„Dacă în minte nu s-ar produce acele conflicte reale sau imaginare, atunci totul ar fi ok”… „interesant de analizat ar fi motivele pentru care cineva ajunge să resimtă stress și emoții negative” citat din Paul, cititor-comentator la unele articole publicate pe cristoiublog. Vreau să dezvolt puțin acest subiect, al conflictului interior, care, în psihologie, poartă numele de disonanță cognitivă.
Acum câțiva ani, o familie de ruși din nordul Siberiei ajunsese în contact, poate chiar într-o relație de prietenie, cu o familie de ruși moscoviți, intelectuali, cu studii superioare în diverse domenii. Cei originari din Moscova se stabiliseră de mulți ani în Anglia și aveau trei copii. Bărbatul era și preot ortodox la o biserică rusească, în paralel cu profesia lui de bază, expert programator IT. Siberienii cred că de-abia lăsaseră ancora în Albion. Femeia născuse un copil. Primul lor copil. Un aspect esențial în desfășurarea evenimentelor și a prieteniei lor au fost diferențele de natură religioasă: cei din Moscova erau creștini, cei din nordul Siberiei nu erau. Poate aveau alte comportamente religioase și credințele autohtone ale locului de unde proveneau. Nu cunosc acest aspect.
Dintr-una într-alta, familia moscovita începe -din convingere și cu cele mai bune intenții- munca de persuadare a soților siberieni, ca aceștia să își boteze copilul. Cunoscându-i pe moscoviți, cred că s-a făcut totul cu mare pasiune, cu argumente elaborate, cu arta conversației sub mângâieri de clape de pian, condimentate de suflul saxofonului. Nu au lipsit nici bucatele preparate în casă – mai ales salata a la rousse, delicioasă -, nici vinul roșu. Aveau și un câine, care fusese esențial integrării lor în comunitate. Conversația în Anglia începe extrem de ușor dacă te plimbi cu un câine pe stradă și prin parc. Cu cât e câinele mai mare, mai simpatic sau mai rău, cu atât îți cresc șansele.
Din auzite, punctele pe care s-a centrat persuadarea au fost protecția pe care o va primi pruncul prin botez, păzit de lucrările diavolului și relația pe care o va avea copilul, apoi adultul, cu nașul – părintele spiritual- pe toată viața.
Din punctul meu de vedere, cred că menționarea dracilor a produs spaimă și confuzie în sufletul siberian din nordul sălbatic, întrucât nu se știe ce credeau siberienii despre acele duhuri, dacă într-adevăr credeau în existența lor, sau în împărțirea lumii spirituale-nevăzute în duhuri bune și rele. Dacă veneau dintr-o zonă unde se mai practica șamanismul, în gândirea lor, spiritele se manifestau altfel, erau multe și mai legate de lucruri. Sau poate erau atei. Nu știu.
Spaimă le-a creat și ideea, realitatea nașului, posibil influența acestuia (întru veșnicie) asupra copilului lor, când ei nu înțelegeau creștinismul, rolul preotului, toate tainele, pe care rațiunea, tradițiile și experiența lor de viață, nu le puteau asimila din pledoaria moscoviților, din exemplele despre viețile sfinților. Se temeau de puterea nașului, deși cel identificat și ales de moscoviți ca naș pentru bebelușul siberian, avea toate calitățile care să ușureze decizia rușilor ce au văzut și cunoscut pădurile și vântul Siberiei.
Un alt aspect discutat a fost procedura botezului și ce spune preotul la botez, în limba liturgică, care nu este rusa, ci slavona. Greu de crezut că siberienii înțelegeau slavona, când nici rușii în majoritatea lor nu o înțeleg. Dar dacă pentru creștinul ortodox rus sau slav, nepriceperea limbii liturgice nu este piatră de poticnire, deși în mod rațional ar trebui să fie, pentru siberian, care nu fusese în contact, nici măcar social comunitar, cu religia creștină, e posibil să fi fost un alt motiv care a generat conflict interior și stres. Ca și cum li se cerea să-și abandoneze pruncul unei puteri spirituale, la care aveau acces preotul, nașul, comunitatea bisericii, numai ei, nu.
Persuasiunea nu a putut elimina nici măcar temporar acele îngrijorări, temeri și conflicte, deși siberienii au pornit-o pieptiș și cu seriozitate prin cercul schimbării. Au trecut de primul stadiu, al ambivalentelor, au pătruns chiar în tenebrele determinării, după ce l-au văzut pe naș, dar conflictul interior i-a tras înapoi, la ceea ce erau ei, la modul autentic. ‘They got cold feet’ și au zis frumos în limba rusă ‘niet’. Au făcut bine. Dacă ar fi făcut altfel, când de fapt se simțeau strânși în chingile conflictului interior, ar fi fost falși și și-ar fi asumat falsitatea, neliniștea permanentă, ca urmare a unei decizii iraționale sau sub presiunea, sub vraja și tăria gândirii moscoviților. Ar fi ales siberienii, dar nu adevărul lor. Ar fi putut dezvolta chiar probleme psihologice, ce le-ar fi afectat rolul de părinte.
Deciziile se revizuiesc când se schimbă realitatea, când apar noi informații. Uneori le menținem neschimbate, alteori macazul se schimbă, dar dacă nu se schimbă, având ca reper autenticitatea persoanei și limitele ei, nu se scapă de conflictul interior, sau se scapă devenind rău și învățându-te cu răutatea ta, cu minciuna, luând negrul drept alb și albul drept negru, până devin a doua sau prima natură.
Eu cred că psihologii și modernizarea au creat discursul gândire pozitivă versus negativă. De fapt, faci sau nu faci ceva autentic, alegi să fii cumva sau altcumva, crezi, din momentul în care ai ales până ce revizuiești, că va fi bine întrucât ai ales bine, sau trăiești cu îndoieli frustrări și temeri pentru că nu poți să alegi autenticitatea ta, adevărul, respingând tot restul care-i stă în cale. Sau poți să alegi, dar apoi, din pricina a tot ce vine peste om, nu poți să crezi că va fi bine.
https://youtu.be/wMkExCvxTEA
All Blacks Haka Song
Geo și Paul, permiteti-mi sa nu fiu războinică, să nu justific, să nu fac dreptate.
Mai demult au pornit meciurile de rugby între marile națiuni ale rugby-ului. Ele continuă. Cu un ‘scrum’, cu un fault, sau după regulile jocului.
Nu există învingători sau învinși. Pentru că strugurii dulci sunt și acri, dar noi rămânem pe Cristoiublog, nu plecăm, ca vulpea.
Între noi, I don’t care who is right or wrong, cine greșește. Între mine până la voi este bucurie.
Yes. Pentru ca tu esti cea mai buna! 🙂
Copy Paste pentru Monica, pe care o rog sa înteleaga ca sunt obligat sa îmi retrag promisiunea pe care i-am facut-o. Si anume ca, din respect pentru ea, nu o sa mai am dispute cu Paul:
.
„paul a scris pe 20/02/2021 la 16:48
@Smarandita,
Domnu’ @geo pricepe unele chestii putin mai tarziu. Cand o sa priceapa si textu’ si contextu’, o sa rada ori o sa se certe de unu’ singur. N-are rost sa va bagati in polemici cu el, ca au incercat si altii si n-au rezolvat nimic. Asa ca ramaneti la vorba aia cu inteleptu’… ?
.
geo a scris pe 20/02/2021 la 17:11
Ai vrut sa îmi platesti o polita veche pentru un “meci” dintre noi doi, când eu am fost acela care am câstigat, dar nu ai reusit decât sa demonstrezi înca o data ca esti lipsit de caracter. Linguseste-te în continuare pe lânga Smarandita Pacuraru, cu pretul de a-i lovi pe ceilalti pe la spate, c-asa procedeaza barbatii adevarati.
.
Monica, scuza-ma, dar nu am încotro.
@geo,
… „barbatii adevarati”… hehehe!… linisteste-te draga, ca oricum tu castigi toate meciurile si campionatu’… 🙂
@Monica,
Good point! De fapt cele doua familii traiesc in doua „realitati” diferite. Iar diferentele nu au de-a face cu lumea obiectiva, ci cu Lumea Ideilor. Psihologia, spre deosebire de alte stiinte, n-are instrumentele necesare pentru a studia Lumea Ideilor ca pe ceva „obiectiv”, tocmai de aceea nu este considerata o stiinta in adevaratul sens al cuvantului. E loc de multa imaginatie. Insa, din punctul meu de vedere, Lumea Ideilor este pentru orice om o Realitate in care traieste si pentru care se lupta, uneori chiar pana la sacrificiul suprem. Cand cineva „isi da viata pentru Patrie”, de fapt el lupta pentru Ideea de patrie. La fel e si cu religia. Acestea sunt exemple extreme. Insa nu e nevoie sa mergem pana acolo ca sa observam faptul ca orice om tine la ideile lui la fel de mult cum tine la bunurile lui. Si daca te iei de vreo idee „indragita” de cineva, risti sa-ti iei niste bate pe spinare doar pentru ca ai indraznit sa spui cateva vorbe. De ce se intampla asta? Fiindca oamenii nu-si pot schimba o SINGURA IDEE fara sa se atinga de toate celelalte idei pe care le are in cap si care se tin „ciorchine” de ideea in discutie. Nici o idee nu e de sine statatoare. Ele se leaga unele de altele si nu pot exista decat sub forma de ciorchine. Dupa cum se stie, o idee duce la alta si daca renunti la ideea de la care ai plecat, pica tot ce ai construit pe ea si trebuie sa te apuci apoi sa construiesti alta Realitate bazata pe alte idei fiindca nu poti functiona fara ideile care-ti definesc Realitatea. Ori asta inseamna o „resetare” ori o „nastere din nou”, apropo de crestinism. Motivul pentru care religiile au ales sa-i boteze pe enoriasi (ori sa-i circumscrie) inca din copilarie este aceea de a le da o „identitate” la care ei sa nu poata renunta cu una cu doua, in felul acesta fidelizandu-si enoriasii. Cei mai multi habar n-au ca totul este de fapt o Realitate Creata de niste oameni pentru alti oameni. Omul, spre deosebire de animale, isi poate imagina tot felul de „scenarii”, tot felul de realitati pe care le poate si realiza. De fapt tot ce vedem in jur si e facut de om a fost la inceput doar o idee, un plan in capul cuiva care apoi l-a realizat. Problema pe care o ridic eu deci tine mai mult de conflictul dintre idei nu neaparat acela dintre idee si comportament care, fie vorba intre noi, e de fapt tot o consecinta a faptului ca acolo e vorba de doua idei care se bat cap in cap insa doar una e spusa public, cealalta e „secreta”, privata, nu e enuntata public adesea din teama. Dar mintea STIE ca acolo exista o idee, un gand, care se opune ideii enuntate in public. De-asta situatiile acestea sunt dureroase. Ca trebuie sa spui in public ceva fiindca asta ti se cere de catre societate, insa in mintea ta nu esti de acord. Si tot de aici vine si ipocrizia ori duplicitatea. Ori daca te uiti in jur, vei constata ca societatea e cladita in asa fel incat pur si simplu nu vei gasi nici un om care sa poata spune si face exact ce gandeste el. Incepand din copilarie, suntem obligati sa zicem si sa facem ce ne „invata” cei care reprezinta autoriatea. Si daca nu ne supunem, suportam consecintele. Prin urmare prima lectie pe care o invatam este aceea de a accepta ipocrizia si duplicitatea ca pe o conditie de supravietuire in societate. Si cand mi se mai spune si ca asta e societate „civilizata”, stau si ma intreb daca nu ar fi fost mai bine sa ma fi nascut intr-o „salbaticie”, adica intr-o Realitate in care mintea mea sa aiba voie sa fie in armonie perfecta cu ce vad, ce gadnesc, ce spun si ce fac… 🙂
Stimata doamna,
referitor la postarea D-vs mai veche (cea cu solzi de peste), iată ce va recomand:
https://youtu.be/SfCnr_ub
Va multumesc,
Am folosit metoda din postarea dumneavoastra de acum cateva zile. A dat rezultate.