Europa Apărării umblă încă cu pantalonii rupți în fund

Consiliul European de la Versailles s-a încheiat de 24 de ore, la ora la care scriu. Am lăsat, totuși, să treacă o zi, pe de o parte că să văd cum comentează analiștii din Franța rezultatele acești summit – fie el și informal -pe de altă, că să va las să va reveniți după vizită fulger a Kamalei Harris la București, venită, mi se pare mie, să bifeze pe agenda. Modul slugarnic în care presă a alergat în trena ei m-a dezolat profund, dar cum nu e nimic nou în asta, n-o să mă prefac uimită.

În accepțiune lui Emmanuel Macron, summitul de la Versailles ar fi trebuit să fie consacrat chestiunilor de securitate, în special pentru a marca un avans pe calea apărării europene. Deși războiul din Ucraina a bulversat agenda, el nu doar că n-a ocultat dar, mi se pare mie, a marcat un progres în această construcție, cu două condiții majore, totuși. Ele se întrevăd în declarațiile pe care le-au făcut Emmanuel Macron, Charles Michels și Ursula von der Lyen. În față evidenței, toată lumea a fost de acord că este nevoie că statele membre să își crească cheltuielile de apărare. Donald Trump a avut dreptate fără să știe. El cerea această creștere a finanțărilor militare pentru a ușura contribuția americană și, en passant, pentru a mai vinde câteva vechituri pe piață din Est. Realitatea este că în afară de Franța, care este o putere nucleară și care se află, aproape fără încetare de la al doilea război mondial, angajată într-un conflict sau altul de pe glob, restul țărilor europene-de la plecarea Marii Britanii – sunt subdotate și cu armate mai degrabă de paradă.

Întrebarea care s-a pus în aceste zile a fost : Apărare Europeană în interiorul NATO sau asociată NATO? Realitatea războiului care se desfășoară la porțile noastre ne arată că SUA nu se vor mai implică direct în Europa. Au multă treaba în altă parte și interesele lor vor trece întotdeauna înaintea intereselor aliaților. Europa trebuie să înțeleagă și să își asume răspunderea propriei apărări.

Intervine însă aici chestiunea financiară. În declarațiile liderilor europeni și-a făcut apariție un nou concept, acela al „filierei unei industrii de apărare în Europa”. Cum spunea un general puțin supărat pe discuțiile filosofice într-o chestiune atât de practică, în Europa se construiesc 17 tipuri de tancuri, fiecare cu al lui. Industria de apărare europeană trebuie să se mutualizeze și să capete o oarecare coerentă. În același timp, Germania și țările din Est trăiesc încă sub fascinația americană, își cumpără și își vor cumpără în continuare armamentul de la industria americană. Nu neapărat pentru că ar fi cel mai bun, aș putea să va dau exemple(Raffale versus F16).

Dacă cele 100 de miliarde de euro votate de Germania pentru apărare vor pleca spre Statele Unite, putem spune adio Apărării Europene. Subiectul s-a aflat pe masă la Versailles, „entre la poire et le fromage”.

Summitul de la sfârșitul lui martie de la Bruxelles, încă sub președinție Franceză, ar trebui să adopte „foaia de parcurs” și un Consiliu European extraordinar a fost convocat înaintea summitului NATO de la Madrid pentru a trage linie și a face socoteală. Mi-e teamă însă că țările din est au o problema reală să avanseze în gândire și să vadă mai departe de viitorul imediat.

Altfel, sub ochiul vigilent al lui Ludovic al XIV-lea, organizarea summitului s-a vrut încărcată de simboluri : ședința de lucu în Salonul Hercules, dineul în Galerie des Glaces și conferință de presă finală în Galerie de Batailles în care sunt expuse busturile a zeci de conetabili și maresali ai Franței care au murit pe câmpul de lupta, de la Ludovic cel Sfânt la maresalii Imperiului.