Exclusiv: Cum a devenit Klaus Iohannis un „Rocket Man” în Ucraina, în scandalul componentelor de rachete „Satan” ajunse în Coreea de Nord

Capul lui Motoc vrem: în Ucraina, la negocieri

În octombrie 2016, la vremea când președintele Klaus Iohannis avea „guvernul lui” (Guvernul Dacian Cioloș supranumit și „Guvernul Soros”), o delegație română condusă de ministrul Apărării, Mihnea Motoc, sosea în vizită în capitala Ucrainei, Kiev, pentru discuții și promisiuni pe cooperare în domeniul cibernetic și producția de rachete. Motoc (numit de jurnaliștii ucraineni și „MotoKom”) greșise însă orașul, sau țara: dacă el, premierul Cioloș sau președintele Iohannis ar fi avut suficiente informații dinspre tandemul Serviciul Român de Informații (SRI) – Serviciul de Informații Externe (SIE) în pregătirea unei vizite în casa unui partener important precum Ucraina, poate abordarea subiectului rachetelor ar fi fost reevaluat, într-un context în care se vehicula pe diferite canale, despre interesul în finanțarea industriei militare din Ucraina (aflată „la fundul sacului”) exprimat de state cu arsenal nuclear precum Pakistan, China și Coreea de Nord. Ucraina nu este un stat vecin oarecare, ci unul unde România a finanțat pregătirea Gărzii Naționale Ucrainene, Poliției și Armatei Ucrainene (post-conflict). De data aceasta, marele aliat militar al Statelor Unite și membru NATO, România, discuta dezvoltarea unui sector despre care nu se știa cât este de securizat local și dacă era deconectat de la interesele celui supranumit la Washington „The Rocket Man” („Omul rachetă” – n.n.) : președintele nord-coreean, Kim Jong Un.

Ia motoru’ și-l mai unge, nu se știe unde-ajunge

De altfel, la scurt timp după întâlnirea de la Kiev a lui Motoc, exploda scandalul motoarelor de rachetă „Satan”, furnizate dinspre spațiul ex-sovietic spre Coreea de Nord, în care apăreau numele a două uzine de armament: una din Federația Rusă (V.P. Glushko, sau Energomash) și cealaltă din Ucraina („Makarov South Machine Building Plant”, sau Yuzmash). Avem așadar un motor de rachetă care fusese descoperit de experți în Coreea de Nord și care era similar celor construite în Rusia și Ucraina, odinioară partenere economice. Dacă despre indiciile apropierii Rusiei de regimul comunist nord-coreean se scrisese intens, Klaus Iohannis ar fi trebuit să știe câte ceva și despre „vulnerabilitățile” din Ucraina, o democrație tânără și un stat căruia (așa cum dezvăluia cristoiublog.ro în septembrie a.c.) România îi furnizase prin SRI, începând din 2015, un scut cibernetic în valoare de cca 1,5 milioane euro. Când știi, negociezi: când nu știi, ești diplomat- “turist”. Marele turist de la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis și guvernul său preferat, “Guvernul Soros” al lui Cioloș, trimiseseră în Ucraina un om (Motoc) care avea toate caracteristicile unui turist de lux: geantă, cravată, asistent, hârtiuțe și pe unii care îi făceau poze.

O armată mai cochetă și cu căști anti-rachetă

La preluarea mandatului în guvernul Cioloș, ministrul Apărării,  Motoc,  venise cu două idei mici și probabil fixe: punerea în discuție a stagiului militar obligatoriu (care este, eventual, un non-sens pentru o democrație vestică) și înarmarea României ca urmare a “creșterii insecurității” din Ucraina. Asta nu l-a împiedicat să meargă un an mai târziu la Kiev ca să pornească discuții cu o țară “în insecuritate” despre colaborare în  industria rachetelor. În 2016  se știa despre avansul Ucrainei în tehnologia sistemelor de rachete (precum Sistemul balistic Grom) și de problemele financiare pe care le întâmpinau unele proiecte îndrăznețe din țara vecină.  Ceea ce nu rămăsese între urechile Cabinetului Cioloș sau ale SRI-ului fostului bursier Soros, Eduard Hellvig era faptul că apăruseră clienți misterioși, dispuși să investească privat în proiecte ucrainene, sosiți dinspre state arabe, China, Pakistan sau Coreea de Nord. Ultima țară era un caz mai special, cu un program de înarmare care îngrijora Occidentul și cu agresivitate în spionaj: se știa că mai mulți spioni nord-coreeni fuseseră arestați anterior în Ucraina. În 2016, anul când Motoc venea la Kiev pentru “discuții” cu Secretarul pentru Securitate al Ucrainei, Oleksandr Turchynov, la Phenian se lucra deja la identificarea de resurse pentru definitivarea unor rachete mai puternice, de rază lungă de acțiune, care să crească presiunea pe negociatorii internaționali și în special pe Statele Unite.

Cum a pornit „Satan” de la Londra

În august 2017, un institut de cercetare din Londra, numit International Institute for Strategic Studies (IISS), publica rezultatele unui studiu realizat de un expert în rachete al Națiunilor Unite, Michael Elleman (SUA), din care reieșea că  statul nord-coreean a cumpărat motoare de rachetă (“probabil de pe piața neagră”), fabricate într-o uzină ucraineană sau rusească („Makarov South Machine Building Plant”, sau Yuzmash, respectiv V.P. Glushko, cunoscută ca Energomash). Motoarele RD-250 fuseseră folosite pentru cea mai puternică rachetă rusească (R-36M „Satan”) care era codificată SS-18 Satan la NATO. Elleman menționa că respectivele elemente au ajuns în Coreea de Nord de opt ori, transferate eventual prin „rețele ilicite” rusești și ucrainene: altfel spus, prezumtiv, motoarele au dispărut din sistemul de Apărare rus sau ucrainean și au fost transferate nord-coreenilor. Acuzațiile au fost negate de Oleksandr Turchynov, gazda lui „Motokom” la Kiev, dar și de conducerea uzinei Yuzmash, și au fost combătute în presa ucraineană. „Ucraina nu a eliberat permise pentru furnizarea de produse militare sau dual-use (pentru uz militar și civil- n.n.), în particular pentru motoarele de rachetă RD-250, cu modificările și accesoriile lor”, menționa Turchynov într-un comunicat. Viața a demonstrat, însă, că rețelele ilicite nu au nevoie de „permise”, iar specialiștii sunt, în general, de acord că înnăsprirea sancțiunilor internaționale împotriva statului Coreea de Nord a condus către apropierea regimului Kim Jong Un de traficanții transfrontalieri.

De știi multe, ești mai trist: ești, adică, SRI-ist

Cum se întâmplă adesea când think-tank-uri publică studii unde folosesc (pe lângă sursele proprii) și resurse din „intelligence” , parte din informațiile folosite de IISS erau prezumtiv cunoscute și unor comunități de informații internaționale. Este îndoielnic, însă, că SRI a știut ceva despre suspiciunile de trafic cu componente de rachetă dinspre Rusia-Ucraina spre Coreea de Nord: dacă știa SRI, legea prevedea că trebuia să afle și președintele Iohannis, dar și guvernul Cioloș cu al său ministru al Apărării. Un Serviciu ca SRI, care își „flexase mușchii” și se risipise mai mult pe „taparea” telefoanelor propriei populații, pe arhivarea judecătorilor, pe conferințe de cibernetică și pe comisiuțe de primire a primului papă marxist de la Vatican (Francisc), avea în 2017 nevoie de un antrenament serios ca să își revină la „forma optimă”. În plus, cristoiublog.ro a dezvăluit că relațiile României cu Ucraina erau și sunt complexe: România a investit în pregătirea Gărzii Naționale, a Poliției (prin Jandarmeria Română) și a Armatei Ucrainene, respectiv în implementarea și activarea (printr-o firmă SRI, numită Rasirom) a unui scut anti-atac cibernetic. Este de menționat că închiderea proiectului cu Garda Națională (45000 USD) de către România a fost făcută prin colonelul de Jandarmerie Ionuț-Cătălin Sindile, nimeni altul decât cel acuzat de procurori (la „indicațiile” lui Klaus Iohannis) de  complicitate la abuz în serviciu în dosarul mitingului „rezist” din 10 august 2018. Iohannis și procurorii ex-educatorului comunist Augustin Lazăr au permanente „viziuni” noi, odată ce Sindile a fost găsit potrivit pentru trainigul din Ucraina, dar nepotrivit pentru comanda jandarmilor de la București.

Avem „progresism” pe stoc: la serviciul lui Motoc

„Mesagerul pentru rachete” al lui “Rocket- man” Klaus Iohannis, Mihnea Motoc, care este soțul judecătorului CCR, Iulia Motoc, mai avea un „element” pitoresc în biografie: partener de întâlniri simandicoase al lui Dacian Cioloș și al ex-șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, cea trimisă „de urgență” în 2012, la Misiunea României, pentru probleme de (evident) anticorupție. În prezent, vajnicul negociator de rachete este retras „la căldurică”, la un think-tank al Comisiei Europene (European Political Strategy Centre, EPSC), sub directa autoritate a președintelui Jean Claude Juncker, la 1o minute de condus mașina de pivnița cu vinuri a Comisiei Europene, în strada Rue de la Loi din Bruxelles: între două pahare de șpriț rosé ale lui Juncker, Motoc învârte hârtii despre „analize strategice” și „consiliere”. Pământul este, însă, rotund: plecat din „Guvernul Soros” al lui Cioloș, Motoc a ajuns azi în contact cu o diversitate pestriță de ONG-uri afiliate „progresismului”, care căpușează de mulți ani organismul european sub titlul „societatea civilă”: în iulie 2019, de exemplu, la  EPSC erau primiți reprezentanții Asociației „Friends of Europe” (FoE), un ONG-portavoce al roboțelului util neo-marxist Frans Timmermanns (prim-vicepreședinte al C.E.). Este de menționat că FoE este și „pușculița” unde Reprezentanța României la Bruxelles plătește taxă de membru alături de Open Society Institute (OSEPI) , o fundație-fanion a controversatului „filantrop” nord-american George Soros.

Stat român și somnambul: din Kiev până-n Kabul

Așadar, „proasta cu bani a Europei”, România, găsește finanțe pentru „turism diplomatic” dinspre palatul Cotroceni sau palatul Victoria, dar și pentru cotizații către ONG-uri „progresiste”, fără a se ști precis ce beneficii ar aduce acest lucru. România lui Klaus Iohannis nu găsește, în schimb, fonduri bănești  pentru lucruri esențiale, de care depinde securitatea cetățenilor săi: spre exemplu, în același registru al „țărilor cu rachete”, cristoiublog.ro dezvăluia în septembrie 2019 că pentru ambasada de la Kabul (Afganistan) a României, nu s-au găsit fonduri pentru mutarea reprezentanței statului român într-o zonă fortificată a orașului: talibanii au fost cei care au amintit Președinției și Ministerului Afacerilor Externe de la București că ar fi bine să-și mute ambasada, după ce în 2 septembrie a.c. au atacat cu o mașină-capcană și arme automate campusul neprotejat de zid din Qabel Bai, unde se afla Ambasada României. Reacția președintelui Klaus Iohannis a venit cu pauze în vorbire: pe data de 3 septembrie a.c., românii înțelegeau din mesajul președintelui dedicat atacului din Kabul că el mai vrea un mandat la Cotroceni,  deoarece știe să condamne terorismul, să transmită condoleanțe și urări de însănătoșire grabnică, respectiv să „reitereze” angajamentul său în lupta anti-teroristă, nota bene, chiar și atunci când încurajează aducerea în România a unor migranți economici neidentificați, dinspre țări cu terorism islamic. În plus, după ce a devenit un „Rocket Man” în Ucraina, devenea evident că Iohannis mai vrea un mandat la Cotroceni ca să amenajeze și o parcare pentru rachete.