Fascismul și nazismul este la voi!

Are dreptul un profesor de istorie, fie el în Franța, să prezinte caricaturi la școală cu profetul Mohammed? Are dreptul să aducă în discuție Islamul prin prisma desenelor? Până unde merge libertatea de exprimare în ceea ce privește domeniul islamic? Au dreptate musulmanii să conteste metodele profesorului de istorie? Au dreptate francezii, care susțin libertatea de expresie chiar și atunci când interferează cu islamul? De ce există probleme doar în privința islamului? Sunt unii adepți ai islamului radicali, needucați de au ajuns să decapiteze un profesor? Cum gestionează Franța, azi, sau poate U.E., în general, diferențele dintre islam și islamism? În loc să cheme specialiștii să se exprime și să ofere o soluție, avem declarații politice! Iar cum Turcia nu excelează nici la dreptul de exprimare, dar mai ales la cel privind libertatea religioasă, avem acest tablou politic.

În ceea ce-l privește pe Erdoğan, ori ești de acord cu el, ori nu gândești rațional! Sunt atât de multe exemple despre care am scris, încât ceea ce se întâmplă acum pe axa Ankara – Paris reprezintă doar un episod. Încă unul! A-i aminti președintele turc celui francez că nu respectă o ”altă religie” face parte din  registrul comic al populismului turc. Din vară, când Turcia a dat semnalul transformărilor bisericilor în moschei (nu doar Sf. Sofia), când liderul turc își construiește o politică bazată pe nostalgia imperiului de altă dată, când speră în măreția de altădată, când o bancă din Turcia este anchetată, cu directorul ei arestat (eliberat după mai bine de un an) în Statele Unite, când în pușcării sunt încă mulți oameni fără condamnări, când ai închis zeci de trusturi de presă, deoarece nu-ți promovau politica, a veni și a căuta motive prin care să intervii în noțiuni de suveranitate al altui stat, fie el și Franța, denotă disperarea și stresul acumulat de-a lungul timpului. Turcia nu mai este țara de acum 10 ani, nu mai are nicio tangență, în cazul că ar fi avut vreodată, cu valorile europene, turcii nu au avut vreodată de gând și nici nu vor avea de a se integra în sistemul de valori occidentale.

Într-o scurtă perioadă de timp, președintele turc și-a creat probleme cu Egiptul, Siria, Israel, Arabia Saudită care deja boicotează produsele turcești, Emiratele Arabe Unite, Cipru, Grecia, Franța și, evident, Armenia. A mai dezamăgit Vaticanul prin transformarea Sfintei Sofia, cât și întreaga lume creștină. Ca atare, politica externă a Turciei a intrat în linie dreaptă către neo-otomanism. Acea doctrină a nostalgicilor Imperiului care-și doresc creșterea puterii statului turc, cât și influența în zona pe care Imperiul o controla. De mult timp la Ankara se pune întrebarea de ce Franța, Marea Britanie, Statele Unite, China sau Federația Rusă sunt mari puteri, iar Turcia a rămas la statutul de putere regională?

Ca atare, de la propunerea privind reorganizarea ONU (eliminarea dreptului de veto în Consiliul de Securitate și adoptarea unui sistem de 50+1) la dreptul fiecăruia de a se înarma cum consideră, indiferența Turciei cu privire la ceea ce reprezintă NATO, negocierile privind U.E. și șantajul cu migranții, pe care Ankara îi poate trimite oricând către Europa sunt doar câteva dintre ideile centrale ale președintelui turc. Cu alte cuvinte, este logic ca Turcia să aibă relații pozitive cu SUA, Rusia și China? Este normal ca Turcia să facă parte din NATO, iar în același timp să cumpere arme de la ”dușmanul” alianței? În contrapondere, nu există o strategie la nivelul U.E. cu privire la implicarea Turciei în Orientul Mijlociu și Balcani. Istoria ne demonstrează că influența nu se dă ci se câștigă.

Președintele turc despre cel francez:

„Macron are nevoie de tratament pentru tulburări de sănătate mintală. Ce altceva poate fi spus unui șef de stat care nu înțelege libertatea credinței și care se comportă în acest mod când vine vorba de milioanele de oameni care locuiesc în țara lui și care sunt de o religie diferită? În primul rând, are nevoie de un control medical.”

Macron și Wilders au fost catalogați, duminică, în discursul președintelui de prin orașele turce, la Malatya, ca oameni care atentează la Islam ca religie și într-un mesaj popular le-a transmis să nu treacă timpul și ceea ce au de gând să facă, să facă. Ca un copil orgolios, președintele turc declara:

„Se culcă, se scoală cu Erdoğan… Ei, mai bine uită-te la tine (Macron). Ți-am spus și ieri. Acesta este un caz….un deputat din Olanda….și el s-a trezit că are probleme cu noi… Noi nu avem cărți cu fascismul….voi aveți. Haide, știți! Fascismul și nazismul este la voi! Fascismul și nazismul nu ne preocupă și nu este în cărțile noastre. Urechea voastră nu aude! Ochii voștri nu văd. Gura voastră nu se exprimă. Voi sunteți fasciști!”[1]

Acuzele la adresa occidentului și catalogările ca promotori ai fascismului și nazismului nu sunt ceva nou pentru președintele turc. Faptul că nu a înțeles istoria propriei țări, că-i promovează doar partea pozitivă este un fapt. Dar a te cataloga drept un lider democrat în comparație cu oameni ca Macron și Wilders (de data aceasta) este de domeniul absurdului.

În lipsa unui dialog, în lipsa unei politici care să aibă ca bază promovarea unei diplomații culturale și economice apar aceste decalaje între statele occidentale și restul. Frustrările acumulate în timp, tratatele istorice și negocierile din trecut creează un suport moral care constituie baza unei alte viziuni diplomatice. Evident, ceea ce se vede bine de la Paris sau Londra se vede diferit la Istanbul! Ca atare, atuurile pe care Erdoğan și le-a construit cu dibăcie de-a lungul timpului îl fac credibil în fața liderilor europeni lipsiți de viziune.

[1] https://www.sabah.com.tr/gundem/2020/10/25/son-dakika-baskan-erdogandan-onemli-aciklamalar?paging=2