Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Expat în Thailanda. Îmbrățișare de la distanță, mare printre gratii

21 aprilie, seara. Nu cred că mai are rost să trec anul.
Totul e suspendat ca după suflul unei explozii. Trecem prin zile ca și cum am înota prin gel.
Neputând să mă mai plimb seara pe plajă- fără riscul încasării unei amenzi uriașe – am renunțat să mai ies.

Astăzi, însă, am zis să schimb obiceiul, justificat și de faptul că trebuia să mă întâlnesc cu o amică dintr-un condo vecin pentru a-mi primi cutiile de puzzle comandate online.
Să nu o recunosc cu masca din textil negru! Dacă nu și-ar fi fluturat brațele, ca într-un dans, deasupra capului și nu i-aș fi recunoscut zâmbetul jucăuș din ochi, aș fi trecut pe lângă ea fără să o vad. Ar fi fost o simplă femeie asiatică cu mască.
Apropiindu-mă de ea, probabil cu un elan prea mare datorat bucuriei de a revedea după multă vreme o față cunoscută, am realizat că, am creat, involuntar, o reacție de distanțare din partea ei, întinzându-și brusc brațul spre mine – și, am avut impresia că și-ar fi dorit să fie și mai lung decât firescul- cu punga în care erau cutiile de puzzle. Mă repliez instant, ca atitudine, pe atitudinea ei, spunându-mi, că dacă ea așa se simte în siguranță, atunci așa ne comportăm.
Am însoțit-o într-o plimbare spre un alt condo, unde trebuia să ducă unei alte doamne din grupul nostru un pachet. Mergeam alături, ca într-o plimbare firească de dinainte de „explozie”, având acea distanță de bună cuviință între două persoane care se cunosc, dar nu sunt foarte apropiate. Arătam firesc, privite din afară, dar simțeam un nefiresc ce se insinuase deja, amintindu-mi de acea nouă piele care mă strângea pe alocuri, ca o crustă uscată.
Constat că pentru mine este destul de dificil să vorbesc și să respir printr-o mască, având rinita care îmi astupa nasul când mi-e mie lumea mai dragă si ei i năzărea să o facă. Mi-aș fi lăsat masca sub nas, dar nu știam cum va reacționa ea și nu aș fi vrut să creez animozități inutile. Precum nu aș fi vrut nici să mă vadă vreun polițist motociclist care ar fi fost ivit pe neașteptate de pe undeva. Amenda era de „doar” 3000 de dolari! Și cum farangul plătește.. Mai bine mă calmez, îmi mai pun niște picături, mai întind de mască, mai fac exerciții de respirație pentru a mă relaxa. Doar trebuie să te obișnuiești, fată, atât! Relaxează-te și obișnuiește-te! Acesta va fi, probabil, viitorul pentru multă vreme de-acum încolo și va trebui cumva, rațional și emoțional să te poți adapta. Dar cred că nu prea vreau să fac asta, în mod sincer!
Întâlnirea cu Sandra a fost la fel ca și întâlnirea cu mine. Stăteam de vorbă, respectând o distanță de minim un metru și jumătate între noi, așa cum ni se ceruse de către autorități. Vocea-ochi din mine privea tăcută imaginea celor trei femei care construiau acest nou comportament social.

Înainte de „explozie” ne îmbrățișam de fiecare dată, și la venire și la plecare. Și nu era doar un gest formal, ca acel țuc-țuc prin abia atingerea obrazului prietenelor europene când se întâlneau, ci o îmbrățișare strânsă, deseori și cu o batere puternică și insistentă a spatelui. Mi-amintesc că prima oară m-a luat total prin surprindere și pe nepregătite, obișnuită cu formalismul european. Și cum venisem pe jos la acea întâlnire, prin soare puternic și umiditatea crescută, încă neadaptată la noile condiții termice, eram transpirată până la ultimul fir de păr, astfel încât, îmbrățișarea m-a derutat zdravăn, având și complexul hainelor ude la atingere. Dar, pentru ele nu părea a fi asta vreo problemă, în timp ce eu continuam, în mod idiot, să-mi cer scuze de transpirația ce continua să curgă pârâiașe pe spate, găsindu-și noi izvoare de alimentare în stresul îmbrățișării neașteptate. Acum, mai mult sau mai puțin, am devenit și suntem – în lumina noii gândiri – potențiali factori de contaminare una pentru celelalte. Și asta în mai puțin de două luni.
Ne-am despărțit zâmbind și făcând pa-pa din degete precum copiii mici.
După ce m-am despărțit și de Krystine, am luat-o pe o alee spre mare. Știam că nu mai aveam voie să ne plimbăm pe plajă – se interzisese accesul de aproape o săptămână-, dar eram prea bulversată de impactul asupra mea a acestor noi comportamente sociale. Voiam să împărtășesc mării tristețea și temerile mele.
De departe am văzut poarta care bloca accesul spre plajă. Soarele se ascunsese deja după linia orizontului. Am rămas lângă poartă doar puține minute, simțind cum mă copleșește melancolia. Eram ca un deținut închis în spatele porții noii închisori. Prin „gratii” vedeam marea, simbolul libertății, nemărginirii. Mă simțeam ca într-un film prost, dar știam că e totuși și realitatea vieții mele, a noastre. Eram ca într-un film și nu voiam să întorc capul să văd camera cum mă filmează, înainte de a avea expresia potrivită pe față.
După un timp, m-am îndepărtat de poartă, gândind că mâine va fi o noua zi, cu toate ale ei.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog