Făt-Frumos, multipolar

A fost odată ca-n povești, pe vremea cînd țînțarii se făcuseră mari ca muștele, iar cartofii erau cît pepenii de vînjoși:

A fost o țară întinsă, cu multe bogății, unde lucrurile stăteau în rînduiala lor, așa cum le lăsase Dumnezeu, de i se dusese vestea peste mări și țări.  Ci nu erau bogățiile, sau nivelul de trai, sau peisajele încîntătoare care atrăgeau atenția lumii întregi – căci d-astea cam dispuneau toate regatele și împărățiile de pe pămînt -, ci faima că în țara asta, cîrmuită de Făt-Frumos, oamenii sînt liberi și blajini, iar cel rău oricît încerca să le facă pocinog, nu se învrednicea. Căci numai ce simțeau pămîntenii gîdilătura răului, se autosesizau, își făceau autocritica, rînduielile și… ”ușt!”, cu necuratul.

Unde mai pui că Făt-Frumos, cu anii, se înțelepsise și mai și. Nu se mulțumise numai să povesteacă nepoților cum reușise-n tinerețe, să o scoată pe bunica din ghearele balaurului și-a aliatului său, zmeul, dar se ocupase cu zel de treburile țării, căci altminteri n-ar fi îmbătrînit el în scaunul domniei. Ținuse pasul cu toate cele, citise mult, făcuse și seminarii de tot felul, cu scopul principal de a putea para orice lovitură ingrată a propagandei, care devenise inamicul număru’ unu al obîrșiilor, pe plan mondial.

Văzînd înneguratul cum cu una, cu două, cu zece nu prea reușea să împiedice bunul mers al lucrurilor în teritoriul ăsta de vis, se puse mai abitir pe uneltiri. Întîi și-ntîi, trebui să se modernizeze, căci dacă în trecut își îndeplinea misiunea cu un arc și cu o tolbă de săgeți (ca, bunăoară, demonașul Eros… ehehee!… ce vremuri, ce orgii… hmmm – numa’ că, cîștigase bătălia, nu și războiul…), acum era nevoie de înaltă tehnologie.

Și făcu așa: se duse pe o înălțime ca să aibă radio-semnal ca lumea și comunică cu toți dracii, care, la rîndul lor, îi influențară pe toți demonizații, de orice confesiune, în așa fel încît să iasă în față acei viteji care să ia cu asalt țara lui Făt-Frumos.

E de la sine înțeles că, la biroul de recrutare, s-a creat o îmbulzeală de nedescris, căci s-au prezentat, într-o imensă dezordine analfabetă, toți vrăjitorii și vrăjitoarele, toate lighioanele, toate scursorile, toți complexații și credulii, într-un cuvînt, toți prost-crescuții.

Văzînd asta și bucurîndu-se foarte, beșnița de diavol i-a pus pe aghiotanți – niște porci în costume -, să organizeze Frontul de Ofensivă’ Npotriva Fătului (F.O.N.F.), cu titrații deasupra și cu ignoranții dedesubt.

Acu’, se gîndi că cel mai bine ar fi fost să-l bată pe Făt-Frumos cu chiar armele lui, din moment ce, pe vremea aceea pînă și iadul putea a cai năzdrăvani de-o rasă îmbunătățită, de cînd Roș-Împărat investise într-o herghelie de reproducție, pe bandă rulantă, automatizată și cu diverse opțiuni genetice. (Se umpluse de bani și cam începuse să facă pe nebunu’!)

Chiar ș-așa însă, trebuia timp pentru instruirea și îndoctrinarea trupelor. Drept care s-a renunțat la blitzkrieg  și s-a gîndit înneguratu’ să-și facă treaba tot tîrîndu-se, printr-un război nedeclarat și de subsol, hibrid, de uzură și de așteptare, așa cum făcuse și Fabius cu ditamai Hannibal, înainte de Hrrr… aaah! (așa mîrîia necuratul cînd se ivea nevoia de a alcătui propoziții cu ”Hristos”).

De-altfel, timpul ticăia în favoarea lui, că dacă Făt-Frumos se sătura de viață, la domnie ar fi urmat cineva de o calitate mai slabă, din moment ce, după cum știm și din alte basme, vîrfurile valorice nu reprezintă o constantă, pe verticală, a tuturor generațiilor.

Buuun… Acum, ar fi fost de folos să-i bage-n cap lu’ Negru Împărat să se cîrîie cu ăl Roș’, căci de-ndată țara lui Făt-Frumos s-ar fi aflat ca între ciocan și nicovală. Zis și făcut! Numai că dintr-un ghinion, poate dintr-o neînțelegere, în loc să intre dracii care trebuiau în Roșu și în Negru Împărat, au intrat alții și cînd talpa iadului trimise forțe speciale ca să reglementeze situația, le-a fost atît de bine pe la curțile fețelor împărătești, c-au rămas și alea pe-acolo. S-a creat o degringoladă, chestiunea a scăpat de sub control și, scrîșnind din dinți, necuratul trecu pe improvizații.

***

În timp ce aveau loc toate machiavelismele astea, toate mișcările astea de trupe diabolice, în țara lui Făt-Frumos lucrurile stăteau încă bine. Existau, însă, elemente ale populației – mai slabe de înger -, care, avînd un nivel intelectual foarte ridicat – sau cel puțin patalamale la mînă -, acces la informații, talent demagogic, sete de publicitate, priză la public, toleranță abisală, și sponsori din afară, se dădeau speriați de evoluția lucrurilor în genere și cam crîcneau, cum că Făt-Frumos era depășit.

Chiar încropiră o mișcare, pe nume Frontul Unic pentru Modernizare (F.U.M.), care urmărea răsturnarea din scaun a Fătului și înlocuirea lui cu un conducător mai matur, chiar dacă nu tot atîta de frumos, căci una ca asta nici nu ar fi fost posibil.

Deocamdată, însă, F.U.M.-ul puse problema alianței cu Negru Împărat împotriva pericolului din partea lui Roș’, care-o cam luase razna. Înainte de a face propunerea, F.U.M. avusese grija să bage spaima-n oameni că o să fie cotropiți, sărăciți, luați în robie, dacă nu cad la o înțelegere de tipul „dai-iau” (win-win, cum îi zice dracu’…), cu o mare putere.

***

Făt-Frumos își înșeuă bidiviul, singur, ca pe vremuri, și plecă la o plimbare pe plai. Nu-l înfiora nici o îngrijorare; nici măcar o tristețe. Știa că se va ajunge aici, chiar dacă tovarășul lui de peripeții, calul – pentru păcatele noastre -,  nu mai vorbea de mult… Înțelegea și-și amintea, însă, totul. Duse, deci, erau vremurile cînd, găsind pe cale o potcoavă de aur, îl întrebase pe înaripatul dacă să o culeagă de pe jos sau nu… Atunci, parcă-i răspunsese: ”Dacă o vei ridica greu îți va fi, iar dacă nu o vei ridica, rău te vei căi”… El a ridicat, atunci, potcoava și, pînă azi, o ține tot în încercări și lupte – chiar dacă nu neapărat cu spada sau cu buzduganul -, ca să le fie pururea bine supușilor săi.

Iar, acum, cînd ai lui vor să-l strîngă în menghina unei dileme, el se simte mai liber ca niciodată și știe că liberi vor rămîne toți cei care-l vor urma.

Pentru că el – avea să le spună F.U.M.-iștilor -, nu vroia alianțe nici cu Negru, nici cu Roș’ Împărat – niște hedoniști efemeri și controlabili.

El, Făt-Frumos, știa că numai verticalitatea cultivă zbor, presupunînd aspirație. Iar aspirația nu poate fi o orizontală șuie și finită, ci una incomensurabilă și benefic clocotitoare.

Așadar, Fătul nu avea de gînd să se polarizeze, ci să… decoleze. Drept care, el și-ai lui urmau să se alieze numai cu Cel-de-Sus.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus poveste-așa…

Silvana Todea Depounti

Ag. Dimitrios, 28.12.2024

Însemnare: calul lui Făt-Frumos, nici nu mai vorbea nici nu mai zbura, pentru păcatele noastre.

Cugetare: Calul năzdrăvan este, în fapt, chiar gîndul, forța spiritului, glasul conștiinței, de aceea poate să zboare ”ca vîntul și ca gîndul”, prin schimbarea de viziune a Fătului sau prin asumarea, cu curaj, a unei misiuni mărețe și plăcute lui Dumnezeu, se transformă din gloabă, în bidiviu.