Fericirea de a mînca la autoservire

Avantajele restaurantelor cu mîncare la vedere

În străinătate, unde totul se plăteşte în valută, o mîncare piperată nu-i atît un atac frontal la stomacul delicat, cît mai ales o lovitură de stat anticonstituţională la buzunare. După o astfel de masă pe care, cel mult, trebuie s-o şi plăteşti, ţi se face sete. Şi dacă te-a trăznit o asemenea nenorocire, e musai să scoţi alţi bani din buzunar ca să bei o Coca-Cola. Lichidul ăsta e însă, prin anumite note de fond, mai ceva decît izvorul fermecat. De ce cumperi (pardon, de ce bei!), cu atîta simţi nevoia să cumperi mai mult.

Am prezentat, cred, suficiente argumente pentru a fi înţeles în hotărîrea mea fără întoarcere de a lua masa numai la restaurantele cu autoservire. Avantajele localurilor cu mîncarea la vedere nu pot fi puse la îndoială nici de către cei mai sceptici filosofi ai existenţei. Toate felurile sînt expuse sub sticlă sau în aer liber. Pe unele le poţi comanda arătînd cu degetul spre grămada aburindă. Numai cine n-a fost într-o ţară străină nu poate realiza în întreaga sa plinătate fericirea de a putea comanda exact ceea ce doreşti.

Într-o după-amiază destul de agitată, am intrat să mănînc la unul din restaurantele lanţului „Nord Sea”, specializat în peşte, după cum sugerează şi numele. Evident, înaintea gestului crucial, am rătăcit îndelung prin centrul istoric al Berlinului de Est, încercînd să rezolv în acelaşi timp mai multe lucruri incompatibile:

Să mă feresc din calea bicicliştilor, să privesc pe fereastră, ca să văd dacă restaurantul e cu autoservire sau cu comandă luată de la masă, să răspund unei japoneze care se interesa unde s-ar găsi un oficiu de informaţii despre oraş, să scot harta din buzunar şi să-mi dau seama dacă n-am ieşit cumva din oraş, să dau curs rugăminţii unei perechi de ruşi de a-i fotografia într-o poziţie cît mai tandră, să caut tăbliţa cu numele străzii pe care mă aflam la un moment dat.

Mă aventurasem în descoperirea unui restaurant „Nord Sea” nu doar pentru avantajul autoservirii. Viaţa de călător în străinătate mă învăţase că singurul mod de a birui duşmanul de moarte al voiajorului român – neprevăzutul – rămînea apelul la forma tipizată a realităţii. La un restaurant „Nord Sea” mai mîncasem în Germania într-o călătorie anterioară la Hanovra. După cum spune şi numele, un asemenea local nu-ţi poate oferi decît peşte. Chiar dacă şi acest locuitor de tradiţie al apelor e de mai multe feluri, împărţit, de exemplu, şi după criteriul oaselor, era greu de crezut că într-un „Nord Sea” puteai întîlni o mîncare de porc. Nu de alta, dar Zoologia stabileşte clar – ne convine sau nu – că porcul nu face parte din clasa peştilor. Tot graţie tipizării, restaurantele dintr-un lanţ au aceiaşi paşi ai drumului de la intrare pînă la ieşire. Deschizi uşa, te aşezi la coadă, iei tava, pui pe ea tacîmul, împingi tava, ajungi în dreptul vitrinei, arăţi cu degetul ce fel de peşte vrei, ce fel de salată, răspunzi vînzătoarei care te întreabă, arătînd tot cu degetul, spre un loc anume din vitrină, că nu vrei salată de ceapă, nu fără frustrări dramatice, deoarece ai fi vrut să-i explici că nu-ţi place să-ţi miroasă gura, ceri, tot cu degetul, o anume băutură răcoritoare din galantarul care expune lichidele în pahare (să te poţi decide şi asupra vopselei care îţi va ajunge în burtă) pescuieşti un şerveţel dintr-un dispozitiv inexplicabil, scoţi banii, plăteşti, cu tava în mînă iscodeşti profunzimile sălii în căutarea unei mese libere, mănînci, duci tava într-un loc anume, potrivit procedurilor standard de la autoserviri, şi ieşi pe la intrare, lovind zdravăn cu umărul un grup vesel şi gălăgios de italience. Se înţelege că în faţa vitrinei felul de mîncare e ales nu numai după notele sale vizuale, dar şi după preţul-afişat lîngă farfurie sau expus pe un uriaş paner cu desene din spatele vînzătoarelor. La restaurantul „Nord Sea” din Berlinul de Est, am descoperit şi alte avantaje însemnate ale autoservirilor:
Posibilitatea de a te hlizi cu cele ce te servesc, fără a te întreba neliniştit cît o să te coste asta la bacşişul aferent notei de plată.

Pagini: 1 2 3