afla într-o misiune umanitară și mi-a spus foarte sincer, aproape plângând, că se simte în nesiguranță, pentru că majoritatea europenilor au plecat, noi nu aveam ambasadă în țara respectivă și am apelat la ambasada Belgiei din țara respectivă și, până la urmă, a fost foarte bine, pentru că românca noastră a ajuns acasă.
Ion Cristoiu: Îmi dau seama ce înseamnă să fii pe undeva prin Africa, au plecat europenii, au plecat toți colegii europeni și tu să aștepți o cursă. Și la aerport ați ajuns cu un taximetru?
Eugen Tomac: Da, funcționează și acum Uber-ul. Măsurile de restricție nu existau la acea oră, dar m-a ajutat foarte mult un medic român din Las Vegas cu care am intrat în contact și care mi-a dat foarte multe recomandări pentru această cursă și cum să mă protejez. Am ținut cont de toate, dar elementele esențiale prefer să vi le spun între patru ochi. Am aterizat la Paris. Am venit cu o cursă specială, care ne-a adus la Paris, pentru că inițial luaserăm un zbor la Madrid și nu am avut noroc, pentru că tocmai suspendase ministrul Vela cursele între România și Spania. Cele de la Paris nu fuseseră încă suspendate și am prins unul dintre ultimele zboruri spre România.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră o să ziceți că v-am invitat să discutăm politică, dar e fascinant. Să știți că pentru o așa o aventură vă invidiez, deși bănuiesc că dacă eram în locul dumneavoastră, nu vă invidiam atunci. Spuneți-mi, la Paris se vedea că e jale?
Eugen Tomac: Da. Eu sunt un om care călătorește foarte mult prin natura responsabilităților. Am fost secretar de stat în ministerul de externe, secretar de stat pentru diaspora în Guvern, două mandate aproape deputat pentru diaspora, acum europarlamentar, deci, cel puțin odată la 2 luni, trec prin aeroportul din Paris. Nu am văzut niciodată un aerport imens – este al treilea din lume – atât de gol. Pur și simplu, cred că de la Washington era singura cursă care a aterizat și această presiune puternică legată de criza de sănătate se simțea deja din punctele de vedere.
Ion Cristoiu: Francezii erau panicați? Oamenii?
Eugen Tomac: Da. Destul de preocupați. Și, aproape forțat, toată lumea păstra această distanță, din ce în ce mai mare, dar nu am avut nicio emoție, nicio clipă. Am vorbit cu doctorul, mi-a recomdanta câteva proceduri standard.
Ion Cristoiu: Când ați venit, ați făcut carantină?
Eugen Tomac: Da. Obligatoriu.
Ion Cristoiu: Că veneați din triplă zonă roșie.
Eugen Tomac: Da. Am plecat de la Bruxelles la Washington și de la Washington la Paris.

PMP-ul are, din punct de vedere politic, cel mai bun antrenor- președintele Traian Băsescu

Ion Cristoiu: Spuneți-mi, ați avut o activitate intensă, în perioada aceasta a crizei, surprinzător. În perioada aceasta, în afară de Guvern, oamenii politici nu prea s-au manifestat. Apropo, credeți că în perioada aceasta a stării de urgență, a fost o disproporție în comunicarea publică între putere și opoziție?
Eugen Tomac: Da! A existat, însă a fost și o perioadă specială, în care trebuie să și comunicăm mult.
Ion Cristoiu: Dar nu dumneavoastră, ci Guvernul!
Eugen Tomac: Domnule Cristoiu, noi am comunicat, dar vă spun un lucru important: Nu uitați cine este antrenorul nostru. PMP-ul are, din punct de vedere politic, cel mai bun antrenor, și președintele Traian Băsescu, nu a existat niciodată o situație în care să îi solicităm spirijnul sau punctul de vedere sau cum consideră domnia sa că este mai bine să acționăm într-o situație limită, într-o situație de criză, fără a exagera, fără a amplifica lucrurile fără sens. De asta, am comunicat mult în această perioadă, pentru că am și avut ce comunica.
Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră considerați că Traian Băsescu a fost purtătorul de cuvânt, adică ați comunicat prin intermediul lui Traian Băsescu.
Eugen Tomac: Și președintele, indiscutabil, este un comunicator excepțional și, bineînțeles că revendicăm mesajele domniei sale, dar și noi, colegii mei parlamentari și ceilalți comunicatori publici ne-am făcut această datorie de partid politic care a avut o atitudine, o poziție fermă. Am cerut din prima clipă stare de urgență. Toată lumea s-a uitat spre noi și a spus că e imposibil ce gândesc acești oameni. Apoi am cerut ca armata să intervină pentru că au existat zone de tensiune în diferite colțuri ale țării sau cu cei care au venit din diferite zone ale Europei. Deci, era nevoie de un mesaj puternic al statului. Noi am cerut să se întâmple, prin instituirea stării de urgență și implicarea și a armatei și a tuturor structurilor statului, tocmai pentru a-i convinge pe cetățeni că nu este doar un exercițiu, este o realitate pe care o trăim. Deocamdată, să sperăm că numărul celor afectați și a celor care, din nefericire, pleacă dintre noi să nu fie foarte mare. La ora actuală, un lucru pe care pot să îl reproșez Guvernului, pe lângă alte stângăcii, este că nu s-au testat destul de mulți români.
Ion Cristoiu: Am observat că a fost o preocupare, și a partidului, și a lui Traian Băsescu.
Eugen Tomac: Da, am cerut în mod constant să fie testați cât mai mulți români, pentru că, altfel, nu avem o poză reală și nu știm. Sigur că tentația va fi – vine vara – toată lumea încearcă să își revină, din punct de vedere economic. Gândiți-vă că avem 500.000 de români care își desfășoară activitatea în domeniul HoReCa. Trebuie să le oferim acestor oameni o șansă, dar în ce condiții, cum, care ne sunt limitele? Aici Guvernul trebuie să comunice mult mai mult decât Parlamentul, decât opoziția, deoarece ei sunt decidenții care au această putere, sunt investiți prin lege. Ori românii au nevoie de o viziune. Mie mi-ar fi plăcut ca Guvernul să comunice în fiecare zi ce măsuri s-au luat, care sunt perspectivele, din punct de vedere economic, câți oameni sunt în șomaj. Toate aceste lucruri trebuiau comunicate mult mai limpede, mult mai clar, pentru a știi cu toții unde ne aflăm și ce poză avem, poza zilei, or acest lucru nu prea s-a întâmplat. Într-un fel, oamenii, pe bună dreptate, judecă și critică, spunând ”Să nu ajungem din stare de urgență în starea de haos”. Ne așteaptă vremuri foarte grele. Eu cred că toate aceste resurse, și cei 3 miliarde euro veniți de la Uniunea Europeana și multe alte oportunități pe care le aveam, trebuie fructificate. Criza trebuie transformată dintr-o tragedie într-o oportunitate. Pentru că avem proiecte care s-au stopat din lipsă de finanțare. Mâine poate fi repornită construcția autostrăzii Transilvania. Proiectul există – el a fost suspendat din cauza lipsei de finanțare. Ori, în condițiile în care, de la Bruxelles, Comisia Europeană a anunțat că toate regulile europene în acest an sunt suspendate, puteți da lucrări numai la firme românești, puteți împrumuta câți bani vreți, puteți face orice pentru a salva locuri de munca pentru a crea locuri de muncă, pentru a ajuta economia națională să nu se prăbușească. În condițiile în care ai această poză, este nedrept să nu o fructifici pentru că noi avem restanțe mari. După aceasta pandemie, vine povestea Green Deal și iarăși ne bagă într-un țarc din care ieșim greu pentru că ne mișcăm greu și nu știm să ne apăram încă extrem de hotărât interesele.

Ion Cristoiu: Avem, în primul rând, ieșirea din restricții. Cum o vedeți? Nu era mai bine dacă era un plan etapizat? Ce trebuie să facem pentru relaxare? O vedeți că pe un plan etapizat, deja anunțat? E totuși miercuri și noi nu știm nimic. Cum vedeți aceasta parte tactică?
Eugen Tomac: Da, urmează să anunțe. În mod clar, care sunt pașii, care sunt măsurile.

Trebuiau să publice datele de identificare ale celor care sunt infectați de coronavirus sau ale celor care au decedat

Ion Cristoiu: Vedeți că se va întâmplă că în alte tari, etapizat, începând cu 15 mai? Adică noi de pe acum să știm – 15 mai se deschid frizeriile… pe 30 mai nu știu ce…
Eugen Tomac: În mod sigur îl veți vedea joi pe ministrul Vela pe la 23:30 să ne dea marile anunțuri. Nu știu ce au de gând să comunice cei din Comitetul de Comunicare Strategică – să știți că le-am trimis multe adrese – eu cred, de exemplu, că o măsura absolut necesară, pe care nu au avut curajul să o ia era o chestiune de management. Trebuiau să publice datele de identificare ale celor care sunt infectați de coronavirus sau ale celor care au decedat. Pe mine m-ar interesa să știu dacă pe strada noastră, unde avem sediu, există cetățeni infectați, pentru că am avea un alt nivel de reacție dacă am ști că exista cazuri. Poate în alte localități nu există deloc. Faptul că nu a existat aceasta comunicare în timp real, unde cetățenii să verifice – în zona noastră există cazuri de coronavirus sau nu – această lipsă de informare centralizată și transparență ar fi ajutat mult mai mult. În momente de criză, transparența ajută mult. Cum am cerut, de exemplu, guvernului, pe lângă hotărârea prin care a decis că cetățenii pot comunica cu instituțiile via mail, ar fi fost firesc să se întâmple și următorul lucru: transparența totală în ceea ce privește cheltuirea banului public în timpul crizei COVID19. Toate contractele și toate facturile ar fi trebuit să fie publicate. Dacă nu ai nimic de ascuns, de ce să nu se întâmplă acest lucru? Mi se pare esențial. Îi protejezi și pe cei neglijenți care vor spune mai târziu, în caz că vor fi chemați, că nu au știut ce fac pentru că era criza și în loc de un leu masca de protecție au cumpărat-o cu 20 de lei. Transparența este cheia pentru multe dintre problemele cu care se confruntă administrația românească. Eu militez pentru acest lucru în mod onest. Singurul om politic care și-a publicat toate contractele și toate facturile în perioada în care a condus o instituție a fost Traian Băsescu. Președintele Băsescu, la Primăria Capitalei, își publica toate contractele și toate facturile. Mi-a spus: „Mă aflam oricum într-un război politic cu ceilalți, voiau să știe ce se întâmplă, și ajutam: făceam totul transparent pentru a evita problemele”.
Ion Cristoiu: Ei nu au publicat nimic transparent în ceea ce privește contractele. Nu știm nimic…
Eugen Tomac: Nu știm. În stare de urgență e important. Un contract într-o instituție publică nu este secret de stat. Sunt bani publici. O facem publică și doarme mai liniștită multă lume.

Ion Cristoiu: Există o controversă națională în legătură cu măsurile de relaxare anunțate de președinte. Ce ați adăuga dumneavoastră? Credeți că ar trebui să se păstreze mai multe dintre măsuri? Este o dispută – după 15 mai ne relaxăm mai mult sau mai puțin decât vrea președintele?
Eugen Tomac: Eu sunt adeptul măsurilor ferme. Măsurile ferme produc rezultate. Eu vă spun o chestiune care poate fi verificată: am participat la prima dezbatere din Parlamentul European, care a avut loc pe 21 ianuarie. În 14 ianuarie existau deja primele cazuri de COVID19 în Italia și atunci comisarul european de sănătate ne-a spus că situația este sub control. Nu s-a demonstrat că situația este sub control și la presiunea mediului economic, pentru că în Italia vin milioane de cetățeni din China anual, Italia nu a avut curaj să ia masuri dure pentru a salva vieți. Și am văzut cu toții prin ce au trecut și Italia și Spania – țări care au venituri consistente din turism. Noi încă nu știm dacă am trecut de vârful crizei sau nu. Să speram că a trecut și că rămânem doar cu supărarea că am stat mai mult în casa decât trebuia. Vom vedea cu timpul. Însă, sunt adeptul măsurilor dure pentru că ele produc efecte. De la primul caz constatat de autorități, poate erau mult mai mulți infectați de mai mult timp. Știți cum e la noi, e o răceală, e un guturai, mai mă tratez cu ce am prin casa. Și dacă au fost asimptomatici, bineînțeles…
Ion Cristoiu: Măsuri dure. Dar acum?
Eugen Tomac: Acum trebuie să fim prudenți cu zonele unde există focare, să nu ne relaxăm prea mult. Să fim prudenți cu cei care vin din diferite zone ale Europei. Dar din zone nu din țări. Că dacă eu vin din sudul Italiei, unde nu există probleme, nu mă băga în carantină 14 zile. Deci, trebuie să fim atenți pe măsurile pe care trebuie să le aplice statul pentru a nu bulversa și mai mult și economia și mersul societății. Din păcate, am ratat un an de învățământ. Eu am doi copii. Ambii stau de dimineață până după-amiaza în fata calculatorului. Sigur, e un mod de a recupera, însă nu este același lucru. Pe mine, ce mă înspăimântă acum, este să nu ne ducem dintr-o extrema în alta și să nu facem față recesiunii.

Nu ne mai tine nimeni în țarc cu cheltuirea banului…

Ion Cristoiu: Cum profităm de această criză pentru niște schimbări strategice? Noi romanii, cum putem folosi strategic din aceasta criza pentru a schimba ceva, pentru a reseta economia? Investițiile de 3%…
Eugen Tomac: Nu ne mai tine nimeni în țarc cu cheltuirea banului…
Ion Cristoiu: Cu cheltuirea sau cu împrumutul?
Eugen Tomac: Cu împrumuturile, implicit. Să împrumuți – poți împrumuta cât vrei. Toate regulile europene în acest an sunt suspendate. Poți cheltui cât ai, poți investi cât vrei, poți da banii cui vrei. Toate statele vor face același lucru. Nu vă puteți imagina ce dezbateri acide au loc acum în Europa cu privire la ajutorul pe care îl dă Germania, de exemplu, economiei sale naționale. 52% din ajutorul de stat dat în Europa este dat de Germania. Asta afectează puternic competiția pe piața europeană. Următoarea țară este Franța, cu 17%. Bineînțeles că celelalte state sunt puternic deranjate de această realitate. Noi, în schimb, în loc să ne concentrăm pe oportunitățile pe care le avem și să încercam să împrumutam – pentru că oricum de 30 de ani, România s-a împrumutat constant doar pentru pensii și salarii – acum a sosit momentul să încercăm să fructificam aceasta oportunitate și să ne împrumutăm pentru autostrăzi, pentru a construi cele 8 spitale regionale, pentru a aloca 10% pentru sănătate, pentru că media europeana este de 10% nu de 5% cat este în România. Avem capacitatea de a dezvolta o întreagă industrie în cercetarea medicală. Avem școală în acest sens. Însă, noi abandonăm domenii strategice unde avem capacitatea să ne dezvoltam. De ce nu alocam 0,5% pentru cercetare medicală?

Ion Cristoiu: Am văzut că ați propus un Pact pentru Sănătate. Mă mira că nu a fost luat în seamă, chiar e nevoie de un pact național între partide pe sănătate.
Eugen Tomac: Am explicat punct cu punct premierului Orban de ce este importantă această lege elaborată de unii dintre cei mai buni specialiști pe sănătate din această țară. Președintele Băsescu a fost cel care a cerut acest proiect de lege în timpul mandatului său de șef al statului. Este de actualitate și astăzi, după atâția ani. Ni s-a spus că este sigur o prioritate și că trebuie să analizam. Aici este o chestiune de viziune și de voință. Din păcate, de la obiective la implementare, de multe ori, interesele politice omoară obiective nobile. Or, la ora actuală avem nevoie de acțiuni imediate ca de aer. Aceste luni se duc imediat și ratăm oportunități. Fiecare zi pierdută în această perioada înseamnă oportunități uriașe ratate pentru România. România are nevoie de o injectare în piață de cel puțin 30 miliarde de euro, pentru a salva economia. Și avem oportunități. Trebuie să se implice și Banca Națională. Nu pot rămâne singurii responsabili pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală doar guvernanții. Toate instituțiile au obligații. Și nu este vorba numai de obligație instituțională. Ci din patriotism. Patriotismul înseamnă fapte. Dacă prețuiești aceasta țară, îți dedici întreaga pregătire și capacitate de a genera idei pentru a ieși din criză. Or, noi asistam la un joc politic mărunt, la chestiuni care nu au nici o valoare – să-l dăm jos pe Cîțu etc. Nu asta vor românii. Românii vor decidenți hotărâți care știu ce vor de la viața politică și ce soluții duc la bunăstare și pentru a ieși din aceasta criza. Obiectivul e simplu: să păstram toate locurile de muncă. Povești, că se vor mari salariile și pensiile. Să fim sănătoși, să fim siguri că putem păstra cât mai multe locuri de munca și să avem suficienți bani pentru a plăti pensiile la timp. În rest, sunt lucruri care, din păcate, sună a propagandă.
Ion Cristoiu: Deci, Germania și Franța oferă ajutoare de stat companiilor de stat private și acelea, la concurență, le vor zdrobi pe cele din Europa.
Eugen Tomac: Bineînțeles, sunt realități.
Ion Cristoiu: Adică profita de faptul că nu mai exista acest pact.
Eugen Tomac: Bineînțeles, și guvernele acționează că atare.
Ion Cristoiu: Am văzut, dau și la Air France.
Eugen Tomac: Da. Din tot ceea ce a aprobat Comisia Europeană pe ajutoare de stat. 52% oferă Germania. Urmează Franța cu 17% , apoi Spania, Olanda și alte state. Bineînțeles că există discuții extrem de serioase la Bruxelles cu privire la consecințele acestor măsuri pentru că este evident că orice companie care primește un suport consistent se va redresa mult mai ușor decât companii din state care nu își permit sau care nu au aceasta viziune.
Ion Cristoiu: Până la criză, până la decizia Comisiei Europene de a nu mai ține cont de nici o prudență, de acel Pact de Stabilitate, nemții nu puteau să acorde ajutor de stat că intervenea Comisia Europeană. Acum se dă voie. Asta înseamnă că acele companii ale lor care primesc ajutor de stat vor deveni foarte puternice. Spaniolii fac și ei la fel.
Eugen Tomac: Da, dar au mult mai puțini bani și își permit să atragă mai puțini bani. Gândiți-vă că la ora actuală, Comisia Europeană gândește un amplu program prin care să cumpere datoriile publice ale unor state pentru a le salva.
Ion Cristoiu: Spania abia așteaptă.

Eu sunt adeptul măsurilor ferme, cu impact imediat

Eugen Tomac: Și Spania și Italia. Dezbaterea aceasta e legată de Eurobonduri. Datoria lor publică după aceasta criză – de exemplu a Franței va fi 115 %. Sunt țări în UE care trec de 130% datorie publică suverană în comparație cu România. Iată un alt avantaj, România are o datorie publica de aproape 40%. Deci ne putem împrumuta cu cât dorim numai să avem proiecte. Pentru asta e nevoie să pregătim proiecte și să le procesăm și să căutam bani pe piața, inclusiv pe cea internă. De aceea am spus că Banca Națională nu trebuie să rămână un simplu jucător prudent, ci să comunice și să caute soluții împreună cu guvernul pentru a ajuta statul să obțină niște împrumuturi mari pentru a le investi în proiecte mari de infrastructură. Pentru că ele generează locuri de munca. A reporni acum proiectul autostrăzii Transilvania înseamnă să oferi locuri de munca la zeci de mii de oameni și, implicit, să ajuți industria conexă, restaurante, cazări și restul. Tot ce este conectat la această industrie poate primi o gură de oxigen. Eu sunt adeptul măsurilor ferme, cu impact imediat. Important e să fructificăm oportunitatea oferită de suspendarea Pactului de Stabilitate și Creștere. Pentru că el ne permite să aducem cât de mulți bani putem.
Ion Cristoiu: Ne permite, precum Germaniei, să dam ajutoare de stat unor firme românești.
Eugen Tomac: Absolut. Nu ne oprește nimeni dacă spunem că toate lucrările pe care le începe guvernul, chiar de mâine, sunt alocate doar companiilor românești. Toate regulile europene s-au suspendat. Așa fac toate statele din UE. Și nu este nimic anti-european. Este o măsură prin care încerci să îți ajuți țară și aproapele tău. Voi milita constant ca toți cei care vor să meargă în vacanță să o facă în țară. Să ajutăm industria autohtonă. Putem vizita celelalte orașe superbe din Europa sau alte stațiuni în anii următori. Dar în aceasta perioadă este esențial să dăm dovadă de un patriotism tăcut, prin acțiune, prin fapte. Nu prin povești.

Ion Cristoiu: Cum ați vedea intervenția statului pentru ca românii să rămână în țară și să viziteze România?
Eugen Tomac: În mod clar, prin a stimula cu vouchere și măsuri fiscale. Această măsură ne ajută pe fiecare dintre noi. Nu este un patriotism ieftin. Este datoria noastră să susținem economia românească. O fac toți, trebuie să o facem și noi.
Ion Cristoiu: Foarte interesantă ideea cu ajutorul de stat. Însă, în momentul în care îl dai, nu trebuie justificat de ce unuia îi dai și altuia nu îi dai?
Eugen Tomac: Trebuie făcut în mod transparent și în mod egal tuturor, nu doar pentru clienții politici.
Ion Cristoiu: Companiilor multinaționale se poate da?
Eugen Tomac: Depinde în ce domeniu își desfășoară activitatea. Dacă sunt companii multinaționale, dar au un număr uriaș de angajați iar parte din producție este destinată pieței interne… Lucrurile trebuie privite foarte chibzuit din punctul ăsta de vedere. Dar, repet, este o oportunitate să ne luăm revanșa și să consolidam companii românești care au demonstrat că sunt profesioniste.
Ion Cristoiu: Există o posibilitate pentru noi să fim prin noi înșine un pic…
Eugen Tomac: Exact.
Ion Cristoiu: I-ați spus lucrurile acestea domnului premier?
Eugen Tomac: Da, bineînțeles.
Ion Cristoiu: Și au de gând să facă sau nu?
Eugen Tomac: Le-am spus din convingere. Eu, că om politic, vreau să am conștiința împăcată. V-am spus că m-a marcat perioada în care oameni, din nesiguranță, cereau sfaturi pentru că doreau să revină în țară. În semn de solidaritate și responsabilitate mi-am făcut publice contactele și am aceasta conștiință. Din același motiv am mers cu tot setul de măsuri în care cred cu toata tăria și le-am prezentat primului ministru din partea PMP. Că vor avea curaj să și le asume, este o chestiune, dar eu, față de semenii mei, față de mine, față de aceasta țară, am conștiința împăcată că am făcut ce cred că e de cuviință. Că eu nu sunt la guvernare, dar susțin guvernul.

Ion Cristoiu: Cum vedeți după ieșirea din criza o remaniere a guvernului? Sau un guvern mai larg de dreapta? Vedeți o schimbare la nivel de guvernare?
Eugen Tomac: După ce va trece starea de alertă, în situația în care nu vom mai avea atât de multe cazuri și vom intra pe un trend de descreștere și revenire la normalitate, cred că se impune o resetare. Dar vin alegerile…

E dificil să amîni parlamentarele pentru anul viitor

Ion Cristoiu: Alegerile cum le vedeți?
Eugen Tomac: Alegerile locale din luna septembrie vor fi atipice. Nu vom mai avea reuniuni prin scările din bloc sau pe străzi prin comune și vom face publicitate pe panouri, prin instrumentele media. Vom discuta așa cum discut cu dumneavoastră cu cetățenii care ne pun întrebări incomode, că așa e în politica, și e bine să fie așa.

Ion Cristoiu: Va fi campanie, dar o campanie mai mult online, atipică. Parlamentarele când le vedeți?
Eugen Tomac: Sper să fie pe 6 Decembrie. Este foarte dificil să le amâni pentru anul viitor. Pentru că mandatul este limitat foarte clar. Singura formulă va fi să implementăm votul prin corespondență ca în Polonia și să votam de acasă. Deși, îmi este greu să îmi dau seama cate plângeri vor fi că au dispărut voturile…

Ion Cristoiu: În final, am întrebat pe toți liderii politici. S-a intrat în criză cu acel entuziasm că Dreapta rupe tot. A schimbat ceva criza în ceea ce privește capitalul electoral al forțelor politice? Au crescut unii, au pierdut alții? Cine?
Eugen Tomac: În mod sigur da. Efectele încă nu le simțim pentru că a existat un efort uriaș al tuturor statelor. Toate statele au încercat să țină totul pe linia de plutire. Aceste măsuri, luate în lunile martie-mai, vor produce efecte începând cu luna iunie. Si abia de atunci vom ști exact pulsul și percepția cetățenilor în raport cu decidenții politici. Dar la ora actuală nu există nici un câștigător. Am văzut cum se felicitau cei din PSD. Este jenant, suntem încă în plină criză. Nu îi interesează pe români dacă astăzi este sau nu Cîțu, oamenii vor soluții concrete. Noi am făcut un exercițiu util, să știți. Îmi scriau oamenii și am simțit că voiau să comunice pur și simplu. Și că nimeni nu ii asculta. De aceea, am creat o platforma www.solutiata.ro unde îi invităm pe oameni să își spună punctele de vedere legate de educație, sănătate, economie, agricultura și cele mai bune idei le vom prelua și le vom duce în Parlament. Este singura metodă prin care ne permitem să comunicăm cât mai mult cu oamenii și să preluăm inițiativele lor. Pentru că sunt oameni deștepți care nu sunt nici în partide, nu sunt nici în Parlament și nu au vreo funcție, nu sunt nici în instituții, dar sunt buni specialiști în domeniile în care își desfășoară activitatea.

Ion Cristoiu: Vă felicit pentru aceasta inițiativă. Sunt adeptul unei consultări naționale. Vedeți vreun pact între partide pe viitor sau s-a intrat în campanie electorală și bătălia de acum începe?
Eugen Tomac: A existat o tentativă a PSD-ului de a ne invita pe toți la aceeași masă. Va spun sincer că am mers cu toată deschiderea și responsabilitatea unui om politic care trebuie să ia decizii în momente de criza. Ce s-a întâmplat după, ați văzut și dumneavoastră. Am intrat iarăși în logica în care cineva este mai pregătit decât celălalt, guvernul s-a supărat. Chestiuni care, din păcate, în viața politica românească nu au continuitate. Nu se poate face. Am făcut Pactul pentru educație. La o lună după ce l-au semnat toți, a fost aruncat la coș. S-au făcut multe angajamente pe chestiuni importante și, la ora actuala, 85% din unitățile de învățământ nu au autorizație ISU. Asta este una dintre tragediile naționale.

Ion Cristoiu: După 15 mai vă reluați la partid viața politica obișnuită în afara de strângerile de mână?
Eugen Tomac: Bineînțeles. Ieri am avut prima conferință de presa.
Ion Cristoiu: Deci, deja nu mai este online?
Eugen Tomac: Nu, am avut prima conferință de presă pentru că ieșim din starea de urgență și intrăm într-o nouă situație și este important să comunicăm. Este vital să punem la dispoziția statului opțiunile noastre și obiectivele noastre cu privire la ce se întâmplă pentru că urmează vremuri grele din toate punctele de vedere. Și din punctul meu de vedere, vor fi două categorii puternic afectate. În primul rând, oamenii care au venituri foarte mici vor fi foarte afectați, pentru că dacă într-o familie unde sunt venituri modeste rămâne unul dintre membrii familiei fără venit, atunci o vor duce și mai greu. Apoi, și cei care au foarte multe resurse și trebuie să le gestioneze. Va exista o prăbușire a pieței de capital și, bineînțeles, că toata lumea va fi prudentă și primul lucru pe care îl va face va fi să își reducă din activitate. Reducerea din activitate înseamnă concedieri, mai puține taxe la stat. Aici este nevoie de o mediere, de un suport și un dialog consistent cu mediul de afaceri pentru a păstra locurile de muncă, taxele și impozitele care vin la stat, și bineînțeles, o solidaritate sănătoasă cu cei aflați în dificultate.

Ion Cristoiu: Vă așteptați la revolte sociale?
Eugen Tomac: Nu cred. Românii se revoltă foarte greu și când se revoltă se simte pe tot globul. Nu suntem în situația asta. Însă, vom avea o categorie de cetățeni care vor avea mult de suferit. Și cu această categorie, statul trebuie să fie atent. Nu trebuie să primească toți ajutoare. Există acea inițiativă conform căreia fiecare român trebuie să primească măști. Eu și sigur nici dumneavoastră nu avem nevoie să ne lase guvernul României la poartă o cutie cu măști, că ne descurcăm, dar sunt cetățeni care au nevoie.

Ion Cristoiu: Când vom putea da mâna unii cu alții?
Eugen Tomac: Sper că nu doar în campanie electorală. Spre sfârșitul acestui an sper că se vor ridica toate restricțiile și vom întâmpina Crăciunul bucurându-ne unii cu alții.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

47 comentarii pentru articolul „Eugen Tomac, președintele PMP: Alegerile locale din luna septembrie vor fi atipice”

  • Băi, Cetepeule,
    nimic nu e nou sub soarele pandemiei deșteptăciunii mutant de încovidite, însă pentru a treia oară aș lăsa lumea să-ți vorbească cu media ei de inteligență licențiată din greu. Și nici nu cred că astăzi meriți mai mult de atât: te-am năzărit precum erai de pregătit dintr-o actorie de doi lei și cu o hipotensiune de ’j dă mii / 1 nesătul primitiv; am încremenit (ce să fac?!) atunci când te-ai proiectat cu studiul tău mengeleic de năpustit peste inimiile care zvâcneau, și ele, prin Piața Victoriei de aseară, întelegându-te cu tot cu prostia simptomatică și care iată cum de inevitabil te arată așa precum ești de monstru perfid… Erau niște copilării zburdânde pe roțile unui viitor orișicât de nătâng prefăcut în haita cu care te reprezinți, niște gândulețe de omuleți curioși să respire și ei, sau mai erau niște părinți și bunici de a căror tristă frumusețe a sufletului zburător nu te poți apropria, tu, cetepeule, în vecii-vecilor, hai sictir ! Fiindcă n-ai, domne’, cum să nu te dezbraci de caracterul pe care nici nu se mai cuvine să-l păstrezi, atunci când rămâi perplexul neamului obidit, ca să nu te cobori să întrebi: cum ai putut, mă, să te scremi o după-amiază întreagă și să vii, ca un digimandros ce ești, cu imprecația de “evrikă !” prin care te mai iluzionezi că prostia ta simptomatică poate disloca înalta spiritualitate a trăirii lor asimptomatice (din păcate), așa cum i-ai catalogat din mijlocul monumentalului grup de invidie infracțional de organizată pe celule de #rezist-ență împotriva Umanității ! Află că oamenii au fost, sunt, și vor rămâne atât de frumoși că n-o să te schelălăim pe tine să observi minunăția asta care ți se întâmplă la icterul negru de fumul urii ! Dar am înțeles ce rău te-ai stricat în lanțul care te asuprește cu soros-stipendii doldora și de care nu-ți poți elibera intestinul pofticios de parvenit. Ți-aș ura și eu “libertate“, numai că asta ar însemna, pentru tine, înjurătura decisivă. N-avem cum să te ajutăm ! Și să se năpustească pe mine toate urgiile lumii dacă nu rămân sincer atunci când îi invit pe copiii tăi să fie bineveniți acolo unde gașca națiunii #TinerilorLaPutere va declanșa renașterea Patriei de eliberare ! A, și ce mai ziceai, că n-au realizat nimic în viață și doar vor să se valideze în iluzoriu ?! Mizerabile, maiestatea acelor prezențe timide se va multiplica până la rezonanța de a se dezice, forever, de nefericitele existențe devoratoare de spirit, productivitate și aspirații. Copiii și tinerii României vor să-și crească părinții și bunicii care copilăresc dimpreună cu iubiriile lor, de aceea îi rog, eu, să-mi ierte acest “piei, cetepeule !”

  • Românașii noștri care au întâmpinat 15 mai cu artificii și care acum tureaza mașina și muzica prin mahala sunt prea prosti sa înțeleagă că sunt subiecții cobai ai unui experiment social și că în aceste 3 zile de falsa libertate cineva îi observă cu atenție cum se mișcă, tocmai ca să-i poată amenda și aresta mai bine de luni încolo. Nici aia din Piata Victoriei se pare că nu înțeleg in ce film joacă și că sunt observați atent să știe organu cu cine are de-a face. Mare atenție, experimentul totalitar nu s-a terminat, include cel puțin o confruntare cu jandarmii. Acu se aduna motive pentru noi măsuri ticăloase.

    • Frate, esti mai pesimist ca mine. Chestie care ma doboara. Si ce, crezi ca securicii nu si-ar baga ceva in starea lu’ Sica? Crezi ca aia sunt roboti nemti? Nu, sunt tot romani, si o sa le-o dea la astia cand le-o fi lumea mai draga, exact cum au facut cu Ceasca. Crezi ca organu nu le baga la sefi carne in congelator in fiecare zi? Crezi ca astia nu vad ca toata lumea ii ia la raspel? Au multi tampiti printre ei dar iti garantez ca nu toti se bucura sa stea drepti in fata lui manivela. Hai ca azi am baut un pic de optimism si chiar ma distreaza situatia.

      • Bă Cibe , ai văzut clipul cu Wuhanul ? Că dacă făcea Ceaușescul tău ce-au făcut chinejii acolo , eu mă duceam să-l apăr în 89 .
        https://youtu.be/3hARrwaAO_g?t=10

        • Da. l-am vazut. Pai si nu e clar ca toata pandeprostia asta e defapt un razboi informatic al ‘ricanilor contra chinezilor. Oricum, e incurcata. Da’ deh, vrajeala pentru gugu, sigur e. Nu-mi dau exact seama dar miros o cacealma mai ceva ca Irak sau 9/11. Oricum, va iesi totul la iveala, chiar daca nu oficial. Nu cred ca mai crede cineva, nici macar pinguinii, in teoriile lansate de ‘ricani cum ca ei apara planeta de dictatura si dau democratie la toata lumea. Indiferent cine e smecheru’ de la casa aia alba. Muahahahaha!

      • Ceva negrotei de prin Botswana , care-și primesc salariile în , scuzați , p..le , că aia e moneda acolo , au sărit repede opăriți că nu ar fi numa din Wuhan și au blocat clipul pe FB , normal , unde în altă parte .. . Nu , că o fi din Bujumbura , de pe la ei , tot din China e, chiar dacă ar fi așa. .
        La noi nu va fi așa ceva nici în 300 de ani , pe lîngă ăștia , NY și LA par niște cocini .

  • Am fost în parc în IOR. Puhoi ca la iarmaroc!
    Toată lumea era strânsă acolo. Care cu bicle, care cu trotinete, care cu placa. Ăi bătrâni cu papornița cu mâncare pe pătură la iarbă verde. La locurile de joacă furnicar.
    Bre, nici nu știam că aerul miroase așa de frumos!

    • Vezi, e exact ce spuneam. I-a durut la bascheti de starea de ebrietate a lu’ Sica&Sefu’! Meserie!

    • @Adriana,
      De la al cu tzatza-n gura, pân la al cu barba sură, toți s-au comportat că niste găini scăpate din coteț la grăunțe.
      Dar vor fi băgate la loc în coteț. Oamenii muncii vor cere, pentru început, să revină ordonanțele militare.. apoi vor cere vaccin, apoi ceva băgat sub piele.

  • Bai geo, te vaicaresti ca o fata batrana. Baga nene o duma ceva, sa ne radem si noi. Mai spargi monotonia. Iar restul, ziceti merci ca stati in Rroemenika banana, unde totul e o mistocareala. Bai, daca erati in Germania, unde chiar aia sunt niste roboti cretini, era jeleu. Eu unul, cu orice risc, ii multumesc lu’ mama ca m-a parasutat in tara celor mai caposi tarani din lume. In rest, ma doare la basca de prostii care ne conduc, chiar ma distreaza. Daca kolhozul crapa, nici cinci minute nu trec si toti se vor da loviti si indragostiti de cine dracu va prelua manetele. Nu intelegeti ca neamul asta nu poate fi infrant. Suntem mai smecheri decat oricare. Bai, si avem si umor cat cuprinde (bine, mai putin unii). Da-i in ma-sa cu globalismu’ si cu pandemia lu’ peste congelat. Mintile nu au cum sa le cucereasca. Libertatea e doar o stare de spirit, indiferent cate masti ai avea pe fata. Gandul e liber si nu poate fi arestat!

    • Ăsta e încrîncenat de vreo 3 ani . Mă și mir că n-a făcut dracu infract sau ACV băbălăul , că te resimți după atîta ură . N-ar recunoaște o poantă nici dacă i-ar cădea în devlă . De aia e așa bun subiect de luat la ștangă , că le ia personal , cred că a căutat zile-n șir linkuri să mi le pună mie , ție sau Niccollo , și probabil nici nu i le-am citit , he , heee…
      În rest , așa o fi , cum zici tu . Sau nu …

    • Bai cib,
      Râde-te cu Serban si Nikola! Eu m-am cam saturat sa postez, si în secunda doi, cele doua javre sa ma atace nejustificat, iar tu sa te prefaci ca nu observi ca ei încep întotdeauna scandalul.
      Sa fii sanatos si bucura-te de prietenii tai pretiosi, mie mi-a pierit cheful sa mai pierd vremea pe aici, sa ma tot cert cu niste nesimtiti, în loc sa am niste dialoguri normale cu tine sau cu alti postaci.
      Que de bonheur à toi!

      • Que DU bonheur …loază anafabetă.
        „Traduction de „bonheur pour toi” en anglais
        happiness for you
        Nous ne voulons rien d’autre que du bonheur pour toi et Barney.„
        Sau iar te-ai exprimat în franceza veche , bă Obelixe ? Ori tu ești le Druide cu Potion magicque ?

  • „Oameni buni ” ( Oameny buny , în franceza veche uzitată de Messire Bazyle Byzgău , zis Ghyo-Sanepyd ), vă rog „respectos” ( asta e în româna mai vechiuță ,așa , la limita termenului de garanție ) să-mi comunicați care dintre Dv a citit vreodată , azi sau aiurea , bălăriile cu care tot porcește cu obstinație blogul Titanului acest vierme inelar numit Geo , Teo , Sanepid sau Bîzgău .
    Dacă a citit cineva , sau , mai ales , dacă a citit și a și înțeles ce vrea secătura asta , pun la bătaie 1000 € . Dacă nu , bă Ghio , atunci : Amice , ești idiot !
    Rog respectos ca răspunsul să fie redactat în franceza medie vorbită de Asterix și Obelix , ( accept și Asterisc & Obelisc ) ,plus le Druide !
    A dracu’ dom Tolomac , n-am ce comenta la tontul ăsta și mă țin de prostii , nedemne de vîrsta , pregătirea și intelectul meu , he , heeeee….

    • Ma mir ca nu s-a inscris bazdagania, c-a citit el…facea upgrade la viloiul ala de 37mp, sa le dea cu geamuri. I-o fi venit fo oaie la consult si a zburat timpul. 😀 😀

      • Păi el nu era acceptat în competiție , deși nici el nu cred c-a citit . Poate dacă se dădea Teo sau Sanepid să mă fi păcălit …. 😛 😛 😛

  • Aceasta masca pe figura inseamna, fara urma de indoiala, pumnul bagat in gura democratiei si a libertatii de expresie. N-am nicio indoiala ca masca pe figura este o masura totalitara, nu una de protectie biologica. Practic oamenii sunt pregatiti sa accepte identitatea biometrica, cipul, sa fie urmariti peste tot si toate celelalte. Masca e doar ancora supunerii individului in fata fortei armate a statului totalitar.
    Ca-i masca, ca-i zgarda electronica, ca-i cip.. pana la urma nu va mai conta.. in aceeasi Puscarie ne vom invarti cu totii.

  • Din respect pentru gazda noastra, in general ma stradui sa postez la subiectul propus de Maestru. Intrebarea este ce naiba sa comentezi despre unul care nici macar cei de-i voteaza partidul nu stiu cine este? Ca atare, cu scuzele de rigoare, nu-mi ramane alceva decat sa bat campii.
    Maine mi-am propus sa bag un gratar…cu de toate!!! Cum insa de doua luni sunt rupt de lumea civilizata, am o oarece dilema legata de lista de manele pe care sa o alcatuiesc pentru maine. De aceea ii rog pe cei mai curajosi dintre noi, care in aste doua luni au avut curajul sa iasa in lume, sa ma ajute cu un update privind noutatile in materie. Nu de alta, dar nu vreau sa creada lumea ca sunt un dinozaur [nu (a)politic ci (a)fon] ramas in epoca Adrian copilu’ minune cand in fapt eu sunt un om cu spirit nou, brand new cum ar veni. „I am a new man…apparently free” (Agent Smith’s line, Matrix series https://www.youtube.com/watch?v=hUAie-X3u8I ). Aproape ca ma suprapun perfect peste profilul usr-istului ideal.
    P.S. Rog a nu se intelege ca am ceva impotriva manelelor. In fapt, cred sincer ca unii dintre artistii care canta acest gen de muzica au calitati vocale native de exceptie. Poate ca intr-o alta lume, cu o alta aliniere a planetelor, am fi auzit de acesti oameni intr-un cu totul alt context.
    P.P.S. Daca cineva se intreaba de ce dreaq intru sa postez daca nu am nimic a spune…ei bine e mica mea contributie financira la acest blog…generez un pic de trafic, Google e fericit ca i-am vazut reclamele imbecile la tot felul de lucruri care nu ma intereseaza si-i „doneaza” Maestrului cativa firfirei, nu multi, cu siguranta nu destui sa acopere cheltuielile de webhosting ale acestui blog. Makes sense or what?

    • Bă , îți zîc eu una , că-z doară eu am ieșit în starea de molimă , dacă nu zilnic , cel puțin o dată la 2 zile , drumuri lungi , nu pe lîngă casă .
      Dacă pînă azi portul măștii era opțional și depindea de cît de cretin este purtătorul ( la Oranj purtau și 3 măști deodată tembelii ăia și mănuși , plus că te puneau să te dezinfectezi la intrare și ieșire , la farmacia de peste drum cele 3 farmaciste nu purtau nici mască , nici mănuși , iar la farmacie chiar vin oameni bolnavi ), de azi , odată cu Marea relaxare( sună parcă e filmul ăla cu proști , cu Bourvil și Louis de Funes , Marea hoinăreală ), portul măștii a devenit OBLIGATORIU în spațiile închise sau aglomerate ( Garcea amendatorul va stabili care-s alea ) , iar la Tribunal poți să intri doar după ce te scanează jăndarul medical și-ți pune diagnostic Liber de covid . Dominus sanctus !!!!

    • Azi am mers cu masca pe bot la cumpărături . Dracii m-au luat , că-s 28 de grade afară , eram ud pe față sub cîrpa aia , mi s-au uscat buzele ca după febră , iar din cauza rinitei cronice pe care o posed eram obligat să mă scarpin tot la fiecare 2 minute , cu mîna murdară , evident , și să mă șterg pe față de transpirație de parcă eram la prașila a doua .

      • Toata lumea se va sufoca cu botnita pe figura.. La servici nu mai vorbesc.
        Sa stea Arafat si Vela cu carpa pe gura timp de 8-10 ore, sa-i vad daca mai sunt oameni dupa aia…

    • Bă , la ce reclame te zgîiești tu p-aciia , că eu nu văd niciuna ?

      • Pai daca ai adblocker, cum mamitica lor sa le vezi? Iote asa nici eu nu le vad. 😎

        • Păi zi așa , bine că ești tu deștept . Acușica mă și duc să dezactivez adblokerul , ard de nerăbdare să văd reclamele la care se uită Sendi 🙂 🙂 🙂 🙂

          • Ba, ma omori. Ma duc sa ma arunc intr-un Tuborg, sa vad daca ma-necu, ma-neccu, ma innecu, dreaq, nu mai stiu cum vine!

        • Cînd ești așa melancolic și vrei să salvezi lumea și balenele , e clar că ești iar mangă . Imediat vine Băzgău și te face și el 😛 😛 😛 😛 repede , pekinezul , bețivan și te trimite la rehab …

    • Am spus ca las reclamele sa curga…e cel mai bun mod de a vedea daca m-a mirost Google sau nu. Cit ma umple cu reclame „personalizate” insipide e ok. E umila mea satifactie in fata inevitabilului. Nu ma iluzionez. E doar o chestiune de timp.

  • Guzgane, esti patetic!

  • Dar-ar dracii-n ăia de trimit alertele de corona prin telefoane!
    Nu mai știu cum să ne mai sperie.
    Tomac e un îngrămădit, măcar Udrea era deșteaptă.
    A început să lucreze tiparnița de aur.
    Ieri am scos de la bancomat 20 de bacnote de 100 noi nouțe.

    • Nu uita ca doar frica si foamea te vor face sa accepti cu bratele deschise vaccinul obligatoriu si cipul lu Bill Gates.
      Credeai ca ai scapat?

      • Nu-mi fac nici un vaccin (oricum nu sunt în stare să-l inventeze). Cu hrana o să mă descurc într-un fel sau altul, doar am trăit pe vremea lui Ceașcă. Măncâm păsat (mămăligă) doar cu asta s-a hrănit omenirea până acu 100 de ani.
        Bill Gates nu sperie pe nimeni cu gripa, sunt alte boli mortale mult mai grave și mult mai răspândite.

        • „Nu-mi fac nici un vaccin (oricum nu sunt în stare să-l inventeze)” 😛 😛 😛
          Jos palaria, Adriana. Ai fost foarte, foarte tare la faza asta.

          • Nu se poate face vaccin pt virusul gripal . Nici pt Hepatită A .Virușii gripali se modifică proteic la nivel molecular și de 2 ori pe sezon uneori , iar cu hepatita A nu mai știu care-i impedimentul .
            Vaccinul antigripal , cu rată de succes de 60 % , și aia neconfirmată , că nu poți fi sigur că n-a făcut omul gripă pe bază de vaccin , sau pur și simplu noroc , este chiar un mare pericol , cei 40 % care n-au avut noroc sînt siguri , adică au făcut gripa cu vaccin cu tot , iar cam 7-8 % au chiar murit .
            Eu cred că Polidinul ( Polydynul în franceza veche , pt Messire Ghyo )și gama globulina ( supuse unui studiu dublu orb serios , nu vrăjelile de pînă acuma) , sînt posibil , ba chiar probabil , stimulatoare ale imunității , cu riscuri minore . Or mai fi și altele , că farmacologia merge înainte , cu vaccinul, Lasciate ogni speranza ….

          • La cat de escroci sunt, ii cred in stare sa oblige populatia sa se injecteze cu vaccinul gripal comun, chiar daca are efecte zero asupra Covid.. Vor face la fel cum fac cu testarea nationala – care tot asa, are efecte zero, din punct de vedere informational. Cum au cumparat teste inutile cu nemiluita vor face la fel cu vaccinul comun de gripa sezoniera.
            Nu vor mai primi oamenii la munca daca nu vin cu hartie ca s-au vaccinat.

          • @Gabi Serban… si eu cred la fel – ca nu va fi niciun vaccin. Hepatitele nu au vaccin, HIV, nu, SARS nu, MERS nu, Ebola nu.. si mai sunt cativa virusi, de asemenea produsi in laborator precum Covid care nu au vaccin. Practic exista numai tratamente anti-simptom facute de corporatii care te curata de bani.
            Au pacalit populatia cu vaccinul ca sa nu iasa in strada si sa iasa revolte sociale. Nu va fi niciun vaccin, dar vor toca bani cu nemiluita, o sa vezi.

          • Băăă , nu exagera . Hepatita B are vaccin , mi-am făcut eu cînd lucram în clinică , de multe ori , zice statistica și că ar avea efect . HIV are antiviral , retrovirale se cheamă , Retrovir e cel mai cunoscut . Virusul Herpes Simplex și Zoster se tratează cu antiviral , Acyclovir , Zovirax la Glaxo , cei ce l-au inventat .Am făcut eu un tratament , că făceam des herpes , acuma mai fac o dată la 2-3 ani . Femeile cu Zoster vaginal au scăpat de coșmar , era pur și simplu boală invalidantă , stăteau la pat și 2 săpt . Pt restul de viroze nu mai știu , că pe mine nu mă trimite Statul francez la simpozioane și Seances Geantes , gratis la 5 stele , ca pe Ghyo .
            Istoria antiviralelor abia începe , primul a fost Acyclovirul , și nu are mai mult de 35 de ani , prin 85 s-a inventat , apoi a urmat derivatul Retrovir , că era mare buba cu SIDA , mureau popo de teapa lui Ghyo cu zecile de mii , milioane poate .
            Toată frăsuiala e pe bani , am văzut acuma povestea seringilor de plastic de unică folosință . Adică nu se pot steriliza prin fierbere la presiune , la peste 240 grade , cum se făcea cu cele de sticlă .
            Astfel că , în Africa , din cauza sărăciei , seringile și acele cu capăt de plastic se refolosesc și de 200 de ori , sterilizate doar într-un lighean cu apă . De acolo expozia HIV în toată Africa , afacere ultra bănoasă pt firma care a inventat Retrovirul , virucidul pt HIV .
            Știi de ce se cheamă retrovirale ? Pt că virușii în cauză păcălesc sistemul imunitar și-l fac să creadă că nu există , aidoma Diavolului . Dar și Retrovirul păcălește virusul și-l atacă Pe la spate, pe la spate , cum ar zice maneliștii , se lipește acolo de lanțul lui proteic și primitiv de ADN și împiedică diviziunea

          • Foarte interesant Gabi ca ai facut paralela cu vaccinul anti-gripal. Am tot auzit/citit pe unii si altii lately cum ca ce greu va fi (daca nu chiar imposibil) sa scoata un vaccin anti-covid. Fara sa vreau m-am gandit ca poate nu realizarea unui vaccin este problema, ci a unuia care sa necesite repetarea macar anuala daca nu mai deasa, cam in genul celui anti-gripal. E doar o pura speculatie din partea mea, cunostintele mele in domeniul medical putand fi numite cu mare indulgenta modeste.

          • Păi vorbește cu Ghyo , să te ia cu el la un simpozion de ăla la 5 stele , gratis . Mai afli una-alta . Vaccinul se face din viruși ( bacili , coci , alte microorganisme în celelate cazuri ) prelevați și cultivați în laborator , apoi inactivați la limita năucelii . Cum virusul nu este viu , doar o moleculă proteică , ceva tranzitoriu între caca și viață , inactivarea a ceva ce nu e viu e discutabilă , adică vaccinul poate avea reacții adverse agresive , chiar mortale . Virusul inactivat e oricum obsolete și vaccinul nu prea te protejează decît teoretic de virusul care va apărea peste n luni complet modificat , adică la viitoarea epidemie sezonieră . Deci canci vaccin eficient , e o mare vrăjeală, e ca cum mi-aș face eu CASCO pentru un accident care A AVUT LOC deja .
            E posibil să se inventeze în schimb antivirale pentru gripă , doar că acești viruși sînt atît de mobili și se transformă așa rapid ( HIV , Herpes simplex sau Zoster , Hepatită B nu se modifică , au aceeași structură de cînd au fost descoperiți ) încît nimeni nu riscă miliarde în cercetare pt un antiviral gripal care să fie eficient doar în , să zicem , 2021 , din feb pînă-n aprilie , sau ca acuma , cu covidul , care va deveni SARS Covid 20 sau 56 la viitoarea epidemie. Plus că ce bine pică multora o stare de asta de urgență și răgetele cu pandemia mondială ( o pandemie e mereu mondială , ca WW2) și istorică , în care au murit mai puțini ca anul trecut de gripă comună

          • Multumesc Gabi. Acum ca m-am mai luminat si eu sper ca din acest moment nimeni nu va indrazni sa-mi conteste proaspat descoperita calitate de profesor doctor docent etc. etc. (musai de renume mondial) in stiinte medicale, biologie moleculara si alte cateva domenii pe care din modestie nu le mai enumar. Ce simpozioane de 5 stele gratis…deja sunt prea bun pentru asa ceva. Eventual sa ma invite sa le tin lectii despre cum sa faca un vaccin care sa rezolve simultan toti crocobaurii, de la HIV pana la covid-XXX, versiunea curent + mutatiile viitoare. Nu am inca marca de masina care trebuie, dar pana ma invita fraierii o rezolv si pe asta.

  • Fără Traian Băsescu PMP-ul nu ar exista si nu ar fi trecut pragul la alegerile parlamentare.
    Legat de 15 mai fără adeverințe in zona metropolitana Iași, absolut toate persoanele văzute s-au comportat exemplar. 99% poartă măști în permanență. Chiar m-am mirat dat fiind panica multora că va fi un haos.
    Coaforul și frizeriile funcționează din plin, clienții fiind cu greu recunoscuți dat fiind podoaba capilara model neandertalian.
    Șoferii conduc prudent deși e aglomerat, iar radarele cu echipajele aferente au surpriza plăcută de a constata că după câteva Oamenii își recapătă zâmbetul și increderea.
    O zi frumoasă tuturor ?

    • 99% masti in permanenta e semn de slugarnicie nu de respectare a regulilor. Masca se poarta in spatii inchise, nu in permenenta, ca suntem oameni, nu suntem niste maimutze, pe care sa le dreseze masoneria mondiala dupa bunul ei plac.

  • Excesivà lungime interviului ! Totusi , nu este (încà !) sef de stat ! Eca la o bere , povestim !
    Domnule Ion Cristoiu , de ce tii dumneata sà te asociezi cu numele acesta funest d Traian bàsescu ?
    Ori nu ai ochi pentru dezastrul institutional pe care l-a làsat mostenire pentru o sutà de ani ?

  • Ca sa vedeti cat de imbecili sunt astia care conduc tara:
    Daca un pensionar dintr-o comuna primeste banii pe card si nu are bancomat in sat, nu poate merge in comuna sau in orasul invecinate pentru a scoate bani – noua declaratie nu include un astfel de motiv pentru a parasi localitatea.

  • Dupa cum s-a pus problema in aceasta „relaxare” pare mai degraba ca Guvernul nu relanseaza economia ci TOLEREAZA o serie de activitati care (eventual) se relanseaza singure.

    Impostoru de Orban trebuia sa iasa si sa anunte ce activitati INCURAJEAZA guvernul la re-deschidere, nu ce activitati sunt permise cu arma la cur… e o diferenta majora intre cele doua moduri de a pune problema.

    Nu vreau sa ma pun in pielea vreunui patron care are o dilema majora, daca merita sa bage bani in redeschidere sau mai bine renunta la business.

    Asa cum a pus problema regimul Iohannis – Orban, rezulta ca activitatile economice in Romania sunt activitati economico-sociale TOLERATE de un regim totalitar, nu activitati care au un rol obiectiv in societate. Pare ca ne re-apucam de treaba cu ingaduinta, cu voia STAPANIRII politice, nu dintr-o necesitate obiectiva de a reporni economia. Optica asta stramba va afecta pana la faliment total Romania, o sa vedeti.

  • Eugen Tomac e un tampit crescut in epoca Basescu (de trista amintire). Daca Guvernul ne obliga sa purtam masti, ar trebui sa le asigure GRATUIT pentru toti, asa cum se intampla in alte tari unde sunt mastile sunt puse la dispozitie gratuit in spatii publice.
    Alegerile din septembrie, daca vor avea loc, se vor lovi in primul rand de opozitia celor care ar trebui sa organizeze alegerile in sectiile de votare si care, mai mult ca sigur nu vor dori sa stea 20 de ore intr-un spatiu inchis cu masca pe figura. Guvernul va trebui sa-si mobilizeze acolitii si sustinatorii daca vrea sa aiba oameni in sectiile de votare.. altfel nu va merge nici drku sa stea 20j de ore cu masca pe figura cu risc maxim de a se infecta, la cata lume se perinda.

    Masca pe figura in spatiu inchis la locul de munca (exceptand cazurile de boala) este cea mai imbecila idee si contribuie la imbolnavire.
    Una e sa porti masca 15-30 min cat mergi cu metroul si cu totul altceva e sa porti masca pe figura 8-12 ore. In acest ultim caz efectele pentru sanatate apar negresit, garantat 100%. Daca ai o minima infectie respiratorie, alergie, o amplifici cu 500% dupa o singura zi de stat cu masca pe figura.

    • Era o vorba care spunea sa te feresti de prostul cu functie. Privindu-i la TV pe marii nostri conducatori, e clar ca aia era o zicala inteleapta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *