Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Expat în Thailanda. Besame mucho

Aseară am ieșit într-o plimbare pe plajă, să mă bucur de lumina apusului și de mare. Era puțină lume aflată în plimbare pe plajă și foarte puține cele care făceau plajă sau baie. Rând pe rând, în timpul stării de lockdown, turiștii străini au ales să se întoarcă în țările lor, rămânând aici expații și rezidenții căsătoriți cu femei thai sau stabiliți aici.

M-am așezat pe parapetul de piatră, gândindu-mă să încerc o meditație de câteva minute sau măcar o contemplare a mării care se frământa în valuri printre pietre. Era chiar plăcut, cu briza ce trecea ușor peste față, răvășind firele rebele de păr. Agitația înfundată a mării mesteca la pietre, ostoindu-se spre orizont în calmul culorilor cerului ca într-o rugăciunea de mulțumire pentru ziua sfârșită.

Căutam să mă așez confortabil, să pot să mă relaxez. La un moment, observ cu coada ochiului că se apropie de mine un puști. Oare ce-o vrea să-mi vândă?, bombăn. S-a oprit în fața mea și, cu emfază, cu gesturi largi, ce le simțeam a fi studiate și bine învățate, ca un actor care spune un rol, începe să-mi vorbească în engleză despre el și despre desenele pe care le face. Și, dacă îți place ceva, îmi concluzionă, în timp ce-mi desfășura înainte colile de A4 din mapa ce o scosese de sub subsoară, poți să cumperi pentru cel putin 50 bht.

M-a surprins și m-a amuzat ușor dezinvoltura lui. Felul în care vorbea despre desenele lui și, implicit, își vindea munca. Cele trei – patru desene arătate erau drăguțe, urmate de alte câteva neterminate, dar toate completau un soi de portofoliu. Naiv facute, în carioca sau tuș negru, reprezentau animale în diferite posturi, pesemne personaje de desene animate. Printre ele am vazut și un flamingo în acuarelă. Văzând că insist mai mult cu privirea asupra acestui desen, a început să-mi expună tema desenului. Explicația lui pentru desen și gestica aferentă duceau spre ceva legat de sexualitate. Și eu credeam că sunt personaje din desenele animate pentru copii! Surprinsă și neînțelegând bine ce încerca să-mi spună – engleza mea împletită cu preconcepții învechite se blocase surprinsă în explicitul gesticii puștiului și a vârstei lui – am decis să aleg un alt desen în tuș, cu un cățel vesel, în locul acelui flamingo. Am crezut că este o cățelușă, la cum era de înfoiată toată și cu coada veselă, fluturând printre flori. Recunosc că, deși am întrebat care este numele cățelului, explicația puștiului nu am înțeles-o și nici nu am insistat. Eram încă sub influența explicației surprinzătoare a desenului anterior și nu am vrut să risc alte situații ce m-ar fi prins nepregătită. L-am întrebat cât costă. Răspunsul a venit prompt: 100 bht. One zero zero, mi-a explicat, desenând cu degetul mijlociu – v-am zis că nu eram pregătită! în aer în fața mea fiecare cifră. Am vrut să-i reamintesc că începuse prezentarea cu prețul de 50 bht, dar m-am răzgândind că, el e artistul, iar eu cumpăr doar dacă vreau.

În timp ce-i plăteam banii ceruți, l-am întrebat cum îl cheamă. Sincer, deși l-am pus să repete, nu i-am putut înțelege numele. Și pentru că era dornic de promovare, mi-a arătat că are o pagina de facebook, iar numele paginii este trecut pe spatele desenului. Politicos, în replică, m-a întrebat care îmi este numele. I l-am spus. L-a repetat de câteva ori și mi-a mulțumit în engleză și apoi în rusă. Pentru că ești din Rusia, nu-i așa? I-am zis că sunt din Romania, oarecum vecină cu Rusia. A început sa râdă replicându-mi: Nu am auzit de țara asta. Vrei să-ți arăt pe harta unde este țara mea? l-am întrebat. Interesat, a așteptat răbdător să deschid telefonul și să-i arăt harta Europei. Alesesem o hartă unde țările erau diferit colorate, pentru a le putea vedea mai ușor. I-am arătat Rusia și, văzând cât este de mare, a exclamat surprins. Apoi, i-am arătat și Romania, Care arată ca un pește galben, i-am explicat. I-am arătat Turcia, despre care auzise, și mai apoi Marea Neagră. I-am arătat Italia, Care seamănă cu o cizma, i-am zis, dar, noi fiind într-o țară în care lumea umblă în papuci și adidași, iar cea mai joasă temperatură este de 18 grade, nu a putut înțelege prea bine noțiunea de cizmă. Așa încât, am redus explicația despre forma Italiei la un simplu pantof cu toc, dar nici așa nu am reușit să impresionez prea mult. Și, ca să concluzionez, i-am explicat că, toate acele țări formează un continent numit Europa, și că ar fi formidabil să ajungă să-l viziteze când va fi mare. Mi-a mulțumit încă odată, reamintindu-mi să-l caut pe facebook, și a plecat. Am rămas zâmbind amuzată de atitudinea lui, și de experiența în sine a întâlnirii. Și am dat să mă întorc la contemplarea și relaxarea mea.

Dar, numai după câteva secunde, puștiul se întoarce la mine ca și cum ar fi uitat ceva să-mi spună. Observam amuzată mersul său hotărât, de om preocupat și cu țel, fără putință de întors de la obiectivul său. Și, încă din mers fiind, mă întreabă: Știi să cânți? Iar m-a luat pe nepregătite cu întrebarea sa. Cum să te aștepti la așa o întrebare de la un puști, undeva pe o plaja! Nu știu să cânt, i-am răspuns. Eu știu să cânt, îmi replică, el cu aceeași dezinvoltură și încredere în sine ca și cea din momentul prezentării desenelor sale. Vrei să-ți cânt un cântec? Este gratuit, nu trebuie să-mi plătești! Am început să mă gândesc că sunt la Camera ascunsă, si cine știe ce mai urmează. Și, a urmat!

Bine, i-am zis, dacă vrei să cânți, cântă-mi! Cunoști melodia Besame mucho? m-a întrebat. Încă odată, surprinsă de ineditul piesei, îi răspund zâmbind că o știu. Perfect, o să-ți cânt Besame mucho! Și, dregându-și vocea, în timp ce-și trăgea sub bărbie masca, a început să cânte. Și era deplin prins în cântecul său! Își ținea ochii închiși, concentrat să simtă și să imprime un feeling melodiei, iar vocea sa de copil era când gravă, când urca în note înalte, pentru ca mai apoi să coboare în încercarea de a face acele tremoluri care să dea trăire melodiei. Cuvintele ii veneau sau nu, dar nici nu mai conta! Cu deplină încredere în sine improviza, continuând să țină linia melodică.

Eram încântată de spectacolul pe care mi-l oferea, de energia și încrederea pe care le emana, de dorința de a da tot ce este mai bun din el. Și toate acestea într-un firesc dezarmant pentru mine. Nu știu dacă această atitudine am văzut-o prea des la un matur, poate doar la profesioniști. Dar un profesionist asta face zi de zi, am gândit. Acum, acest puști mi se desfășura înainte – trecând cu aceeași vioiciune de la desen, prin curiozitatea firească vârstei de a primi o informație nouă, la a cânta o melodie dificilă, într-o limbă și mai dificilă pentru un tânăr thailandez- într-un spectacol ce putea fi atât exprimarea sinceră a ceea ce el era, cât și speranța că eu, în acea seară, poate sunt, în sfârșit, acea persoană care să fie o cheie importantă în viața lui. Îl ascultam, fredonând și eu ușor, în timp ce-i urmăream chipul. Cuvintele erau deja amestecate, nemaiavând înțeles și, văzând că mi-am dat seama că nu le mai știe, cu un tra-la-la final și-a încheiat mica reprezentație cu o scuză, fluturată ca un zâmbet, Le-am uitat, dar asta este! mi-a spus. I-am mulțumit pentru scurta serenadă zâmbind amuzată. Nu înainte de a-mi reaminti adresa paginii sale de facebook, și care e scrisă pe spatele desenului, mi-a mulțumit pentru timpul acordat, pentru ca apoi, cu același pas hotărât de om cu țel serios stabilit, să se îndepărteze pe plajă/

Puțin descumpănită de plecarea sa abruptă, am rămas pentru câteva clipe în liniște, încercând să înțeleg această întâlnire. Nu mai aveam stare de meditație sau contemplare. Deja se însera. Fredonând ușor Besame mucho, am pornit spre casă privind, când și când, desenul, dar mai mult încântată de darul primit.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog