Exerciții de transparență pe un teren minat

Noi, cei care am trăit – încă din anii ʼ30 ai secolului trecut – schimbările de sistem și de regim, am avut parte de mai multe rescrieri ale trecutului, încât (fără să subapreciem operele profesioniștilor autentici în domeniu) am ajuns să prețuim, cu precădere, în cel mai înalt grad, documentul pur, original, integral ca probă de necontestat în demersul de apropiere de adevăr. Am în vedere în special evenimente majore, controversate și, uneori, mistificate. Între acestea, o reuniune desfășurată în urmă cu 65 de ani. Este vorba despre Plenara lărgită a CC a PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961. Am mai făcut trimitere la respectivul eveniment (și îl voi mai menționa în alte episoade), deoarece a prilejuit evocarea (corectă ori deformată) a unor fapte și date cu numeroase conotații istorice. Dosarul cu pricina are peste 600 de file. În cele ce urmează, mă voi referi la un singur aspect, cel menționat în titlul episodului de față.

Ziarele din 8 decembrie 1961 au publicat un scurt Comunicat din care rezulta că la Plenară s-a dezbătut Darea de seamă a delegației PMR la Congresul al XXII-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), care avusese loc cu mai bine de o lună în urmă. Documentul a fost prezentat de liderul suprem, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Se repetau atât de multe clișee, așa că noi, cei neavizați sau mai puțin avizați, am crezut că reuniunea nu prezenta un prea mare interes. Când a apărut, însă, Darea de seamă, am constatat contrariul. Se aminteau foarte multe momente despre care nu se suflase, până atunci, niciun cuvânt, mai ales cu opt luni în urmă, când s-a marcat, la 8 mai, aniversarea „rotundă” a Partidului Comuniștilor Români – trei decenii de existență. Surpriza cea mai mare a venit când „Scânteia” a început să publice cuvântările participanților la Plenara lărgită, texte care conțineau multe dezvăluiri șocante. Era un exercițiu de transparență neobișnuit. Ce se întâmplase?

În stenograma ședinței din 7 decembrie 1961 a Biroului Politic al CC al PMR, stenogramă aflată la Arhiva Națională Istorică Centrală (ANIC) am găsit explicația într-o intervenție a liderului suprem:

„Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Am văzut la Congresul al XXII-lea că s-au spus atâtea lucruri și, totuși, s-a publicat. Nu se făcea asta înainte în Uniunea Sovietică. Asta este încă un învățământ din cele ce s-a combătut la Congresul al XX-lea cu cultul personalității. Este un lucru nou. Aici nu este vorba că cineva ar putea să ne critice. Ia te uită, parcă este un parlament!

Tov. P. Berilă: Dar nu este nou, tovarășe Gheorghiu. În timpul lui Lenin așa se făcea.

Tov. L. Răutu: Chiar și după moartea lui Lenin era o foaie de discuții, unde se publicau discuțiile.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Va învăța partidul. Pentru că, altfel, ne băgăm în niște hulube și nu avem curaj să ieșim de acolo”.

Prezintă interes discuția care a dus la decizia de a se publica în „Scânteia” cuvântările cu pricina. Schimbul de păreri a durat aproape o oră și jumătate, așa că în spațiul rezervat rubricii de față voi reda doar fragmentele care se referă strict la decizia amintită.

„Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Eu cred că am putea să facem loc în organul nostru central de presă dezbaterilor din Plenară. De ce numai Darea de seamă a delegației și să nu fie publicate și cuvântările tovarășilor care au luat cuvântul la această Plenară? (…) Altfel, o să apară așa: Dej a prezentat expunerea delegației și au informat scurt în presă că au luat cuvântul un mare număr de tovarăși. Dar cine au fost acei tovarăși și ce au spus acei tovarăși nu se știe. Să nu ne fie teamă să spunem acolo așa cum s-au spus lucrurile. Aceștia nu sunt oameni la care să le încătușezi posibilitatea și să spui: numai atât! Sau să măsurăm lucrurile cu lingurița. Trebuie să fie și în spiritul Dării de seamă în susținerea acestui raport al delegației, însă tratând unele sau altele din aspecte (…). Am schimbat păreri încă de aseară cu tov. Răutu și tot schimbând așa păreri amândoi am ajuns la aceeași concluzie, că este bine să facem asta, să-și găsească reflecție în presa noastră. (…) În convorbirea cu tov. Răutu, el mi-a spus: numai să dozăm lucrurile să se arate că s-a dat importanță în lucrările Congresului al XXII-lea, să facem așa, un dozaj. Și-a exprimat temerea ca nu cumva lucrul acesta să rămână pe capul acelor oameni care se ocupă cu treburile acestea. Eu zic să mobilizăm pe toți tovarășii care au vorbit și care aveau lucruri de ridicat, să-și pregătească materialul. Aici nu este vorba de a încărca colectivul de la propagandă și agitație. Ei, sigur, se uită și la articole scrise de corespondenții voluntari, să se uite și la aceste materiale.

Tov. L. Răutu: Noi asigurăm redactarea materialelor, însă, tovarășii care s-au înscris la cuvânt să dea un text pe care îl consideră că este bun de redactat. Fiecare tovarăș să-și ia stenograma, s-o revadă, s-o scurteze, pentru că nu putem publica așa. O cuvântare de o oră este două pagini de ziar.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Să-și facă loc principalele lucruri spuse acolo și să nu fim îngrădiți de ideea să nu spunem lucrul acesta că se va supăra nu știu cine.

Tov. N. Ceaușescu: Și nici de lucrul că trebuie să fie redat chiar așa cum s-a spus. Să nu fie toate formulările la fel. (…)

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Unde este nevoie să se consulte cineva în legătură cu o idee sau alta, eu sunt gata și ziua și noaptea pentru asta. Nu avem decât ca cei care au deja mai bine conturat ce au de spus, sunt aproape gata, să le mai șlefuiești și să le dăm drumul la presă. (…)

Tov. L. Răutu: Să începem să publicăm. Să facem o rubrică cu un număr de zile, în care să publicăm pe mai multe coloane, una după alta, cuvântările.

Tov. P. Borilă: Trebuie văzut cât să publicăm. Dacă cuvântarea este lungă…

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Eu n-am nimic împotrivă să se pună întreaga cuvântare. Dacă o să ciuntim lucrurile, numai pentru că nu are loc în «Scânteia» nu va ieși bine.

Tov. L. Răutu: Nu este vorba de asta, «Scânteia» are loc.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: N-am nimic împotrivă să mai dăm două pagini la «Scânteia». Cum este «Scânteia», în patru pagini să apară în șase pagini”.

Ei bine, dacă vom confrunta cuvântările stenografiate cu textele apărute în „Scânteia”, vom constata că – odată cu stilizările, în special cu eliminarea unor agramatisme – s-au modificat ori s-au omis cele mai suculente pasaje. S-a ajuns astfel, în cele din urmă, să apară formulări mult diferite de opiniile exprimate de la tribuna Plenarei. Pentru a nu mai lungi relatarea, voi da, în acest episod, un singur exemplu. Emil Bodnăraș a tratat mai pe larg confruntările cu sovieticii pe teme militare. Fragmentul respectiv lipsește din textul apărut în „Scânteia”. Tot Bodnăraș s-a referit la stările de spirit care au dominat discuțiile din Biroul Politic referitoare la retragerea trupelor sovietice din România. Unele demersuri care-l priveau pe Dej au fost, la rândul lor, omise. În afară de faptul că nu s-a respectat ordinea în care s-au rostit cuvântările, nu s-au publicat câteva intervenții, între care cele ale lui Constantin Pârvulescu și Nicolae Goldberger. În schimb, au apărut textele semnate de Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol și Alexandru Moghioroș, texte care nu se găsesc în dosarul lucrărilor Plenarei. Ciudat este și faptul că n-au apărut în „Scânteia” 24 de discursuri ale căror texte se află în dosar.