Nicolae Ciucă: Am convenit ca până la soluţionarea acestor probleme să nu îmi depun mandatul şi să îmi asum în continuare responsabilitatea funcţiei de premier

Filip Pruncu’

Se uită lumea la ce scriu și probabil își pune întrebarea, “bă da’ cine-i ăsta de își dă cu părerea atât?!”. Și pe bună dreptate, și eu îmi pun aceeași întrebare.
Mă uit la prezentările celorlalți invitați și văd oameni cu pregătire, cu studii, cu experiență, apoi mă uit la mine și zic… „ce dracu fac aici?!”
Dar răspunsul la această întrebare este de fapt simplu. Ce fac aici?
„Fac ce-am făcut și ieri
Și totdeauna ―
Mă bat cu vântul și mă cert cu luna…” – “Scrisoare” de Ion Minulescu

Îmi apăr interesul, dreptul. Cum spuneam într-un articol, scriu aici “pentru mine, pentru a-mi expune punctul de vedere. Dacă nu simțeam nevoia, nu aș fi scris și mi-aș fi văzut de ale mele, și credeți-mă că abia aștept să se termine nebunia asta și să revin la ele mele. Nu am vrut niciodată să încep să scriu despre politică sau să fiu pe platforme de jurnalism sau cum vreți să le spuneți, însă situația m-a împins aici, pentru că este vorba de ceva important pentru mine.”

Când am spus “important pentru mine” mă refeream la dreptate și la libertate, în special libertatea de exprimare, iar acesta “este un motiv foarte bun să mă ridic și să lupt pentru drepturile și libertățile mele (alea câteva pe care le avem, pentru că nu-i nevoie să intrăm acum în discuții cu substrat filosofic sau metafizic, să ne gândim ce-i aia libertate etc.).”
Bun. Dar cine sunt eu? Ca să-l citez din nou pe Ion Minulescu, “sunt o-mperechere de straniu și comun”, sau cum m-am descris pe blogul personal, “Crud şi blînd, mojic şi fin, murdar şi pur, intim şi străin, de-întelepciune şi prostie plin,, din toate-acestea sînt puţin, porc şi hulub, şarpe hain!”

Serios acum, nu aș putea să ofer o autodescriere foarte clară, fiind destul de schimbător. Sunt un paradox sau cum spun americanii, “a walking contradiction.”
Să rămân la descrierea simplă? Mă numesc Filip, am 30 de ani, sunt din București și din 2005 scriu sub diverse pseudonime, printre care și Pruncu. De ce scriu? Din nevoie. Am adoptat un stil liber și natural de exprimare, pe care-l folosesc în mare parte pe blogul personal (din 2011 până în prezent), dar îmi pot adapta stilul în funcție de subiectul pe care îl tratez și locul în care îl public.
În 2009 am scris o carte pe care am publicat-o independent, în format fizic, pe o platformă din America, însă am decis la scurt timp să o scot din publicare cu intenția de a o dezvolta. Cartea în sine nu s-a mai dezvoltat și republicat, în schimb m-am dezvoltat eu ca și persoană, ca și scriitor, ca și gânditor – autodidact. Am mai scris două cărți pe care nu le-am publicat încă, însă sper ca în viitorul apropiat să vadă tiparul.

Am contribuit cu articole în diverse publicații de pe internet, inclusiv într-o carte publicată la o editură din America.
Am mai avut multe alte implicări, însă momentan cred că este de ajuns. În plus, nu vreți să știți chiar totul, curioșilor! Unii ar face infarct, alții spume la gură, alții m-ar căuta cu torțele. Dar este ok!

Mai multe despre mine prefer să nu spun aici, dar ce este important de știut este că sunt o persoană care încearcă să își înțeleagă viața și să-i dea o formă mai bună folosind scrisul ca metodă (printre altele).

Pe lângă asta, sunt tot ceea ce poate a fi un om normal. Am abilitatea de a mă integra în orice grup de oameni, nu am nicio problemă cu nimeni, indiferent de rasa lui, religia lui, orientarea sexuală, vârsta, subcultura etc. Am și am avut prieteni de toate tipurile. Ce mă interesează la un om este ca acesta să fie bun. Ce nu suport însă, este răutatea, falsitatea și prostia. Acestea cred că ar fi trebuit să apară și în cele 7 Păcate Capitale. Dar cum s-au tot făcut modificări de-a lungul istoriei la aceste 7 Păcate Capitale, poate în curând vor fi și acestea incluse.


Articolele autorului:

Adevăratul dezastru va fi că ne îndreptăm către o lume în lanțuri

Deciziile politice pentru sănătatea publică în timpul pandemiei au fost contestate în toată lumea, mai mult sau mai puțin. Important, după părerea mea, este cât de mult au fost justificate, ...
Citiți tot articolul →

Experți în predicții apocaliptice

Mă tot uit la presa românească și la experții în epidemiologie care, de fapt, nu sunt epidemiologi… sau experți. Două exemple excelente ar fi Octavian Jurma și Gabriel Diaconu. Unul ...
Citiți tot articolul →

Atâta timp pierdut, experții ajung la vorbele „conspiraționiștilor”

Hai să vorbim lucruri serioase. Vreți? Hai să vorbim despre... Covid. Și despre drepturi. Și despre tot ce am repetat pe acest website, ce au tot repetat și multe personalități, ...
Citiți tot articolul →

Un altfel de „playlist” față de cel de la TV si radio (actualizat 15 mai 2021)

Revin astăzi cu ultima variantă a playlistului pe care l-am început acum câteva luni. Ideea acestui playlist a rămas aceeași, și anume de a informa lumea și despre „celelalte păreri, ...
Citiți tot articolul →

Cum au intrat noile tulpini SARS-CoV-2 pe teritoriul european?

Tot aflăm că noile tulpini și mutații ale SARS-CoV-2 se răspândesc prin Europa făcând ravagii. În special, noua tulpină indiană. Ceea ce nu înțeleg, este felul în care au ajuns ...
Citiți tot articolul →

Când copiii/adolescenții sunt folosiți de mass media în propagandă, este absolut mizerabil

Revin și eu abia acum, după o scurtă pauză de scris. Haosul de prin țară m-a lăsat rece, simțeam nevoia de un detox mediatic. Din tot ce s-a întâmplat, am ...
Citiți tot articolul →

HoReCa intră în hora guvernamentală

S-a vorbit mult despre cât de afectată a fost și este HoReCa în această pandemie, însă, cu toate acestea, reprezentanții industriei ospitalității au tăcut umil în fața autorităților. Alții au ...
Citiți tot articolul →

Conform experților, suntem conduși de niște nătărăi

Când aud expresiile astea cu „conform experților”, „conform specialiștilor” sau „conform unor studii”, îmi vine să mă urc pe pereți. În primul rând, pentru că jurnaliștii de duzină, de obicei, ...
Citiți tot articolul →

Suntem sănătoși atât cât ne permite legea

Nu trebuie să fii medic pentru a ști anumite detalii esențiale despre sănătate. L-am auzit pe prof. dr. Vlad Ciurea spunând de multe ori cât de importantă este bunăstarea psihică ...
Citiți tot articolul →

1 aprilie în jurnalismul românesc

Hai să ne mai destindem puțin de la cele cotidiene care ne macină nervii zilnic și să ne amuzăm puțin! Dacă dai o căutare pe Google despre originile acestei zile, ...
Citiți tot articolul →

De ce s-au săturat, de fapt, românii

Nu de puține ori l-am văzut pe domnul Arafat lamentându-se la televizor și întrebându-se de ce nu respectă românii regulile igienico sanitare. Ei bine, răspunsul este oarecum simplu și nu ...
Citiți tot articolul →

Retrospectiv. Și ce facem cu ceilalți?

A trecut un an de când ne-a lovit pandemia, un an de când ne învârtim ca niște amețiți din cauza tuturor știrilor și declarațiilor contradictorii sau pur și simplu fără ...
Citiți tot articolul →
Încarc...