Ion Cristoiu poate fi urmărit și pe platforma X: https://x.com/IonCristoiu
Factura de părinte
Înțeleg că o organizație salvatoare a făcut un studiu care arată că părinții cheltuiesc vreo 10.000 pe an pentru after și meditații. (Nu am reușit să găsesc originalul pe site-ul organizației, iar site-ul de știri nu face trimitere la sursă, că așa e moda azi.) Pornind de aici, se fac o mulțime de analize și comparații care, pe măsură ce devin mai concentrate, se îndepărtează de realitate. Că se dau mulți bani pe after nu e neapărat o tragedie. În fond, serviciul de lux al supravegherii odraslei cât nu e în școală nu poate fi gratuit, fiindcă ar dăuna industriei. Însă banii dați pe meditații nu ar trebui să poată fi explicați cu „recuperarea materiei pe care copilul nu reușește să o parcurgă la clasă” și nici cu „pregătirea pentru examenele naționale”. Dacă de astea trebuie să se ocupe părinții, atribuțiile sistemului de educație care sunt? Trebuie să mai observăm și că suma vânturată de studiul cu pricina este o medie. Presupunând că e reală, și mai real e faptul că mulți părinți plătesc peste 20.000, în vreme ce cheltuielile majorității tind spre zero. Așadar, pas de mai dezleagă jungla cheltuielilor suplimentare pentru educația gratuită prin grija statului. Dar să trecem de cheltuieli. Ce se întâmplă cu elevii ai căror părinți nu au bani de meditații și after? Mai recuperează ceva din ce „n-au reușit să parcurgă la clasă”? Cum se prezintă la examenele naționale?
Curios este că nu există niciun studiu oficial, comandat sau efectuat de autoritatea în materie, mai preocupată să bată găina că nu face ouă de aur și s-o învârtă prin bătătură până nu mai știe de ea. Ici și colo mai apare câte-o voce – cu interese particulare, desigur, în special mânjirea vreunui dușman politic – care mai scapă câte-un ciob de adevăr. Că profesorii mai sar peste ore, că unii elevi nu văd manuale pentru anumite discipline, că unii profesori nu au legătură cu anumite discipline ș.a.m.d. Versiunea coafată a realității din sistem, unde aberațiile și abuzurile sunt la ordinea zilei. Lăsând deoparte cazurile flagrante de condiționare a notelor, nu e greu de observat că sistemul nu funcționează. Și nici nu ar avea cum să funcționeze, fiindcă nu a fost proiectat pentru asta. Mai mult sau mai puțin conștienți de asta, părinții plătesc facturi (dacă-și permit), cu speranța că acoperă scăpările care mai ies la iveală din când în când. Și aici apare de fapt adevărata problemă: majoritatea cheltuielilor de acest gen sunt uriașe în raport cu rezultatele. Iar motivul principal este incapacitatea părinților de a discerne între servicii utile și taxe pe vanitate. Bunăoară, după moda pandemică, peste 50% dintre ei cred că pregătirea online e totuna cu cea care beneficiază de prezența fizică a elevului. Mai rău, unii cred că pregătire e și aia în care un profesor vorbește și 20 sau 50 de „elevi” ascultă. Nici nu are rost să mai vorbim de banii aruncați pe geam pentru „robotică” (sic!), limbi străine, aritmetică „mentală” și altele. Cine-și ia răgazul de a observa întregul peisaj al educației românești o să descopere, din păcate, un adevăr trist: astăzi factura de părinte arde rău la buzunar. Și arde cu atât mai tare cu cât ești mai predispus să achiți servicii la care ai apelat fără să gândești.
Comentarii
@cib @ Robert
Știu că n-are nicio importanță, dar …
Vă apreciez mult modul în care vedeți problema.
Intr-o tara cu politicieni responsabili (stiu, e o contradictie), primele griji ar trebui sa fie invatamantul si sanatatea. Cu cel putin o generatie bine educata, informata si ferm proptita cu picioarele pe pamant, restul chestiunilor se rezolva de la sine. Cu o astfel de generatie intrata in paine s-ar putea chiar face diferenta dintre pace si razboi. Din pacate, viata e ciclica , civilizatia umana functioneaza dupa o sinusoida iar expresia „Vremurile grele creează oameni puternici, oamenii puternici creează vremuri bune, vremuri bune creează oameni slabi și oamenii slabi creează vremuri grele.” nu este intamplatoare. Nu ne ramane decat sa speram ca cineva, candva va sparge „traditia”. Cum insa eu sunt un „optimist” cu patalama, ma indoiesc sincer.
Ăsta subiect! 👍
Ar mai fi ceva. Pare marginal dar nu e. Hrana si ritualul mesei. Una e ca cei mici care sunt in crestere sa manace hrana sanatoasa home-made, intr-un mediu de familie armonios, la ore fixe daca se poate si alta e sa bage junkuri de la fast food pe fuga iar acasa sa-i trimita parintii sa caute ceva prin frigider daca-i apuca foamea. Serios, e o chestiune extrem de importanata si cu repercusiuni majore asupra capacitatii de invatare.
Paradox: cei care isi fac copiute si nu reusesc sa le foloseasca (din motive evidente) vor avea note mai bune. Pentru ca si-au notat ce au citit si si-au dezvoltat capacitatea de sinteza cand au scris copiutele ca pe niste mici rezumate ale materiei. Este ca e tare asta? E verificata pe pielea mea. Am facut si eu copiute, ca orice pusti, dar fiindca nu prea stiam sa mint, nu le-am folosit. In schimb m-am prins ca invatatul cu creionul si hartia e Metoda. Cu M mare.
La hrană, masă și somn e jale. Mă rog, la fel ca în educație și sănătate (că doar astea intră și la una și la cealaltă – în proporții variate, dar intră): scapă cine poate! Și abia încep să se vadă lucruri, pentru că bunăstarea a lovit în plin abia de vreo 20 de ani, nu în 1990. Pe aia cu copiuțele-sinteză o dau și eu exemplu copiilor de gimnaziu sau de liceu. Majoritatea lor fac ochii mari și iau o expresie din categoria: „Fugi, frate, nu te cred!”
Sa nu uitam ca de vreo treij-de ani s-a implementat stilul american. S-a renuntat la scoala aia nenorocita de tip sovietic (care te punea sa tocesti ca sa-ti antrenezi creierul de mic), sa ai cunostinte solide generale si alte porcarii tipic comunistoide. E plin netul de perle extrase de la studentii eminenti ai marilor universitati americane. In rest, ceea ce scrie confratele de forum Robert e perfect adevarat. Ah, am uitat un alt cadou al yankeilor. Televiziunile comerciale cu emisiuni pline de vedete de carton presat si boala consumerismului. Nu conteaza ce ai intre urechi daca ai in buzunar ultimul racnet de smartphone. Acum culegem ce am semanat. Avem o tara ca afara. In sfarsit!
Ca banii pentru pregatirea copilului sa fie cheltuiti eficient (cu real folos),in mod obligatoriu, parintele trebuie sa aiba el insusi o pregatire solida. Nimeni nu-I poate pretinde unui troglodit cu bani, sa inteleaga ce presupune procesul de educatie si cel de invatare, in conditiile in care el insusi, nu poseda nici educatie, nici invatare.
Ca parinte de 5 copii, toti avand diplomele de licenta obtinute, fie la Politehnica Bucuresti, fie la Carol Davila, tot din Bucuresti, credeti-ma ca stiu despre ce vorbesc. Nici unul dintre copii mei nu a luat meditatii. Doar inaintea examenelor de admitere la facultate, am platit unor profesori recunoscuti a fi adevarati profesionisti, pentru a-I testa, astfel incat in urma testelor, sa aflam daca si unde ar mai trebui sa insitam / completam / consolidam cunostiintele copiilor.
Si n-au luat meditatii, nu pentru ca materia scolara ar fi cat de cat bine gandita, nu pentru ca ar fi avut toti profesorii demni de aceasta nobila ocupatie ci, pentru ca pur si simplu, ne-am ocupat noi, sotia mea si cu mine, de ei. Si cand a venit vremea, cei mai mari, s-au ocupat si ei de cei mai mici.
Inainte de orice, parintele trebuie sa se coboare la nivelul copilului mic si prin joc, sa-I stimuleze curiozitatea, dorinta de a sti orice despre orice si apoi, tot prin joc, sa-l faca sa inteleaga, inca de la cea mai frageda varsta, la ce foloseste educatia si la ce foloseste invatatura. Pana si alegerea jucariilor are un rol in asta! Deh, se cresc greu (dar extrem de placut!), puii de om!