La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Expat în Thailanda, turistă în India. Acasă la Marele Învățător

Am început cea de a doua zi de explorare și vizitare a celor mai importante obiective din Ahmedabad. Ghidul m-a întâmpinat la fel de zâmbitor, rostogolindu-și rr-ul, în timp ce îmi spunea care vor fi obiectivele pe care le vom vizita astăzi.

Prima oprire va fi la Sabarmati Ashram, pe malul râului Sabarmati.
Deschis în iunie 1917, așezământul a fost, în același timp, și casa lui Mahatma Gandhi, precum și locul unde acesta a conceput și de unde a pornit mișcarea nonviolentă – satyagraha– de eliberare a Indiei. M-am surprins plină de emoții la gândul că voi călca, la propriu, pământul locului unde marele învățat a trăit. Mahatma, în sanscrită, înseamnă cu suflet mare, venerabil. Mahatma Gandhi este, astfel, atât o formulă de adresare politicoasă, cât și una de apreciere a înaltei calități umane a lui Gandhi. Mergând desculță prin camerele deschise vizitatorilor, oprindu-mă să citesc explicațiile afișate în dreptul fiecăreia, m-am trezit transpusă la început de secol XX, rulându-mi în fața ochilor o zi din viața celor ce locuiau acolo. Curtea, plină de oameni, care-și știau fiecare locul și aveau ceva de lucrat, se albea atât de soarele puternic, cât și de albul hainelor lor. Bărbați, îmbrăcați doar cu dothi, femei în sari. Se ocupau cu agricultura și cu creșterea animalelor. Locuiau în această comunitate auto-sustenabilă și împleteau munca fizică, ce avea ca finalitate asigurarea unui trai simplu, aproape de ascetism, cu practicarea meditației, yoga, ascultarea citirilor din Bhagavad Gita, Coran și Biblie, intonarea de cântece devoționale- bhajans –, precum și a învățăturilor predate de Ghandi. Copiii alergau slobozi în jocuri nevinovate. Și în prezent, veverițele umple locul, curioase și gata să afle și să ducă, sprințare, mai departe, noua informație, în orice colț al ashramului. Copacii, înalți și umbroși, le erau mai mult cămară decât cuib.

Camera lui Ghandi e doar o cămăruță îngustă, unde peretele este văruit în albastru deschis și alb pe lângă fereastra ce dădea spre curte, fiind completată cu patul jos, îngust și aspru, simțit din priviri. Măsuța scundă, de asemeni, împreună cu charkha folosită de acesta, sunt expuse într-un spațiu mai larg, protejate de un gărduț. Măsuța aceea avea înfiltrat adânc în lemnul ei amintirea scrisului peniței lui Gandhi, ce a acoperit zeci de mii de pagini, de scrisori, de articole, de eseuri, pagini de cărți, de gânduri intime sau discursuri. Era firesc să fie ținută departe de atingerea trecătorilor, care ar fi vrut, ca și mine, să simtă ceva din energia și, dacă era posibil, din înțelepciunea lui Mahatma Gandhi.

În muzeu, trec pe lângă vitrinele unde sunt expuse diferite obiecte ce au aparținut Învățătorului. De la papucii din lemn –chappal- , două bucăți din lemn tăiate în forma tălpii piciorului, cu un pivot cu un cap rotund teșit, ca de mâner de ușă de dulap, între degetul mare și următorul, ochelarii subțiri și rotunzi, diferite pagini scrise de mâna lui, semnătura sa în mai multe limbi, bucata de hârtie, datată martie 1927, pe care a scris Dumnezeu este Adevărul, până la bolurile din ceramică și tacâmurile folosite de el sau de soția sa, Kasturba, totul este expus publicului, pentru a demonstra simplitatea absolută a vieții trăită și propovăduită de Gandhi, și care, prin ruperea de material, de fizic, a dat posibilitatea nașterii comorii care este învățătura sa.

Am ieșit în curtea exterioară, unde lumea continua să vină în valuri. Indieni, localnici sau din alte zone, elevi și studenți în grupuri, însoțiți de profesori, toți pășind cu o anumită religiozitate pe dalele de piatră ale holurilor și ale curții interioare. De asemeni, se lucra intens, – se da cu var, la propriu și la figurat- și se verificau zonele ce puteau ascunde ceva periculos- în așteptarea venirii lui Trump aici, a doua zi. Mă gândeam că datul cu var și arătarea mai curat a ceva ce nu e obligatoriu să fie perfect, este universală, indiferent de ești în România, în anii de dinainte sau de după 90, ori în partea opusă a lumii, indiferent de timp. Unele obiceiuri ne sunt înscrise în ADN, indiferent cum le argumentăm sau le justificăm.

Am plecat de acolo cu sufletul încărcat de o energie vibrantă și mobilizatoare, urmărită de mesajul puternic al lui Gandhi – My life is my message. Oare cât aș fi putut rezista, eu, cea de acum, în ashramul său?, m-am întrebat. Nu mult. Și nu m-am putut abține să nu mă întreb: Care este, oare, mesajul meu? Hm! Fiul meu ar avea un bun răspuns la asta, cu siguranță!

Mașina ne purta prin vechiul oraș către următoarea noastră oprire. Treceam pe străzi tot mai murdare, cu clădiri neîngrijite și oameni tot mai viu colorați în hainele lor, ce trăiau firesc în acest cadru. Erau în firescul locului, probabil fără să se gândească la existența a ceva mai bun sau diferit. Trăiau în acele clădiri, continuau să se căsătorească, să nască prunci care continuau să ducă aceeași viață, ca într-o roată.

O muzică puternică se auzea de afară. Brusc, a crescut numărul persoanelor pe lângă care treceam. Erau îmbrăcați viu, în culori țipătoare. Femeile mergeau câte două, câte trei, în sari roșu aprins, cu mâinile împodobite de desene, dar și de bijuterii – ieftine sau nu-, ce luceau la mișcarea brațelor. Bărbații, în pantaloni negri, cămăși albe, cu părul negru pieptănat peste creștet sau cu cărare, dar lucios de la ulei în soarele puternic, călcau rar și apăsat. Muzica se auzea tot mai puternic. Boxele bubuiau făcând să vibreze și interiorul mașinii noastre. Era o nuntă. Mirele era mândru, înțepenit într-un costum cu vestă, gri sclipicios în dungi și o cămașă cu guler înalt, lila. Mergea cu alaiul său după mireasă. Suprapunerea de imagini cu unele amintiri din țară nu putea fi evitată, fiind mult prea puternică asemănarea. Imediat după ce am trecut de nuntași, un pocnet puternic m-a făcut să scap un strigăt. În euforia momentului, ginerele, probabil, a tras un foc de armă în aer. Doamne ferește!, am gândit. Ăștia au trecut peste perioada feudală, de cavaleri, au deja pistoale! Ce s-ar putea întâmpla dacă mireasa nu e cum se așteaptă sau s-ar ivi alt motiv de nemulțumire? Bine că nu se consumă alcool, pentru că altfel..

Am ajuns la templul hindus Swaminarayan Akshardham (Gandhinagar). În fața lui era o mulțime de oameni, iar accesul în interior se făcea în condiții de securitate extremă. Trebuia să lași în cutii, la intrare, absolut orice obiect personal, de la ceasul de mână smart, până la geanta de mână. Nu era permis să intri cu niciun fel de device smart, aparat foto sau orice altceva ce ar fi putut înregistra sau ar fi putut declanșa o bombă. De ce atâta strictețe?, am întrebat. În 2002, a avut loc un atac terorist, soldat cu omorârea și rănirea unui număr mare de persoane, fiind nevoie să intervină Garda Națională. Am înțeles atunci strictețea măsurilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog