Experimentul Curtea de Argeș. 5 luni

Ce poate fi mai îngrozitor decât să nu ai apă? Să nu ai bani ca să îți cumperi apă? Să te uiți la alții, care își permit să o cumpere? Să o cari în bidoane de plastic, 2, 4 o dată, sau cât te țin puterile, până acasă, ca să ai ce bea, pentru o vreme, apoi să o iei de la capăt? Altă zi, același ritual. De acum, zi de zi, de zi…

Să nu ai cum să te speli? Sau să vezi cum apa curge prin țevile casei tale, o plătești, dar dacă o bei, mori? Nu azi, poate, dar sigur mai devreme decât ar trebui? Adică, dacă o bei, dacă o folosești la spălat, îți scurtezi sănătatea și firul vieții?

E, în povestea asta de la Curtea de Argeș, un cinism nemaiîntânit din partea celor care sunt obligați să îți livreze apa cea de toate zilele. Apa, fără de care nu poți trăi. Eu i-aș spune că e o crimă împotriva umanității, poate nu în sensul strict juridic, dar sigur în cel moral. În limbaj civil, ceea ce fac oficialitățile e sadism, nerușinare, cruzime. În limbaj juridic, e criminal: oamenii sunt obligați să-și achite colectarea bolilor, iar cei responsabili le iau fără scrupule banii pentru ceea ce le va produce boală, infirmități.

Copleșiți de necazuri, oamenii de rând, cei care se descurcă cum pot, nu știu cât de mare e catastrofa care îi paște, n-au timp să ghicească, să analizeze dincolo de sensul cuvintelor cuprinse în comunicatele autorităților din Curtea de Argeș care anunță sec, de cinci luni încoace, doar că apa nu este potabilă. Pentru că nimeni nu spune nimic concret despre pericole, nimic despre consecințe.

Dar sunt oficialii care știu. Știu, sau ar trebui să știe, că asta este treaba lor, au acces la rapoarte, la informații. Știu și tac. Sunt și profesioniști care știu, inclusiv medici, care tac. Ca în vremea pseudo-p(l)andemică. Și acum, ca și atunci, tăcerea nu e de aur, e de boală, e de moarte: apa din Curtea de Argeș și din zonele limitrofe nu e doar nepotabilă, cum spun furnizorii ei, AQUATERM AG 98 SA și Primăria, ca și cum ar fi vorba de un fleac, acolo, nu e doar murdară, urâtă, e periculoasă, e aducătoare de boli în formă pură. De boli, de vulnerabilități pe durată nedeterminată și, dacă nu iei măsuri, de moarte.

Din noiembrie 2025, e oficial faptul că apa livrată cetățenilor la robinete e saturată de aluminiu, fier, amoniu, clor rezidual liber, zinc, mangan, iar din februarie 2026 a devenit la fel de notoriu faptul că e plină și de bacterii: Clostridium perfringens, E-coli, Enterococi intestinali*…

Prima dintre bacterii a fost detectată, oficial, într-o probă din 31.01.2026. Dar tot oficial, acest fapt a fost anunțat populației abia în data de 09 februarie, adică 10 zile mai târziu. După 10 zile, căci știți cum e, scapă exact cine poate. 10 zile oamenii s-au spălat cu apa infestată, unii fără să știe acest lucru. Și ca să dăm eternului Arafat ce este al Cezarului, în 9 februarie a fost lansat, în sfârșit, și un RoAlert și declarată stare de alertă, pentru 30 de zile. Și-atât, că doar nu credeți că bacterile au scăzut sau dispărut, în aceste 30 de zile, dimpotrivă, s-au diversificat.

Dar, în orașul ăsta regal, în chip miraculos, potrivit diverselor buletine de analiză care ajung la public, bacteriile vin și pleacă din rețea, după o rețetă secretă a autorităților, pe care ar invidia-o orice specialist autentic care știe că eliminarea unor asemenea infestări din sistemul de apă comunitar este practic imposibilă, fără măsuri drastice, care pot merge până la înlocuirea totală a țevilor. Ceea ce nu se va întâmpla pur și simplu, pentru că asta ar însemna efort, bani și respect pentru oameni. Or, astea toate, autoritățile nu le au.

*

Privind din afara orașului, situația localnicilor pare doar una oarecare, minoră: apa din rețea nu e potabilă! Nu e bună pentru a fi consumată, utilizată de om. Ce mare lucru, ați zice? Păi noi, cei de pe margine, o putem zice, pentru că nu trebuie nici să stăm nespălați, nici să ne spălăm cu apa mâlosă, plină de porcării sau de bacterii. Nu trebuie nici ca să știm că există Curtea de Argeș, un oraș ucis, zi după zi, de nepăsarea, de abuzul, de cruzimea celor care(-l) conduc.

Pentru că unii localnici, mai puțin norocoși sau prea obosiți să-și tot care bidoanele după ei, bătrâni sau bolnavi, imobilizați prin casele lor, singuri sau doar fără putere, chiar folosesc apa aceasta, în ciuda avertizărilor din ultima vreme, făcute de autorități că apa nu poate fi folosită la băut, la făcut mâncare, la spălat pe dinți… Dar o tragi la closet, asta da. De aceea, pentru administrație, e prețioasă, o plătești ca de bună, ba chiar la preț majorat, din ianuarie curent.

Pentru oamenii din acea zonă, se întâmplă o dramă uriașă, ascunsă sub preș de putere, ca un gunoi oarecare. Se petrece, tăcut, o catastrofă umană, cu consecințe nebănuite, pe termen nelimitat.

Precum Pilat (cel din Pont) însă, oficialii fac anunțuri și așa se spală pe mâini de orișice vină, în timp ce bătrânii sunt cocârjați de bidone de plastic, pe care le umplu de la Mănăstire, de la forajul din curte, și le cară apoi, kilometri întregi, pân-acasă. Unii dintre ei sunt mai norocoși, au trolere mici, iar roțile lor sparg ritmat tăcerea orașului, tot drumul, exact cât ține bulevardul care-l împarte acuma în două: pentru că unii văd, și nu cred, iar cei care cred sunt nevoiți să nu vadă. Dacă văd, sunt pe lista cea neagră.

Sunt și oameni care au mașină, desigur, dar și ei trebuie să stea la coadă ca să-și umple bidoanele cu apa potabilă. Sunt și ceilalți, cei care (încă) își permit să cumpere apa din magazinele orașului, apa îmbuteliată în bidoane noi, pentru că și apa a devenit o afacere perfectă, cam așa cum era cea cu măștile, în cincinalul trecut.

Există o normă medicală, care spune că un om, pentru a beneficia de un minim de igienă și confort, are nevoie de 50 de litri de apă pe zi. Localnicii din Curtea de Argeș au dreptul, potrivit oficialilor generoși, să-și care singuri apa, cât litri îi țin mușchii lor, de la cele 2 surse încă nepoluate din oraș sau/și din cisternele/ bidoanele pompierilor, împrăștiate prin urbe. Da, sunt momente ale zilei în care toată lumea se dă la o parte, șoferi și oameni, cu un respect intrinsec, din calea mașinii impozante și purpurii a pompierilor, cea care străbate zgomotos bulevardul, cu o remorcă agățată de ea: așa arată civilizația impusă de administrație într-un oraș regal, la început de mileniu III. O civilizație oferită în porții mici și umilitoare.

Și, între timp, oamenii plătesc apa, la furnizorul ce aparține de primărie, AQUATERM 98 AG, cu teama că primarul le-o oprește de tot. Sau primăria. Sau toți acești reprezentanți ai administației, care vor binele orașului. Nu vor binele, nu vă temeți, dar nu vor opri apa: dacă ar face-o, ar pierde 50.000 de consumuri de apă lunar; haideți să facem un calcul, să zicem că un locuitor achită, în medie pe lună, 50 de lei; înmulțind cu 50.000 de consumatori, rezultă 2.500.000 lei lunar. Cum să renunțe statul la atâta bănet, când nu renunță nici la a lua cu japca din bănuții copiilor români, ba chiar și ai celor cu handicap?

*

Dar pentru a estompa drama celor din Curtea de Argeș, în ultima vreme, mesajele oficiale preluate de media sunt liniștitoare, încep să ne spună că s-au găsit vinovați; adică s-au găsit acarii păun, cei care vor fi îngropați de oficialii aflați la cârma orașului și ai instituțiilor bine cunoscute, din municipiu sau din județ (Garda de mediu, Fisc sau Parchet), cei care vor fi striviți sub amenzi și dosare generoase: proprietarii pensiunilor din avalul barajului; aceștia vor plăti pentru apariția bacteriilor, pentru că ei au contaminat, cu dejecții în cantități potrivite, apa ce vine din munte. Dar dacă e-așa, cum nu i-a observat nici o autoritate, până acum? Și tot de acolo, de la ei, vin aluminiul, sau fierul, sau amoniul din apă?

Comunicatele nu spun însă nimic despre furnizorul local de apă, SC AQUATERM AG 98, nici despre administrația locală pe care le-a durut în cot de ce va urma în timp ce și după ce barajul Vidraru se va goli, începând din vara trecută, la un debit mai mare decât cel securitar; așa, apa care a năvălit din baraj, a antrenat toate sedimentele și impuritățile de pe fundul lacului, până la buza orașului, iar mesajele publice au fost acelea că stația de tratare a apei de la Cerbureni, s-a colmatat de la sedimente. Că o vor repara în 24 de ore, deși toată lumea știe că lucrul acesta nu mai este posibil; nimic despre lipsa cvorumului necesar pentru a se aproba, în consiliul local, niște măsuri concrete, eventual o rectificare bugetară care să furnizeze fonduri pentru realuarea livrării apei curate, sănătoase, azi, nu peste o viață; nimic despre lipsa de reacție a parchetelor care nu s-au autosesizat, deși viața cetățenilor e în pericol, din noiembrie trecut (sau poate din august?). Nimic despre guvernanții sau președintele actual al românilor, care trebuie să fie și ai celor din Argeș, și care sunt absolut imuni la chinul zilnic al unui oraș. La filmul unor vieți în care doar ei, regizorii, știu care este urmarea.

În tăcerea asta criminală, mi-am amintit de un film făcut în Grecia, prin anii 60: o comedie neagră despre niște fraieri care, ca să salveze insula de la contaminare, încearcă să scoată, din mare, armele radioactive scăpate acolo. Și, cumva, chiar au sentimentul că le-au salvat, insula și viața, desigur, doar că, o familie de păstori, care pusese mâna, din întâmplare, pe unul dintre containere, este convinsă că va deveni, în sfârșit, bogată și puternică, deschizându-l…

Și-n timp ce salvatorii (americani) și prietenii lor naivi, localnicii, petrec fericiți, crezând că și-au făcut datoria, convinși că au câștigat bătălia și pericolul a pierit, în timp ce, în restaurantul în care toată lumea e în extaz, chelnerii le umplu carafele cu apa ce vine din rețeaua comună, la țărmul în care bate doar luna, strălucesc burțile albe ale peștilor morți, mii de pești morți: cutia fusese deschisă deja. Dar cine mai are timp ca să vadă dezastrul, petrecerea e în toi, diversiunea fusese perfectă!

*

În Argeș, primarul ales de mult timp, Constantin Panțurescu, iese public cu explicația că vreo câteva mii de locuitori (ăia care își cară bidoanele-n spate sau pândesc mașina pompierilor, desigur!), ar avea halucinații, pentru că apa livrată de instituția pe care o păstorește nu are nimic, e colorată de la cafeaua pe care câțiva nebuni, mereu aceiași, o toarnă în apă și apoi fac fotografii și filme, pe care le postează pe net, ca să-i facă în ciudă! Băi, frate, ce poți să mai zici? Ti-e jenă de ne-jena unui asemenea om. Și-apoi, dacă DSP-ul îi minte, și apa ar fi pură, de ce edilul îi lasă pe oameni, de luni bune și habar n-au până când, să fie prostiți, chinuiți?

Arsenie Boca spunea că vor veni vremuri în care oamenii vor fi obligați să plătească din greu pentru apă. Și nu vorbea doar de bani. Dar cei care nu vor putea plăti, ce vor face? Constituția României prevede că orice om, cetățean al țării, are dreptul la un trai decent. Asta înseamnă și să poată primi ceea ce plătește, în speță, apa de fiece zi. A fost Arsenie Boca un văzător cu duhul? Eu cred că da, dar nu intru în polemică pe subiectul acesta, aș spune doar că a anticipat micimea la care se va coborî omul față cu seamănul său, de care nu-i va mai păsa, câtă vreme lui însuși îi va fi bine. Un bine furat de la ceilalți. Și-atât: doar că, stricând(u-se) firea lucrurilor, la un moment dat, și cei mari și (deocamdată) tari riscă să simtă, ei înșiși, când vor redeveni mici, ne-traiul decent.

*

În zona asta a Argeșului, de unde mă trag și eu, sunt oameni ca piatra. Așa știam eu. Au rezistat, în timpurile abia trecute, experimentului Pitești. Au rezistat în pseudo-pandemia impusă tuturor românilor, acum 6 ani. Vor rezista și experimentului prin care urmează să aflăm dacă și cât se poate trăi, în tensiune și umilință, în mizerie și neputință, fără apa potabilă pe care furnizorul te obligă să i-o plătești, deși fie o cari în spate, fie o contabilizezi, la greu, în buzunarele tot mai strâmtorate? Cei din Prahova și Dâmbovița, care au fost primii în acest tip de studiu social globalist au rezistat. Dar, după modelul unei epoci pe care noi o credeam moartă, prețul rezistenței lor nu a fost și nu va fi făcut public!

Am făcut și eu un experiment: am pus la dispoziția oamenilor, gratuit, modelul unei acțiuni în instanță și experiența mea (sau expertiza, cum se zice modern), în ideea că orașul se va lupta să se-ntoarcă mai ușor și mai repede la normalitate, acum, nu peste cine știe câți ani, pentru că nici o soluție concretă nu se-arată dinspre conducătorii iubiți, cei care au obligația să facă ceva. Și pentru că întoarcerea asta la normalitate trebuie să înceapă cumva și de undeva, iar soluția ar trebui să stea în justiție, nu în pumnii, în amenințările sau puterea cuiva. Sigur că sunt cam utopică, dar poate și Puterea justiției vrea să arate ce poate, Puterii?

5 argeșeni au spus da. Din 50.000. Nu îndrăznesc să calculez procentul.

Apoi, pe ușa din dos, mi s-a tot explicat: de vină e Frica. Tăcerea din frică, despre asta e vorba. Mi-au spus-o, mi-au transmis-o pe rând: colegi, prieteni, cunoscuți sau necunoscuți; oameni speriați sau doar prea prudenți. Dar mi-au spus și că-mi țin pumnii, să câștig pentru cei 5, va fi ca și cum au câștigat toți!

Câțiva însă, mi-au zis că oricum vor muri, ce să mai facă, au obosit, de ce să se mai zbată atât, nu te poți lupta tu, om, cu sistemul! Nu mi-a venit să cred, toți vom muri, la un moment dat, dar chiar să așteptăm liniștiți să se-ntâmple, când viața mai depinde, încă, de noi?

Da, în Curtea de Argeș, după cinci luni de chin în tăcere și câteva zbateri izolate, unele repede acaparate de diverși exponenți ai politicii care cred că e de ajuns să se pozeze când duc un bax de apă la ușa unui nevoiaș sau bătrân, începe să se lase deja liniștea:  o liniște grea, ca o cortină de catifea groasă, prăbușită în fața spectatorilor care habar nu mai au la ce să se-aștepte că s-ar iți de pe scenă. Anormalul devine (și aici) normal. Lipsa devine rutină. Oboseala devine regula. Asumarea răului, a pericolului, ca stare de normalitate, e mai importantă decât să-i superi pe conducători, decât să te pui rău cu primarul…

Acum, nu pot să nu mă gândesc și la broscuța naivă, aruncată în vasul cu apă rece, dar sub care cineva, grijuliu, a aprins deja focul, fără să-i spună, desigur: e, în oamenii aceia de acolo, din Curtea de Argeș, de care m-am desprins doar în fapt, nu și-n suflet, un strop din resemnarea mioritică a munteanului obosit, acel și de-o fi să mor, în câmp de mohor/ Să-i spui lui vrâncean/Și lui moldovean…

Să le spun? Dar de ce să le spun, îi întreb? Și nici nu am oaie, ca să îi transmit mesajul pentru că, între timp, oile au devenit lupi.

Așa că, treziți-vă, oameni buni, treziți-vă singuri, apa aia mâloasă și nesănătoasă care se scurge prin venele orașului cândva regal, e pe cale să devină fierbinte. Tot mai fierbinte. Să treacă în venele noastre. Și să rămână așa, pe durată nedeterminată.

Sau să strălucească, la un moment dat, sub razele lunii, într-un mod pe care, în timp ce ne cocoșăm sub bidoane, vom sfârși prin a-l considera cel firesc, acceptând că otrava, și boala din apă, și minciuna, și umilirea continuă, trebuie să (ne) fie normalul, într-un oraș aflat sub anestezie și în care, deja, fiecare zi e pe cale să devină cu o zi în care vin peștii.

__________

* Clostridium-ul ăsta (dacă e, cum spun oficialii, doar Clostridium perfringens, pentru că sunt mai multe forme de Clostridium), se vâră-n țesuturi, mai ales dacă există răni pe piele, și produce: cangrena gazoasă (infecție gravă, care progresează rapid, a țesuturilor moi, în special a mușchilor; se manifestă prin durere intensă, umflarea, decolorarea pielii și formarea de bule de gaz în țesuturi; boala poate evolua spre deces, dacă nu este tratată de urgență), necroză extensivă (care poate afecta orice parte a corpului, inclusiv organele interne, cum ar fi inima și rinichii; la acest tip de infecție sunt expuși mai ales bolnavii de cancer sau diabet), producție de gaz în țesuturi și septis sever. Adică septicemie, din care, de asmenea, poți să mori, dacă nu ești pe fază și nu iei antibiotic cu pumnul.

* Escherichia coli (E. coli), la care sunt mai expuși bătrânii și copiii, datorită sistemului lor imunitar deficitar; bacteria afectează sistemul digestiv, respiratoriu, tractul biliar, tractul urinar.