Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Exclusiv cristoiuTv. Cele 5 călcâie ale lui Ahile din PSD

Fostul premier Sorin Grindeanu are intenții serioase să revină în PSD și, invitat la cristoiuTv, a făcut o analiză a stării partidului. El a enunțat cinci motive pentru care lucrurile nu merg bine în PSD.

„Cea mai importantă, din punctul meu de vedere, este o lipsă de claritate în deciziile politice”, a spus Grindeanu și a dat drept exemplu poziția partidului în legătură cu legea carantinării. Din cauza lipsei unui mesaj clar, s-a ajuns în situația în care președintele și guvernanții îi acuzau pe social-democrați că se opun legii și că din cauza lor va crește numărul de infectări. Pe de altă parte, și opinia publică, cei care erau împotriva legii, acuzau tot PSD, că din cauza lor este votată această lege. „Asta dintr-un singur motiv, pentru că nu am fost clari în a transmite un mesaj clar. Acesta este doar un exemplu că nu știm ce vrem și unde vrem să ne ducem”, a explicat el.

Grindeanu a reproșat conducerilor PSD care s-au succedat că s-au îndepărtat de baza partidului: „În aceste luni, ba chiar mai mult, în ultimii ani, ne-am îndepărtat de baza partidului. Legătura nu mai e cea care a fost, deciziile s-au luat în cerc restrâns, fie că vorbim de acel CEx, sau și mai restrâns. La asta trebuie să lucreze viitoarea conducere a partidului, oricare ar fi ea, reîntoarcerea la cei de jos, la baza partidului”.

Punctul trei a fost plin de aluzii că PSD este dominat de politicieni veniți din alte partide. Sorin Grindeanu a spus că este nevoie de o clarificare doctrinară. Că tot timpul sub pălăria PSD au exista diverse curente a fost considerat de invitat un lucru bun. „Problema este că în ultimii ani, după câștigarea alegerilor din 2016, acel curent mai naționalist venit din zona PRM a acoperit total celelalte curente, ceea ce nu a fost un lucru bun”, a explicat el.

În al patrulea rând, Grindeanu spune că așa cum se coagulează Dreapta, ar trebui să facă și partidele de Stânga, pentru că divizată pare că face jocul celor de pe dreapta. În aceste condiții, crede fostul premier, PSD ar putea să ajungă la 20 la sută. El a mai sugerat că ar fi bine ca toată Stânga să susțină candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei deoarece Dreapta nu s-a aliat să câștige Nicușor Dan, ci să piardă ea.

În ultimul rând, spune Grindeanu, circul intern în perioada de precampanie electorală este ultimul lucru care ar trebui să se întâmple în partid.

Sorin Grindeanu, care este și președinte ANCOM, a explicat în ce constă implementarea 5G. Detalii, în emisiune:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *