Fără capul de bronz

Duminică după-amiază.
Lumea nu s-a întors încă din week-end. Doar cîteva maşini pot fi văzute de o parte şi de alta a străzii prost pietruite, acolo unde, în zilele de lucru, nu găseşti nici un centimetru de parcare. Rămase goale, locurile dezvăluie cam tot ce-au aruncat trecătorii: cotoare de mere, cutii goale de ţigări, şerveţele mînjite de ruj şi păpuşi fără cap.

Strada moţăie fericită în căldura venită pe neaşteptate, după o săptămînă de vreme rece. Pe băncuţa de la poarta Instituţiei, cei doi bodyguarzi s-au angajat total şi ireversibil într-o partidă de table cu strigături. Îi chibiţează cîţiva bărbaţi în chiloţi şi maiou, cu burţile revărsate, stînd pe vine şi bînd bere la cutie. Din casetofonul pus pe tocul ferestrei, un ins piţigăiat, de parcă l-ar strînge cineva de gît, le lălăie o manea. Cînd ajunge la Mi-ai fript inima, insul nu poate trece mai departe şi, în consecinţă, repetă într-una Mi-ai fript, Mi-ai fript. Curios să afle ce dracu’ i s-a fript ăluia, unul dintre chibiţi se ridică şi-i arde casetofonului un pumn zdravăn.
– Inima! răcneşte piţigăiatul, spre satisfacţia bărbatului, care s-a întors la chibiţăreala sa tăcută.

Un maidanez cu fălci tari caută zadarnic esenţa unui os de vită. Îl urmăreşte cu un ochi pe jumătate adormit căţeaua Nela, hrănită pe şest de bufetiera de peste drum. Vine din capul străzii o maşină în viteză. Nela sare de la locul ei doar cînd îşi dă seama că maşina n-o va ocoli. Cum de îşi dă seama de asta rămîne un mister. Pe pervazul uneia dintre ferestrele blocului de peste drum, stă o mîţă ca şi cum ar poza. O gaşcă de cartier – băieţi cu viitor de tîlhari şi fete cu viitor de prostituate – torturează o minge tărcată.

E pe cale să se prăbuşească iremediabil Casa Memorială Vasile Pîrvan.
O mai ţin în picioare doar nişte pari putrezi, proptiţi în streaşină.
Marele savant nu poate face nimic ca s-o salveze.
A rămas fără capul de bronz, furat într-o noapte.