Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Examenele Naționale și Bacalaureatul vor avea loc conform planificării anunțate

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că examenele naționale vor avea loc „fizic, așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni”.

Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat.

Pentru elevii bolnavi, care au temperatură ridicată sau care sunt în carantină se va organiza o nouă sesiune începând din 29 iunie.

„A apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ține examenul. Este posibil să vină copii la școală pentru examen și la termometru să se constate că au febră și nu pot să intre la examen. Pentru acești copii am considerat că trebuie să găsim o soluție să primească, totuși, aceeași șansă ca și copiii care pot intra la examen și atunci se va organiza – atenție!, vorbesc de Evaluare Națională, deci Evaluarea Națională se ține, începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată – pentru copiii însă care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau într-un cartier care este în carantină, pentru aceștia, deci pentru motive medicale și de carantină, și numai pentru aceștia, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională, începând din 29 iunie”, a anunțat președintele.

În privința Bacalaureatului, „pentru absolvenții care au diferite probleme se va organiza, ca și în alți ani, o a doua sesiune de Bacalaureat, în august”.

Reamintim că mulți părinți au cerut Ministerului Educației să nu fie organizate aceste examene.