Falimentul modelului Occidental în Rusia postcomunistă

Criza din Rusia lui Elțîn. Din lectura comentariilor publicate de mine în Cotidianul din 1998, pe cînd eram și director al publicației, desprind preocuparea pentru Criza economică și social-politică din Rusia lui Elțîn. Eram de acord cu specialiștii occidentali care puneau Criza pe seama aplicării brutale a Terapiei de șoc în Rusia abia ieșită dintr-un comunism de peste șapte decenii. Înainte de a reda ce scriam în comentariul Și dacă, într-adevăr, cortina de catifea a fost trasă pe Tisa? marți, 8 septembrie 1998, se cuvine să menționez că această Criză crea Americii impresia unei Rusii prăbușite și prin asta credința că poate face orice pe Planetă, deoarece a devenit, în fine, noul Imperiu Universal:

„De la debutul crizei din Rusia am urmărit cu atenție acoperirea evenimentelor, cum se spune în limbaj gazetăresc, de către marile publicații ale lumii. Procesul a avut cele două etape specifice jurnalismului de tradiție: mai întîi informarea cititorilor, prin reportaje, interviuri, anchete, cu întîmplările din Rusia și, mai apoi, comentarea faptelor, convocarea analiștilor pentru a desprinde semnificații, a trage concluzii și a lansa previziuni. Dacă prima etapă nu m-a impresionat, reflectarea prin corespondențe de la fața locului și interviuri smulse principalilor actori rămînînd în hotarele obișnuitului stil occidental, cea de-a doua m-a pus pe gînduri. Aproape toate comentariile dedicate crizei din Rusia conțin un element comun. E vorba de teza potrivit căreia prăbușirea economică și politică de la Moscova ar marca falimentul modelului occidental de economie de piață asumat de către reformatorii conduși de Boris Elțîn.

În pagina doi a numărului nostru de față, reproducem cîteva din aceste lamentări pe tema că Occidentul a greșit iluzionîndu-se în credința trecerii de la socialism la capitalism în Rusia prin intermediul terapiei de șoc, al liberalismului sălbatic. Dincolo de constatarea propriu-zisă, pîndesc previziunea, ca să nu-i spunem recomandarea: pentru a nu exploda, Rusia trebuie să renunțe la reforma dură, în discordanță cu tradițiile sale naționale, în favoarea unei formule situate undeva la jumătatea drumului dintre comunism și capitalism. În acest sens, invocînd realitățile rusești, analiști cu nume răsunător în Occident, dintre cei ale căror opinii teoretice premerg, dacă nu chiar justifică deciziile liderilor politici, recomandă Rusiei asumarea economiei planificate, ținerea pieței în mîini de către un stat puternic, autoritar. Opinii care coincid, din cîte se poate lesne constata, cu programul economic al lui Cernomîrdin, ba chiar și cu unele dintre punctele fundamentale ale viziunii comuniștilor lui Ziuganov.”

*

Despre Cote. Am dibuit, în fine, cheia Cotelor dintre 1945-1956. O dă titlul unui editorial din Scînteia din iulie 1948, după apariţia Decretului privind Colectarea prisosului de cereale din recolta lui 1948: Cine are mai mult, să dea mai mult.

Încă din 1945, cotele, ca şi impozitul, se stabilesc după acest criteriu. Exemplar rămîne momentul 1947.
Ţăranii sînt obligaţi să dea o cantitate din cantitatea de recoltă obţinută prin treieriş, procentajul crescînd de la o producţie la alta.
În 1949, după Plenara din martie, 3-5 martie 1949, propaganda pune în mişcare termenul de chiabur, care chiabur va fi îngrădit dînd mai mult.
Păi aşa se întîmpla şi în 1945!

*

Care dintre ele. Stimulat de punctele de vedere incitante din broșura scoasă de Ambasada Rusiei la București despre Relațiile dintre România și Imperiul rus în 1877, am invocat cartea. Universitatea liberă. Războiul neatîrnării. 1877-78. Conferințe ținute la Ateneul Român 1927. Am scris că nu știu cum și de unde am cumpărat-o. Luînd la mînă eseurile scrise, dar nepublicate, am dat peste următoarea însemnare din anii anteriori:
La anticariatul Brătianu în prezenţa a doi vînzători ocupaţi cu Internetul, găsesc şi cumpăr:
Un volum despre Lucrările Congresului USADL, din 1945 cu filele netăiate, şi un volum tipărit în 1927 despre Războiul de la 1877. Deşi scump, pe ultimul l-am cumpărat pentru fotografiile inedite. În maşină, aşteptînd, deschid volumul despre Război la un titlu interesant: Românii şi chestiunea orientală, transcriere a unei conferinţe susţinute de Ionel Brătianu.

De ce acest titlu?
Pentru că am citit mult în ultimul timp despre Imperiul Otoman în etapa sa de Bolnav al Europei. Suficient de mult pentru a aborda Războiul de Independenţă de pe poziţii geopolitice şi nu din perspectiva limitată a României Mari.
Am acasă două exemplare din Războiul neatîrnării. Care dintre ele a fost luat de la Anticariatul Brătianu din Centru, azi desființat pentru a lăsa loc unei plăcintării de succes?