Evreii, „farul de lumină” al popoarelor

Și-n timp ce israelienii, sub protectoratul   fățiș  al SUA, bombardează oriunde li se năzare, indigesta Ursula von der Leyen îi elogiază slinos, aruncându-ne pe noi, ceilalți,  în magazia cu edecuri a omenirii. Astfel, în iulie 2025, această Ana Pauker a UE a ieșit în public și a cuvântat  simțitor despre cauza sionistă: „De când mă știu, am fost convinsă de două lucruri foarte simple. În primul rând, că Europa este imposibilă fără evreii europeni. În al doilea rând, că Europa și Israelul trebuie să fie prieteni și aliați, pentru că istoria Europei este istoria poporului evreu. Europa înseamnă valorile Talmudului – simțul evreiesc al responsabilității personale, al justiției și al solidarității. Vă amintiți? Acum doar câteva luni, am avut onoarea să aprind menorah-ul de Hanuka chiar în inima cartierului european. A fost un moment de neuitat.

Și totuși, în ciuda acestui fapt, viața evreiască în Europa este în pericol.
De aceea, lupta împotriva antisemitismului și sprijinul pentru viața evreiască în Europa este unul dintre punctele principale ale agendei Comisiei Europene. Pentru că democrația noastră prosperă atunci când viața evreiască prosperă în Europa. De-a lungul secolelor, poporul evreu a fost un far de lumină pentru celelalte popoare – și va rămâne așa pentru multe secole de acum înainte”.

Apropo, cândva, Nae Ionescu, adept  înfocat al legionarismului, era de părere că „forma liberală, protestantă, capitalistă, individualistă, convine spiritului iudaic. Aşa se explică creşterea iudaismului în secolul al XIX-lea prin capitalismul bancar. Capitalismul bancar înseamnă posibilitatea de a măsura orice bun prin ban. Banul este caracteristica economiei capitaliste, care nu consideră bunul în el însuşi, ci în valoarea lui de schimb. Un român zice: am cinci pogoane;  jidanul zice: am două milioane. Jidanii au trăit pretutindeni în forme de viaţă care erau ale lor. Ei se năşteau în forme istorice în care noi trebuia să ne acomodăm. Aici stă succesul lor în secolul al XIX-lea!”[1] De unde și rolul lor de „far al popoarelor”, nu ?

Replica nu a întârziat,  una inteligentă  și demnă, Anatol Basarab scriind pe gustul meu:  „Cine suntem noi, dacă Europa e deja definită? Ce a spus Ursula nu este doar o declarație politică. Este o redefinire a Europei însăși, spusă cu seninătate, dar cu o greutate care strivește tot ce nu încape în acel nou contur. Și atunci ne întrebăm: Cine suntem noi? Ce mai suntem noi – români, greci, polonezi, germani, italieni -, dacă Europa «nu este posibilă» fără o singură etnie? Dacă valorile «autentice» europene nu sunt cele ale dreptului roman, ale Evangheliilor, ale Renașterii, ale Iluminismului, ci… ale Talmudului?

Ce facem cu Erasmus? Cu Descartes? Cu Augustin, cu Dante, cu Pascal, cu Spinoza, cu Bach, cu Michelangelo? Ce facem cu Hristos, cu Petru și Pavel, cu Ecaterina de Siena, cu Constantin cel Mare, cu Carol cel Mare, cu toți cei care au definit o Europă vie înainte ca cineva să rostească cuvântul «toleranță» într-o conferință?

Doamnă Ursula,

Europa nu este un ghetou moral unde se dă cuvântul doar cui a suferit mai eficient. Europa este o istorie tragică și complexă, scrisă cu sânge, rugăciuni, minuni, crime, idei și ruine.Iar a o reduce la «viața evreiască» înseamnă a o mutila de viu.

Ce se întâmplă cu democrația europeană când ea este condiționată? Când ni se spune că «ea înflorește doar dacă înflorește viața evreiască»? Asta înseamnă că, dacă nu înflorește «suficient», avem o problemă cu Europa? Cine măsoară înflorirea? Ce termometru identitar folosim?

Și atunci, cine sunt eu, născut ortodox, într-o cultură română postbizantină, într-un spațiu creștin, slav, latin și păgân deopotrivă? Sunt mai puțin european? Pentru că nu ard menorah-ul, ci aprind o candelă?
Cine are voie să spună ce e Europa? Și mai ales, cine n-are voie?
Când un politician spune că «Europa este istoria poporului evreu», dar uită că această Europă a ars în războaie între catolici și protestanți, între greci și romani, între normanzi și saxoni, între ortodocși și otomani, între împărați și țărani – acel politician nu mai reprezintă Europa, ci doar un fragment folosit politic.

Europa nu este Talmudul. Europa este conflictul fertil între Scriptură și rațiune, între revelație și logică, între păgân și sfânt, între Vinci și Auschwitz.

Far de lumină? Pentru cine? Și cine decide ce e lumină?
Când spui că «poporul evreu a fost far de lumină pentru celelalte popoare», spui, de fapt, că ceilalți erau în întuneric. Și aici discursul încetează să mai fie omagiu. Devine cult. Cult al excepționalismului. Cultul unei suferințe care justifică privilegiul. Dar suferința nu naște automat înțelepciune. Uneori naște aroganță, alteori naște teamă.

Da, Holocaustul a fost un coșmar. Dar și Gulagul?
Și marea foamete ucraineană? Și Inchiziția? Și deportările din Basarabia, și execuțiile din Katyn, și pogromurile armene? Unde sunt «farurile» acestor tragedii? Unde sunt discursurile pentru ceilalți?

Europa nu are o singură victimă oficială. Nu are o singură memorie. Și nu are voie să aibă o singură temelie morală, pentru că atunci nu mai e Europa – e dogmă cu buget, religie secularizată, instrument de putere.
Dacă trăim într-o Europă unde nu mai ai voie să citezi Evanghelia, dar ești aplaudat dacă invoci Talmudul, atunci nu mai trăim într-o democrație. Trăim într-un regim teologic camuflat în diversitate.

Și dacă tot ați aprins menorah-ul, aprindeți, doamnă Ursula, și o candelă. Pentru toți ceilalți.  Pentru cei care nu cer favoruri, ci doar să nu le fie rescrisă istoria”.

Am în față o listă cu  expulzările evreilor din țările europene, începând din 1080 (Franța) și terminând cu 1933 (Germania). Cu mici și nesemnificative  excepții, cam toate statele de pe „Bătrânul Continent”  au practicat această măsură  extremă și te întrebi ce le-a determinat,  deoarece urzirea unei conspirații  la nivel european împotriva sionismului e o teorie  imposibil de susținut. Iar celor care strâmbă din nas, îi invit să  ia aminte la  rătăcirea de 40 de ani a lui Moise, în fruntea  norodului său, alungat din motive lesne de dedus din paginile  Bibliei. Paul Morand, „o canalie intelectuală”[2] și un antisemit virulent, are o explicație deplorabilă: „Evreii au fost întotdeauna masacrați, sau cel puţin maltrataţi, în orice ţară, în orice vreme; dar pentru motive diferite. Ceea ce dovedește că motivele nu sunt decât superficiale. Trebuie să fie la mijloc altceva. Îl aud încă pe [Pascal Jardin], om de stânga, spunând: «Jidanii sunt dracu’ »”[3]. Altminteri, să aibă cumva dreptate Gideon Levy când spune un adevăr incomod pentru semenii săi? Fiindcă  gazetarul evreu nu se sfiește să pună degetul pe o rană  veche de  când  lumea: „Cele trei principii, care ne permit nouă, israelienilor, să trăim atât de uşor cu această realitate brutală: A. Majoritatea israelienilor, dacă nu toţi, cred profund că noi suntem poporul ales. Şi, dacă suntem poporul ales, avem dreptul să facem tot ce vrem. (…). B. (…) Niciodată (în istoria ocupaţiei) ocupantul nu s-a prezentat ca victimă. Nu doar victima, ci singura victimă din jur. (…) C. Dezumanizarea sistematică a palestinienilor, care ne permite nouă, israelienilor, să trăim liniştiţi deplin, fiindcă ştim că suntem victimele. (…) Pentru că, dacă nu sunt fiinţe umane ca noi, atunci nu este cu adevărat o chestiune de drepturile omului”[4].

Dezumanizarea la care ziaristul  se referă este însă rezultatul manipulării perfide prin mijlocirea mass-media americane, aflate, cu puține excepții, în mâinile evreilor. Realitate denunțată chiar  de către  Gideon Levy într-un discurs rostit la Washington în 2015: „Cred că, dacă n-ar fi lobby-ul evreiesc, Israelul ar fi astăzi un loc mai bun de a trăi în el (…), Statele Unite ar fi un loc mai bun şi mai democratic”[5]. Vasăzică, o „prietenie coruptă”, vorba aceluiași „denunțător”, niciodată ascunsă de cei doi parteneri. La care devine complice, iată, și Ursula…

 

 

 

[1] Nae Ionescu, într-o conferință din 19 iunie 1938.

 

[2] Jean-Claude Raspiengeas, în ziarul La Croix din 3 decembrie  2020, citat de Radu Ioanid în prefața la cartea lui Paul Morand, Jurnal de război, București,  1943-1944

[3] Paul  Ioanid, în prefața la cartea lui Paul Morand, Jurnal de război, București,   1943-1944

[4] Gideon Levy (editorialist la cotidianul Haaretz) într-un  discurs rostit în 2015 la Washington, citat de Lelia Munteanu, https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-lelia-munteanu-majoritatea-israelienilor-dacă-nu-toţi-cred-profund-că-noi-suntem-poporul-ales-și-dacă-suntem-poporul-ales-avem-dreptul-să-facem-tot-ce-vrem.

[5] Gideon Levy (editorialist la cotidianul Haaretz) într-un  discurs rostit în 2015 la Washington, citat de Lelia Munteanu, https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-lelia-munteanu-majoritatea-israelienilor-dacă-nu-toţi-cred-profund-că-noi-suntem-poporul-ales-și-dacă-suntem-poporul-ales-avem-dreptul-să-facem-tot-ce-vrem.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

7 comentarii pentru articolul „Evreii, „farul de lumină” al popoarelor”

  • Ursula e o tuta cu ifose. Occidentul e luat prizonier. Dar nimic nu e vesnic. Si, important, sa nu uitam, nu toti evreii sunt sionisti si nu toti sionistii sunt evrei. Cum nu toti musulmanii sunt teroristi si nici toti teroristii sunt musulmani. Ce trebuie sa se intample, se va intampla. Shalom, salam, peace, pace!

  • Felicitări, domnule Marian Nazat, pentru articol! Fără a încerca a minimaliza Holocaustul, nu trebuie să uităm ceea ce este Europa. Ursula de la Bruxelles nu-i decât un biet epigon al poporului german şi al Europei, este un personaj jenant pentru civilizaţia europeană şi pentru ceea ce ar trebui să fie Uniunea Europeană.

  • Exista o carte : Spitalul a dr, Nicolae C Paulescu – despre rolul si influenta evreilor , a francmasoneriei asupra istoriei si destinului tarii noastre. Am citit-o si m-am cutremurat . O parte din faptele descrise acolo le stiam din discutiile pe care le auzisem in casa bunicilor mei, discutii purtate in soapta , dar la care am fost martora desi eram copil si nu intelegeam eu prea multe la vremea respectiva . Cartea a fost interzisa o vreme , acum a fost republicata si se gaseste de vanzare in mai multe librarii , eu am cumparat-o de pe librarie.net. Si daca ar fi adevarat doar un procent din ce se sustine acolo cu argumente si documente de arhiva si tot ar trebui sa fim mai vigilenti si mai precauti . Am patit-o , trebuie sa suflam si in iaurt ! Politicienii nostri , insa, se intrec in ode la adresa Israelului si nu inteleg de ce o fac atat de desantat ! Asa cum nu inteleg de ce nu exista un limbaj diplomatic favorabil tarii noastre in legatura cu Rusia . Dincolo de acest razboi cu Ucraina , Rusia va fi in vecinatatea noastra pe vecie , politicienii nostri baga, insa, batul prin gard si nu folosesc un limbaj diplomatic , parca ei nu pricep ca va exista viata si dupa razboi ! Si cu evreii si cu rusii politicienii nostri nu au cel mai adecvat dialog , ba dimpotriva pe unii ii ridicam in slavi, pe altii ii demonizam. Nici nu e de mirare ca ambele tari – Rusia si Israelul sunt acum angrenate in razboaie la granitele lor.

    In perioada comunista , Nicolae Ceausescu a incercat sa rezolve problema evreiasca jidoveste : i-a vandut pe evrei la bucata Israelului – dovada stau marturiile cetatenilor romani de etnie evreiasca care povestesc cum au emigrat in Israel,platind bani grei tarii, dar au ramas tot cu gandul la Romania (?!) . La un moment dat , am avut colege evreice care povesteau cum pe vremea lui Ceausescu parintii lor au fost a eliminati din politica de varf , din ministere pe motiv ca erau evrei . Niciun politician roman nu dovedeste ,inca , patriotismul care l-a manat in lupta pe Ceausescu . Inzestrat cu o inteligenta nativa , fostul dictator a stiut sa se poarte si cu rusii, si cu evreii , si cu arabii si cu ungurii – ba am avut si clauza natiunii favorizate de la americani . Patriotismul adevarat are ,insa, un pret prea mare si Ceausescu l-a platit ! A murit , dar a lasat in urma o tara fara datorii , de peste douazeci de milioane de locuitori , alfabetizati si bine instruiti intr-un sistem de educatie cum nu va mai fi nici intr-o suta de ani ! Nu mai e mult pana cand romanii vor discerne cu mintea lor ce a reprezentat comunismul, ce reprezinta marionetele care fac politica azi , unde am fost si ce am devenit !

  • Ursula ne-a prezentat doar primul episod al fabulei lui Esop cu limbile . Pe cand si episodul II ?

  • Lipsa comentariilor arată lașitatea populației din România, arată, de fapt, teama cumplită de a aborda problema adevărurilor istorice;
    Oare de ce?!
    (Întrebare retorică)

  • Curios. Nimeni nu are curaj sa comenteze. Halal comentaci!
    De acord cu autorul si cu Levy Gordon. Mai suntem unii care mai si citim, nu doar …Playboy, cum se spunea deunazi.
    Iar eu nu voi gandi niciodata altfel decat inaintasii nostri dintotdeauna care chiar au iubit acest popor, roman, by the way, si aceasta tara, incepand cu principatele si incheind cu Romania Mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *