Vă mulțumim că ne-ați fost alături și în anul care a trecut, continuăm împreună! Vă dorim sănătate, fericire și noroc. La mulți ani! Echipa cristoiublog

Expat în Thailanda. Hoțul cel sărac și bun

De ceva vreme am ales să ne mutăm la casă, într-un complex de case din Pattaya. Toate aceste perioade lungi de lockdown, cu închiderea accesului la sala de sport și la piscină, elemente ce au fost determinante în alegerea acelui apartament ca-n Fine Living channel, accentuau impresia că suntem închiși într-o cușcă. Aurită sau din fier, acea casă o simțeam tot mai mult ca devenind o cușcă.

Am ales o casă cu un singur nivel și cu o comunicare cât mai fluidă între încăperi, pe ideea de a fi mereu aproape unul de celălalt, de a nu te simți părăsit într-un colț de casă, în timp ce celălalt are ceva de făcut în celălalt colț de casă.

Ne-a cucerit piscina, umbrită de palmierii cu tulpini roșii si colțul de reflexie așezat ferit sub palmierii umbroși cu tulpini lucioase, unde îți puteai bea liniștit cafeaua dimineața. Geamurile-uși, deschise pe lateralele camerelor dădeau înspre piscină și, acel amestec de alb al pereților, verde al piscinei, combinat cu verdele închis și dens al palmierilor și acel spațiu de liniște cu felinarul lui ruginit, de ploaie și de timp, ne-au convins că am găsit un alt colț de rai.

Era, și este, o bucurie ca dimineața devreme să deschidem ușile din sticlă de la dormitor și să ne începem ziua bucurându-ne de cântecul minunat al păsărilor. Am observat curând că vin în perechi să ne dea ultimile știri ale nopții, și, la final, după ce-și deșeartă sacul de triluri, ca și cum nu mai suntem importanți, tri-lu-lesc ascuțit uitându-se peste casă și, primind răspunsul așteptat, își iau zborul, bătând puternic aerul cu aripile. În urma lor, palmierul rămâne golaș, rearanjându-și fremătător frunzele înfiorate, căutând să mai ațipească un moment până la următoarea vizită, cea a unei păsări pe care eu am numit-o sirena mașinii de poliție. Asta,deoarece cântecul ei seamănă oarecum cu acel sunet, mai jos ca ton și gâjâit, al mașinii de poliție. Mă amuză teribil cum face! Parcă e mereu în întârziere, mereu cu ceva de comentat și de adăugat la cele spuse de primele sosite. Se întrece, deseori, cu fluierașii, care vin în pereche și ei și, pe un ton scăzut și confensator își expun opinia. Totul se termină brusc și zici că grădina va adormi sub razele soarelui ce deja încălzesc tot mai puternic frunzișul copacilor. Da, păsărelele adorm ascunse în umbrele doar de ele știute, dar activitatea continuă. Perechea de fluturi cu aripi negre îsi începe valsul deasupra apei piscinei, fiind deseori vizitată de vreo rudă cu aripi albe sau galbene, ori de vărul cu ochii maronii pictați pe aripile portocalii. Se salută, schimbă impresii din bătaia aripilor, apoi fiecare zboară spre colțul lui de grădină. Libelule și puii acestora vin să bea apă din piscină, după ce se salută ritualic în geamul ușii. Pesemne își admiră suplețea și rapiditatea mișcărilor, pentru ca apoi, mulțumite, să se piardă în albastrul cerului. Aceeași feerie, aceeași lume de poveste se repetă, fără greș, în fiecare dimineață. Da, este un mic colț de rai și suntem recunoscători că l-am găsit!

Casa este într-un complex cu pază la poarta de acces, cu garduri suficient de înalte, terminate cu alte garduri metalice cu țepi, menite să descurajeze pe oricine ar încerca să le escaladeze, ceea ce crează o impresie de siguranță. În felul meu naiv de a lua oamenii, nu m-aș fi gândit nicio secundă că cineva mi-ar fi putut intra în curte sau în casă. Da, verificam ușile atunci când le închideam, dar nu făceam un caz din faptul că dimineața constatam că, de fapt, mecanismul de închidere nu blocase ușa sau fereastra. Cine să intre peste noi aici, având și la colțul aleii către casa noastră gheretă cu un paznic de noapte în ea? Deși, de fiecare dată când le închideam seara, mă gândeam că, totuși,oricine poate să-ți intre foarte ușor în casă, yala fiind doar un surogat de siguranță. La atâta sticlă, nu trebuia decât să vrei cu adevărat să intri prin efracție.

La începutul lunii, am vrut să iau câteva monede dintr-un bol, făcut dintr-o nucă de cocos, aflat lângă intrare și am constatat că mai erau doar câteva monede de 1 bth. Nu mai era nicio moneda de 10 sau 5 bht. Am crezut că, probabil, a luat soțul, deși el era cel care le punea acolo pentru mine. Grăbindu-mă să plec, am uitat de asta. Nu mi-a ridicat multe semne de atenționare nici faptul că geamul de la al treile dormitor, care dădea spre spatele casei, era neasigurat, deși știam că îl închisesem. Furată de cele ale zilei, am uitat de incidente.

Două zile mai târziu, seara, am pus niște bani în portmoneu pentru a doua zi, când aveam de plătit un seviciu la spital. Dimineața nu mai verific portmoneul, știind că am banii necesari. Ajung la ghișeu și, când deschid portofelul, constat că din câți bani pusesem seara, rămăsesem cu doar 90 de bht. Adică, lăsați ca de sămânță, ca și în bolul cu monezi. Plătește soțul, bombănindu-mă cu spor și foc cum de am uitat banii acasă, iar eu nu înțeleg nimic din situație. Întorși acasă, răvășesc prin toate gențile gândind, într-un film al absurdului, că am încurcat geanta, portmoneul, locul.. Banii, nicăieri! Nu pricepeam unde au putut dispărea atâția bani de noaptea până dimineața.

La scurt timp, vine soțul spre mine și mă întreabă dacă eu, cu fengh-shu-iurile mele, am pus o monedă de 50 de bani pe unitatea exterioara a aerului condiționat din spatele casei. Bineînțeles că nu, de ce aș fi pus o monedă românească afară? întreb într-o nedumerire totală. Pentru că moneda asta a fost în bolul cu monede din casă! răspunde el. Monede care au dispărut de câteva zile, dar am uitat să te întreb dacă tu le-ai luat, i-am răspuns. Văzându-i expresia feței, a început să mi se aprindă o luminiță de înțelegere a ceea ce ni se întâmpla. Pentru că am uitat deschisă una dintre ușile de la dormitor, cu o săptămână în urmă, într-o dimineață când am plecat la atelier, este posibil ca cineva să ne fi intrat în casă, zic. Deși, seara, când îmi constatasem neatenția și verificând lucrurile prin casă, nu am găsit nimic lipsă sau mutat prin casă, am răspuns cu un aer culpabil. Doar că moneda de 50 de bani era pusă mult mai recent acolo și, având în vedere faptul că banii puși de cu seară în portmoneu, dimineața dispăruseră, am încercat să-mi continui raționamentul, simțind cum începe să mă ia cu amețeală realizând prin ce situație trecusem.

Conștientizarea faptului că cineva a intrat în casă, în timp ce noi dormeam cu ușa dormitorului larg deschisă spre restul casei, și că nu am simțit, auzit nimic, ne-a crescut adrenalina. Realizând că acel cineva putea să devină agresiv și violent –mai apare câte o astfel de știre, cu oameni care, sub influența alcoolului sau a drogurilor or în sevraj, căutau să obțină bani în diferite moduri- asta ne-a dat cu adevărat fiori reci. Ne-am zis: bine că omul se mulțumise cu banii din bol sau cu cei găsiți în portmoneul meu! Avusesem șansă și ocrotire din plin de la Dumnezeul uitucilor de uși neasigurate cum trebuie.

O caracteristică a caselor de aici este că fiecare are un rezervor propriu de alimentare cu apă. Iar bazinul, care arata ca un cilindru, este montat în spatele casei și când curtea este mică – cazul nostru, casa fiind aproape de gard, bazinul este aproape lipit de gard. Și este, totodată, o bună cale de a intra în curte, dacă ai îndemânarea și curajul să sari peste gardul metalic cu țepi.

Pentru pisicile care ne vizitau nu era nicio problemă și ne obișnuisem cu zgomotul specific al săriturii lor de pe gard pe bazin. Dar am constatat că și vizitatorul nostru folosea aceeași cale! Am întărit protecția cu patru rânduri suplimentare de sârmă ghimpată, deși, amintindu-mi de o audiere la poliție cu ani buni în urmă, când asistam un hoț ce-și croise drum printr-un gard folosind o gură de lup, am zis că acțiunea noastră este, doar așa, ca să zicem că am făcut ce e omenește posibil să ne apărăm. Dacă omul e hotărăt pe faptă, numai Dumnezeu din cer ne poate apăra. În fiecare seară verificam ușile cu strășnicie și perseverennță, pentru a fi convinși că nu uităm ceva deschis.

Părea că suntem protejați și că vizitatorul ne ocolea sau își încetase vizitele nocturne. Asta, până în a doua seară de Crăciun când, fiind destul de devreme încă, am auzit o bufnitură puternică pe rezervorul de apă. Aș vrea să vă imaginați un living open space cu bucătăria, cu o fereastră în zona acesteia, care dădea spre zidul din spate al curții- și despre care aflasem de curând că este limita exterioară a complexului către restul foarte sărac al cartierului – iar acel rezervor, pus la nici trei metri de fereastra luminată. Bufnitura a fost urmată de un fel de cățărat sau alergat pe acoperișul casei. Am rămas blocați amândoi uitându-ne unul la altul și niciunul neîndrăznind să facă vreun gest. Se aleargă pisicile! spun eu cu un aer încrezător. Cam grele pisicile astea! remarcă soțul. În curte, când am ieșit, nu era nimic schimbat.

După alte două seri, era trecut demult de miezul nopții și tocmai ce-mi terminam trebăluiala în bucătărie, când aud din nou o bufnitură puternică pe rezervor. Fiind lângă fereastră, văd că se aprinde reflectorul și aud pași, care nu mai erau de pisică, îndepărtându-se grăbiți prin curtea vecină. Într-un impuls de genul Acum sau niciodată!, am zis să ies să văd ce este, dar m-am potolit după ce am realizat că acea persoană sărise de la noi spre exterior, iar dacă mai este cineva în curte… ar fi mai bine să nu mă transform în știrea dimineții!

Dar știrea dimineții tot a venit, informându-ne că poliția l-a prins pe vizitatorul ce-și făcuse potecă de intrare și ieșire prin curtea noastră. Când i-am văzut poza, primul gând a fost Vai de capul lui! Dacă ar fi venit la gard să-mi ceară zilnic mâncare, cu siguranță i-aș fi dat, la cât de pipernicit și hăituit de viață arăta. Era un migrant, îmbătrânit și obosit de viața grea. Desculț. Corpul mărunt și uscat era acoperit doar de o pereche veche și ruptă de pantaloni pescărești. Privirea-i speriată amintea de câinii chinuiți de stăpâni aberanți.

Nu puteam să nu mă tot întorc la a-i privi, iar și iar, fotografia. La început am simțit milă privindu-l, apoi compasiune pentru existența-i dificilă, pentru ca, foarte curând, să-i fiu profund recunoscătoare pentru ceea ce, dincolo de aparență, era încă uman, omenos în el. Intrase în casa noastră de cel puțin două ori și, cu siguranță, o dată în timp ce noi dormeam ca niște prunci nevinovați. Ar fi putut să aibă față de noi – folosind în favoarea sa și factorul surpriză – un comportament violent, dar el a ales doar să ia ce bani a găsit ușor și la îndemână și să dispară, felină, în noapte. Nu este o exagerare a mea și nici scenariul unui film prost. Uneori, doar un gând, un gest sau o secundă poate face diferența între a fi în siguranță sau în pericol, între a rămâne întreg sau distrus, între viață și amintire.
Mulțumesc cu recunoștință infinită atât Omului din hoț, cât și Divinității, pentru că ne-a ocrotit ca pe niște copii neștiutori!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Expat în Thailanda. Hoțul cel sărac și bun”

  • La mulți ani și dvs! Cât despre noroc, se pare că am avut din plin, zic eu! Deși prefer să numesc asta a fi șansă. Numai bine să aveți!

  • Exista și pe meleagurile noastre hoți-oameni și oameni-hoți. Cei din prima categorie sunt mai puțin vinovați în fața legii decât ceilalți?
    .
    LA MULȚI ANI si noroc în casă nouă!

    • nu am făcut vorbire despre aplicarea legii de către stat. asta nu este treaba mea. eu l-am apreciat din perspectiva umanismului rămas întreg în el, date fiind condițiile lui de viață. din perspectiva atitudinii și comportamentului pe care le-ar fi putut avea față de noi. dar știu că dvs. deja ați înțeles foarte bine despre ce fac vorbire în textul meu!

      • Sigur că am înțeles și v-am pus întrebarea la modul serios pentru că eu nu am cunoștințe juridice. V-ați supărat fără motiv.
        Ați observat totuși că v-am făcut o urare?