Unul dintre puținii jurnaliști onorabili, care își fac meseria cum scrie la carte, cu documentare prealabilă, și care nu face isterii din poziția de moderator, Răzvan Dumitrescu a fost invitatul de marți la cristoiuTv. S-au abordat multe teme interesante și nici în calitate de invitat, jurnalistul nu a fost altfel. Precaut în afirmații, dar ferm, el nu s-a ferit să spună că nu știe ceva atunci când nu știa.
Un moment, la finalul emisiunii, l-a făcut să fie dur și chiar necruțător. Momentul în care Ion Cristoiu l-a întrebat despre incidentul din 2009 cu Traian Băsescu, când Răzvan Dumitrescu lucra la Realitatea Tv. Este vorba despre apariția clipului video cu Băsescu lovind un copil. Întâmplător, Băsescu era invitat la emisiune. „Pe vremea aia aveam două ore de emisiune, iar el trebuia să vină în a doua oră. Între ele era cam un sfert de oră de pauză. Filmulețul respectiv eu nu-l văzusem. L-a dat ziarul Gardianul, l-a urcat pe site. Eu eram încă în prima parte a emisiunii și mi s-a spus din regie că a apărut un film de la un miting electoral în care Băsescu lovește un copil. A venit Băsescu, s-a așezat pe scaun și în regie era o controversă, dacă să dăm sau nu filmul. Dar cum să-l ai pe personajul principal și să te prefaci că nu știi despre ce este vorba, să zică lumea că ai blat cu el? Și eu vedeam în direct filmul, chiar am făcut o confuzie. L-am întrebat dacă este trucaj, că e campanie electorală și mă aștept la orice. El a răspuns că nu ar putea spune așa ceva. Adică, nu a putut să spună că e trucaj în emisiune și o spune a doua zi?”, a povestit jurnalistul.
Întrebat dacă a mai vorbit cu Traian Băsescu, Dumitrescu a spus că nu și nici nu o va face niciodată.
„După ce am văzut tonul de a doua zi și felul în care m-a amenințat, de două ori, inclusiv după ce și-a preluat mandatul, nu. După amenințarea aia ne-a călcat ANAF-ul. A fost cu ANAF la 6 dimineața, la mine la apartament unde e și sediul social al firmei. Au tras de control, care se putea termina în două zile, mult, ieșeau pe hol, dădeau telefoane și nu găseau nimic. Nu vorbesc cu el și nici nu voi vorbi vreodată. Cu acest individ, și e singurul om din politică căruia îi spun vorbele astea, pentru că eu un asemenea comportament de canalie încă nu am văzut în 30 de ani de presă. Eu nu mai vorbesc niciodată cu el, poate să se întâmple orice, poate să dea telefon să-și ceară scuze, poate să meargă în genunchi. Poate să fie și un subiect de știre, eu nu mă voi ocupa de el”, a spus Răzvan Dumitrescu.
Interviul integral îl puteți urmări aici:
Lasă un răspuns