Spitalele suport Covid au costat zeci de milioane de euro și sunt goale, pentru că sunt improprii. Arafat și Voiculescu evacuează bolnavii din spitale

Fiecare bărbat păstra ascunsă o şuviţă din lâna de aur

Până pe la vârsta de doisprezece ani, vara urcam din grădina casei dintr-un sat din Mărginime, pieptiş, în fugă, până la cetate. Stânci, abrupt, tufe-ncâlcite de muri, arbori, căprioare, mai rar un cerb, cuburi imense de sare pentru animale. Sus, pe lângă cetate şi dincolo de ea, vaci la păscut, o simfonie de talăngi şi rumegat. Din flori de câmp furam soarele şi exersam o melodie suflând în cuţitele moi de iarbă. Învăţasem ceva de la copiii din sat: să ţin între dinţi paie subţiri, să-mi las urmele dinţilor în ele, chiar să mi le bag între cei doi dinţi mari din faţă, să mestec paiul de dulceaţă. O participare la existenţa magică de rumegător. În schimbul acestor mistere, eu îi învăţam unele cuvinte în limba germană. După ce dădeam câte o tură prin toate cămările larg deschise ale dacilor, invadate de ierburi şi şopârle, coboram, pe cealaltă parte a dealului, prin pădurea de mesteceni pitici, cu argintul sclipind în frunze. De atunci şi de acolo iubesc mestecenii. Alteori, urmam alt traseu, spre cetatea medievală, din care rămăsese doar un zid scund, pe care mă puteam căţăra. Zidul era pe un deal paralel cu Căţânaşul. Un drum prin pădure, cu serpentine uşoare, de bătut cu piciorul doar, nu cu maşina…apoi totul se deschide aproape de cer. Se văd colibele ciobanilor pe dealuri, iar un drum forestier te pierde peste şi dincolo de culmi. Îmi plăcea să-mi trag sufletul pe zidul cetăţii medievale, de unde puteam privi satul într-o căldare cu apa râului de munte, fără astâmpăr. De sus, vedeam ciobani şi ciobăniţe, cu treburi prin sat, şi grupuri de femei spălând ‘lâna de aur’ la râu. Fiecare bărbat îmbrăcat „româneşte” păstra ascunsă o şuviţă din lâna de aur, de pe vremea când fu furată de Argonauţi.

Să fi avut vreo opt-nouă ani – deja citeam cărţi – îmi plăcea să ies seara, chiar pe timp de iarnă cu prietena mea cea mai bună, Cristina. Direcţia: Cercul Militar din Sibiu, fântâna arteziană. Ne alergam pe bârna mai lată de ciment ce mărginea dreptunghiul de apă: eu, căpitanul Ion din legenda valahă a lui Alexandru Mitru sau Vlad Ţepeş, iar Cristina, Radu-cel- Frumos. Când ne prindeam, ne luptam aşa cum scria la carte, dar fără resentimente ori mânie, fiind cele mai bune prietene. Era istorie aplicată sub ochii trecătorilor. Scenarii dintr-un trecut de legendă, replicate pe scena oraşului pentru oricine ar fi fost spectator. Zarvă şi râsete, ca o băutură elixir pentru copii: pentru mine şodou (gălbenuş de ou, miere sau zahăr, lapte).

Pe la zece- unsprezece ani am scris primele poezii. În curtea casei din acel sat din Mărginime, la o masă sub vie. Erau despre daci, o înlănţuire a trecutului de prezent, întâmplări imaginare ale unor personaje istorice sau plăsmuite, care populau Căţânaşul, cetăţile, natura, poate chiar curţile oamenilor. Cam ca în Legendele Olimpului, cu oameni-zei care se amestecau în treburile oamenilor oameni. Le-am scris pe un caiet de vacanţă, din cele care se găseau în comerţul socialist. Le citeam în aer liber unei audienţe restrânse, ca să fiu sigură că nimeni nu va râde de mine. După acea vacanţă de vară, dacii au dispărut înghiţiţi de oraş, luând cu ei şi poezia, care s-a reîntors într-o altă formă după vreo şase-șapte ani.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

22 comentarii pentru articolul „Fiecare bărbat păstra ascunsă o şuviţă din lâna de aur”

  • Fetiţa cu ochii verzi ca iarba si sufletul frumos ca o poezie…

    • Geo, ochii sunt mostenire de familie…nicio contributie acolo.

      • Of, ce mi-ai trântit-o, dupa ce eu, netalentatul, m-am muncit câteva ore pentru frumoasa postare, sa fiu putin poet pentru tine! 😳

        • Scuze, a fost o gluma.

        • Nu, nu, n-a fost o gluma ce ai zis.
          Am remarcat si m-a bucurat poezia. Ce am spus eu a fost un understatement.

          • Gluma era „Of…” iar prima data am scris la modul sincer si solemn.

          • online, regret, dar pentru asta trebuie sa scrii asa ca Monica, sa ma inspiri…
            Câta vreme, însa, insisti în previziunile tale coșmarești, scuza-ma, dar mi-este imposibil sa-ti îndeplinesc dorinta!
            P.S. Renunta la acel „bai”, ca nu te prinde bine!

          • Postarea aceasta a aparut din nou unde nu trebuia!

          • io credeam ca apricepi ce zic:))
            deci tre sa l scot pe bai din povesti!:)))

            altfel.. raman asa cum sant, cosmaresti sau cum or fi, ca ele sint un efect, nu o cauza.

            bine ca are cine sa te inspire!:) in materie de Muze pluralul n are niciun farmec! …deci ma retrag!:))

    • bai geo!, io am ochii albastri, asa ca accept, cu mare drag!, sa mi dedici o poezie..si mai si!
      hai!
      :)))

  • Foarte frumos! Felicitari!

    • Multumesc

      • ce e ‘lana de aur’?
        adica…nu zic, fiecare barbat o pastra asa ceva! insa ce e chestia asta,’lana de aur’?:)))

        in fiecare om, barbat sau femeie, dar om, se gaseste samanta-matrice, cu care poti tese timpul si spatiul

        in fiecare om e o ‘lana de aur’, insa ea, mai nainte de a fi tesuta tre sa fie si…toarsa!:))

        se poate spune ca Creatia e ‘scoala de tors’, scoala de tors ‘lana de aur’?
        bineinteles!
        :))

        • Online, sa stii ca nu m-am gandit la semnificatiile precise ale lanii de aur atunci cand am inclus-o in articol. Acea parte e poate doar poezie. Bartolomeu Anania spunea ca poezia deschide mistere, asadar, fiecare intra acolo dupa puterile sale. Interpretarea data de tine, e buna, imi place.

      • tu urcai vara, io urcam si iarna!:)))
        am copilarit printre si pe dealuri, cu treaba sau de drag. uite ca vad, acum, ca si din treaba si din drag mi a ramas in amintire dragul manifestat in ambele!:)))
        ‘dragul’ si dealurile copilariei mele una sint si intregul asta s-a facut mare abia in 18 ani:))), cind, am fost luat de ape!:))))

        • si…’dus am fost’!:)))

          • Online, ce ai scris mi-a adus aminte de imagini din filmele lui Parajanov. Inegalabil, ca poet al imaginii. Un film daca nu are si asta…

    • Acum stiu cine a scris primul comentariu. Ma bucur!