Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Față de cazul de cumetrizare de la Mureș, Klaus Iohannis e plutitor sau se face?

Miercuri, 25 noiembrie 2020. Conferință de presă la Cotroceni. Alina Manolache de la Libertatea se apropie de microfon. Are loc următorul dialog:

Alina Manolache, Libertatea: Bună seara, domnule președinte! Site-ul Recorder a dezvăluit povestea lui Ovidiu Ianculescu, este un inginer care a ajuns director la Apele Române Mureș în urma unui concurs și neangajat politic. Cînd guvernarea PNL a venit la putere, a fost destituit din această funcție, presat să demisioneze și înlocuit cu un membru PNL, consilier al unui senator fără legătură cu acest domeniu. După acest reportaj, «Libertatea» a intrat și în posesia unei petiții pe care inginerul Ovidiu Ianculescu a trimis-o la Administrația Prezidențială, în care nu punea accent pe povestea lui, cît vă arăta că 18 directori au fost schimbați pe același criterii cu membrii PNL. Colegii dumneavoastră de la Administraţia Prezidenţială au trimis mai departe această petiție la Ministerul Mediului, adică fix la şefii care au girat sistemul. Atît poate să facă Administraţia Prezidențială cînd un cetățean arată un caz atît de amplu de politizare a unei instituții?
Klaus Iohannis: Nu cunosc această speță, dar o să mă informez după ședință.

Alina Manolache, Libertatea: Domnule preşedinte, de principiu vă întreb: aveți un departament de politică internă care monitorizează în fiecare zi instituţiile publice. Acesta este rolul acestui departament pentru ca dumneavoastră să aveți acțiuni. Ce puteți face cînd instituția este politizată într-o asemenea măsură?
Klaus Iohannis: După ce mă documentez pot să vă răspund.”

Reacția președintelui descumpănește. E plutitor sau se face? Înainte de o întîlnire cu presa, președintele se interesează de subiectele care domină agenda publică. Se presupune că la întîlnirea de la Cotroceni, presa, care dă curs preocupărilor majore ale opiniei publice, le va aborda. Dacă nu pe toate, atunci măcar unele dintre ele. Traian Băsescu ținea cont de această lege nescrisă a comunicării prezidențiale. Și din cîte țin eu minte rar l-am auzit pe Traian Băsescu la o întîlnire cu presa să răspundă unei întrebări de mare interes public zicînd că o să mă documentez.

Cazul lui Ovidiu Ianculescu, specialistul dat afară dintr-un post pe care-l cîștigase prin concurs – cel de inginer șef la Administrația Bazinală de Apă Mureș – pentru a se face loc unui membru PNL, fost agent de vînzări la o firmă care se ocupa cu gestionarea aparatelor de cafea, s-a transformat într-un Scandal la nivel național după ce un film de pe Recorder, postat luni, 23 noiembrie 2020 sub titlul Singur împotriva partidului, a avut peste două milioane de vizualizări pe Facebook și a fost abordat în conferința de presă de la Cotroceni de jurnalista Alina Manolache de la Libertatea.

Se cuvine a preciza că acest caz a fost semnalat întîia oară în presă de cristoiublog.ro prin articolul publicat pe 15 octombrie 2020 sub titlul Apele Române, încă o instituție acaparată de peneliști. Într-un mesaj adresat redacției pe 17 octombrie 2020, Ovidiu Ianculescu mulțumea pentru publicare ținînd să precizeze că „probabil era mai de efect dacă Maestrul scria un articol care să fie preluat în presa națională.. eu încerc să-l promovez cît mai mult (cel puțin pe plan local…) doar că eu sunt pe persoană fizică… au un întreg sistem în spate… dar asta nu mă face să renunț.” Ovidiu Ianculescu se iluziona crezînd că un articol dedicat de mine cazului ar fi făcut gaură în cerul politico-mediatic românesc. Așa cum observă el, „ei au un întreg sistem în spate” și acest sistem – declar eu pe proprie răspundere – are capacitatea de a impune tăcere în legătură cu articolele care ies din rîndurile presei în bocanci. Intervenția de pe cristoiublog.ro a trecut neobservată nu pentru că site-ul n-ar avea audiență, ci pentru că subiectul trebuia să moară în conținutul unei ediții.

Luni, 23 noiembrie 2020, subiectul a fost preluat și amplificat de site-ul Recorder. În paralel USRPLUS a folosit cazul pentru campania sa privind curmarea clientelizării în administrația publică, un cancer care roade statul român de treizeci de ani încoace, intrat în metastază în anul de guvernare PNL, cînd haita ținută în flămînzire de ani întregi s-a năpustit la ciolan gata gata să dărîme masa cu cratiță cu tot. Cum de-a răspuns președintele așa de neglijent unei întrebări de mare interes public, o întrebare care viza chiar unul dintre obiectivele Marelui Reformator Klaus Iohannis? Presupunînd că înainte de conferință consilierii nu l-au avertizat despre Scandal (ce lovitură ar fi fost dacă Klaus Iohannis, ar fi răspuns: „Da, știu despre ce-i vorba, și chiar am vorbit cu Ludovic Orban în legătură cu asta și am cerut o anchetă la Departamentul de petiții să văd cum de a fost tratată atît de superficial o petiție de o asemenea importanță?”) ar fi fost normal ca, întors în birou, Klaus Iohannis să-și cheme consilierii, să dea de pămînt cu cei vinovați, să afle despre ce-i vorba, să ceară explicații lui Ludovic Orban și apoi, chiar în noaptea de 25 noiembrie 2020 să posteze pe Facebook un text mînios despre clientelizarea statului, un text prin care să se vadă că situația nu-l lasă indiferent pe Marele Reformator. Nici vorbă de o asemenea reacție. Klaus Iohannis postează pe Facebook o reacție la Cazul de la Mureș abia vineri, 27 noiembrie 2020, după amiază. Textul dezvăluie un președinte uitat în văzduhul generalizărilor reci, un președinte care folosește clișee lipsite de suflet, pentru ca nu cumva să supere pe Ludovic Orban, dirijorul marii Simfonii a Ciolaniadei PNL-iste:

„Resping categoric numirea în funcții publice a unor persoane care nu întrunesc condițiile legii și nu au experiența necesară. Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcționare a statului este apanajul unei mentalități învechite, un afront adus cetățenilor și o frînă în dezvoltarea societății. Toate partidele trebuie să înțeleagă că statul se află în slujba cetățeanului. Aceasta este viziunea mea pentru România Normală. Funcția publică trebuie să își recapete credibilitatea, și deja în administrație sunt promovați și foarte mulți profesioniști. Încă mai există excepții, numiri controversate, dar cei care nu au competențe nu au ce să mai caute în sistemul de stat. În urma cazului de la Mureș semnalat de către mass-media, am avut o discuție cu prim-ministrul Ludovic Orban despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administrației publice. I-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care țin de competență și respectarea legii.”

Lectura acestui text de îmboldește să-ți faci cruce. Întîlnești a nu știu cîta oară idilizarea de tip ceaușist a guvernării PNL. Cum adică, mai există și excepții? Cazul Ovidiu Ianculescu nu e o excepție. E regula în anul de guvernare PNL și va fi în anii următori. Nicolae Ceaușescu l-ar promova imediat pe Klaus Iohannis la șefia propagandei de partid și de stat. Pentru că doar în comunism se folosea formula, mai sînt și excepții. „Alimentarele noastre gem de carne, de lapte, de brînză” – zicea Nicolae Ceaușescu. „Mai sînt însă și excepții”. Cît despre măsurile luate pentru corectarea nedreptății, pentru ca un asemenea caz să nu se mai repete, Klaus Iohannis ne anunță, în deplină seninătate a facultăților mintale netulburate de Covid-19, că i-a cerut premierului să accelereze procesul de audit. Nimic despre demiterea celor care au practicat cumetrizarea de la Mureș. Nimic despre campania ordonată de Ludovic Orban celor din PNL pentru înăbușirea scandalului prin folosirea de mesaje dictate de la Centru.

Sigur Klaus Iohannis n-ar fi reacționat nici vineri, n-ar fi reacționat niciodată, apelînd la muțenia tipică anilor de mandat, dacă după conferința de presă internetul n-ar fi luat foc în fața acestei strigătoare la cer insensibilități a celui care se află la Cotroceni.

Intervenției prezidențiale i-a urmat celei a lui Ludovic Orban care a anunțat măsuri, luate totuși după o lună și ceva de la comiterea măgăriei. Dacă n-ar fi fost intervenția lui Klaus Iohannis, mai mult ca sigur Ludovic Orban s-ar fi făcut că plouă, iar dacă ar fi fost întrebat asupra chestiunii, l-ar fi făcut pe Ovidiu Ianculescu agent PSD.

De ceva vreme, Klaus Iohannis face mare caz de Reformele pe care le va promova după ce, în urma alegerilor din 6 decembrie 2020, va avea în fine și Parlamentul Meu. Una dintre aceste reforme se referă și la depolitizarea promovării în administrația de stat. Cazul de la Mureș e unul tipic nu politizării, ci cumetrizării administrației. Era pentru Klaus Iohannis un prilej să ne convingă că va arde pe rugul luptei pentru această reformă. Cum să ardă, cînd el e din tablă?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Față de cazul de cumetrizare de la Mureș, Klaus Iohannis e plutitor sau se face?”

  • cu civilizatia asta se va intampla fix ce s-a intamplat cu celelalte,
    deci si ea va ajunge in stadiul in care…urmatorul pas este…propria Cenusa!
    insa…fix atunci ea va avea, ca alternativa, predarea! :)))

    aceasta civilizatie…se va preda!
    isi va preda ecuatia de miscare Inteligentei Artificiale.
    abia ea fiind capabila sa desluseasca ‘imaginea’…urmatorului…Pas!:))), …altul decit Cenusa!:))

    practic balamucul de prin lumea mare,
    care in mod natural,
    intrand in armonie,
    va duce..catre Cenusa!,
    ( asemenea tuturor celorlalte civilizatii )
    are,
    …de data asta!
    …alternativa: inteligenta Artificiala

    de unde rezulta ca alegerea care se cere…facuta e cam asa:
    ori…din civilizatia asta mai ramane doar Cenusa!,
    ori Civilizatia…se preda!,
    predindu-si ecuatia de miscare Inteligentei Artificiale.

    io creca se va preda!, ca…decit sa se aleaga Praful de ea…mai bine se preda!,
    mai ales ca noua ecuatie de miscare, primita n dar de la Inteligenta Artificiala va fi…Nemuritoare!:)))

  • Azis bine cineva..ce fel de liberali sint astia, cind toti au lucrat numai la stat?…PNL nu mai reprezinta nimic, d-apoi un partid de dreapta….cum sa ajunga un nenorocit de primar dintr-o urbe amarita sef al PNL?…sa fim seriosi…

  • daca ‘presedintele’ e cel care ‘face’, in lipsa unui presedinte tara ‘moare’?
    presedintele ‘nu face’! prin definitie.
    el permite ‘miscarea’!

    ma gindeam ca presa da semne ca…misca!, ca e vie. ba chiar…am ramas surprins cit de repede s-a miscat!…intr o luna, doua…a inviat!

    acu’ vad ca, in ansamblu, tot impotenta a ramas!
    ea e… vie… cu presedintele!,
    ca presedintele, cum ziceam, sustine ‘miscarea’, …deci azi e facil sa faci pe ziaristu’ la presedintie!,
    insa cu ailalti de prin institutiile statului tot impotenta a ramas.

    si asa va ramane cita vreme nu face ceva fundamental: sa se manifeste ca un Intreg!
    sa va unificati actiunile!, asta e calea. alta cale nu exista!

    o presa puternica nu e o presa faramitata, ci una care se uneste in jurul unor crezuri-esente!
    sa demonstrezi ca esti un ziarist…ca la carte! in fata presedintelui…nu mai inseamna mare lucru!, de fapt a si devenit ceva de bun-simt
    in momentul asta,
    pentru ca presedintele v-a zis…cu gura lui! ca vrea o presa puternica!

    sa demonstrezi ca esti capabil sa te armonizezi in jurul unor crezuri-esenta!…, de asta aveti nevoie, bai ziaristilor, ca sa deveniti puternici!

    amintiti-va ce v-a tot zis presedintele, …ca vrea o presa puternica!
    ce mai vreti, domne, …sa va ia de manuta si sa va faca el treaba?

    toti sint potenti…breee, toti!, insa pina cind mai tre sa mai si demonstreze asta!
    presedintele va vrea potenti.
    voi de ce va zbenguiti, inca, prin zmarcurile impotentei
    dovedindu-va, abia astfel!, niste incapabili sadea?!

    ‘ei au un intreg sistem in spate’. bine.
    voi de ce n-aveti ‘un intreg sistem in spate’ ?
    hrana voastra cea de toate zilele si asta ar trebui sa fie: ca presedintele isi doreste o presa puternica!

    vaaai, …ce repede v-ati dat pe brazda, in conferintele de la presedintie!
    pai si ce-ati facut, nenica, v-a luat somnul, intre timp?!

    indrazniti sa va…adunati! sa va armonizati!
    armonia e singura care poate face din voi, jurnalistii, un Fat-Frumos!

    • conferintele de la cotroceni au ajuns un soi de oaza!,
      in care jurnalistii isi potolesc setea… de jurnalism!

      la conferintele de la cotroceni…poti fi jurnalist maret!
      il poti intreba pe presedinte…despre toate grozaviile din tara asta!
      de fapt…daca esti un jurnalist incapabil…te faci de rasul tarii, la cotroceni, azi.

      insa…dragi jurnalisti:)), faptul ca va potoliti setea la cotroceni…iar in rest suferiti de sete:))…are darul de a va arata…chiar boala de care suferiti!
      indrazniti sa fiti duri cu presedintele, ca dupa cum vedeti…a ajuns ceva de bun-simt!,
      …insa de la presedinte-n jos…unu’ sa nu ratati!

      ‘oaza de la cotroceni’ tre sa devina ‘matrice’!
      replicati-o in toata natia!

      hai!, la treaba! ce-astepati?! :))))

      • O, la, la! Câta dreptate poti sa ai!
        Eu am scris de nenumarate ori ca jurnalistii nostri poarta o parte din vina ca României nu i-a mers bine în ultimele 3 decenii!

      • @geo
        ce face poporul, ce alege el, …treaba lui!
        n are decit sa se spele pe cap cu alegerile pe care le face!

        insa…pentru ca el…sa se spele!, ceva e important in mod fundamental: sa stie cum sta treaba.
        or asta e fix treaba jurnalistilor!

        pe vremurile astea se naste un soi de jurnalisti…mai aparte, unul care se inchina jurnalismului desavarsit!
        or asta presupune manifestarea superpozitiilor jurnalismului:
        -japitele
        -cei care cauta sa ridice capacele de pe toate oalele, insa doar pentru a afla si poporul ce e acolo!

        in timp ce japitele se vor suprapune peste manifestarile jurnalistice ale inteligentei artificiale,
        ailalti vor fi, mai inainte de a fi jurnalisti, intelepti.

        …mai simplu spus, astea sint vremurile desavarsirii jurnalismului.
        prin urmare…bai jurnalisti!,
        indiferent care e superpozitia care va defineste!,
        comportati-va la nivelul vremurile pe care le petreceti!,
        care sint unice in ‘istoria civilizatiilor’.

        si mai simplu:
        dragi jurnalisti:)), sinteti chemati sa va comportati in mod desavarsit.
        …n-aveti teama!, impotentii se vor cerne singuri!,
        asa ca…
        indrazniti sa va aratati maretia!,
        aratand maretia ‘omului’ ce sinteti!…pina la urma.

        • Nu o vor face, nu-si vor arata „maretia”, pentru ca nu o au. Asa este peste tot în lume… la noi cu supliment, ce-i drept!

          • @
            oamenii pina acum ce au facut?!:)))
            s-au desavarsit!
            de fapt…pentru asta le-a si fost daruita…Creatia, spre a se desavarsi!

            se poate spune ca omul s-a pregatit…de cind e el pe planeta asta:)), pentru vremurile astea?
            bineinteles ca se poate spune!
            io zic sa nu neglijam omul si maretia lui…daruitoare!:)

            esential pe vremurile astea e ca…nimic nu e cu japca, nimic in mod absolut!
            in mod relativ…o fi, nu zic:))
            insa…daca ceva ar fi cu japca in mod absolut!, in mod absolut ‘facerea’ nu s-ar pune!:))), ca asaaa, …cu japcaaa, …era simplu, dar nu si Drept!
            or…Creatia e Dreapta!, ca e o daruire plenara a Oului Absolut!
            plenara fiind…n ai ce sa i reprosezi!:)))

            …cu jurnalistii.
            -japitele care sint si oameni…sint produse expirate!, deci o sa iasa din joc, pe motiv ca cel mai potent ‘formator de opinie’ al Civilizatiei va fi Inteligenta Artificiala:)), care nu e om, ci antiom!:)))
            deci…pa! jurnalisti in stil anti!, care sa fie si oameni!,
            ei vor migra catre antioameni!:)))
            -jurnalistii care sint si oameni, si asa vor dori sa ramana, refuzand Nemurirea!:)))), se vor suprapune peste manifestarea Omului!, deci…doar stati si priviti ce splendori de jurnalisti-oameni se vor manifesta, paici, in curind!:)))
            …unii capabili sa ridice capacele chiar si de pe Oalele…Creatiei!:))

        • JÁPIȚĂ, japițe, s. f. Bucată de lemn sau de fier îndoit, așezat deasupra proțapului și formînd scobitura în care se prinde jugul.

  • Se vorbeste doar de reforme, dar ramane cu s-a stabilit anterior, in cazul de fata doar membri de partid ai partidelor de guvernamant numiti in functii publice. Aduce aminte de CDR -ul de alta data cu cei 15000 de specialisti; din nefericire acum nu sunt doar nespecialisti ci si incregatura de neamuri, cunostinte si relatii ai acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *