Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Europa la mâna lui Putin: „Finlandizarea Ucrainei”!

Toți ochii sunt ațintiți către Ucraina. Dar lucruri care vor lovi Europa, ca o racheta Kinzhal Kh-47M2[1], se întâmplă în Canada. „Convoiul libertății” de la Ottawa devine o mare problemă pentru „neomarxistul” Justin Pierre James Trudeau. Se va răspândi în Europa?. Donald Trump și Ted Cruz îi susțin, Agenția CIA îi considera un mare pericol pentru securitatea națională. Franța și Belgia dar și România sunt posibile ținte. „Houston, we have a problem” este un citat popular din comunicațiile radio dintre astronauții Apollo 13 Jack Swigert, Jim Lovell și Centrul de control al misiunii NASA în timpul zborului spațial Apollo 13 din 1970, pe măsură ce astronauții au comunicat descoperirea exploziei care le-a paralizat nava. Se pare că sloganul revine în actualitate. În același timp despre șefa Comisei Europene Ursula Gertrud von der Leyen se vorbește în presa mondială cu referire la relației ei cu firma Pfizer. O bombă cu efect întârziat, mai ales că cei care au susținut-o (Merkel) nu mai sunt la putere în Germania și se aude pe culoarele cancelariei germane că ar dori s-o schimbe(!?). Ziarul The Irish Times[2] scrie: „Ombudsman-ul Uniunii Europene a acuzat vineri (4 februarie 2022) Comisia Europeană de administrare defectuoasă pentru că nu a dezvăluit mesajele text pe care șefa executivului UE, Ursula von der Leyen, le-a schimbat cu șeful Pfizer, Albert Bourla, pentru a încheia un acord privind vaccinul Covid-19”. Și pe măsură ce au vorbit, două lucruri au devenit clare: „Pfizer ar putea avea mai multe doze pe care le-ar putea oferi blocului – mult mai multe”. Iar Uniunea Europeană ar fi încântată să le aibă. În timp ce noi românii ne luptăm între noi și speram (visăm cu ochii deschiși) ca unul dintre ai noștri să ajungă la NATO alături de Geoană, ungurii și polonezi își fac cărțile diplomatice pentru noile sfere de influență ale Europei. Peter Sjizarto s-a întâlnit cu ministrului afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu la Budapesta. În plină pandemie! Ungaria a trimis un avion plin cu echipamente medicale donate de Budapesta. OTP Bank controlează deja sistemul bancar de peste Prut. Ca să nu mai vorbim de parteneriatele strategice cu Serbia. Unde te învârți dai de oficiali ungari de la Moscova la Belgrad și la Chișinău. Nu o spun cu răutate dar îmi dau seama, măi oameni buni, că noi români nu suntem pe nicăieri în afară de micile ecrane unde avem talk-showrile între noi! Este clar că serviciile de informații externe se ocupă de politica Ungariei. Am să dau o explicație mai jos pe care am citit-o în presa internațională asta pentru ca am fost întrebat de un moderator la o emisiune talk-show dacă spioni ruși mai sunt în România. Într-un interviu pentru Index.hu[3] Ferenc Katrein care a lucrat pentru agenția civilă de contrainformații maghiară timp de 13 ani, inclusiv o perioadă ca șef executiv al operațiunilor iar acum este la pensie în Franța, s-a ocupat de cazuri sensibile precum apărarea împotriva serviciilor secrete ruse, vorbește în detaliu despre eforturile serviciilor secrete ruse și despre cum se simte un ofițer de informații când agențiile aliate NATO întreabă pe cineva dacă șeful lui a lucrat cu adevărat pentru Moscova. O întrebare din interviu era: Puteți estima câți agenți ruși sunt în prezent în Ungaria? Fostul prim-ministru Ferenc Gyurcsány a spus recent 600-800, dar nu a oferit nicio dovadă în acest sens. Răspunsul este edificator: Expresia „agent” este foarte inexactă din punct de vedere profesional. Dacă a vorbit despre ofițerii de informații activi, acest număr este supraestimat. Dar dacă enumerăm rețeaua completă de conexiuni folosită de informațiile ruse pentru a servi propriile interese, inclusiv informațiile din „dark intelligence[4]„, acest număr pare mai realist. Numărul exact este cunoscut doar de agențiile care-i trimit, agenția maghiară de contraspionaj vorbește doar despre „persoanele suspectate de spionaj”, așa clasifică diplomații și personalul nediplomatic (de serviciu) acreditat la ambasade. Pe lângă pozițiile tradiționale care oferă imunitate diplomatică, merită să cartografiezi persoanele conectate la diferite companii de stat sau susținute de stat, companii aeriene, agenții de turism, centre culturale, instituții de învățământ și mass-media de stat, pe baza unor considerații profesionale de contrainformații[5](vezi în subsol mai multe). Dar să trecem la ce se întâmplă acum, cele de mai sus se vor întâmpla în viitorul apropiat.

Macron la Moscova o încercare necesară

Navetele diplomatice se întețesc cu cât Crivățul suflă mai tare asupra Ucrainei înghețând pământul și oferind condiții pentru o ofensivă militară terestră. Unii zboară la Moscova și Kiev alți la Washington și Beijing. Scenariul geopolitic actual este scris de Kremlin de un lider încrâncenat și furios pe rezultatele Războiului Rece și pe negocierile predecesorului său Elțîn inclusiv pe Memorandumul de la Budapesta din1994. Umbra lui Donald Trump continuă să se reverse peste o Europă haotică în care actualul președinte de la Casa Albă își îndeplinește „mot a mot” obligațiile Tratatului de la Washington. NATO s-a trezit din starea de amorțeală creată de ultima extindere. A fost o tresărire în 2014 odată cu invadarea și anexarea Crimeei de Rusia când grupuri de luptă NATO, conduse de SUA, Germania, Canada și Marea Britanie, menite să stopeze un atac în regiune și să câștige timp pentru ca trupele NATO suplimentare-Forța de Reacție Rapidă NATO- să ajungă în prima linie, au fost dislocate pe flancul estic. Atunci discuția a fost despre Crimeea. Aparține sau nu Crimeea Rusie (!?), chestiunea se rezumă la încălcarea tuturor acordurilor încheiate de la al Doilea Război Mondial încoace și amputarea teritoriului unei țări suverane de către Rusia. Este o încălcare a Actului final de la Helsinki din 1975[6].

Macron a fost la Moscova pentru o zi. La o masă de marmură lunga imensă și într-o sală amintind de opulența comunistă sovietică cu draperii groase și opulente, Vladimir Putin și Emmanuel Macron au purtat o discuție de peste 5 ore la o distantă de 4-5 metri unul de altul. Un Macron crispat, în bârlogul ursului grizzly de la Kremlin, a ieșit șifonat, dar optimist pentru că războiul poate fi evitat. A încercat imposibilul. Putin și-a exprimat dorința să negocieze unele din ideile lui Macron. În ce termeni? În termeni lui Putin bine-înțeles! Kremlinul a declarat pe 8 februarie că afirmațiile franceze conform cărora președintele Vladimir Putin i-a promis lui Emmanuel Macron că Moscova nu va dezvolta, deocamdată, noi inițiative militare în jurul Ucrainei „nu sunt corecte”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia și Franța nu au reușit încă să ajungă la un acord pentru reducerea tensiunilor din jurul Ucrainei, dar a spus că este necesară o detensionare și că întâlnirea a oferit o bază pentru continuarea discuțiilor diplomatice. Potrivit aceluiași oficial francez, Putin a convenit, de asemenea, că trupele care iau parte la un exercițiu militar pe teritoriul belarus de lângă granițele Ucrainei vor fi retrase odată ce aceste jocuri de război se vor termina în 20 februarie. Peskov a spus că trupele se vor întoarce la bazele lor din Rusia după exerciții, fără a oferi o dată precisă, dar a subliniat că nimeni nu a spus vreodată că forțele vor rămâne în Belarus.

Este clar că Macron a făcut o greșeală strategică forțată de poziția de lider European în condițiile în care Putin a luat decizia, după părerea mea de a ordona un atac în Ucraina. Acceptarea discuție cu Macron este chiar o posibilitate de al convinge pe liderul de la Kiev că trebuie să-și flexibilizeze poziția. Macron s-a dus la Kiev și apoi la Berlin. Să facă ce? Să-i spună lui Zelinski ce are de făcut și lui Scholz să fie atent la ce vorbește la Moscova. Cât despre Duda, președintele Poloniei, este al treilea element din Grupul de la Weimar (Polonia, Franța și Germania) care are o poziție centrală pe direcția militară operațională rusă. Oficiali polonezi sunt cei care la solicitarea lui Merkel au acceptat o reconciliere cu Rusia. De fapt este clar atât timp cat Zelinski nu face pace cu separatiști Putini nu va sta la masă cu el. Putin le-a spus atât lui Macron cât și lui Merkel de acum doi ani. Situați este extrem de periculoasă. Macron a ieșit din hotel cu consilierii, în Piața Roșie, la două noapte, să stabilească detaliile vizitei la Kiev asta spune enorm despre modul cum a reacționat Putin la discuții.

Doctrina Brejnev revine în versiunea Putin?

Nu știu de ce evenimentele de acum îmi aduc aminte de întâlnirea din 1995 din Munții Colorado din 5 februarie, dintre Margaret Thatcher, Mihail Gorbaciov, Francois Mitterand și George Bush o amintire fascinantă adusă în prin plan de „Retrospectiva secolului” inițiată de NPQ pentru Los Angeles Times. De remarcat că la funeraliile Cernenko, Gorbaciov a stat de vorbă cu George Bush (pe atunci vicepreședinte) și Thatcher Margaret și a spus: „Vreau sa vă asigur ca principiile care până acum erau doar afirmate -egalitatea între state și neamestecul în treburile interne-vor deveni de aici adevărata noastră politică. Politica actuală este sfârșitul doctrinei Brejnev”. Să cred ca Doctrina Brejnev reinterpretată de Putin revine? Este posibil ea fiind îndreptă de data asta spre Ucraina, Georgia și Moldova. Retorica lui Putin cu privire la Ucraina și prezența NATO în fostele națiuni ale Pactului de la Varșovia amintește de doctrina fostului lider sovietic Leonid Brejnev conform căreia nicio națiune care are un guvern socialist (adică, un guvern prietenos cu Uniunea Sovietică) nu poate fi lăsată să aleagă o altă calea socialistă. Versiunea lui Putin a doctrinei Brejnev este un efort de a revendica ceea ce a numit uneori rușii din străinătate – acele națiuni precum Ucraina care au făcut odată parte din Uniunea Sovietică. Dar, la fel ca Brejnev când a intrat în Afganistan, Putin se află într-o poziție dificilă cu fostele provincii ale URSS precum Kazahstanul abia ieșit dintr-o revoltă populară. Belarus este o altă durere de cap pentru Putin. El a trimis trupe rusești acolo chiar recent, în noiembrie 2021, pentru a ajuta la rezolvarea crizei imigrației cauzate de președintele Belarus Alexander Lukașenko. Putin este un om mândru. El vrea o „mare Rusie” care renaște și vrea o Americă în dezordine, crezând că este cumva în avantajul lui. Administrația Biden și aliații NATO ai Americii îi oferă o cale de ieșire din criza pe care a creat-o cu Ucraina. Nu ar trebui să se îndoiască de faptul că președintele Biden și alți lideri NATO vor îndeplini măsurile pe care le-au stabilit dacă Putin se va muta cu trupele în Ucraina. În același timp, Putin ar trebui să-și amintească lecția de istorie a modului în care doctrina Brejnev s-a dovedit falimentară pentru Uniunea Sovietică, când configurează o „doctrină Putin” pentru Ucraina și ceilalți vecini ai săi. După cum a scris Fiodor Dostoievski, „Este nevoie de ceva mai mult decât inteligență pentru a acționa inteligent.” Sperăm că Putin va asculta înțelepciunea lui Dostoievski de dragul tuturor celor implicați. Dar este sigur nu se va așeza la masa negocierilor în Formatul Normandia dacă Zelenski nu va negocia cu separatiști indiferent ce ar zice Macron! De fapt conferința de presă a celor doi de la Kiev a fost una fără o logică clară cu repetări din partea lui Zelinski și neînțelegerea a ceea ce îi spunea Macron.

Controverse la nivelul Europei

Macron vine la Moscova după o serie de întâlniri cu Putin de-a lungul președinției sale. În vara anului 2017, la scurt timp după ce a fost ales președinte al Franței, Emmanuel Macron și-a întâmpinat omologul său rus pe Vladimir Putin la palatul de la Versailles (opulența Franței). A fost prima dintre mai multe întâlniri dintre cei doi bărbați, întâlniri în care președintele francez a căutat să-l aducă pe liderul rus mai aproape de Europa – în cele din urmă fără prea mult succes. Doi ani mai târziu, în 2019, Macron l-a găzduit din nou pe Putin, de data aceasta la locația sa oficială din Bregancon[7] pe Riviera Franceză. La conferința lor de presă comună de atunci, Macron a folosit declarația fostului președinte Charles de Gaulle conform căreia „Europa s-a extins de la Atlantic la Urali”, afirmându-și credința într-o „Europe care merge de la Lisabona la Vladivostok”. Doi ani mai târziu a avut loc, probabil, cel mai ciudat episod din dialogul lui Macron cu Putin: la 13 iulie 2021, un avion rusesc a aterizat la Paris cu cadavrul generalului francez din secolul al XVIII-lea Charles Etienne Gudin, care murise în timpul invadării Rusiei de către Napoleon în 1812 și fusese deshumat de sub un ring de dans dintr-o clădire/discotecă din Sant Petersburg. El urma să fie înmormântat la Domul Invalizilor la o ceremonie la care urma să participe și Putin. Din cauza otrăvirii lui Aleksei Navalnîi acest eveniment nu a mai avut loc.

Două surse apropiate lui Macron au spus că unul dintre obiectivele vizitei sale la Moscova a fost să câștige timp și să înghețe situația pentru câteva luni, cel puțin până la alegerile din „Super aprilie” din Europa – în Ungaria, Slovenia și, în mod crucial pentru Macron, în Franța. Și totuși fostului premier suedez Carl Bildt afirmația lui Macron despre „o nouă ordine de securitate și stabilitate” i-a creat o stare de nervozitate. De asemenea multi oficiali au considerat ca această călătorie a provocat mai multe daune decât beneficii. Însă politicienii francezi spun că misiunea lui Macron a fost să exploreze dacă este posibilă o detensionare cu Rusia. „Cred că continentul nostru se află astăzi într-o situație extrem de critică, care ne cere ca toții să fim extrem de responsabili”, a spus el reporterilor înainte de a începe sesiunea sa de cinci ore cu Putin. Cealaltă variantă, mult mai rea, ar putea fi cea a celui mai mare război terestru din Europa de la al Doilea Război Mondial. Un astfel de efort depus de Macron este lăudabil dar a fost criticat de unele cancelarii europene de când s-a aflat de el. Putin crede, și i-a spus-o lui Macron, că Kievul vrea să rezolve criza din est cu ajutorul armelor, acuzându-l pe Poroșenko de trădare națională pentru ca a semnat Acordul Minsk 2. Mai în glumă mai în serios Putin și-a reiterat sprijinul pentru azil politic față de fostul președinte ucrainian. Macron a spus că el și Putin au discutat „măsuri concrete pentru a stabiliza situația și a prevedea o detensionare”. El a adăugat: „Președintele Putin m-a asigurat de disponibilitatea sa de a se angaja în această logică, de a menține aceste echilibre… în special în ceea ce privește suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. Eu cred că expresia corecta este au prospectat ce soluții ar putea fi alese. Vă spun și o repet nu cred că Putin va renunța la construcția militară fără a avea garanții scrise cel puți la unele din cererile ridicate. Este o ultimă șansă pentru el inclusiv la alegerile prezidențiale care urmează. Va recomand să citiți cartea „Putin’s People How the KGB Took Back Russia and Then Turned on the West” (Oamenii lui Putin: Cum KGB-ul a luat înapoi Rusia și apoi a preluat Occidentul) de Catherine Belton din care am să vă poveste într-un articol viitor. Sau poate mai bine să cititi cele două cărți în limba română Bill Browder-Alertă Roșie- cum am devenit inamicul public numărul unu a lui Putin (editura Humanitas) și Stanislav Belkovski-Putin (editura Corint).

Macron a parcurs o linie subțire – căutând, după cum a spus el, ca să respecte „cerințele și garanțiile [ale] vecinului și prietenului nostru Rusia” și, în același timp, să asigure Occidentul că nu submina o poziție comună. Este important de spus ca Macron a fost singurul acceptat de Putin la Kremlin. Dar unele diferențe au fost vizibile. În timp ce SUA, în răspunsurile scrise la cererile Rusiei, spuneau că detensionarea în estul Ucrainei este o condiție prealabilă pentru a vorbi despre alte chestiuni, Macron părea să admită – sau să accepte realitatea – că Putin ar detensiona situația doar dacă Occidentul ar negocia cererile sale. „De-escaladarea sigură și durabilă necesită progrese în chestiunile de fond”, a spus Macron, adăugând că acestea includ „garanții de securitate care ne vor permite să construim o nouă ordine de securitate și stabilitate în Europa”.

Cum ar putea arăta acea „nouă ordine de securitate”?

Macron a spus că cei doi lideri au discutat „într-un mod foarte direct” propuneri de „a oferi garanții concrete de securitate” prin „construirea de noi soluții, poate mai inovatoare”. Dar nu a explicat exact ce presupune asta. Putin a indicat că este gata să discute despre propunerile lui Macron. Ce putea oferi Macron pentru a-l determina pe Putin să dezescaladeze situația? Liderul francez a dat un interviu înainte de plecare în Le Journal du Dimanche în care nu spus ce are în minte, dar un oficial a sugerat negocieri în jurul conceptului mult-amintit al lui Putin de „securitate indivizibilă”.

Sugestia lui Macron din interviu este că Occidentul va trebui să facă compromisuri ar putea ridica prețul oricărui acord cu Putin. Chiar dacă Macron crede că Occidentul trebuie să-i dea ceva lui Putin, a fost într-adevăr atât de inteligent să-l facă atât de evident înaintea discuțiilor? Nu știm dar este posibil. Poate vă întrebați ce este securitatea indivizibilă? Consacrată în Acordurile de la Helsinki din 1975, înseamnă că niciun stat nu ar trebui să-și sporească securitatea în detrimentul altuia. Occidentul spune că acest lucru se referă la drepturile omului, precum și la lucruri precum sistemele de rachete, dar Putin pare să fi considerat conceptul ca însemnând că ar trebui să aibă un drept de veto asupra extinderii NATO către est, evitând în același timp menționarea explicită a sferelor de influență. De asemenea înainte de discuția cu Putin Macron le-a spus ziariștilor că o „finlandizare[8]„ a Ucrainei este „unul dintre modelele de pe masă”. După discuție ne-a atras atenția o remarcă a lui Macro care aprecia că Suedia și Finlanda pot adera la NATO dar nu a pomenit nimic de Ucraina ceea ce însemnă clar o respingere a acesteia de la o eventuală solicitare de aderare chir și numai prin vetoul Franței. Vom avea un NATO cu ferestrele deschise dar cu opțiuni selective. O altă chestiune discutată a fost propunerea lui Lukașenko de a instala arme nucleare în Belarus, propunere care a fost negată de Putin. Cei doi au convenit să discute telefonic după ce Macron se va întâlnii la Kiev cu Zelenski. Asta îi spune că Macron se duce cu o foaie de parcurs pentru Zelinski pe care acesta trebuie s-o urmeze.

Ce mai este nou pe frontul de est?

Macron a plecat de la Kremlin optimist că războiul poate fi evitat prin încheierea unui nou acord privind securitatea europeană cu Rusia. Macron a vorbit de detensionare ca și cum a obținut-o. El a spus că împreună cu Putin au discutat „măsuri concrete pentru a stabiliza situația și a prevedea o detensionare”, menționând că: „Președintele Putin m-a asigurat de disponibilitatea sa de a se angaja în această logică, de a menține aceste echilibre… în special în ceea ce privește suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. Toate sau aproape toate declarațiile lui Macron sunt încurajatoare. Dar așa o fi? În mod sigur se observa diferențe între abordările celor doi. În timp ce SUA, în răspunsurile scrise la cererile Rusiei, spuneau că detensionarea în estul Ucrainei este o condiție prealabilă pentru a vorbi despre alte chestiuni, Macron părea să admită – sau să accepte realitatea – că Putin ar detensiona situația doar dacă Occidentul ar negocia cererile sale. „De-escaladarea sigură și durabilă necesită progrese în chestiunile de fond”, a spus Macron adăugând că acestea includ „garanții de securitate care ne vor permite să construim o nouă ordine de securitate și stabilitate în Europa” citează Politico. Și totuși a clasifica călătoria lui Macron ca călătorie a ego-ului care a spulberat unitatea transatlantică este absurd. Dar președintele francez nu lucrează independent. Sigur, Macron ar putea avea o părere bună despre sine și să creadă că este singurul care are talentul de a-l convinge pe Putin să vadă clar situația, dar în mod sigur Putin este cel puțin interesat de unele ideii ale lui Macron. Macron a vorbit sâmbătă 5 februarie cu prim-ministrul britanic Boris Johnson și cu președintele Joe Biden a doua zi – și pot să pariez cu Dumneavoastră pe un leu că următoarea călătorie a lui Macron la Kremlin a fost principalul subiect al conversației. Germania, cea mai mare economie a Europei și unul dintre membrii săi cei mai influenți, a fost și ea la curent (Cancelarul german Olaf Scholz s-a întâlnit ieri cu Biden la Casa Albă, unde cei doi au făcut tot posibilul pentru a-i asigura pe toți cei din sală că Washingtonul și Berlinul au un front unit împotriva Rusiei). Macron a vorbit și cu Putin de nenumărate ori, cu o conversație telefonică din 31 ianuarie, o previzualizare probabilă a ceea ce cei doi bărbați au discuta la Kremlin în întâlnirea lor din 7 februarie.

Conceptul de autonomie strategică a Europei începe la Moscova

Există o serie de discuții în cancelariile occidentale despre faptul că liderul uneia dintre cele mai mari puteri ale Europei nu ar trebui să fie un participant principal în rezolvarea uneia dintre cele mai semnificative crize de securitate europene din epoca post-Război Rece. Cred că Macron a început să-și pună în aplicare conceptul de autonomie strategică. El îi arată lui Biden că nu numai el poate avea summituri video cu Putin, o face și Macron dar nu video. Nu numai SUA, liderul lumii libere, poate înainta proiecte de propuneri Ministerului de Externe al Rusiei pot și europenii care nu sunt numai meniți să urmeze dictările Washingtonului. Europa este o putere în sine, cu o economie formidabilă de 15 trilioane de dolari, o bancă profundă de diplomați experimentați la dispoziție și o capacitate militară colectivă care este mai competentă decât se presupune în mod tradițional. Europa, cu alte cuvinte, are putere – și dacă un potențial conflict armat pe continent în sine nu este suficient pentru a folosi această putere, atunci ce va face Europa cu ea? Întâmplător, despre ceea ce vorbește Macron aici este în concordanță cu ceea ce administrațiile americane succesive au pretins că își doresc: o Europă puternică, suverană capabilă și dispusă să fie proactivă în problemele de securitate europeană în loc să ceară permanent ajutorul SUA. Într-adevăr, dacă există un punct comun între Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden, acesta este sprijinul pentru ideea de încredere în sine a Europei.

Săptămânile trecute Europa aștepta într-un colț ca Washingtonul să negocieze criza europeană. Acum Macron caută un rol de lider european în criza din Ucraina. Eu zic că este bine ca Europa să-și ia soarta în mâniile proprii. Oricum America are treabă în Indo-Pacific. Dar pentru asta nu este suficientă declarația francezilor ca trimit trupe în România sau a nemților că vor consolida flancul nordic. Trebuie ca acest lucru să se întâmple urgent. Din fericire tot americani se mișcă mai repede.

Post Scriptum (așa ca să mai turnăm gaz pe foc)

Președintele Joe Biden a promis săptămâna trecută că va nominaliza prima femeie de culoare la Curtea Supremă. Biden a ales-o pe Kamala Harris în echipa prezidențială și a desemnat-o prima vicepreședintă de culoare a Americi. În Washington circulă un zvon că Kamala Harris va fi numită la Curtea Supremă a SUA. Asta ar însemna că va fi un nou vicepreședinte, mai popular, cineva care ar putea prelua locul unui Biden cel de optzeci și doi de ani în 2024. Sună ciudat ca să fie adevărat. Dar suntem în condiții de criză globală la răscruce de vânturi. După ce judecătorul Stephen Breyer, în vârstă de optzeci și trei de ani, a anunțat că va renunța, zvonurile „Kamala for Justice” s-au răspândit în mod „sălbatic”. Ea are o experiență juridică, desigur, după ce a fost procuror general al Californiei înainte de a deveni senator. Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Jen Psaki, în declarațiile sale nu a făcut nimica care să elimine această suspiciune: „Președintele are toate intențiile, așa cum a spus mai înainte, să candideze pentru realegere cu vicepreședintele Harris pe bilet”. Dragă cititorule când oamenii politici spun „orice intenție”, ei spun adesea contrariul. Purtătorul de cuvânt al Kamalei, Symone Sanders, recent demisionat (în două săptămâni Kamala a pierdut doi consilieri importanți- unul Sanders și al doilea Ashley Etienne), a respins discuțiile referitoare la Curtea Supremă, pe Twitter, și le-a denumit „bârfe de dreapta fără nicio bază în fapte” – înainte de a adăuga „Dar aceasta este doar părerea mea. Nu știu.” Oare subiectul ne spune că democrații sunt în panică? Partidul lui Biden se uită cu teamă la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie, când se așteaptă să piardă Camera și Senatul în fața republicanilor. Problema este că vicepreședintele este mai nepopular decât șeful său, după sudajele efectuate recent și sete posibil ca ocupantul poziției doi din statul american să preia o serie de atribuțiuni chiar înainte de alegerile din 2024. Democrații au nevoie de o tranziție ordonată. Pe listă o avem și pe Michelle Obama, bine-cunoscută și populară. Americanilor nu le place să recunoască, dar tind să le placă dinastiile. De aceea, Kennedy, Bush și Clinton au dominat Washingtonul atât de mult timp. Suntem cu ochii pe Casa Albă pentru că echipa de acolo este extrem de importantă în condițiile în care se creionează Noua Ordine Mondială nu la Davos ci la Beijing.


[1] Rusia a testat noua sa racheta hipersonica Kinjal (Pumnal, in limba rusa – n.r.), despre care susține că este capabila sa evite scutul antirachetă al SUA, tara pe care Kremlinul o acuza ca provoacă o noua cursa a înarmării la nivel mondial, scrie agenția EFE. Racheta Kinjal, are o raza de acțiune de peste 2.000 de kilometri si o viteza de 10 ori mai mare decât sunetul, a lovit o ținta într-un poligon militar, potrivit comunicatului de presa citat. Avionul supersonic MiG-31, care a decolat de pe un aerodrom situat in sudul Rusiei, a fost modernizat special pentru a putea transporta rachete de tip Kinjal.

[2] https://www.irishtimes.com/news/world/europe/eu-commission-accused-of-maladministration-by-ombudsman-over-pfizer-ceo-texts-1.4788168

[3] https://index.hu/english/2017/03/21/hungarian_secret_agent_reveals_how_serious_the_russian_threat_is/

[4] Un studiu recent sugerează că machiavelianismul, o abordare cinică și manipulativă a relațiilor interpersonale, poate fi de fapt asociat cu ”inteligenț neagră/cenusie” (Kowalski et al., 2018.

[5] Cât de diferite sunt profilurile celor trei servicii secrete rusești, FSB, SVR și GRU în activitățile lor în Ungaria?

Răspuns: Toți trei sunt prezenți în Ungaria, mai devreme am fost în contact cu ei printr-un ofițer de legătură. Ceea ce este indicat de știut despre lumea serviciilor secrete este că ar putea exista probleme comune în care serviciile din părți opuse pot și vor coopera între ele. Numitorul comun cu rușii ar putea fi lupta împotriva crimei organizate și mai ales împotriva terorismului, unde chiar facem o înțelegere cu diavolul dacă este nevoie și dacă este în interesul nostru. Contraspionajul este o afacere mult mai rigidă și mai închisă în acest sens.

SVR se ocupă de sarcini de informații mai tradiționale, cum ar fi știința, tehnologia, mass-media și UE. FSB este câinele înlănțuit, ei sunt cei responsabili cu protecția tehnico-operațională a reprezentanțelor străine ruse, serviciile diplomatice de livrare, iar asigurarea acțiunilor operaționale, monitorizarea etc. este, de asemenea, sarcina lor. GRU este specializat în culegerea de informații despre NATO și armate, iar dacă ne uităm la ce s-a întâmplat recent în Muntenegru, tentativa de asasinat și lovitură de stat, ei sunt și ei responsabili pentru locurile de muncă murdare. Este o cerință vizibilă pentru ei să ofere un fel de pregătire pentru a acționa în sprijinul intereselor Rusiei într-o anumită țară.

[6] Declarația asupra principiilor care acționează în relațiile dintre statele participante (cunoscută și sub denumirea de Decalogul) a enumerat următoarele 10 puncte: (1)Respectarea drepturilor inerente ale suveranității;(2) Nerecurgerea la amenințarea sau la folosirea forței; (3) Inviolabilitatea frontierelor; (4) Integritatea teritorială a statelor; (5) Reglementarea pașnică a diferendelor; (6) Neintervenția în afacerile interne; (7) Respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; (8) Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul popoarelor de a dispune de ele însele; (9) Cooperarea între state; (10) Îndeplinirea cu bună credința a obligațiilor asumate conform dreptului internațional

[7] Situat în largul coastei mediteraneene, la Bormes-les-Mimosas din Var, emblematicul Fort Brégançon este locul în care președinții francezi vin să se relaxeze, să distreze demnitarii sau pur și simplu să lucreze în pace. Acesta apare într-o nouă carte despre Palatele Prezidențiale, care invită cititorii în culisele ”sălilor sfințite” ale puterii Franței.

[8] Finlanda a rămas o țară independentă în timpul Războiului Rece, dar a trebuit să-și păstreze neutralitatea strictă și nu a aderat nici la NATO, nici la Pactul de la Varșovia al Uniunii Sovietice.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Europa la mâna lui Putin: „Finlandizarea Ucrainei”!”

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog