Congresul PSD trebuie să aibă loc înainte de alegerile locale și parlamentare, chiar dacă se va organiza online. Gabriela Firea a spus, marți seara, la cristoiuTv, că nu se poate intra în alegeri cu o conducere provizorie, pentru că ar fi un semnal negativ pentru electoratul social-democrat. În plus, liderii din teritoriu ar fi tentați să nu reacționeze cu loialitate.
Ea a făcut un apel la alți social-democrați care și-au anunțat intenția de a candida la președinția partidului: „Cred că toți cei care consideră că ar fi potriviți pentru postura de președinte al partidului au loc suficient în noua conducere. Nu cred că trebuie să fim toți numărul unu sau numărul doi, putem fi împreună”.
Miercuri și joi au loc întâlniri cu președinții de organizații din țară, cu președintele interimar Marcel Ciolacu și cu secretarul general, Paul Stănescu.
„Se va tranșa, într-un CEx, care va avea probabil loc vineri, dacă nu, luni sau marți cel târziu, și moțiunea de cenzură și congresul”, a spus Gabriela Firea. Ea a precizat că se va stabili data moțiunii, nu dacă va fi depusă sau nu, decizia în acest sens fiind luată.
În ceea ce privește modalitatea de alegere a conducerii partidului, Firea a spus că se optează pentru votul pe moțiuni, pentru că așa vrea majoritatea. Ea, deasemenea, susține această procedură.
În ceea ce îl privește pe Eugen Teodorovici, care și-a anunțat, chiar la cristoiuTv, decizia de a candida împotriva lui Marcel Ciolacu, Gabriela Firea îl invită să i se alăture.
Multe alte amănunte despre politică, despre jocuri de interese și criza sanitară, găsiți în emisiunea de pe cristoiuTv:
Lasă un răspuns