Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Federația Rusă, Georgia și posibilitatea unui nou conflict sângeros

La începutul lunii august 2008, după ce președintele georgian Mihail Saakașvili a trimis trupe în provincia rebelă Osetia de Sud, Rusia a luat apărarea celei din urmă, începând un conflict de cinci zile care s-a încheiat cu trupe rusești la o distanță de 50 de km de Tbilisi, capitala georgiană. Reacția agresivă a Moscovei la tensiunile sale de lungă durată cu Georgia a anunțat reapariția Rusiei ca putere militară și a pregătit terenul pentru relațiile sale controversate cu o altă fostă republică sovietică, Ucraina, începând cu anul 2014.

Rădăcinile conflictului dintre Rusia și Georgia datează încă de la începutul anilor 1990, când atât Rusia, cât și Georgia erau națiuni „proaspăt” independente după dizolvarea URSS. Războiul civil a izbucnit în interiorul Georgiei, situată la sud de Rusia, pe țărmul estic al Mării Negre, atunci când două provincii: Osetia de Sud, în estul Georgiei, și Abhazia, pe coasta de nord-vest au încercat să își declare propria independență. O decizie care viza încetarea războiului a pus capăt, în 1994, celor mai grave lupte, dar tensiunile au continuat să mocnească în cele două provincii separatiste, care au rămas, din punct de vedere tehnic, parte a Georgiei. Locuite de către grupuri etnice diferite, Osețienii și Abhazii, acestea fuseseră autonome la începutul secolului XX, după Revoluția Rusă, și își doreau autonomia înapoi. Începând de la sfârșitul anilor 1990, Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și-au extins influența în Europa Centrală și de Est, fost bastion sovietic. Rusia și noul președinte, Vladimir Putin (ales pentru prima dată în anul 2000), au resimțit cu amărăciune pierderea acestei „zone tampon” între Moscova și Occident. La rândul său, statul Georgian se îndrepta tot mai mult spre Vest, alăturându-se până și coaliției conduse de către SUA, coaliție care a luptat în războiul din Irak în 2003. Acest proces s-a intensificat după alegerea președintelui pro-occidental Mikheil Saakașvili în anul 2004. Noul președinte a încercat să reprime separatismul în interiorul Georgiei, ceea ce a adus din nou în prim-plan conflictul de lungă durată din Osetia de Sud. Relația mereu tensionată a Georgiei cu vecinul său de la nord s-a înrăutățit la sfârșitul anului 2006, când guvernul lui Sakaashvili l-a acuzat pe Putin, care era pe atunci prim-ministru al Rusiei, de susținerea cauzei separatiste. După ce georgienii au arestat patru ofițeri militari ruși pentru suspiciune de spionaj, rușii au reacționat închizând întreprinderi georgiene și deportând cetățeni georgieni. În contextul în care Georgia era pe punctul de a adera la NATO, dar nu făcea încă obiectul acordului de apărare colectivă al organizației, factorii de decizie din Rusia au văzut o oportunitate „de aur” și anume, aceea de a-și ține în frâu vecinul și de a-și demonstra puterea militară în regiune. Pe scurt, aceea de a-și „arăta mușchii”. La data de 8 august 2008, o dată oarecum încărcată de multiple semnificații, după luni de acuzații și provocări reciproce între cele două părți și o serie de ciocniri între milițiile din Osetia de Sud și trupele militare georgiene, Sakaashvili a ordonat trupelor sale să captureze capitala Osetiei de Sud, Tskhinvali. Rușii au reacționat rapid, mutându-și trupele la graniță și efectuând atacuri aeriene asupra pozițiilor georgiene din Osetia de Sud, precum și din Abhazia. În condițiile în care Statele Unite, Marea Britanie și NATO au cerut încetarea focului, conflictul a continuat timp de cinci zile, deoarece Rusia a preluat rapid controlul asupra orașului Tskhinvali și și-a mutat tancurile și trupele prin Osetia în Georgia, oprindu-se la doar 50 de kilometri de Tbilisi, capitala georgiană. Deși factorii de decizie din Rusia au recunoscut în mod oficial Osetia de Sud și Abhazia ca fiind state independente după război, puține alte țări s-au alăturat acestora în acest sens. Poate că cea mai durabilă consecință a războiului dintre Rusia și Georgia poate fi observată în ceea ce s-a întâmplat șase ani mai târziu, în Ucraina. Cu Putin din nou președinte (și Medvedev prim-ministru), forțele susținute de către administrația de la Kremlin au preluat controlul peninsulei Crimeea și a unor părți din regiunea Donbass în anul 2014. Amănuntele următoare le știm, în mare parte. Și asistăm plini de interes la evenimentele actuale. Acestea fiind scrise, haideți să aflăm mai multe despre Saakașvili. După ce și-a încheiat mandatul de președinte, Saakașvili a predat pentru o scurtă perioadă de timp pe post de lector la Universitatea Tufts din Medford, Massachusetts (un post chiar foarte bun). Oficialii georgieni au depus plângere penală împotriva sa în timp ce se afla acolo, astfel că nu s-a mai întors în Georgia după aceea. În 2018, el a fost judecat în absență și condamnat în două procese separate. Câțiva ani mai târziu, Saakașvili a mers în Ucraina (2015), la invitația lui Poroșenko. De ce? Fiindcă Ucraina se confrunta cu un impuls pentru o reformă amplă și se afla în mijlocul unui conflict prelungit cu Rusia, situații similare cu cele cu care s-a confruntat Saakașvili în timpul președinției sale în Georgia. Saakașvili a primit cetățenia ucraineană, renunțând la cetățenia sa din Georgia, și a fost numit guvernator al regiunii ucrainene Odesa. Dar, în anul următor, el l-a acuzat pe Poroșenko de corupție, și-a dat demisia din funcția de guvernator și a lansat un partid de opoziție împotriva lui Poroșenko. În timp ce Saakașvili se afla într-o vizită în Statele Unite, în iunie 2017, Poroșenko i-a retras cetățenia. Saakașvili a reintrat în Ucraina prin Polonia, dar a fost arestat în februarie 2018 și deportat în Polonia. El s-a mutat în Olanda, unde soția sa avea cetățenie, și și-a găsit un loc de muncă tot pe post de lector. În 2019 s-a întors în Ucraina după ce noul președinte al țării, Volodymyr Zelensky, i-a redat cetățenia ucraineană. În mai 2020, Zelensky l-a numit pe Saakașvili în fruntea Comitetului său executiv de reforme. În săptămânile dinaintea alegerilor parlamentare din 2020 din Georgia, Saakașvili și-a anunțat, din Ucraina, intenția de a se întoarce în Georgia. În pofida lipsei cetățeniei și a riscului că va fi încarcerat la reintrarea în țară, UNM l-a desemnat în ziua următoare drept candidat la funcția de prim-ministru. Cu toate acestea, UNM a pierdut alegerile, iar Saakașvili a rămas în Ucraina. El s-a întors în cele din urmă în Georgia în anul următor, într-un efort de a mobiliza alegătorii înainte de alegerile municipale din octombrie. A fost arestat la doar câteva ore după ce și-a anunțat întoarcerea. Recent, Saakașvili a anunțat că va intra din nou în greva foamei, nu se știe cu exactitate dacă a și intrat. Fostul președinte se află în închisoare, iar „gurile rele” (a se citi bune) ne transmit, pe multiple canale de informare, că are grave probleme neurologice. A fost Saakașvili un patriot, un naționalist, un idealist, o unealtă a serviciilor secrete, sau chiar toate la un loc? Vom afla mai multe la timpul potrivit, deoarece nu există conceptul că nu vom afla niciodată, cel puțin nu toți.

https://www.youtube.com/watch?v=BIBp7_OEwzs


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog