Raport ONU: Foametea la nivel mondial s-a accentuat din nou anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022 (news.ro)

Expert internațional: Imaginile „nu vor fi de ajuns” pentru judecarea crimelor de război din Ucraina

De mai mult de o lună, comunicarea publică despre situația din Ucraina s-a făcut exclusiv pe principiile propagandei de război, mult diferită față de propaganda obișnuită. Rechiziționarea televiziunilor de știri de către Regimul militar Iohannis, cenzurarea și autocenzurarea au făcut ca publicului să i se ofere doar produsele PSYOP. Pe plan mondial au apărut și voci care, cu argumente, spun și altceva decît propaganda de război. La rubrica Războiul, dincolo de propaganda de război, cristoiublog.ro va găzdui puncte de vedere din lume, dar și din România care se supun numai și numai Datoriei de a spune Adevărul.

Articol preluat de pe G4Media.ro 

Imaginile şocante cu cadavre împrăştiate pe o stradă din orăşelul ucrainean Bucea, de lângă Kiev, evocă crime de război, dar a aduce probe juridice şi, mai mult, a-i judeca pe cei vinovaţi reprezintă un exerciţiu extrem de anevoios, a avertizat miercuri un expert internaţional, citat de France Presse, preluat de Agerpres.

Philip Grant, directorul organizaţiei neguvernamentale Trial, specializată în combaterea impunităţii în materie de crime împotriva umanităţii, avertizează din start în interviul acordat agenţiei franceze de presă: „Imaginile în sine sunt rareori considerate drept dovezi concludente”.

„Ele pot arăta elemente importante, dar nu vor dezvălui întreaga istorie”, adaugă el, recomandând „prudenţă” şi amintind de manipulări din trecut şi interpretări eronate.

În acest sens, el a evocat falsul masacru de la Timişoara, din România anului 1989, precum şi masacrul, de data aceasta chiar real, de la Katyn din 1940, comis de Uniunea Sovietică, ce l-a atribuit naziştilor.

Difuzarea în media internaţionale a unor fotografii şi înregistrări video făcute la Bucea, arătând cadavre zăcând în stradă, unele cu mâinile legate la spate sau parţial carbonizate, precum şi gropi comune, au stârnit un val de indignare internaţională.

Autorităţile ucrainene susţin că soldaţii ruşi au masacrat civili, ceea ce Moscova neagă, acuzând autorităţile ucrainene de „înscenare”.

În cazul precis de la Bucea „pare destul de evident că au fost comise crime de război”, susţine şi Grant.

Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului a declarat marţi că „totul indică faptul că civilii au fost ţintiţi în mod deliberat”, ceea ce constituie de facto o crimă de război.

Dar Philip Grant insistă: doar imaginile nu permit „atribuirea acestei responsabilităţi unei anumite persoane sau unui grup precis”.

Chiar dacă veţi stabili că „ruşii au făcut-o”, explică el, „trebuie să ştim cine a ordonat asta”: „Vladimir Putin? Comandantul din teren? O unitate de huligani?’.

„În termeni de responsabilitate penală, este prematur să spunem cine ar trebui să compară în faţa tribunalului pentru aceste crime”, subliniază el. Procesul ar putea fi lung şi complicat.

Curtea Penală Internaţională, Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU şi un număr tot mai mare de ţări vor să ancheteze crimele de război din Ucraina de la invazia Rusiei în 24 februarie, dar Grant avertizează că vor avea „o muncă grea”.

Primul pas într-o anchetă de acest tip este „să se asigure că o crimă a fost comisă”. „Aceasta poate părea evident, dar nu este întotdeauna”, subliniază expertul citat, mai ales în context de război.

Pe timp de război, a ucide oameni poate fi legal: moartea unui soldat în luptă nu este considerată o crimă, dar dacă el este ucis după ce a fost rănit sau luat prizonier, atunci este o crimă.

Dacă soldaţi sunt ucişi într-o confruntare şi înhumaţi într-o groapă comună, nu este o crimă. Dar dacă „descoperiţi o familie, civili, într-o groapă comună, atunci probabil că este o crimă”, explică expertul citat de AFP.

De îndată ce s-a stabilit că a fost comisă o crimă, următoarea sarcină, adeseori mult mai complexă, este de a stabili cine se face responsabil de aceasta. Crimele de război implică „multe straturi” de responsabilitate pe întreg lanţul de comandament şi „până la vârf”, spune el.

În acest ultim caz – cel de la Bucea -, cel mai dificil este „de a avea acces la suspecţi”, adaugă Philip Grant.

Dacă investigaţiile ucrainene vor „indica responsabilitatea penală a lui Putin, va trebui pus mâna pe el”, explică el. „Nu este un lucru uşor de făcut”, dar „este posibil”, apreciază expertul menţionat.

Nu există un termen de prescripţie pentru crimele de război. Pe lângă Putin, „există probabil sute de persoane în aparatul de securitate care ar putea să fie trase la răspundere la un moment dat, ca să nu mai vorbim de soldaţii din teren”, mai spune directorul Trial, cu sediul la Geneva.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog