Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Eugen Vasiliu, in memoriam

Se împrimăvărase de-a binelea când m-am mutat în București. Trecuseră câteva luni de la așa-zisa revoluție și încă nu mă dezmeticisem din cumplita manipulare. Într-o astfel de conjunctură mi-am început activitatea la Procuratura sectorului 5, după trei ani petrecuți la Turnu Măgurele. Mai sus, la Capitală, la „Omoruri”, acolo unde voi ajunge și eu la scurt timp, în 1991, lucra Eugen Vasiliu. El era, alături de regretatul Ovidius Păun, cel mai faimos procuror. I se dusese buhul în toată țara, un profesionist desăvârșit, onest și pasionat cum rar mi-a fost dat să văd de-a lungul robotirii prin „leprozeria penală”. Numele său fusese legat de cele mai importante anchete ale epocii, însă, cu toate astea, nu-și părăsise modestia, bunul-simț al omului plecat de jos. Mă impresionaseră energia și devotamentul său, plăcerea de a șurubări fiecare dosar, de parcă abia atunci își terminase perioada de stagiatură. Chiar, nu știu în câte zile a plecat de la birou la sfârșitul programului normal… Mereu înconjurat de colegi și prieteni, Eugen Vasiliu a reprezentat un model pentru foarte mulți boboci în profesie. Curând, avea să devină șeful Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General, poziție din care va coordona domeniul respectiv la nivelul întregului sistem național. Împreună ne-am deplasat în Canada, când i-am interogat pe marinarii taiwanezi implicați în uciderea a doi români aflați clandestin la bordul vaporului, împreună ne-am consultat în multe alte cauze, împreună am părăsit Ministerul Public și am înființat o societate de avocați (alături de Dan Apostol, alt demisionar), împreună ne-am împărtășit îndoielile și certitudinile, bucuriile și necazurile, viața de zi cu zi… Gândurile cu pricina mi s-au învârtejit în minte vineri, 16 septembrie 2022, la prânz, la primirea tragicei vești… Acum, la despărțire, vreau să-i mulțumesc pentru tot ce a însemnat în cariera mea, pe care uneori a influențat-o direct, și să-i mărturisesc că mi-a fost un reper profesional fundamental. Ehe, câte clipe am petrecut laolaltă, inclusiv în mijlocul familiei sale, mereu și mereu primitoare, caldă… Din păcate, așa cum se-ntâmplă întotdeauna, munca în exces l-a istovit, l-a împuținat ireversibil, tocmai pe el, bărbatul entuziast, generos și fără astâmpăr de odinioară, în lipsa căruia îmi este imposibil să-mi concep ultimele trei decenii de existență.
Bun rămas, prieten minunat, și pe curând!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *