Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Fidel Castro despre mersul României spre capitalism

1. Pe 6 martie 1990, la Geneva, Comisia ONU pentru drepturile omului adoptă cu 19 voturi pentru , 12 contra și 12 abțineri, O rezoluție împotriva Cubei. Trei foste țări socialiste votează Pentru: Ungaria, Polonia și Cehoslovacia. Două – Polonia și Cehoslovacia – sînt cosemnatare ale Rezoluției înaintate de SUA. În interviul acordat de Fidel Castro jurnalistei Marilia Gabriela, pe numele ei complet Marilia Gabriela Baston de Toledo, și pe numele scurt, Gabi, pentru emisiunea Față-n față de la Bandeirantes Television din Sao Paolo, în timpul vizitei lui Comandante en Jefe în Brazilia, furios pe votul Poloniei, Cehoslovaciei şi Ungariei în Comitetul ONU pentru Drepturile omului, Castro le acuză de trădare.

La televiziunea cubaneză autoare interviului e prezentată sub numele de Maria Gabriela.
Marilia Gabriela e o jurnalistă bine documentată. A prezentat la Bandeirantes, între 1987 și 1994, Jornal Bandeirantes și a mediat în 1989 prima dezbatere televizată între cei doi candidați la președinția Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva și Fernando Affonso Collor de Mello. Perfect explicabilă intervenția ei:
„România?“
Castro răspunde:
„Nu, România nu, pentru că ea n-a votat; ea nu face parte din Comisie. Nu putem judeca România pentru ce a făcut Ungaria“.

Despre România mai vine vorba în interviurile date de Fidel Castro în timpul vizitei sale în Brazilia.
Cel acordat postului TV Manchete în 15 martie 1990 îi dă prilejul de a-şi exprima insatisfacţia faţă de „evoluţia dezvoltărilor în restul ţărilor socialiste“.

În multe foste ţări socialiste – crede Castro – nu se observă „marşul către un socialism întărit, ci către un capitalism ineficient“.
Sînt enumerate: Polonia, Ungaria, Bulgaria.
Despre România, Castro are însă un alt punct de vedere:

„E greu să defineşti situaţia din România, asta e, ţinînd cont de direcţia în care merge, de întinderea întreprinderilor de stat care vor fi privatizate şi de întinderea dezvoltării capitaliste care ar fi promovată. Acestea rămîn să fie definite”.

În România lui martie 1990, guverna FSN-ul lui Ion Iliescu. Opoziţia de stradă şi din politică avea serioase îndoieli asupra drumului ţării către capitalism.
De la mii de kilometri de România, Castro dă dreptate scepticilor.

La o altă conferinţă de presă, cea din 14 martie 1990, din Brazilia, José Gomez de la El País ridică următoarea chestiune:

„Recent, Octavio Paz (un scriitor mexican faimos – n.n.) a scris un articol în care spune că regimul din Cuba riscă să sfîrşească precum cel al lui Ceauşescu, care a avut, de asemenea, 95% din voturi. E o întrebare dificilă pentru Castro. Face trimitere la posibilitatea ca el să sfîrșească în fața plutonului de execuție precum Ceaușescu. Ca de obicei nu se supără. E unul dintre mijloacele sale de seducere a presei primirea cu amabilitate a oricărei întrebări. Abil el parează cu altă întrebare:
Cine a dovedit că a avut 95% din voturi?
Gomez: Aş vrea să vă întreb, Comandante…
Castro (întrerupîndu-l): Au fost în România alegeri directe în genul celor din Statele Unite? Oh, da, aveţi dreptul să întrebaţi, dar şi eu am acest drept – amîndoi îl avem.
Chestiunea fusese ridicată în contextul discuţiilor despre nevoia ca Fidel Castro să fie ales prin vot direct şi universal, urmînd exemplul lui Gorbaciov”.

2. Andre Gide, în „Jurnal”, despre sentimentele împrumutate, sentimentele clişeu:

„Mai cred, de asemenea, că sentimentele autentice sînt extrem de rare, şi că imensa majoritate a oamenilor se mulţumesc cu sentimente convenţionale, pe care au impresia că le trăiesc cu adevărat, dar pe care de fapt şi le însuşesc fără să le treacă prin minte să le pună la îndoială autenticitatea. Credem că simţim dragoste, dorinţă, dezgust, gelozie şi trăim după un model curent al omenirii ce ne e oferit încă din copilărie”.

Trăim în clişee? Aşa s-ar părea, dacă l-am crede pe André Gide pe cuvînt. Impresia de imitare vine însă din raportarea trăirii la trăirile din cărţi. Înaintea noastră, au suferit din dragoste Ana Karenina şi Doamna de Bovary, s-au chinuit cu complexele intelectuale, Hamlet şi Ştefan Gheorghidiu, s-au îmbătat de putere, Richard al III-lea şi Rastingnac.

Înseamnă că-i imităm?
Îndoi-m-aş.
Cred mai degrabă într-o istovire a tuturor trăirilor posibile, a tuturor situaţiilor încercate într-o viaţă de către o istorie a literaturii de cîteva milenii. Practic, nu numai sentimentele, dar şi împrejurările posibile unui om au fost descrise anterior de cărţi, piese de teatru, filme, telenovele.

3. Dacă ar fi să-l credem pe Jules Michelet din a sa Istorie a revoluţiei franceze, e surprinzător câtă fanfaronadă a produs revoluţia de la 1789, câtă operetă, mai ales în prima ei perioadă, a Constituantei şi Legislativei. Decretele din noaptea de 4 august sunt promulgate într-o adevărată isterie sentimentală, artificială în ochii cititorului lucid de azi: lacrimi, jurăminte, strângeri în braţe şi mai ales cuvinte, cuvinte mari. Suntem în plin livresc ridicol. Gândindu-mă la Caragiale, revoluţiile române nu mi se par mai prejos în exces de bombasticism. Se pune întrebarea, ca de altfel şi în cazul revoluţiei paşoptiste de la noi, dacă o asemenea isterie sentimentală era sinceră. Eu cred că da. Era sinceră. Dar numai într-un anume sens. Reprezentanţii poporului sufereau de livresc. Intelectualii folosesc cuvintele mari fără teamă, într-o îndrăzneală care-i salvează de la demagogie. Dincolo de vorbele pompoase, într-un adânc până unde Jules Michelet nu merge, pentru că el însuşi e un sentimental, se înfruntau interese net opuse; se ducea o luptă pe viaţă şi pe moarte. O luptă ajunsă în Constituantă însă ca o luptă între cuvinte.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Fidel Castro despre mersul României spre capitalism”

  • N are cineva sa mi imprumute niste offline? Desi doctorul mi a dublat doza, pastilele pe care le iau acum nu par sa ma mai ajute.

    • esti dus, nenica, nu se mai poate face nimic, in cazul tau. nu mi pare rau.
      hai, lasa ne, barim o saptamana. ia sa vedem, poti?
      hai, ca poti!

  • Globalizarea a expirat, pentru ca ea si-a consumat intregul potential.
    tot asa cum incarcind sa cuceresti intreg teritoriul lui Yin, ultima farama va fi chiar Inima lui Yang, tot asa si Globalizarea, incercand sa cucereasca toate dinamicile Civilizatiei a ajuns fix in momentul in care a deschis… cutia Unificarii ( Unificarea fiind inversul Globalizarii, insa ea tot in simbria Civilizatiei-Intreg lucreaza, atata tot ca, pe cind Globalizarea e un proces macro, Unificarea e unul micro )
    prin urmare, pe cind Globalizarea a fost povestea lipsei granitelor, Unificarea e povestea granitelor care ajung pina la nivel de metropola,
    metropola fiind nu doar noul sat, ci mai cu seama noul stat, renasterea noului sat avand la temelie tehnologii noi-noute, nemaivazute, nemaiauzite…
    Marea Revolutie cu asta se si preocupa, cu anularea inertiei Globalizarii si initierea ecuatiei de miscare a Unificarii.
    prin urmare indiferent cita opozitie se va manifesta, trendul asta e , in mod absolut: incetarea miscarii Globalizarii si manifestarea Unificarii, prin urmare si plimbatul la liber prin Civilizatie va tinde sa-si inceteze exprimarea.
    tendinta de Unificare poarta in sine potentialul de a se manifesta, dupa o vreme, pe aceeasi ecuatie de miscare, abia aducerea la acelasi numitor a dinamicilor proprii Unificarii, adica la nivel micro, fiind cea care instituie manifestarea Civilizatiei-Intreg.
    prin urmare ce urmeaza este manifestarea metropolelor-sat, asta fiind, teoretic, un sistem mai degraba inchis.

  • pe vremea Marii Revolutii, adica pe vremea cind toate sistemele sociale sint puse la indoiala in stil plenar, sistemul politic se cade a fi reprezentat printr-o minoritate.
    adica daca ceva tot tre sa crape, atunci cevaul sa fie o minoritate, pentru ca setarile majoritatii care inca n-a crapat sa poata fi modificate astfel incat sa imbunatateasca probabilitatea de a rezista punerii la indoiala.
    oricum ar fi, pentru ca sistemul politic actual sa nu crape, el trebuie sa-si modifice setarile astfel incat sa se muleze pe dinamicile Naturii.
    oricum altfel el va crapa in stil plenar, pentru ca asa a si fost pus la indoiala.
    iar pentru ca cel care crapa are ingrediente naturale, cel care il va inlocui e ‘sistemul politic artificial’.
    doctrina la moda e ‘doctrina anti’, iar ea pune la indoiala chiar dinamicile Naturii, aceasta doctrina absolut deosebita fiind cea care lucreaza in slujba Artificialului.

  • spre deosebire de revolutia franceza, istoria Marii Revolutii, daca ar fi putut fi scrisa, ar fi fost lipsita de lacrimi, de jurăminte, de strângeri în braţe şi mai ales de cuvinte de orice fel.

  • in general nu prea e clar pe ce cale o apuca Romania. creca Castro stia asta. raspunsul era doar un caz particular.

  • evident ca traim printre clisee.
    avem prea putina vreme la dispozitie pentru a ne manifesta dupa cum ne e definitia.
    dupaia, dupa citiva ani, creca sapte, peste definitia noastra e printata definitia lumii mari.
    dupaia…esti pa!, ingurgitezi definitiile lumii mari fara sa cirtesti ( avand toaaata libertatea de a alege…intre ele )
    dupaia… e posibil ca… la un moment dat sa vina… o vreme… in care definitiile din fabricatie si cele ale lumii mari intra in contradictie, dupa care e posibil sa…vezi pentru prima data in viata ta. chiar si lumea mare s-o vezi pentru prima data in viata.
    io, chiar acusica, sint la faza cu…cum scap de definitia Timpului, varata in mine de astia de paici, de pe lumea asta. ca sa pot vedea mai clar tre sa scap de ea. ohoo, si cu alte definitii am avut de tras pe acelasi calapod. spre ex io am priceput, dupa puteri, care e faza cu Iubirea cam la vremea cind altii de varsta mea aveau zeci de ani de experienta in…campul muncii.
    ca sa ajungi sa vezi Natura cu proprii ochi tre sa renunti la ochii pe care Civilizatia ti i a dat gratis, dupa nastere. procesul e unul a fel de laborios.
    deci…ca sa ajungi sa privesti Natura cu ochii unui copil, tu nemaifiind copil, tre sa te inhami la o autoresetare complexa, deci sa arunci la gunoi cliseele printre care te-ai plimbat zeci de ani sau cele injectate in tine cu japca, pe motiv ca unii le au considerat…ceva de vis!

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog