Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Fiecare om înghite și respiră săptămânal echivalentul în microplastic al unui card

Consumatorii care se respectă au nevoie nu doar de hrană, ci și de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte accesorii în pas cu moda, precum și de ustensile și aparatură de ultimă generație. Unii și le procură fără să se uite la prețuri, alții așteaptă cu înfrigurare reduceri de multe ori înșelătoare, nu doar din vinerile negre (nu, nu e vorba de vinerea Mare, ci de cea a Păcălelilor).

Îmbrăcămintea se cere și ea schimbată conform modei, o modă care a atins impertinențe inimaginabile, schimbându-se nu anual, nu sezonal, nici măcar lunar, ci… săptămânal. Fast fashion este deviza și imperativul. Nu există satisfacție mai mare pentru fabricanți și comercianți (angrosiști ori cu amănuntul) decât o modă rapidă, ieftină și proastă. Proastă calitativ și de și mai prost gust. Societatea bazată pe consumat și aruncat nu se dezminte și aruncă nu doar mâncarea, ci și îmbrăcămintea, cu ambele mâini. Mulți o aruncă înainte de a o purta, unii după ce-o spală o dată, de două ori, alții fără s-o mai spele. Să și vrea s-o poarte mai departe și n-ar putea, fiindcă ori s-a „demodat” deja, ori s-ar trezi înveliți în zdrențe, fiindcă totul e precar. Iar rezultatele se văd. Deja între 2000 și 2014 (anul în care s-au produs 100 de miliarde de piese noi) s-au dublat vânzările de îmbrăcăminte și bineînțeles că și profitul: Aproape două bilioane de dolari s-a deversat în conturile producătorilor între 2002 și 2015. În Germania fiecare persoană cumpără vreo 60 de piese de îmbrăcăminte anual, îmbrăcăminte pe care o poartă cel mult jumătate din cât o purta în urmă cu 15 ani.

Nimănui – nici consumatorilor și în niciun caz fabricanților – nu-i pasă că ceea ce se cumpără azi va forma gunoiul de mâine și va însemna sufocarea de poimâine, întrucât reciclarea e aproape imposibilă. Atât de departe nu gândește niciunul, fiindcă pentru ei a încetat să mai existe un mâine. Pentru ei există doar setea de profit, o concurență acerbă și o goană acefală după un nou trend. Important este ca ceea ce merge împiedicat pe scenele marilor case de modă din și mai marile metropole să apară peste câteva zile în magazine sub forma unor imitații de cel mult două parale. Nu doar alimentele „expirate” sau neconforme iau drumul containerelor cu deșeuri, ci și îmbrăcămintea nou-nouță rămasă nevândută și depășită de trendul săptămânii. Aproape 6 milioane de tone ajung să fie puse pe rug într-o Europă consumatoare și consumată care cu o mână le dă foc, în timp ce pe cealaltă și-o întinde iarăși către Asia, solicitându-i noi gunoaie. Novatorii abia mai fac față provocărilor, nemaiștiind ce facultăți creative să-și mai pună în valoare pentru a umple dulapurile consumatorilor. Ce bine ar fi dacă acea creativitate s-ar implica și în alte domenii în care momentan stăpânește vidul! Sau mai bine nu, fiindcă fantezia lor e prea sinistră!

Și ce dacă se pun copiii la treabă 14 ore pe zi pentru câțiva dolari? Suntem chiar mândri. În fond, le asigurăm un loc de muncă fără de care, cine știe, poate că ei și familiile lor ar flămânzi. Și ce dacă îmbrăcămintea e impregnată cu tot felul de otrăvuri viu colorate? Ce dacă acele otrăvuri colorează și apele în care sunt deversate? Ce dacă sufocăm natura și mediul înconjurător cu munții de gunoaie textile (sintetice), ori dacă prin spălatul pieselor de poliester scufundăm anual echivalentul a 50 de miliarde de sticle de plastic în ocean? Frumos mărunțite, sub formă de microplastic, pe care să-l înghită apoi fauna marină, prezentată apoi frumos pe farfurie. Care-i problema dacă fiecare dintre noi înghite și respiră săptămânal din alimente, băuturi și (indirect din) îmbrăcăminte echivalentul în microplastic al unui card (5 grame)? Dacă ar fi să se declare toate otrăvurile folosite la fabricare, eticheta ar depăși ca mărime piesa de îmbrăcăminte!

Unii refuză sinteticul și preferă bumbacul, ferm convinși că au făcut o alegere corectă și ecologică. Așa ar fi, dacă acea plantă nu ar fi îmbibată cu pesticide menite să țină la distanță dăunătorii și cu îngrășăminte menite să-i stimuleze și grăbească creșterea. Nu există cultură agricolă care să absoarbă mai multe pesticide decât bumbacul. Deși suprafața cultivată nu depășește 2,5% din terenul arabil, ea înghite 11% din producția de pesticide. Pesticide care nu pun în pericol doar sănătatea celor cărora noi, consumatorii, le oferim cu generozitate un loc de muncă, ci și restului verigilor din lanțul slăbiciunilor dezlănțuite. Chimicale care ne irită pielea și chiar dacă n-ar pătrunde direct prin învelișul cutanat – ceea ce se întâmplă – ajung iarăși pe farfurie, urmând același drum ca și microplasticul. Nu mai vorbim de perturbarea ireversibilă a lanțului trofic, fiindcă ea nu interesează pe nimeni.

Nu interesează pe mai nimeni nici consumul imens de apă pentru o singură piesă de îmbrăcăminte. Închidem ochii și ne facem că nu auzim atunci când voci izolate încearcă să ne zgârie timpanul cu cei 7.500 de litri de apă consumați pentru o singură pereche de blugi. Ei, și? Doar mai bine de două treimi din planetă sunt acoperite cu apă! O apă otrăvită și care ne va otrăvi într-un final pe toți. Cu cât mai țipătoare sunt culorile frivolității, cu atât mai multe chimicale se scurg pe apa… nu a Sâmbetei, ci a Vieții. Acel cocteil de otrăvuri distruge rând pe rând ecosisteme întregi, pe cele de la suprafață, și pe cele din adâncuri. Se infiltrează în pânza de apă freatică și ne salută apoi din fântâni și sticle de apă frumos îmbuteliată și etichetată… eventual îmbogățită cu promisiuni de viață lungă și tinerețe fără bătrânețe. Ce-i drept, pe ultima și-o pot îndeplini, pentru că te îmbălsămează. Nu mai vorbim despre… ambalajele și etichetele acelor produse. Ambalaje de plastic, care alcătuiesc la rândul lor un munte (plus cartonul supradimensionat în care aterizează!), și puzderia de etichete, pe care trebuie mai întâi să le tai, dacă vrei să le și folosești.

Nu numai alimentele sunt prevăzute cu o durată (minimă) de valabilitate, ci și restul obiectelor de care avem sau nu nevoie sunt prevăzute cu o garanție și cu o durată medie de utilizare/funcționare. Ce nu se declară este obsolescența programată, adică deteriorarea garantată a acestora. Un fel de fast fashion pe o altă scenă. Și, spre deosebire de alimente, la care nu e musai să se strice și să nu mai poată fi consumate după ce acea dată fatidică este atinsă, la restul obiectelor de consum producătorii se țin de promisiune. Nu numai că sunt prost construite (unele sunt adevărate pericole!), ci unele chiar au integrate o serie de dispozitive care le „ajută” să se strice la momentul oportun, multe dintre ele la scurt timp după ce-au ieșit din garanție. Aproape la minut se deteriorează aparatele și aparaturile de uz casnic, de la uscătorul de păr la ecranul cu plasmă, așa că ajung bune de aruncat, fiindcă aici chiar nu se mai (poate) ocupa nimeni de reanimarea lor. Nu și fără o schemă ca pe vremuri, din care să se poată deduce modul de funcționare.

Nu mai e cazul să ne întrebăm – pentru că știm răspunsul – cum de era posibil ca în urmă cu 50 de ani să se construiască mașinării și aparate casnice capabile să dureze decenii și să poată fi reparate, pe când astăzi, cel mai modern și mai sofisticat aparat nu-și sărbătorește decât în cazuri excepționale a treia aniversare… sau a câta va fi fost programată de lăcomia producătorilor. Cum ar fi dacă am încerca totuși să reprogramăm obsolescența? Atâția oameni se plâng de lipsa locurilor de muncă și de posibilitatea deschiderii și ținerii pe picioare a unei mici afaceri. De ce nu una care să le bareze drumul spre profit acelora care întorc banii cu lopata producând… perisabilitate? Răspunsul este unul trist: Atelierele de reparații, de la aparate casnice la pantofi, sunt depășite. Nimeni nu-și asumă riscul de a fi catalogat sărăntoc fiindcă își cârpește bunurile și nimeni nu mai dorește să-și pună mintea la contribuție ca odinioară, acceptând provocările și încercând să dea de capăt buclucurilor, cu sau fără schemă de fabricație. De o astfel de schemă nu se preocupă nici producătorii înșiși, ci preferă să trimită reclamanților un nou aparat, decât să repună în funcțiune unul încă în garanție. Ce rost ar avea, când peste puțin timp se va impune un nou trend, o nouă schemă, un nou produs efemer?

Acei lucrători cărora noi ne imaginăm că le asigurăm un loc de muncă (asta doar ca să ne debarasăm de eventuale mustrări de conștiință) lucrează în condiții inimaginabile, sunt persecutați, exploatați la sânge și mor prematur din cauza accidentelor de muncă, a bolilor profesionale și a tratamentelor inumane la care sunt supuși. Nu doar în industria textilă, ci și la reciclarea deșeurilor periculoase care aterizează – cum se putea altfel? – fix acolo unde oamenii nu au după ce bea apă (și nici apă nu mai au!) și se văd nevoiți să scotocească, să selecteze și să ardă, intoxicându-se, deșeurile lumii „civilizate”. O lume compusă din indivizi incapabili să-și imagineze că soarta i-ar fi putut face și pe ei să vadă lumina zilei într-un asemenea colț de iad, obligându-i să accepte un astfel de „loc de muncă” și o astfel de „sursă de venit”. Nu lor le dăm vreo șansă, ci speculanților.

Și timpul a ajuns un bun de consum. Se pune întrebarea cui îi aparține el de fapt și de cine se cere el consumat. Bieții consumatori nu meditează la asta, fiindcă sunt prea tracasați. Nu mai știu ce să-și facă capului și nu mai fac față haosului din jurul lor, dar mai ales celui din ei. Puseurile de lipotimie care-i lovesc periodic le răpesc din voința și energia necesare pentru a-și face ordine… mai peste tot. De la viață și până la dulapuri ei au nevoie de consiliere. Li se arată pe videoclipuri cum să-și împăturească puloverele și lenjeria și cum să gătească, sau ce. De cârpit ce se rupe nu cred să mai știe vreun „sfătuitor” modern, asta o știu doar generațiile pe trecute, și lor nu le mai dă nimeni ascultare. Nu se mai întreabă nimeni dacă chiar ar avea nevoie de ceva anume, fiindcă s-a inoculat de mult răspunsul: are nevoie de toate. Culmea ironiei: Tocmai hainele purtate, spălate și aruncate la gunoi de consumatorii răsfățați (numite disprețuitor second/third hand) sunt mult mai puțin periculoase, fiind parțial curățate de otrăvuri. Așadar, o fărâmă de justiție compensatorie pentru cei nevoiași!

Consumatorilor consumați (și plini de lehamite) de atâtea cerințe în trend li se organizează, se înțelege, și timpul liber. Nu de alta, dar n-ar ști ce să facă cu el, așa preocupați de toate cum sunt. Prin vacanțe, la cure și congrese, li se planifică și ultimul minut, ca nu cumva să-i ajungă iarăși din urmă plictiseala și dezgustul. Ce-i drept, majoritatea consumatorilor de azi nu sunt aceiași care pe vremea comuniștilor se plângeau de imposibilitatea de a dispune de propria viață… Rămâne totuși întrebarea: Acum, că pot, de ce n-o fac? Nu cumva „pot” și ei la fel de puțin ca și contemporanii sistemului ultracentralizat care planifica totul și care gândea în locul cetățenilor? Din ce motive? Fiindcă sistemul actual e mai subtil decât celălalt? Fiindcă gânditul doare și luatul vieții în propriile mâini îi solicită prea mult? Fiindcă stăpânii de astăzi au grijă să-i stoarcă de toate, de la energia fizică și mentală până la voință?

Stă în puterea noastră, a consumatorilor, să reprogramăm acea obsolescență artificială și să ne dăm tuturor o șansă – nouă și naturii – la viață sănătoasă. Less is more e cum nu se poate mai potrivit în materie de consum. Să nu acționăm prostește, micșorându-ne nouă și copiilor noștri șansele la supraviețuire, doar pentru a ne satisface niște plăceri volatile.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „Fiecare om înghite și respiră săptămânal echivalentul în microplastic al unui card”

  • ‘lockdown-ul brutal din Shanghai’ nu cumva defineste China ca fiind singura tara de pe planeta asta capabila teoretic sa faca fata unui virus cu adevarat periculos?
    oare…nu asa ‘se face’?…daca ai in fata un virus mortal, insa despre care nu ai suficienta cunoastere?
    io cred ca asa se face!, Carantina…pina cind vezi care e treaba cu virusul, doua, trei, patru saptamani,…
    cel mai antrenat popor din lume, pentru a face fata virusului se pare ca e cel Chinez. mai sint si altele,…oarecum cam tot pe acololo, pentru ca unele popoare in mod nativ au un comportament care le ajuta…

  • Omul e un animal sinucigas. In societatea actuala tensiunile care se tot acumuleaza datorita „progresului” vor duce la o explozie. Dupa o perioada in care cei ce vor supravietui se vor bucura un pic de pace prin pesteri dansand cu pene in fund in jurul focului, o vom lua de la inceput. Si tot asa la nesfarsit. E vorba pur si simplu despre binecunoscutul principiu al actualismului. Noroc ca nu traim mai mult ca sa prindem mai multe ture ale spiralei, ca chiar am innebuni. Asa macar majoritatea nici nu-si da seama ce i se intampla. Sa fim optimisti, nimic nu e nou sub soare si Murphy a fost cel mai mare profet!

  • probabil e vorba de cardul de reduceri
    mu-ha-ha!

  • De la rău, la si mai rău, doamna doctor. Probabil cunoasteti ca în luna martie, un studiu realizat în Olanda a relevat pentru prima oara prezenta microplasticelor în sângele majoritatii subiectilor care au luat parte la un experiment. Si, în mod special a unui plastic utilizat pe scara larga în industria alimentara (PET).

    • Așa este. Și lucrurile sunt de-abia la început…
      Nu e prima oară că, mai întâi producem lucruri și de-abia după aceea ne preocupă efectele…dacă ne preocupă.

      • pai…chiar nevoia de manifestare a efectelor cu pricina e cauza care a nascut lucrurile, asa i? 🙂

    • Trei boostere cu mARN si doua masti vor face minuni. Cum de nu s-a gandit nimeni la varianta asta de eliminare a PET-ului din sange? Ah, si neaparat certificat verde si lock-down, mult lock-down! Ca la Shanghai. Dar stai, poate chinezii chiar la chestia asta s-au gandit cand „rezolva” problema in marele oras. Azi in China, maine-n toata lumea. Abia astept. In sfarsit sangele se va face apa!

      • Eu ti-am mai spus ca ai nevoie de relaxare. Si lasa-l pe Xi Jinping în plata Domnului ca-i prost, nu conspirationist.
        Hai sa te învat ceva… nu ca ai merita.
        S-ar zice ca plasticurile sigure (no, daca se poate zice asa ceva) sunt cele cu cifrele 2, 4, si 5, iar cele nesigure, au cifrele 3, 6, 7 (7 este cel mai periculos). Bun pentru congelare si cald ar fi 4, iar plasticurile cu cifra 1 (sticlele de apa, suc, etc.) se folosesc o singura data. Fereste-te ca de dracu de plasticurile care nu au pe ele acel triunghi cu o cifra în inteerior! 🙄

      • @geo
        Viata in general e o chestie periculoasa. Deci, sa ne ferim sa traim, mai bine paranoici noi sa fim, si pe plastice sa citim ca sa nu murim! Bre, matalutza ai vazut filmu’ Zorba? Daca nu, poate te uiti si intelegi si tu cam despre ce e vorba in viata!

  • Excepțional articol. Daca ar înțelege cât mai mulți oameni aceste lucruri am putea cu adevărat să ne apucăm de salvat planeta și implicit omenirea. Altfel doar ne facem că o salvam cumpărând mașini electrice.

  • Daca noi ne am inralnit intamplator, atunci…care o fi faza?!:)

    • …oare faptul ca una am vrut sa scriu si alta a iesit…e intamplator?:))))

  • ceea ce tot spuneti dvs paici…sint seminte.
    mai exact fructe care tocmai ce si daruiesc semintele.
    adica…daca acum v-ar asculta copiii, abia copii acestora e probabil sa fie capabili sa inteleaga ceea ce spuneti acum, generind Schimbarea 🙂 :)))

    doamna doctor, …puteti sa turuiti ca o morisca plina de potential, …daca nu sint pe piata urechi care sa auda ceea ce spuneti….aia e! :))
    ele mai intai trebuiesc insamantate 🙂
    cine se mai ocupa azi cu Gradinaritul?!:))))), adica cu insamantatul soiurilor care vor rasari pe Ogor pe vremea cind cel care le-a insamantat e…de multa vreme plecat de pe lumea asta?! :))

    azi se ‘gradinareste’ cam asa:
    bineeee!, insamantez. si…cind imi iau fructul, maine?…sau poimaine?!:)))
    nu se poate…azi? :))))))

    ( azi…’mandatul’ e… legea Anotimpurilor’ ! :))
    cit sint ‘la putere’ tre sa mi culeg fructele.
    atat! dureaza ciclul anotimpurilor ‘gradinarilor’, azi: cit le dureaza mandatul:))))) )
    daca dureaza….citeva luni, apai peste citeva luni tre sa vina Toamna, musai!, iar daca dureaza doar o luna…aia e!, intr o luna tre sa vina Toamna, ca sa si ia ei…roadele )

    Inteleptii intotdeauna Insamanteaza ceva ce va rasari…poate peste ani, poate peste zeci de ani, poate peste mii si mii de ani 🙂
    si…intotdeauna Grainareste semintele Naturii…pe care le recunoaste pe Ogor :), si care poate ca vor ajunge Fructe…intr o vreme cind el va fi pe lumea ailalta..:)

    oamenii…au ciopirtit Anotimpul pastrand din el doar…Timpul :))),
    acum ei ‘pricep’ lumea prin prisma Timpului, nu Anotimpului 🙂
    ce sa i zici unuia despre Anotimpuri, despre Seminte, despre Insamantat, despre Gradinarit, adica despre Dinamica Anotimpurilor, daca el le are, in general de cind s-a nascut, cu Timpul,…nu cu Anotimpul?! :)))

    Nu exista Timp, ci Anotimpuri, iat cel mai… scurt ciclu a durat cit a durat Gestatia Universului: cit ‘timpul lui Planck’ :))
    insa astia paici au clonat ‘gestatia’, pe craca numita Acumulare, nascocind o notiune…creca cu folos!:))), ‘timpul’ , care nu mai are nicio treaba cu Anotimpurile, insa redefineste din temelie…Toamna, spre ex :)), care e anotimpul preferat paici, ca ele e ala care aduce Fructele :)))

    Anotimputile, adica….celalat timp:))), al Naturii, e rezultatul Daruirii de Sine a Gestatiei Alfa 🙂

    cred ca as putea sa discut cu dvs…chiar si in somn, aveti in inima o minte tare isteata :))

    • Aveți dreptate, dar… cine nu învață de bună voie, o va face silit de împrejurări.
      Nimic din câte ni se întâmplă nu e întâmplător, zic eu.

      • Aveti dreptate, insa inprejurarile duc catre doua destinatii, iar aceastea sint…Natura si Artificialul,
        care in fapt sint…Superpozitiile Mintii, așa i? 🙂

        Nimic nu e intamplator, asa zic si eu, ca doar Istoria se maniesta prin Superpozitii, așa i?:)

        • Intamplarea nu e…Corectia Absoluta catre starea de…Pace? 🙂

  • Sunt probleme aparent complexe, dar care se rezolva cu cate o tuica sau palinca buna, de calitate, inainte de fiecare masa. E dovedit medical inainte de moda de marketing cu medicamentele luate in exces.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog