Avocatul Poporului a fost invitatul lui Ion Cristoiu, duminică seara, la o emisiune pe care a realizat-o în mod excepțional, ca reacție a campaniei de denigrare la care este supusă Renate Weber și a anunțului făcut de PNL, că astăzi va cere revocarea ei din funcție. Deși sâmbăta și duminica nu face emisiuni, realizatorul a ținut neapărat ca Weber să explice care este motivul pentru care a atacat la CCR legea care taxează pensiile speciale.
După emisiune, în „Jurnalul meu video”, Ion Cristoiu a făcut o mărturisire: „Primul proces din viața mea și unul dintre cele mai costisitoare a fost cu Gabriela Adameșteanu. M-a căpăcit cu vreo 500 de milioane. Știți cine a fost avocata ei? Doamna Renate Weber. Dar eu nu-i port pică. Acum e Avocat al Poporului și misiunea ei este să apere poporul. Și a atacat și Legea Pensiilor. A explicat că, din punctul ei de vedere, prevederea cu suprataxarea e neconstituțională. Nu a zis că legea e rea, nici că-i bună”.
Renate Weber a spus că de când a preluat funcția de Avocat al Poporului a făcut 25 de sesizări la Curtea Constituțională. „Este foarte mult, într-adevăr. Dar vă pot spune că, cel puțin în acest an, nu ni s-a respins niciuna. Săptămâna asta, joi, avem două dosare extrem de importante. Unul pe legea 55, legea privind starea de alertă, iar celălalt referitor la obligativitatea internărilor. În legătură cu impozitarea pensiilor, decisă în Parlament, o să vă spun un lucru. Noi nu putem să nu reacționăm acolo unde este evidentă încălcarea Constituției. Eu știu că toată lumea merge pe ideea asta: pensiile speciale, nesimțite, poporul vrea”, a spus invitata în debutul emisiunii. Și Renate Weber a făcut o mărturisire: „Semnând această sesizare, eu am semnat ca inclusiv domnul Augustin Lazăr să fie protejat de Constituție. Și nu cred că este cineva în țara asta să creadă că eu am un sentiment de simpatie față de domnul Augustin Lazăr. Dar unde-i vorba de principii, și totdeauna teoria drepturilor este în legătură cu respectarea principiilor, nu prea ai de ales”.
Pe lângă sesizările a CCR, Avocatul Poporului a făcut sute de intervenții la instituțiile din România pentru a semnala încălcarea drepturilor fundamentale pe perioada crizei sanitare.
Puteți urmări interviul aici:
Lasă un răspuns